marți, 27 aprilie 2010

COMITES DE TIMIŞ

Lista comiţilor de Timiş pâna la invazia tătară din 1241

1.Pancratius comite de Timiş, posibil ante 1175. 
   În 1175 “Petrus praefectus Temesvariensis cujus consors Laucha Ruthena in Hungariam venit” (Stemmatographia nobilium familiarum regni Hungarae I-II, 1796-1798) Poth = Petrus?


Cavalerul Poth (Cronicon Pictum)

2. Anul 1203  ” Poth Thymisiensi Comite”  Poth, după Thuróczy (Poth amplius inquit latine nuntium significat, quia primus eorum Hermistus internuntius erat - Chronicon budense) provine dintr-o familie străveche. Hederich şi Wolfger de Homburg în jurul anului 990 primesc din partea ducelui Géza domeniu pe “montem Kyscen (Güssing) et insulam Danubii”, unde Wolfger ridică o mănăstire, iar Hederich ridică o cetate “Castrum novum, in Hederwar” . În 1146 este menţionat strămoşul familiei Héderváry- Heder comes

În anul 1213 - Poth de Hedervar, comite de Kewe. Una şi aceeaşi persoană cu Poth, comite de Timiş sau doar fac parte din aceeasi familie ? Familia Poth s-a incuscrit, la un moment dat, cu familia Héderváry?
(În anul 1267 – Laurentius de Hedervar de genere Poth.)



 Cavalerul Hederich (Cronicon Pictum)

3. Anul 1214. “Hetze, comes Thumusiensis” (Scrisoarea regelui Andrei al II-lea către Boreslo, episcop de Vác – Katona, Historia critica regum Hungariae V)

4. Anul 1233. “Gyletus dux Sirmii C. Temes filius Nicolai Palatini” 

Revista Religio nr. 44/1858 publică o însemnare de pe frontispiciul capelei din cetatea Fraknó (Forchtenstein, Ausztria) “Hanc capellam Dux Gyletus in honorem Beatissimae Dei Matris renovavit venerationis ergo, anno 1233 ” 

“....cujus filius Giletus, itidem (de asemenea) Dux Syrmiae (azi Sremska Mitrovica, Vojvodina), alias Banus Temesiensis se Principem de Frakno, et dominum lacus Peyso (lacul Balaton) nominavit ; qui etiam arcem Frakno magis instauravit, et capellam etiam Beates Virginis iam antecedenter aedificatam roboravit, cui etiam hanc inscriptionem addidit : Giletus Dux, Princeps de Frakno et Dominum Peiso lacust, hanc Ecclesiam B.M.V. submisse restauravit.A.1233 “ (Fejér: Codex Diplomaticus ac Civilis...IX/III)

5. Anul 1240. “Dionysius, magister Agasonum (mare comis, mai marele grajdurilor) et Comes Timisiensis. “ din familia Bánffy de Losoncz. (Urkundenbuch zur Geschichte Siebenbürgens, I. Bd. Wien, 1857. - Firnhaber Fr.-el. Fontes rerum Austriacarum..)


Bánffy de Losoncz (blazonul strămoşesc)

joi, 22 aprilie 2010

SIGISMUND LA VODIŢA


 Ruinele bisericii Vodiţa 

În tot cursul evului mediu graniţa de sud şi sud-est a regatului arpadian era mărginaşă cu tărâmul creştinismului estic. De aici porneau acele drumuri importante care asigurau crearea şi menţinerea unui contact permanent între lumea bizantină şi teritoriile intracarpatice. În ciuda pătrunderii şi înrădăcinării creştinismului vestic, Regatul Ungar avea relaţii economice şi politice intense cu răsăritul, şi în această zonă de contact şi în Valahia-Mică (Oltenia) deşi trecută sub suzeranitatea lor (post 1233, după înfiinţarea Banatului de Severin, de Macsó-Valjevo şi Bosnia), regii Ungariei au acceptat existenţa comunităţilor monastice de rit grec şi a „pravoslavnicilor creştini”. Epoca arpadiană a fost tolerantă, Ţara Ungurească ea însăşi oscilând mult timp între Roma şi Bizantion 


Evanghelizare în secolul IX. (miniatură, manuscript numit „Biblia lui Carol cel Pleşuv”) BibliotecaNaţională a Franţei

În secolul al X-lea bazinul carpatic a reprezentat o zonă de tampon între cele două mari puteri cu tradiţii creştine, Imperiul Romano-german şi cel Bizantin, iar ungurii au conştientizat necesitatea normalizării şi „armonizării” relaţiilor lor cu cele două imperii. Singurul mijloc de realizare a unei apropieri paşnice ar fi fost acceptarea creştinării, aşa că doi unguri „simulând o aplecare spre credinţa creştină au ajuns la Bizantion” (Skylitzes)  Erau şefi de rangul doi, demnitari cu atribuţii judecătoreşti, gylas şi carchancum quo duo alii gylas et carchan, qui iudicium vicem obtinent. De ştiut că gylas şi charchan nu sunt nume proprii, sunt numele unor demnităţi - suntque gylas et carchan non nomina propria, sed dignitates.....carchan e demnitate, la fel şi gylas, dar mai mare - cum carchas sit dignitas quemadmodum et gylas, quae tamen maior est quam carchas” (Konstantinos Porphyrogennetos: De administrando imperio, Cap.40)



 
Skylitzes, preluând date (ante 956) din Theophanes cuntinuatus, în lucrarea Synopsis historion adaugă pentru completare: cei doi au primit botezul, naşul de botez al carchanului fiind chiar împăratul. (Presupun i-a dăruit şi o sumă considerabilă de bani, să îi potolească apetitul de cucerire şi aventură în direcţia Bizanţului).


