PEŞTERA LUI VETERANI

“Neptun a creat-o, sau Vulcan? ori amândoi, împreună  ?” (Jókai Mór:Omul de aur)

Harta bătăliei  de la Peştera Veterani, 11 august 1788 (Biblioteca Naţională Széchényi, Budapesta)

Deşi  presupus a fi fost folosită în scopuri militare încă de pe vremea romanilor, renumita peştera Piscabara (este mai cunoscută sub numele de peştera Veterani) şi Defileul Dunării au căpătat o importanţă strategică deosebită după ocuparea Budei de către turci, când Regatul Ungariei nu mai avea putere să împiedice trecerea turcilor peste Dunăre, iar spaţiul luptelor antiotomane s-a rezumat, în mare parte, doar la linia sudică a fluviului. (1) Lipova, Caransebeşul, Mehadia, Orşova devin câmpuri de luptă, iar Cazanele vor câştiga un rol militar tot mai pronunţat (de apărare şi de control al traficului naval), devenind o zonă aprig disputată de turci şi austrieci în timpul deselor confruntări armate austro-otomane de la sfârşitul secolului al XVII-lea, apoi cele din secolul următor, care s-au soldat cu instaurarea administraţiei austriece în Banat.

Peştera Veterani, creată de un zeu războinic.

În anul 1692 în urma zvonului că principele Transilvaniei, Imre Thököly şi oastea curuţă urma să atace Banatul, generalul austriac Frederico Veterani  dispune întărirea cetăţilor Lipova, Lugoj, Caransebeş şi fortificarea peşterii Piscabara. La data de 25 februarie  pleacă din Sibiu căpitanul baron d'Arnau (regimentul 24 Mansfeld), cu 300 de ostaşi şi cinci tunuri să ia sub stăpânirea sa peştera, pentru a instala aici o garnizoană militară  pentru paza Dunării (împiedicarea  circulaţiei liberă a flotilei turceşti). La 7 martie d'Arnau ajunge în Caransebeş, ia legătura cu locotenentul-colonel Inovetz (comandantul trupelor austriece din raionul Almăj şi însărcinat cu aprovozionarea garnizoanei), şi porneşte spre peşteră pe cărări aproape impracticabile, trecând tunarii peste munţi, abisuri, şi lunecuşuri. La 16 martie ajunge la Piscabara, dar în acest interval de  timp turcii au ocupat deja Grebenul (în data de 29 martie atacă garnizoana lui d'Arnau, dar sunt respinşi), iar circulaţia dintre peşteră şi trupele lui Inovetz a fost serios restricţionată. Totuşi, căpitanul Schröckengast, după mai multe încercări, mari sacrificii şi serioase pierderi, a reuşit să trimită alimente şi muniţie ostaşilor lui d'Arnau, dar nu în cantităţi suficiente.

Garnizoana din peştera Piscabara încearcă să reziste atacului turcesc. Baronul d'Arnau fortifică intrarea şi interiorul peşterii cu ziduri, iar la ruinele numite Marcole (fosta cetate Peth?) înfiinţează un punct de pază deosebit, cu vedere la mare distanţă. Navele turceşti care circulau între Orşova şi Plavişeviţa au fost supuse unor focuri de tun atât de puternice, încât nici o navă inamică nu s-a putut apropia de malul stâng al Dunării. Lupta în preajma peşterii s-a desfăşurat fără încetare până în 20 aprilie, când au apărut, venind dinspre Orşova, 15-20 de şăice care au acostat pe malul sârbesc. Turcii au amplasat tunuri aici şi au început, chiar în aceeaşi zi, bombardarea poziţiilor austriece de la Piscabara. Concomitent cu atacul asupra  peşterii, otomanii au ocupat  şi punctul de pază de la Marcole (Căpitanul Johannes Michl încearcă, cu 60 de oameni, să-i oprească pe turci, dar e silit să se retragă, şi corpul de pază este măcelărit). Urcându-se pe stâncile de deasupra peşterii, turcii rostogoleau bolovani asupra austriecilor. Baronul d'Arnau a fost obligat să se retragă în peşteră, dar căpitanul Michl reuşeşte să ajungă (printr-o altă peşteră, Ponicova) în spatele trupelor otomane şi turcii părăsesc platoul de deasupra peşterii.

Marsigli: Danubius Pannonico ....

După patruzeci şi cinci de zile baronul d'Arnau capitulează. Contrar promisiunilor (că se pot retrage liber către Orşova), ofiţerii imperiali sunt trimişi la Belgrad, şi vor fi eliberaţi (între timp, o parte dintre ei trec în tabăra lui Imre Thököly) la începutul anului 1693, la intervenţia generalului Veterani.

