Venus (Barbara von Cilli)
Bellifortis (1402-1405) Capitolul. I. Astrologie. (Codex fragmentar, copie după lucrarea căpitanul de mercenari Konrad Kyeser)
Pe vremea principelui Kristóf Báthory trăia pe meleagurile Transilvaniei un nobil bogat, pe nume Pál Markházi. Fiind incriminat că ar fi lăsat cetatea Ajnácskő (azi Hajnačka, Slovacia) în mâinile turcilor, Markházi se refugiază din nord-vestul Ungariei la Alba Iulia şi obţine ajutorul „ fiului de rege” Ioan Sigismund. După moartea acestuia, în anul 1576, s-a căsătorit cu văduva lui Stanisłas Nieżowski, fiica lui „Moizin, vajda de Hauasel” (1) Pál Markházi a fost un om bădăran şi Saphira, după un an de convieţuire, depune plângere împotriva lui. La cererea ei, principele Kristóf Báthory convoacă un synodus provincialis care pronunţă separarea soţilor, în ciuda protestelor vehemente venite din partea lui Markházi (cei doi nu vor mai avea „ masă şi pat comun până când soţul moravul nu şi-l schimbă..”). Markházi, plin de furie şi de sete de răzbunare, fuge la Constantinopol. Cum sultanul avea pregătit în permanenţă un canditat la scaunul princiar al Transilvaniei, în curând Înalta Poartă descoperă în persoana lui Markházi o „sperietoare de principe” tocmai bun pentru a-l constânge pe Báthory să-si îndeplinească obligaţiile faţă de sultan. Aventurierul nostru primeşte de la sultanul Murad domenii în Severinul ocupat, trei mii de talere pe an, şi devine rivalul principelui Kristóf Báthory.
Cei doi fraţi Báthory, Kristóf, principele Transilvaniei şi István, regele Poloniei intră în alertă. „Bombardează” Constantinopolul cu daruri scumpe şi cu rugăminţi, ca incomodul Markházi să fie eliminat. Dar prestigiul aventurierului era în creştere la Înalta Poartă. Markházi devine tot mai preţios, mai ales pentru marele vizir, bătrânul (Koca) Sinan.(2) Spre norocul celor doi Báthory, în decembrie 1582 Sinan va fi schimbat cu Kanijeli Siyavuş Paşa, care îl întemniţează pe Markházi. Omul nostru, trecut la mahomedanism, va ieşi din Yedikule, dar Markházi - Ibrahim bey, ca renegat, nu mai constituia o ameninţare pentru Bathoreşti.
Registrul oraşului Sopron consemnează în dreptul anului 1582
„Pál Markházi, un domn ungur de la Ajnácskő a plecat în Transilvania la fiul de rege, şi după moartea fiului de rege s-a însurat în Transilvania cu văduva Nisoczki, o femeie văduvă care a fost fiica acelui voievod transalpin, Moise, şi principele transilvan Christoph Báthory i-a luat-o, şi Pál Markházi supărat la Constatinopol s-a dus, la Ţarul Turcilor, la Sultan Murad.....şi Siyavuş Paşa pe regele Polon îl favorizează şi Turc fiind, numele lui Ibrahim fiind, ....prinzându-l pe Pál Markházi şi în cetatea Újház ( Palešnik-Novi grad) îl ţine. (3)
În a şasea zi a lunii Crăciunului, Decemvrie, joi, ziua lui Nicolae. Anno Muham 990, iar după Iisus 1582”
(Regesták, Történelmi Tár, 1861)
Soarele (Sigismund de Luxemburg)
Saphira se vrea măritată. De această dată, cu logofătul Ioan Norocea.(4) Povestea celor doi o aflăm din documentele din procesul devenit celebru, Johannes Keserew versus Jowan Logoffeth de Zaz Sebes. La 9 aprilie 1585, Johannes Keserew de Gybarth, plătind o taxă de şaisprezece mărci, cere audierea martorilor în procesul intentat lui Ioan Norocea, pentru recuperarea bunurilor primite de acesta de la Moyzin Saphyra.. Acuzarea se sprijină pe mărturia lui Johannes Keserew.