Grota pustnicilor de rit grec de la Tihany (mijlocul secolului al XI-lea)

Primele mănăstiri de rit bizantin pe teritoriul regatului arpadian au fost ridicate de către regi, începând cu secolul al XI-lea. Ştefan I. al Ungariei întemeiază mănăstirea de maici de la Veszprémvölgy, regele Kálmán (Cărturarul) la Dombó (azi Rakovac,Vojvodina). Papa Inocenţiu al III-lea în 1204 îi reproşează regelui Imre (Emericus) că în regatul său nu este decât o singură lavră latină dar sint multa Graecorum.(1) La Visegdrád „Graecos habet monachos et habuit ab antiquo – grecii au mănăstire şi au avut din timpuri străvechi”(Scrisoarea papei Honorius al III-lea către Arhiepiscopul Strigoniensi, 1221- Katona, Hist.critic.V.1778), dar mănăstiri bizantine atestate găsim şi la Szöreg (azi cartier al Seghedinului), la Szávaszentdemeter (azi Sremska Mitrovica, Vojvodina), la Marosvár (Morisena-Cenad), la Kiszombor şi este foarte mare probabilitatea ca mănăstirea benedictină de la Pâncota (2) să fi fost iniţial o mănăstire de rit răsăritean.


Act de privilegiu emis în anul 1109 pentru mănăstirea de maici din Veszprémvölgy

În partea de sus este copiat textul original, în limba greacă, al diplomei date de regele Ştefan I., iar în partea de jos, în limba latină, se anunţă cauza transcrierii. Diploma originală a fost prezentată într-un caz litigios ca act doveditor şi sigiliul trebuia rupt.

  
Biserica fostei mănăstiri de rit răsătitean cu plan hexalobat de la Kiszombor.

La Cenad în 1987 au fost descoperite temeliile a ceea ce pare să fie o rotondă (biserica mănăstirii lui Achtum de la Morisena?) Temelia din piatră legată cu mortar de forma unei abside circulare, avea în capătul de sud-vest un stâlp construit pe o bază de piatră. A fost dezvelită faţa nordică a temeliei acestui stâlp, precum şi a unei alte abside circulare, ceea ce întăreşte posibilitate că avem de a face cu fundaţia unei rotonde cu plan hexalobat. (cIMeC) Presupun o identitate sau asemănare constructivă între cele două biserici de mănăstiri, Morisena-Cenad şi Kiszombor.

Biserica de la Kiszombor în 1939, înainte de restaurare 


Sub regii arpadini prozelitismul catolic a avut un caracter misionar prin combaterea păgânismului, în comparaţie cu perioada anjevină, când capătă mai degrabă menirea de a constrânge. Răspândirea forţată a creştinismului de rit latin a făcut parte din politica de expansiune a regilor angevini. Cu o orientare constantă spre modelul vestic (ţinând şi de datele geografice), bazându-se pe o capacitate militară şi putere diplomatică reală, pentru Regatul Ungar ar fi însemnat o regresie promovarea influenţelor culturale răsăritene prin religie.

(Este o „altă întrebare”, de ce nu a putut estul, cu o cultură mult mai veche, să ţină pasul cu evoluţia civilizaţiei occidentale.)


Fleurs-de-lys. Blazonul episcopului Wilhelm de Koppenbach, iniţiatorul infiinţării universităţii medievale din Pécs, 1367

Într-un document emis în anul 1366 la Lipova, în ziua Sfântului Ilie, regele Ludovic de Anjou ordonă nobililor, cetăţenilor şi oamenilor liberi din comitatele Kewe şi Caraş să-i aducă înaintea comitelui suprem al comitatului, magistrul Benedict Himfi ori al fratelui său, magistrul Petru, pe toţi sacerdoţii slavi sau schismatici care locuiesc printre ei, împreună cu copiii, soţiile şi toate bunurile lor, iar comitele va face cu ei ce va porunci regele.

Nos Ludouicus, Dei gratia, rex Hungarie, vobis vniuersis et singulis Nobilibus et aliis quibuslibet possessionis hominibus, nec non civitatibus et liberis villis nostris regalibus in Comitatibus de Kewe et de Crassow constitutis, et habentibus videlicet Sclauos, siue Schismaticos sacerdotes apud se residentes, firmiter precipimus, et districte, quatenus ad diem et locum illum, quos fidelis noster Baro, Magister Benedictus, filius Heem (Himfi), dictorum Comitatuum Comes vel in eius persona Magister Petrus, frater suus, verbo nostro vobis demandabit, omnes Sclauos sacerdotes apud vos existentes, cum eorum pueris, vxoribus, et rebus omnibus, absque omni dampno, lesione, et deturpacione duci facere debeatis eidem magistro Benedicto, vel fratri suo nostro nomine presentandos, et aliud facere non ausuri.(şi altfel a face să nu îndrăzniţi) Quicunque autem ex vobis aliud facere attemptarent, tunc ipse Magister Benedictus, vel frater suus debeant et ex presenti nostro mandato teneantur sacerdotes huiusmodi cum eorum pueris, vxoribus, et rebus, vbi eos inuenire possent, patenter excipere et pro nobis reseruare, et de eo facere, quod per nos ipsis fuerit demandatum. Datum in Lipua in die Sancti Elie prophete. Anno Domini millesimo, trecentesimo sexagesimo sexto.“