(Scrisorile generalului Veterani către Consiliul Aulic de Război, 6/22 aprilie şi 1 iulie 1692)

De atunci peştera Piscabara poartă numele generalului Veterani (şi nu al viteazului căpitan d'Arnau)

Peştera Veterani. Plan şi secţiune transversală, 1788 (Biblioteca Naţională Széchényi, Budapesta)

În  timpul războiului austro-turc, pe la  începutul lunii august a anului 1788, după ce au cucerit Orşova, turcii s-au îndreptat spre Clisura Dunării. De a-i opri a fost trimis căpitanul de grăniceri Adam Maovecz ( Regimentul valaho-iliră). Maovecz a primit dispoziţie de la generalul Wartensleben să ocupe peştera Veterani şi să blocheze mişcarea trupelor turceşti  pe Dunăre.

Zona Mehadia, 1800

(Locul de staţionare al regimentului de grăniceri Valaho - Iliric,MOL,S 12 Div XII No 0026:1-2)

Căpitanul pleacă de la Şviniţa spre peşteră cu 280 de infanterişti şi 10 tunuri. Aici va primi sprijinul maiorului baron Ludwig Stein (şi al soldaţilor care au mai rămas în viaţă după luptele de la Orşova din două dintre batalioanele Regimentului "Graf Brechainville" Nr.25  Infanterie) care staţiona în apropierea peşterii din 4 iulie.

Uniforma Regimentului 25 Infanterie 1767-1798 (Vasárnapi Ujság, nr. 35, 29 august 1897)
 

Paşa Mehmed Memis a sosit la Dubova venind dinspre Jupanec cu 7000 de infanterişti şi 1000 de călăreţi. Trecând munţii pe la Ogradena trupele otomane au înconjurat Peştera Veterani.

"10 August - După amiază, în jurul orelor 2 inamicul îndrăzneşte un asalt asupra Dubovei cu 36 de şăice, ... la peştera lui Veterani,....La orele 7 seara au încetat focul. "

A doua zi, la orele 4 dimineaţa a început o sângeroasă confruntare. " Comandamentul maiorului baron Stein a fost atacat din 4 direcţii... au căzut peste 2500 de oameni, batalionul a pierdut 346 de oameni, 2 caporali de artilerie şi 15 tunari.. "

În cea mai grea zi din luptele de la peşteră, în ziua de 13 august, de la orele 4 ale dimineţii până la orele 7 seara  turcii "au atacat Reduta nr.1, care a fost fortificată cu 7 tunuri" (2) şi au  "azvârlit 344 de bolovani...au rănit doi oameni.. "

După 20 de zile de asediu, la 30 august maiorul Stein capitulează.(3)

"31 Augus t- Geschah der Ausmarsch aus der veteranischen Höhle,.. "

(Jurnalul maiorului Stein, 10-31.VIII.1788, -copie-, Arhivele Istorice Militare de la Budapesta, VII. fond 35, pag.14)

Planul zonei Peşterii Veterani, 1788 (Biblioteca Naţională Széchényi, Budapesta)


........................................

1. În apropierea acestei peşteri s-a aflat cândva cetatea Peth. Despre începuturile istoriei cetăţii nu avem documente scrise, prima menţiune a cetăţii apare abia în secolul al XV-lea. În privinţa localizării ei, datele sunt şi mai sărace. În diplomele emise de cancelaria regală a Ungariei numele cetăţilor Caransebeş, Mihald, Orşova, Peth, Şviniţa (Tricule) şi Severin sunt amintite şi împreună, dar întotdeauna într-o ordine diferită. Greu se poate deduce poziţia exactă a uneia faţă de celelalte. Date mai concludente ne oferă Nicolaus Olahus. Enumeră fortificaţiile de pe malul nordic al Dunării în următoarea ordine: Keve (Cuvin), Dombó (Racovac), Haram (Nova Palanka), Butholzin (Posasin) Szent László (Ladislau) şi Peth,  care este la o distanţă de trei ore de mers pe jos de Orşova (Matej Bel: Adparatus ad historiam Hungariae.)

 Cetăţi  dunărene. Matthias Zündt, Nürnberg, 1567

Dacă acceptăm acele păreri potrivit cărora cetatea Peth era situată în apropiera comunei Dubova (deşi pe harta lui Ortelius apare la vest de Orşova, aproape de Cuvin), unde ruinele unei fortificaţii mai erau vizibile la sfârşitul secolului al XVII-lea, şi ceea ce a mai rămas dintr-un turn de pază purta numele de Marcole (la Marsigli apare versiunea Marecobila), putem presupune că până la sfârşitul secolul al XVI-lea aceste ziduri au fost cunoscute sub numele de Peth, şi pietrele cetăţii au fost folosite de către soldaţii căpitanului d'Arnau la construirea redutelor de la peştera Piscabara.