Vrând neapărat să se mărite cu Norocea, Saphira îi face cadou logofătului bunuri scumpe, printre care o icoană, părţi (mâna) din Sfintele Moaşte ale Sfântului Ioan Gură de Aur şi multe rochii pentru Samphyra, fata lui Norocea. Nereuşind să-i smulgă logofătului promisiunea că o va lua de soţie, Saphira „face scandal”, şi-i cere înapoi cadourile oferite, dar cum susţine Johannes Keserew, aceste bunuri au rămas în continuare în posesia logofătului.
Martorii pârâtului afirmă după cum urmează:
Dioniziu, preotul valahilor din Abrud, în vârstă de cincizeci de ani, mărturiseşte că a fost martor ocular, împreună cu popa Dan din Sebeş când Saphira şi-a primit bunurile înapoi de la Norocea. Aceste bunuri au fost împachetate cu grijă în două lăzi mari, sigilate, iar mitropolitul Ghenadie a întocmit o chitanţă, pe care Saphira a pecetluit-o cu propria ei pecete.
Croitorul János Zabó din Sebeş, declară că doar o singură dată l-a văzut pe Norocea vizitând-o pe Saphira. Când lucra la o rochie, a sosit la Spring logofătul Norocea cu fiica lui cea mare, Samphyra şi cu un călugăr. A auzit când acel călugăr i-a cerut Saphirei, în repetate rânduri, moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur. Dar Saphira a dăruit acel lucru sfânt fiicei lui Norocea spunând, copii ei şi aşa sunt de altă religie.
János Gheoreog grecul, servitorul logofătului, jură că cele două lăzi sigilate au fost urcate într-o căruţă de către el, de Ztoika, valetul lui Norocea şi servitorii Samphirei, Miklós şi Istók. Icoana „ care era cu tăblii, şi care era pe masă, se putea deschide în două părţi (triptichon?) era foarte frumoasă, aurie..” Saphira, împreună cu un halat de mătase, a dăruit-o Samphyrei. Katalin, văduva lui Ferenc Kosa, fostul iobag al lui János Iffyw din Borberek (Vurpăr), fiind servitoarea lui Norocea, ştie că Saphira făcea vizite foarte dese logofătului, şi mai ştie că o dată, când Saphira a plecat spre Zengheorghi de Harczok (Haţeg), l-a rugat pe Norocea s-o însoţească, dar logofătul a refuzat-o. Atunci Saphira şi-a luat toate bunurile care erau în casa lui Norocea, în afară de o icoană şi câteva rochii, care au rămas Samphyrei.
Lörinz Halaz, care locuieşte în suburbia Sebeşului (in suburbio, Hostatt) şi este de religie rascian ştie că Saphira venea în casa logofătului şi noaptea. Ştie acest lucru de la servitorii lui Norocea, care îl trezeau noaptea, să cumpere peşte de la el. Pál Caspar de religie săsească (protestant?), iobagul voievodului, a fost prezent în calitate de jude când bunurile Saphirei au fost depuse în cele două lăzi.
Văduva lui Muntu, Dobra Valacha mărturiseşte: Saphira a întrebat-o de multe ori dacă nu ştie vreo femeie, care cu „ştiiţele„ ei ar putea s-o ajute să-l cucerească pe Norocea, fiindcă tare îl doreşte pe pârât. Soţia lui Damian Zabó, Margareta a auzit că Saphira îşi petrecea nopţile la logofăt, chiar dacă acesta se supăra pentru vizitele ei nocturne şi refuza s-o ia de nevastă.
Văduva lui Farkas Wkczywyr, Theodora, care locuieşte la Alba Iulia şi are treizeci şi cinci de ani, depune mărturie: Saphira vroia neapărat să se căsătorească cu Norocea, fiindcă lumea rea o numea „ curva lui Markházi”.