(Fejér: Codex dipl. Hung. IX.3.; Ján Čaplovič: Slavonien II., Stojacskovics: Über die staatsrechlichen Verhältnisse den Serben in den Wojwodina und überhaupt in der Ländern der ungarischen Krone. Historisch-juridische Abhandlung. Temesvár, 1860.) 


Walachia, Servia, Bvgaria, Romania -Willem Janszoon Blaeu, Amsterdam 1634

În acea vreme tota terra de Zeurino (Banatul de Severin) a fost un teritoriu nesigur, o zonă de război fără încetare, iar instituţiile ecleziastice pentru a-şi păstra posesiunile sau a para abuzurile şi atacurile la care erau deseori supuse, căutau să ajungă sub protecţia regelui, iar călugării pentru a cutreiera în siguranţă oraşe şi ţinuturi îndepărtate, cu misiune, pastoraţie sau vizite canonice, se foloseau de aşa numitele diplome de ocrotire (salvus conductus).


Emblema ordinului Dragonului (biserica din Himmelkron, foto: Klaus H. Feder)

În 1840 la Sankt Petersburg, pe cheltuiala Academiei Imperiale de Ştiinţe a Rusiei a văzut lumina tiparului lucrarea istorică a lui Iurii Venelin (căutător prin arhive) cu titlul „Vlacho-bolgarskija ili dako-slavjanskija gramaty sobrannyja i obransnennyja Juriem Venelinym” Volumul conţine textul a saizeci şi şase de documente din Ţările Române. După mărturia autorului majoritatea au fost copiate după cele aflate în arhivele mitropoliei Bucureştilor. Mă opresc asupra unor diplome de ocrotire (patru la număr) redactate în limba slavonă, şi care au fost conferite de către Sigismund de Luxemburg mănăstirilor Vodiţa şi Tismana.

Prima a fost emisă în anul 1418 la Hagenau (Alsacia), şi asigură imunitate şi inviolabilitate călugărilor de la mănăstirea Vodiţa pe întreg teritoriul Regatului Ungar.

Eu cezarul, cu grai viu am zis, această scrisoare să fie dată (corespunde formulei latine „commissio propria domini regis” )

Sigismund, din mila lui Dumnezeu regele Ungariei, Slavoniei, Dalmaţiei, Croaţiei etc., partizanilor mei, înalţilor demnitari bisericeşti şi tuturor nobililor de rang înalt, işpanilor (şpan), pârcălabilor, oamenilor distişi şi slugilor lor,bunelor mele oraşe şi stabilimentelor libere (selom) şi acelor stabilimente care sunt ale judelor (birovie); nemeşilor, mai marilor satelor (folnag), vameşilor, vicevameşilor şi tuturor oamenilor şi oamenilor altora, pe uscat şi pe ape şi peste tot şi tuturor celor care sunt sub autoritatea mea, şi altora care au rang, şi tuturor oamenilor din Ţara Ungurească a mea şi din toate locurile, cine unde locuieşte, celor vii în prezent, la fel şi celor care vor trăi după noi, dăm de ştire că la Vodiţa, în mănăstirea Sfântului Antonie şi în locurile care-i aparţin, trăiesc călugări cu frica lui Dumnezeu. La cererea lor şi după îndelungatele lor rugăminţi, acord călugărilor de la Vodiţa în imperiul meu, în regiunile mele şi în regiunile (vidik) mele mers liber; dar fiindcă în Ţara Ungurească a mea trăiesc oameni de multe feluri, şi în această mulţime pe mulţi îi întâlnesc, mulţi le-ar face rău sau piedică în acţiunea lor, şi din această cauză nu se încumetă a veni la noi, dar noi la rugămintea lor, voim a-i ajuta şi aspru ordonăm fidelilor noştri: începând de azi şi în fiecare zi, pentru totdeauna aceşti călugări sunt sub protecţia noastră pentru ca ei şi tot ce este a lor să fie ocrotit. Să nu fie insultaţi şi înpiedicaţi în desele lor călătorii nici pe ape, nici pe uscat, nici bunurile lor, nici cei care-i însoţesc, sub nici o formă; mai mult, dacă vă cer suită [pentru apărare] (menved) ajutor să le daţi, altfel să nu fie, altfel să nu faceţi, pe placul meu să fiţi. Cel care citeşte această scrisoare după citire să o înapoieze celui care a prezentat-o. Scrisă a fost această scrisoare la Chagnov (Hagenau) în ziua a 14-lea, luna mai, anul 1418, anul al 31-lea decând sunt rege al Ţării Ungureşti. ”

(Venelin, documentul nr.6. pag.36-38)

                                    
                                        
Societas Draconistrarum (actul de fondare, MOL, DL 9470)

La rugămintea stareţului Agaton în anul 1419?/ 1420 la Oradea este emisă a doua diplomă regală, pentru pastoraţie şi o vizită canonică a călugărilor de la Vodiţa şi Tismana pe pământul numit basarab.