Puţine documente au păstrat numele cetăţii Peth.

Regele Albert incheie două convenţii cu Iancu de Hunedoara (la 9 mai şi 27 septembrie 1439) privind apărarea cetăţilor regale Severin, Orşova, Mihald şi Peech. Fiindcă Iancu cheltuieşte sume enorme (bani proprii) pentru întărirea acestor cetăţi, regele a zălogit pentru Huniazi mai multe domenii regale în comitatele Timiş şi Bodrog.

În anul 1443 pentu servicii excepţionale aduse regatului şi drept recompensă pentru cheltuielile lor făcute pentru  întreţinerea  cetăţilor Gewrin, Orşova, Peeth, Şviniţa şi Mihald (Mehadia), Władysław I Jagiełło, regele Ungariei a zălogit fraţilor „Mihály şi Balázs de Csorna, apoi  Muşina şi Alexandru de Damsos (Densuş), după aceea Miklós de Bizere„ moşiile Rékás şi Zegeháza (comitatul Timiş).

În anul 1504, Dieta de la Rákos  hotăreşte alocarea sumei de 400 de forinţi pentru cetăţile Severin, Orşova, Mihald şi Pethycz, reprezentând „ajutor pentru război”.

La data de 28 martie 1519, în Conveţia de Armistiţiu încheiată între regele Ludovic al II-lea al Ungariei şi turci,  cetăţile Orşova, Mihald, Severin şi Peeth figurează ca cetăţi regale.

În anul 1521, Miklós de Gerlistye, banul Severinului, este acuzat că ar fi permis castelanilor săi să elibereze un evreu ţinut prizonier în cetatea regală Peeth. În 1522 turcii asaltează cetatea (Scrisoarea regelui Ludovic al II-lea către palatinul István Báthori, 24 martie 1522) dar fără succes (judele Caransebeşului, János Bokosnicza, la data de 25 iunie 1525, la Buda ridică  mai multe sume de bani „pro necessitatibus castri Pethy”, iar Imre de Gerlistye, fiul banului de Severin, este „mai marele cetăţii Pethi”  În anul 1539 cetatea se află în posesia lui Nicolaus Ylchÿt, iar pentru moşia sa din Domasnia (Domaşnea) depun mărturie numiţii Dancsul, Radul şi Radizlaw.

Steagul Principatului Valahiei, aprobat de Poarta Otomană. 17 octombrie 1834

(HL General Commando 1834-Q10-496)

2. Reduta nr.3 avea un singur tun, Reduta nr.7 avea două tunuri.

........şi câteva nume

    Regimentul "Graf Brechainville" Nr.25  Infanterie

Maior baron Stein
Căpitan Graf Latour
Căpitan Graf Thun
Căpitan Gamsenberg
Locotenent Streit
Locotenent  Chantines
 
  Regimentul valaho-iliric

Căpitan Maovetz
Locotenent Stanoloviz

Regimentul Nr.2 Artilerie

Sublocotenent Voith - a fost decorat cu Crucea de cavaler al Ordinului militar Maria Tereza

3.Nota magistratul Manciuca din Iam:  povestea  unui martor ocular despre luptele de la peşteră:

„Einfältige Erzählungen, oder Merkwürdigkeiten des mehadier Districtes im temesvarer Banat, durch den alten Protopopen in Mehadia, Nicola Stoika de Haczeg, für Liebhaber und seine eigene Unterhaltung, jetzt in seinem 79-ten Jahre, ohne Okulare, so deutsche geschrieben im Jahre 1829.- Povestirea simplă, cu privire îndeosebi la districtul Mehadia din Banatul Timişoarei,  a vechiului protopop din Mehadia, Nicola Stoika de Haczeg, pentru propria sa plăcere şi distracţie, acum în vârstă de 79 de ani, fără ochelari, scrisă în germană în anul 1829”

Turcii dădeau semne de umanitate faţă de soldaţii austrieci în timpul retragerii acestora.

„Sondann gingen nur noch 20 Türken zu Pferde mit uns bis Svinica, wo wir schon Leute von unseren FreicorpsAntrafen. Hier bleiben wir die Nacht alle unter einander, am folgenden Tage wurden die Türken, nachdem sie uns nochmals die Hände gedrükt hatten, durch einem Officier vom Freicorps und einige Gemeine 2 Studen weit zurückbegleitet” 

(Raportul unui ofiţer austriac, apărut în „Wiener Zeitung” nr.77, 24 septembrie 1788)