Saturn
Numitul Arsenie, în vârstă de treizeci şi cinci de ani, venit din Muntenia ( ex Transalpina), şi care acum locuieşte la Sebeş, ştie că Saphira a dăruit o parte din acele bunuri logofătului când a fost la Câlnic, dar peste nici o lună le-a primit înapoi. Martor este el şi Pál Zekelly, au fost de faţă împreună cu popa Dan şi călugărul Dionisyus, când mitropolitul Ghenadie a scris acea chitanţă.
Cavaler
Kozta Prybek, treizeci şi cinci de ani, de religie valahă, mărturiseşte: Saphira i-a oferit lui Norocea chiar moşia ei de la Haţeg în schimbul căsătoriei. L-a invitat pe logofăt şi la sfinţirea bisericii de la Pryzlo (Prislop). Pârâtul nu a venit, dar a trimis prin unul dintre martorii prezenţi „ ceva degete de sfânt şi moaşte mărunte”. Saphira a fost foarte supărată.
Fiul lui János Balog, în vârstă de optsprezece ani, a auzit când Saphira, pe patul de moarte a mărturisit mitropolitului Ghenadie că testamentul ei este la cancellaria voievodului, dar mitropolitul acum este mort. Marku Wanka, Toma Roka şi Mihai Wanka au grăit cu glas tare că mitropolitul Ghenadie a murit în perioada postului mare de anul trecut (1584).
Martorii reclamantului Johannes Keserew au fost:
Pál Zekeli de Veresegihaz (Strugureni), în vârstă de patruzeci şi cinci ani, judele comitatului Alba, fost vilicus (administrator) în slujba Saphirei, cunoaşte doar atât: mâna Sfântului Ioan Gură de Aur a fost trimisă la Zwetagora, la mănăstirea Iverilor, şi că Saphira pe patul de moarte a enumerat în faţa literatului János bunurile ei care au rămas în posesia logofătului, bunuri care pot fi cerute pe cale legală. Literatul János a făcut o listă a acestor bunuri.
- un lingou de aur, unul de argint, două perechi de cercei, două inele cu safir, o diademă cu perle executată în stil muntean, 150 de florini, o brăţară de aur, o diademă cu perle executată în stil unguresc, o icoană, mâna Sfântului Ioan Gură de Aur, două blide (castroane) de argint, un căpăstru argintat, două cupe aurite, un cuţit aurit, un dolman pe care l-a purtat fata logofătului la nunta lui Miklós Kwsdi, un val de atlas, un val de catifea purpurie, un caftan, trei perle şi un manşon din blană de vizon.
János, mitropolitul valahilor din Transilvania, care locuieşte la Alba Iulia şi are patruzeci şi cinci de ani, depune mărturie că a fost martor când la sfinţirea bisericii Pryzlo din Zylwas (Silvaş), ctitorită de Saphira, au aşteptat sosirea lui Logoffeth, dar a sosit doar Kozta Prybek cu degetele Sfântului Constantin, ferecate în aur, şi alte moaşte mărunte. Nici crucea cerută, nici icoana nu au fost aduse.
Soţia lui András Nikola, Margit în vârstă de treizeci şi doi de ani spune: Saphira când venea la Sebeş înnopta în casa ei. Soţia familiarisului voievodului Dumitru Nagy din Lymba şi văduva lui Barbul, Margareta Myrchye, în vârstă de treizeci şi trei de ani, au adăugat: după spusele lui János Keserew, Saphira a cerut ca Logoffeth să fie dat în judecată.
Ra[ioma] din Caransebeş, provenind din Transalpina, în vârstă de şaizeci de ani, văduva lui Todor Buni din Craiova este martor pentru ambele părţi. Susţine că Logoffeth nu intenţiona să se căsătorească cu Saphira.
Samphira Logoffeth, soţia lui Péter Rácz familiarisul voievodului, nu vrea să depună mărturie împotriva tatălui ei.
