SIGILLA XII

Elemente heraldice, sigilii de regi şi demnitari din epoca arpadiană

Sigiliul regelui Ladislau I (cel Sfânt), cca 1089-1090 

(Pannonhalmi rendi levéltár. Tihany, Fasc. I. n. 3/27 )

Pe sigiliu este gravată imaginea regelui stând pe tron, încoronat (?), ţinând în mâna dreaptă un sceptru. Vârful sceptrului:un crin stilizat. Legenda : SIGILLUM LAD[- -]LAI REGIS

(Primul sigiliu regal autentic din perioada arpadiană)

  

Blazonul fictiv al regelui Ladislau I - rex Ladislaus Sanstus

(Codicele Ingeram, Kunsthistorisches Museum, Viena)

BELA REX

Dinarul de argint CNH.I. nr.263 ; 0,230 g, Ø 12mm

Cel mai vechi însemn heraldic dovedit documentar (prin vestigii de ordin monetar) din epoca  arpadiană este crucea dublă.  Crux gemina apare la sfârşitul secolului al XII-lea (1) ca simbol al puterii regale, şi nu al regatului sau al dinastiei. Cea mai elocventă dovadă în acest sens fiind cuvintele regelui Emeric, vorbind despre emblema tatălui său, Béla al III-lea: „...Arma seu Insignia sua regalia...”, deci regalia (domnie, putere) nu regni (regat, imperiu). Crucea dublă nu evocă crucea apostolică, nici „blazonul” Arpadinilor n-a fost, dar „stăruie”şi azi să producă idei  false.

La cotitura dintre secolele XI şi XII legenda regelui Ştefan (cel Sfânt) devine tot mai cunoscută. Legat de numele episcopului Hartvik, treptat s-a răspândit concepţia potrivit careia crucea dublă, apostolică, a fost trimisă regelui Ştefan ca dovadă că papa aprobă organizarea bisericii creştine pe teritorul Ungariei. În realitate, în acea perioadă, regii puteau folosi crucea ca însemn al unui stat (creştin) fără să ceară şi să primească acest drept de la papă. 

Legenda Sfântului Ştefan

Descrierea originii crucei duble (2) – aşa cum este redată in „Legenda Sfântului Ştefan” (scrisă de episcopul Hartvik înainte de anul 1116, din porunca regelui Coloman Cărturarul) - a fost preluată de către István Werbőczy în Tripartitum (Tripartitum opus iuris consuetudinarii inclyti regni Hungariae – culegere de drept consuetudinar), de unde a intrat definitiv şi de neclintit în conştiinţa publică.

Regele Ştefan I şi iniţiala S (Sanctus)  în Cronica Pictată (crucea dublă îndeplinind funcţia de însemn de stat - Regatul Apostolic Ungar)

Scutul cu câmp „tăiat de şapte ori” (patru fastigia/pólya), se asociează nemotivat cu Árpád (fâşia Arpadiană) ori cu Casa Arpadiană (noţiune apărută abia în secolul al XVIII-lea), nu se poate stabili vreo legătura între acest element  heraldic şi regii anteriori lui Andrei al II-lea.

Sigiliul regelui Emeric, 1202 (MOL, DL 39249)

Emeric nu poartă insigna tatălui său (crucea dublă), alege ca însemn al puterii sale regale scutul cu câmp tăiat de nouă ori. Din cele cinci fastigia patru sunt încărcate cu lei (3+3+2+1) păşind de la stânga la dreapta. Fratele său, Andrei al II-lea va păstra animalul heraldic ales de Emeric, dar pe cele patru fastigia (pentru prima dată apare ca însemn scutul cu câmp tăiat de şapte ori) leii (2-2-2-1) sunt afrontaţi, cu câte un scut minuscul între ei. Spre sfârşitul domniei, Andrei al II-lea va folosi pe sigiliul său scutul cu câmp tăiat de nouă ori cu unsprezece lei (2+3+3+2+1)  pe cinci fastigia (MOL, DL 61128)

Bula de aur al regelui Andrei al II-lea, 1221 (MOL, DL 39250)

Armorialul de la Zürich,  1320

Scutul cu câmp tăiat de şapte ori ca stema ungară (cimier fictiv)

După moartea regelui Andrei al II-lea scutul cu câmp tăiat, ca simbol al puterii regale, treptat va ajunge pe un plan secund, figurând tot mai des ca element complementar pe sigiliile familiilor apropiate puterii.

...............................

1. Pe primele monede (înainte de 1190) ale regelui Béla al III-lea crucea dublă încă nu a fost înscrisă în scut.

(Dinarul de argint CNH.I. nr.263 este atribuit regelui Béla al treilea şi le vine ca o mănuşă istoricilor, ştiut fiind că din raţiuni politice viitorul rege a fost crescut şi educat la Bizanţ. Însă tot mai multe voci pun sub semnul întrebării această datare. Moneda a făcut parte dintr-un tezaur ascuns în timpul năvălirii tătarilor, împreună cu bracteate şi dinari de Friesach [875 ‰], deci este posibil că a fost introdusă în circulaţie mult mai târziu, abia pe vremea lui Béla al IV-lea.)

2. După Thomas Ebendorfer (secolul al XV-lea) cele două braţe orizontale ale crucii duble ar simboliza cea de-a doua creştinare a ungurilor (canonicul vienez presupune că după moartea regelui sfânt, Ştefan, ungurii au devenit din nou păgâni, până la mijlocul secolului al XII-lea, când au fost „îndrumaţi pe calea cea bună” de către călugării germani.)