Eu cezarul, cu grai viu am zis, această scrisoare să fie dată.

Sigismund, din mila lui Dumnezeu regele Ungariei, Slavoniei, Dalmaţiei, Croaţiei etc., şi domnul multor domni, din bunăvoinţa mea şi pornirile mele, aprob tuturor celor care trăiesc şi locuiesc pe pământul Ungrovalachiei
(ungrovlachÿski) care este numit basarab (basarabsca), cei care prin părintele lor Agathon m-au rugat ca mănăstirile, eparhiile, călugării şi preoţii lor, toţi din acea regiune, toţi să-şi poată păstra religia lor şi să trăiască în credinţa lor, dar să rămână credincioşi nouă. Pentru ei dau credinţa şi numele meu şi în numele celor care-mi aparţin şi a celor care vor trăi după noi, ca nici eu nici altcineva dintre partizanii mei să nu-i deranjeze pentru religia şi credinţa lor, să trăiască liberi ca şi până acum şi aşa să rămână. Scrisă a fost această scrisoare la Varadin (Oradea) în ziua a 29-lea, luna septembrie, anul 1419, anul al 32-lea decând sunt rege al Ţării Ungureşti”

(Venelin, documentul nr.7, pag. 49-50)


Sigismund de Luxemburg (Albrecht Dürer ?, Deutsches Historisches Museum, Berlin)

În acelaş an, în timpul campaniei din Balcani, Sigismund se opreşte la Vodiţa şi emite o a treia diplomă, confirmă şi întăreşte posesiunile mănăstirii.

Eu cezarul, cu grai viu am zis, această scrisoare să fie dată.

Sigismund, din mila lui Dumnezeu regele Ungariei, Cehiei, Slavoniei, Dalmaţiei, Croaţiei etc. Aducem la cunoştinţa tuturor, partizanilor noştrii, înalţilor demnitari bisericeşti şi tuturor nobililor de rang înalt, işpanilor, pârcălabilor, oamenilor distişi; celor mari şi celor mici, cei care se află sub autoritatea noastră şi sunt fideli Sfintei Coroane şi Ţării Ungureşti şi sunt în mila noastră, să se păzească a deranja mănăstirile preotului Agathon, cea de la Vodiţa şi cea cu numele Sfintei Născătoare de Dumnezeu de la Tismana: fiindcă am întărit cu bunăvoinţă şi credinţă tot ce a fost a lor şi este a lor în prezent şi va fi a lor liber şi veşnic, satele şi toate locurile
(orêsi), islazurile, cu un cuvânt tot, nimeni să nu îndrăznească să tulbure liniştea lor.
S-a adeverit că şi Bistritza a fost moşie bisericească; la rugămintea lor şi pentru fidelitatea lor au primit-o pe vecie cu toate hotarele de acolo. Vama de mărfuri şi vama de trecere
(taxa vamală) şi aceasta am dat-o lor, preotului Aghaton şi călugărilor de la Vodiţa şi Tismana; şi a lor să fie cu toate veniturile de la Bistritza. Asemenea toate satele lor, pământurile lor, islazurile lor şi morile lor din Severin şi Bistritza sau oriunde le-ar avea rămân în posesia lor pe veci de acum. Pe unde trec cu bunurile lor, pe ape sau pe uscat, vamă să nu plătească şi liber să treacă. Dreptul lor la pescuit şi locul lor de pescuit (vurâiâta i virove) să fie la Dunăre cum a fost şi pânâ acum, al preotului Aghaton şi ai călugărilor şi rămâne celor care vor veni după ei, şi ei rămân în credinţa lor; nimeni să nu-i deranjeze şi să nu-i matrateze pentru acesta. Pentru ei dau credinţa şi numele meu, pentru toată Ţara Ungurească şi în numele celor care sunt fideli mie şi Sfintei Coroane. Scrisă a fost această scrisoare la Vodicza, în ziua a 28-lea, luna octombrie, anul 1419, anul al 32-lea decând sunt rege al Ţării Ungureşti.”

(Venelin, documentul nr.8, pag. 52-54)


Sigismund de Luxemburg (Kunsthistorisches Museum, Viena)


Pentru apărarea Banatului de Severin, Sigismund i-a adus în ţară pe Cavalerii de Ordo Teutonicus. După lungi tratative cu Marele Maestru al Ordinului, Paul von Rusdorf, în luna mai a anului 1429 pleacă spre Severin, însoţit de comandanţii cetăţilor Soldau şi Lauenburg şi alţi şapte cavaleri, Nicolaus Redwitz, viitorul ban al Severinului. (La data de 12 iulie 1430 Redwitz se intitula Graff al monetăriei regale şi a Cămărilor de Sare din Sibiu - Banem zu Severin, Orbister Graff de Monez und Salcz Cammern zu Sybenburgen) Cavalerii înarmaţi cu spade, cărţi şi accesorii bisericeşti au stârnit panică în rândul călugărilor pravoslavi, şi Sigismund emite la Pozsony (azi Bratislava) o a patra diplomă regală. Sunt înşirate toate satele aparţinând celor două mănăstiri.