(Protocoalele capitlului de la Alba Iulia, I.f.218-234)
Norocea rămâne cu relatii puternice la curtea voievodului, Sigismund Báthory într-un act Consensualis vorbeşte despre meritele sale „ cum summa animi promtitudine”
...............................................
1. Havaselve = Câmpia Înzăpezită (Câmpia Munteană)
2. Kristóf Báthory, un om extrem de bolnăvicios, iar acum copleşit de teamă şi cuprins de panică, convoacă Dieta transilvană (1 mai 1581) pentru a obţine alegerea fiul său minor Sigismund ca principe al Transilvaniei. István Báthory, regele Poloniei atenţionează stările că greşesc enorm dacă vor ceda voinţei fratelui său (avertisment, care se va dovedi providenţial) : „ Vai, strigă Dumnezeul către ţara care are un domnitor-copil – Jajt kiált az Isten az oszágnak amelynek gyermekfejedelme vagyon” Sigismund a fost ales principe, dar acest drept l-a exercitat doar din 1588, când la vârsta de 15 ani a fost majorat de către Dieta de la Mediaş.
3. În anul 1583 Markházi –Ibrahim bey, dragoman la curtea sultanului, va fi numit comandant de sangeac (Babócs şi Simontornya) şi comandant al oraşului Zvornik (Croaţia), iar în anul 1587 devine comandantul cetăţii Lipova, unde moare în anul 1593.
4. Ioan Norocea apare cu numele de Pytesdi (Piteşti), de Zaz Sebes (Sebeş) sau de Csáklya (Cetea). Ginerele lui Mircea Ciobanul, imediat după accederea la tron al lui Alexandru al II-lea Mircea, s-a refugiat în Transilvania. Prima menţiune privind prezenţa logofătului Norocea în Transilvania apare în anul 1576. „Pytesdi Logoffeth János şi soţia sa Sztana Basaraba” În anul 1576 Norocea cumpără satul Cetea de la Caspar Barcsai cu o mie de galbeni.(În anul 1627, principele Gábor Bethlen va cere reconstituirea modului în care a ajuns satul în stăpânirea logofătului.)
În documentele vremii Norocea apare cu trei copii. Două fete (Samphira şi Marinka Logofet) şi un fiu. Péter Logofet primeşte de la Sigimund Báthory, în anul 1597, satul Târlişua (comitatul Solnoc-Dăbâca), în anul următor satul intră în posesia surorii sale Samphira.
Samphira se căsătoreşte cu Péter Rácz de Galgó, trimisul special al lui Sigismund Bathory la Constantinopol, iar din anul 1599 va fi soţia lui János Bálintitt de Tövis (Teiuş). Samphira are moşii la Oláhbogata (Bogata Română), Gâlgău, Măgura, Pojana, Valea Porcului, un conac la Poklos, părţi de moşii la Galaţi, Cetea şi Deju. În anul 1602, jumătatea din moşia de la Bogata o lasă moştenire fiului ei Ádám Rácz (va deveni căpitan de haiduci în răscoala lui István Bocskay), cu menţiunea că în cazul în care acesta ar muri fără urmaşi, satul să treacă în posesia soţului ei, János Bálintitt de Tövis. Cu Rácz mai are şi o fiică, Eva (puella). Samphira ctitoreşte două biserici, la Cetea şi Teiuş. A fost înmormântată în biserica din Teiuş, unde a fost aşezată şi statuia ei.
Blazonul familiei Racz de Galgo din
biserica din Teiuş
În anul 1840 Gál János descrie mormântul şi statuia „frumoasei Samphira”, povestind şi o legendă veche din Cetea, care spune că după omorârea lui Mihai Viteazul, din ordinul generalului Basta nişte mercenari o răpeasc pe Samphira, dar Bálintitt o salveazează şi o ascunde în castelul de la Teiuş.
Blazonul familiilor Bálintitt şi Rác
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu