ISTORII MĂRUNTE

Povestea unui coif pierdut

Desenul coifului de la Niemia, publicat de  A.N. Kirpicinikov în anul 1962

A fost găsit în anul 1892, lângă satul Niemia (Ucraina), aproape de oraşul Mogiliov-Podolski, pe malul stâng al Nistrului. Coiful a ajuns în muzeul din Kamianets-Podolski/ Камене́ц-Подо́льский, dar în timpul primului război mondial i s-a pierdut definitiv urma. În 1962, într-un articol despre istoria armelor, A.N. Kirpicinikov nu a mai putut publica decât desene realizate după o fotografie a piesei.

 

Coiful de fier din colecţia Muzeului Déri din Debreţin 

Din colecţia Muzeului Déri din Debreţin face parte şi un coif de fier care, fiind considerat decenii la rând un fals, nu a fost niciodată cercetat mai amănunţit. Pe piesă este trecut cu vopsea de ulei un număr de inventar: 1267. Dar nici în registrele de inventar ale muzeului, nici în catalogul Colecţiei Frigyes Déri nu figurează vreun coif.

Coiful are o înălţime de 20 de cm şi circumferinţe de 23 şi 20 cm. Cu calota relativ conică, este făurit dintr-o singură bucată de fier. Partea superioară a coifului are o muchie şi o deschizătură stâmtă (3,5 mm) în vârf, iar marginea piesei este prevăzută cu orificii mărunte, pentru fixarea apărătoarelor de zale laterale şi ceafă. Iniţial a avut şi nazal. Placa situată în partea frontală a coifului este din aramă aurită, decorată cu şnururi buclate, incizate, terminaţiile formând un motiv vegetal stilizat, frunză de acant. Pe margine de jur imprejur este fixată o bandă, tot din aramă aurită, decorată cu o versiune a motivului “nodul lui Hercule”. Ochii reliefaţi de pe apărătoarea pentru frunte (mimează o vizieră), cât şi împletitura “nodul lui Hercule” sunt motive apotropaice. 

În

În Almanahul Muzeului Déri din anul 1968 a fost publicat un scurt articol despre coiful ajuns de nicăieri în colecţia muzeului, şi au fost descrise similitudinile dintre “coiful de la Debreţin” şi cel descris de A.N. Kirpicinikov. Aici se termină povestea coifului  pierdut şi regăsit.

Coiful de la Niemia stă singur şi nepereche atât în Bazinul Carpatic cât şi în  Russie. În ceea ce priveşte datarea sa, întrucât nu se cunosc condiţiile descoperirii, A.N. Kirpicinikov îl situează larg în perioada secolului XI-XII, şi îl atribuie unui făurar rus. Dar numai pe baza formelor e greu de statibit apartenenţa la o anumită etnie atât a făurarului cât şi a purtătorului. Echipamentul din Europa Centrală şi de Vest a fost foarte asemănător (vezi şi Tapiseria de la Bayeux), cu puţine diferenţe regionale. (Cele mai apropiate analogii pentru coiful nostru le găsim la Olmütz şi la Augsburger.)

 Coiful de la Olmütz şi cel de la Augsburger

Greu putem proiecta această caracteristică regiunilor de est, care au fost un culoar de trecere al popoarelor migratoare şi unde sursele sunt destul de limitate. Un punct de pornire pentru o datare mai precisă a coifului ar reprezenta o plăcuţă de os descoperit în 1940, cu ocazia unor săpături la Plesniesk, sat distrus în timpul invaziei mongole. Basorelieful de pe plăcuţa de os arată un luptător în armură totală (apărând un oraş),iar pe cap poartă un coif foarte asemănător celui de la Niemia. 

Plăcuţa de la Plesniesk (J. Pasternak: Apxeoлorия Укpaiны, Toronto, 1961)