Marele Maestru Paul von Rusdorf (Frescă în sala capitlului, sfârşitul secolului al XV-lea, Magdeburg) 

Eu cezarul, cu grai viu am zis, această scrisoare să fie dată.

Sigismund, din mila lui Dumnezeu regele Ungariei, Cehiei, Slavoniei, Dalmaţiei, Croaţiei etc.
(....)
...satele Jidovscicza şi Sucicza şi Preklecevci; şi Potok şi Jarkovecz şi lângă Vodicza satul Bachnici şi Elchovicza; în districtul
(jaras) Blatnicza, lângă Dunăre Kumanski Brod (pasajul cumanilor); şi în Blatnicza Saciava şi Pesticevo şi Toporno şi Sogunno şi dincolo de Cibr, mlaştina Bistritza şi alte două sate; în districtul Jales următoarele sate: Plostina şi Ceresev şi Tacinovei şi Leurda; în districtul Juliech: Pekalesti, Objalesti şi Valegarga şi Strumpa; lângă râul Juli (na Juli) satele Ciauri şi Ungureni şi satul Duseci; lângă râul Tismena (na Tismene) satele Tismena şi Serbsori şi Podeni; lângă apa Jales (na Jalesu) satele Arcani şi Tamasici şi Balesti şi Rasov. S-a adeverit că tatăl despotului Ştefan, principele Lazar, pentru răscumpărarea sufletului său a donat, pe pământ sârbesc pentru mănăstirile cu numele Sfântului Antonie şi Sfânta Născătoare de Dumnezeu, aşa: satul Kiselevo cu vama de mărfuri şi de trecere, cu vii, islazuri şi tot hotarul şi cu toate veniturile; la fel lângă râul Mlava satele Popovici şi Marjan şi Drumna şi satul Klicevec, lângă Dunăre, cu vii şi două mori şi ogoare şi islazuri cu tot hotarul şi cu toate veniturile, să fie pentru casa Sfântei Născătoare de Dumnezeu de la Tismena şi pentru casa Sfântului părinte Antonie de la Vodicza şi să fie al preotului Nicodem şi a celor care vor veni după dânsul şi pentru acei călugări care vor locui în acele eparhii şi nimeni să nu-i deranjeze şi să nu-i maltrateze pentru acesta. Ordon deci partizanilor noştrii, înalţilor demnitari bisericesti şi tuturor nobililor de rang înalt, işpanilor (....) călugărul Agathon şi toţi oamenii lui şi toate bunurile sale, şi tot ce cară şi tot ce duce şi tot ce face să nu fie deranjat, pe ape sau pe uscat vamă să nu plătească şi liber să treacă. (....) Scrisă a fost această scrisoare la Poson, în ziua a 28-lea, luna octombrie, anul 1429 după naşterea lui Hristos, anul al 43-lea decând sunt rege al Ţării Ungureşti şi anul al 10-lea decând sunt rege al Cehiei.”

(Venelin, documentul nr.9, pag. 55-59)

Până în prezent nu se cunosc documente emise de cancelaria maghiară a regelui Sigismund în slavonă bisericească. Diplomele nu citează numele cancelarului curţii regale prin grija căruia s-a dat actul, trei sunt pe hârtie, cu corectări, ştersături şi spaţii goale, cu adaose ulterioare de altă mână. De mult timp sunt considerate false. Dar! Textul celor patru diplome conţine un număr de peste douăzeci de cuvinte ungureşti, uzuale (város=oraş, vámos=vameş; ország= ţară, bánt=maltrata, vidék= regiune, etc.). Presupun, persoana care a redactat textul nu stăpânea bine limba slavonă, fiindcă e greu de crezut că aceste termene nu ar fi avut corespondent deja în slava veche. Probabilitatea este mare ca documentele copiate de Venelin să nu fie originale, dar nici false nu sunt, ci pot fi traduceri nu prea reuşite din epoca respectivă. (Completate ulterior „ici-colo”, din raţiuni ce privesc situaţia posesiunilor!)

..............................................

1. Scrisoarea papei Inocenţiu al III.

Innocentius – carissimo in Christo filio – illustri regi Vngariae, salutem et apostolicam benedictionem. Venientes ad apostolicam sedem dilecti filii H. G. A. et B. monachi sancti Egidii de Vngaria, nobis lacrimabiliter intimarunt, quod, eorum abbate defuncto, alium sibi secundum antiquum et approbatum morem sui monasterii elegerunt, quod hactenus tam abbates, quam monachi consueuerunt habere Latini; sed tu fili carissime, quod cum deuotione et reuerentia retulerunt, regium sibi noluisti praebere consensum, affirmans, quod in alium, quam Vngarum, minime consentires. Venerabilis autem Frater noster B. Spalatensis Archiepiscopus, hoc attendens, ad praesentiam tuae serenitatis accessit, et monasterium ipsum velociter impetrauit. De quo, si verum est, valde miramur, quis licet professione sit monachus, et natione Latinus, quum tamen pontificis gerat officium, abbatis non debuit ministerium vsurpare: praesertim et in aliena Diaecesi, et per laicam potestatem; qui non multo post cum seruis monasterii memorati monachos vniuersos super thesauro monasterii apud regiam celsitudinem grauiter accusauit. Sed ipsi voluntatem praesentientes illius, statim, ipso praesente, cuidam homini suo, quem ipse secum adduxerat, et multis aliis bonis viris thesaurum Ecclesiae non solum integrum assignarunt, sed etiam augmentatum. Verum idem Archiepiscopus, voluntatem suam cupiens adimplere, opportunitate captata, in eos armata manu irruit violenter, et quosdam ex ipsis manu propria flagellauit, quosdam vero coniecit in vincula; cunctisque penitus destitutis, monachos Vngaros pro sua instituit voluntate, appellationi non deferens, quam iidem monachi super tanto grauamine, ad sedem apostolicam emiserunt, terminum in assumtione beatae Mariae Virginis proximo praeteritae praefigentes. Quia vero nec nouum est, nec absurdum, vt in regno tuo diuersarum nationum conuentus vni domino, sub regulari habitu, famulentur; licet vnum sit ibi Latinorum coenobium, quum tamen ibidem sint multa Graecorum; serenitatem regiam rogamus attente, et monemus; quatenus in statum debitum reuocato, quod non tam proprio motu, quam alieno consilio diceris concessisse, non impedias, nec impediri permittas, quo minus praefati monachi secundum consuetudinem hactenus obseruatam, assumant sibi personam idoneam, per electionem canonicam in abbatem. Nos enim venerabili fratri nostro – Varadiensi Episcopo, et dilectis filiis – – abbati de Baccon, et praeposito – Strigoniensi, damus firmiter in mandatis, vt inquisita diligentius veritate, si rem inuenerint taliter processisse, nisi praefatus Spalatensis A. Episcopus ad commonitionem eorum excessum suum curauerit emendari; ipsi ei, pro tanta praesumtione, canonicam poenam infligant; et eo a praelibato monasterio prorsus excluso, faciant illud iuxta formam praescriptam, appellatione postposita, ordinari; contradictores quoslibet auctoritate nostra, appellatione postposita, compescendo. Datum Romae apud S. Petrum, XVIII. Kal. Octob. Pontificatus nostri anno VII.(anul 1204)“ 

(Katona Hist.crit.IV,1778)

2. Heitel Móré Zsuzsa: Abaţia de la Pâncota şi vestigiile ei, Editura Mega 2006, sau în ungureşte: 

joi, 8 aprilie 2010

PARABUCH CUMANUL

                   
Stema regiunii Kiskunság/Mica Cumania
(Protocolul căpitanului regiunii, 1727 - 1761)

Numele comesului Parabuch apare pentru prima dată în anul 1266. [vezi textul complet : COMITATUS TIMISIENSIS] Pentru servicii deosebite aduse regelui şi pentru fidelitatea arătată faţă de tânărul rege, mai ales cu ocazia unor legaţii şi negocieri periculoase cu cumanii, Parabuch a primit sub formă de donaţie din partea viitorului István al V-lea (junior rex-coregent până în anul 1270) mai multe posesiuni : pământul numit Kuke de pe teritorul cetăţii Caraş, feudele numite Wolter şi Belan aparţinând cetăţii Kewe, pământul numit Rety al cetăţii Tymes, precum (contra cost) şi pământul numit Popth (azi Bobda) care se află în comitatul Tymes şi din care jumătate a fost al oamenilor cetăţii Tymes, iar cealaltă jumătate a fost al udvornicilor regali (udvarnicorum=udvarnok=curteni)

Un voinic cuman. (Pictură murală din secolul al.XIV-lea, biserica parohială din Veľká Lomnica, Slovacia)

Cine au fost acei udvornici ? Unul a fost Keyran, domnul cumanilor de genere Borechol, care a primit jumătatea acelei feude, Popth, de la Béla al IV-lea, tatăl lui István junior rex. Acum Keyran, cu consimţământul celor doi fii ai săi, cu ştirea rudelor (videlicet : Illan, Iardar, Michi, Chibuk Ona, domni ai cumanilor) şi cu permisiunea, consensul, şi voinţa regelui, îi vinde lui Parabuch jumătate din jumătatea sa pentru 40 de mărci (o marca ad pondus Hungariae=233.3533 gr. Ag.) Comitele Parabuch achită integral, în prezenţa regelui, valoarea pământului. Mai primeşte „duas terras..” numit Temerken aproape de râul Mureş în Comitatul Arad, care a fost - „este permis a şti” - în folosinţa ismaeliţilor (arabi?) Muk Grecul şi Mike, decedaţi fără urmaşi. Asemenea pământul Fulgudus (azi Şiria) din Comitatul Cenad.

În document mai este consemnată dorinţa comitelui Parabuch ca denumirile vechi şi adânc înrădăcinate ale moşiilor încredinţate lui, în viitor să-i poarte numele. Presupun, dorinţa i-a fost ascultată dacă ne gândim la numele lcalităţii Paripás-Parabuc (azi Ratkovo, Novi Sad).

(În 1300 Capitlul din Cenad transcrie acest act de donaţie la cererea fiului comitelui Parabuch. Este ultimul act cunoscut din epoca arpadiană, emis de Capitlul din Cenad. Muzeul National Maghiar, Budapesta)


                                 
Cetatea Kevevára/Kovin, Vojvodina

În 1268 auzim din nou de comitele Parabuch, când tot prin donaţie regală a intrat în posesia satului Meger (azi Nagymegyer, Veľký Meder, Slovacia) „..terram Meger iuxta Wagh Comiti Parabuch confert. ” Din document mai aflăm că Parabuch făcea parte din ginta Katpan, a dobândit titlul de comes prin moştenire şi cedează o parte din această moşie fiului său Hyssopus. (Arhivele Nationale ale Ungariei - kamarai levéltár, fasc. 1532. N°. 3.) 



Lupta Sfântului  Ladislau cu căpitanul cumanilor
(Acta Sanctorum pictis imaginibus adornata 1320/1340)


Dintr-un act de vânzare-cumpărare, încheiat în anul 1288 şi emis de Capitlul din Cenad, aflăm numele celor doi fii ai lui Keyran de genere Borechol. Vchugan şi Iuanchuch au vândut partea lor din feuda Popth, numitului Johann, fiul lui Petre de genere Mena pentru 15 mărci. De faţă a fost (şi nu a avut obiecţii) Stephan, fiul comitelui Parabuch, vecin megieş.

Capitulum Ecclesie Chenadiensis omnibus Christi fidelibus tam presentibus quam futuris noticiam presencium habituris salutem in Domino sempiternam. Ad vniuersrum noticiam harum serie volumus peruenire : quod Vchugan et Iuanchuch filij Keyran de genere Borechol, simul cum commetaneo impsorum Stephano filio Comitis Parabuch coram nobis personaliter constitute ab una parte; Johanne filio Petri de genere Mena ex altera; ijdem Vchugan et Iuanchuch partem terre Popd iure ipsos contingentem, que patri impsorum a Bela felicis recordacionis Rege Hungariae fuerat collata et donata, dixerunt vendidisse Johanni memorato pro quindecim marcis, quas ab eodem professi sunt plenary recipisse, commetaneo suo Stephano predicto in nullo cntradicente.Vt igitur huius uendicionis series rata et firma perseueret;nec eciam per aliquem cognatorum vel consanguineorum ipsorum, vel per aliquos extrancos in irritum posit reuocari, ad instanciam parcium presentes concessimus litteras sigilii nstri munimine roboratas.
Datum anno Domini millesimo ducentesimo LXXX° octano.
Agustino Prepsito Ecclesie Sancti Saluatris, Petro Cantore, Gregorio Custode, Symone Archidiacono de Carasu, Paulo Archidiacono de Kewe, Sebastiano sacerdote, et alijs existentibus”


(Codex diplomaticus Arpadianus continuatus IX.)



Ladislau zis Cumanul  (Chronicon Pictum)

Acest fiu al lui Parabuch, Stephan se implică într-o ceartă cu Paul, fiul comitelui Ivanka de Vgal şi este omorât de acesta. Ginta lui Parabuch vrea, pretinde şi promite răzbunare prin lege, însă regele I. Carol Anjou (la naştere a primit numele de Caroberto) ordonă de la Visegrád “pace eternă” şi împăcare între părţi, iar Paul fiul lui Ivanka va plăti 50 de mărci comitelui cuman pentru a-şi “răscumpăra” fapta.



Nos Karolus dei gracia Rex Hungarie memorie commendantes significamus tenore presencium quibus expedit universis. Quod magistro Paulo filio Comitis Ivanka de Vgal prothonatario magnifici viri Comitis Pauli Judicis Curie nostre ab una parte. et Comite Paraboh Comano parte ab altera coram nobis propriis eorum in personis constitutis propositum extitit per eosdem communiter et relatum: ut ipsi super morte Stephani filii ipsius Comitis Paraboh per ipsum magistrum Paulum, ut dicebant, casualiter perpetrata, discreti viri magistri Thatamery Albensis Ecclesie Prepositi, auleque nostre Vicecancellary, magnificorum vivorum Demetrii magistri Tavernicorum nostrorum, Thome Woyvode Transylvani, Mykch Bani totius Sclavonie, prefati Comitis Pauli Judicis Curie nostre magistri Nicolai Comitis Posoniensis, Thome filii Petri Castellani de Choukakw, et aliorum proborum virorum induccionibus intervenientibus, ut omnis rancoris. dissessionis, discordie et invidie fomes de medio ipsorum, radicibus evulsis, extirpata sopiatur et eterno pacis favore, ac sincere dileccionis ablevamine amodo in futurum, utpote pacis alumpni corda conciliantes turbata, valerent se mutua vicissitudine amplexari: taliter ad perpetue pacis unionem devenissent, et devenerunt coram nobis, quod pretactus Magister Paulus de Wgal pro morte dicti Stephani filii ipsius Comitis Paraboh quinquaginta marcas partim in denariis pro tempore currentibus, et partim in estimacione condigna in octavis festi Purificacionis beate Virginis nunc venturis, in presencia Capituli Budensis prelibato Comiti Paraboh solvere teneretur; idemque Comes Paraboh ipso die dicte solucionis, proximiores cognatos suos et generaciones aut propriis eorum in personis in presencia dicti Capituli statuere, aut pro eisdem cum sufficientibus procuratoriis litteris comparere teneretur, qui unacum ipsis proximis suis super initerempcione ipsius Stephani penitus et in toto ipsum magistrum Paulum semper et ubique expeditum reddere, et super ipsa expedicione litteras dicti Capituli Budensis emanari facere teneretur magistro Paulo prenotato, ut ad hoc spontanea et sua bona voluntate idem Comes Paraboh se obligavit in presencia nostre maiestatis. Nec hoc volumus silencio pertransire, ut in premissa solucione regni nostri consvetudo ab antiquo approbata, ut partes voluerunt, debet observari. Datum in Wyssegrad in vigilia beati Laurencii martyris (9 august) anno domini M° CCC° XXX° secundo.”

(Arhiva Capitlului din Buda, 1333.no.21)


Cumani la curtea lui Ludovic de Anjou (Chronicon Pictum)

Cumanul Parabuch a trăit până la o vârstă foarte înaintată. Pe data de 4 septembrie 1333 era încă în viaţă. Pentru a primi suma de 50 de mărci s-a prezentat personal în faţa capitlului din Buda, însoţit de rudele sale : Kunchegh fiul lui Wanchuk, Buzkan fiul lui Arbuz şi Tatar fiul lui Vgudey.

Capitulum Ecclesie Budensis universis Christi fidelibus presentibus, pariter et futuris salutem in salutis largitore. Ad universorum noticiam harum serie volumus pervenire. Quod cum secundum continenciam litterarum Serenissimi principis domini Karoli dei gracia Illustris Regis Hungarie composicionalium, seriose presentibus nostris litteris inferius insertorum, magister Paulus filius Comitis Ivanka de Vgal prothonotarius magnifici viri Comitis Pauli Judicis Curie domini Regis pro morte Stephani filii Comitis Paraboh Cumani, quinquaginta marcas partím in denariis pro tempore currentibus, et partim in estimacione condigna in octavis festi Purificationis beate Virginis coram nobis eidem Comiti Paraboh solvere, idemque Comes Paraboh ipso die solucionis proximiores cognatos suos et generaciones, aut propriis eorum in personis statuere, aut pro eisdem cum sufficientibus procuratoriis literis coram nobis comparere, et una cum ipsis proximis suis super interemptione ipsius Stephani filii sui prenotati penitus et in toto ipsum magistrum Paulum semper et ubique expeditum reddere, et super ipsa expedicione literas nostras eidem magistro Paulo emanari facere debuissent. Tandem ipsis octavis festi Purificacionis beate Virginis advenientibus, Demetrius clericus notarius et serviens ipsius magistri Pauli pro eodem domino suo cum procuratoriis dicti Comitis Pauli Judicis Curie Regie ad nostram accedens presenciam, pretactam summam pecunie quinquaginta marcarum partim in denariis, et partim in estimacione condigna memorato Comito Paraboh, una cum Kunchegh filio Wanchuk, Buzkan filio Arbuz et Tatar filio Vgudey proximioribus cognatis et generacionibus suis, personaliter astanti, in persona prefati Magistri Pauli plenarie persolvit coram nobis; sicque ipsa pecuniaria solucione facta, idem Comes Paraboh, Kunchegh filius Wanchuk, Buzkan filius Arbuz, et Tatar filius Vgudey, coram nobis propriis eorum in personis astando, pretactum magistrum Paulum de Vgal, racione dicte mortis prefati Stephani filii ipsius Comitis Paraboh confessi extiterunt expeditum reddidisse, et coram nobis reddiderunt penitus et per omnia absolutum; obligantes se coram nobis, ut si aliqui ex proximis cognatis et generacionibus ipsorum predictum magistrum Paulum de Vgal, temporis in curriculo quovis modo, pretextu dicte mortis ipsius Stephani impetere attemptarent, prefati Comes Paraboh, Kunchegh filius Wanchuk, Buzkan filius Arbuz, et Tatar filius Vgodey, ipsum magistrum Paulum semper et ubique expedire et liberare tenerentur propriis eorum laboribus et expensis; ad quod se iidem Comes Paraboh, Kunchegh, Buzkan et Tatar coram nobis obligarunt. Tenor autem ipsarum literarum Regalium composicionalium per ipsum Comitem Paraboh nobis exhibitarum talis est:

Nos Karolus dei gracia etc.

Nos igitur ad instantem peticionem predicti Comitis Paraboh et suorum proximorum cognatorum predictorum presentes litteras nostras privilegiales super expedicione dicte mortis prefati Stephani filii Paraboh pendentis sigilli nostri munimine eidem magistro Paulo filio Comitis Ivanka de Wgal duximus concedendas. Datum per manus discreti viri magistri Ladizlai Lectoris Ecclesie nostre. quinto die octavarum festi Purificacionis beate Virginis predictarum. Anno domini millesimo CCC° XXX° tercio. Demetrio Cantore, Jacobo Custode, Posonio, Petro quondam decano, Petro Syculo, Johanne et altero Johanne ac Jacobo magistris ceterisque Canonicis iugiter deo famulantibus, et devote.
(Publicat: Véghelyi Dezső 1870. -Körmendi ltár. Acta antiqua. Seregélyes No 99. Alm. 3. lad. 2.)