ISTORII MĂRUNTE

O garderobă de altădată

Tiparul sigilar al lui Pătraşcu cel Bun

(confecţionat din bronz aurit, a fost descoperit la Gilău [1] în 1900, în grădina măcelarului János Balogh. Legenda diferă de textul legendei de pe sigiliul aplicat pe documentele din perioada 1554-1555. Bucureşti, Muzeul Naţional de Istorie a României  nr.inv.54213)

/† SINHRISOE · LI · PETRASKO VOIVOD I Gñ ·· B ·· EI ZEMAN GRO BLAHIONCKI/

În evul mediu o caracteristică a vieţii cotidiene era insecuritatea. Abuzurile de tot felul, violenţele, conflictele militare foarte frecvente au condus la un climat de nesiguranţă şi instabilitate. Nici la începutul epocii moderne nu a fost altfel. Din cauza rivalităţilor politice, dezordinilor interne sau a dizgraţiei, mulţi nobili şi boieri sau domni maziliţi s-au văzut nevoiţi de a-şi asigura existenţa pe meleaguri străine. Nenumărate documente surprind apelul celor pribegi la bunăvoinţa autorităţilor străine, zălogirea unor bijuterii, veşminte sau vânzarea bunurilor lăsate acasă. În acele vremuri hainele celor înstăriţi reprezentau o valoare de schimb. O avere oricând la îndemână, un tezaur uşor de transportat şi valorificat în cazul când proprietarul lor a trebuit să fugă. Ţesăturile erau atât de scumpe încât veşmintele se tezaurizau, se lăsau moştenire, se dăruiau, iar în caz de nevoie se plăteau datorii cu ele. 

Caftan, ante 1514 (catifea din mătase cu  fir de argint aurit. Reconstituit dintr-un acoperământ al raclei Sfântului Grigorie Decapolitul, Mănăstirea Bistriţa. Acoperământul purta o inscripţie de danie de la voievodul Neagoe Basarab, datată 1514. Bucureşti,)

Anton Verancsics, pe la 1549, ne dă o descriere destul de amănunţită a veşmintelor purtate de boierii munteni.

“...Ornatur autem annulis pluribus, serica veste et aurea, variis coloribus distincta, praeterea torquibus et armillis, aliisque id genus ornamentis, quae simul ab sinistro humero, sub dextro brachio ad femur usque, per transversum pectus, demittuntur – Cum marsupio panni...cum cum aliquot aureia – Se împodobesc cu multe inele, cu haină de mătase şi aur (cu fir de aur), de diferite culori distincte (înflorat?), pe lângă acestea cu lanţuri la gât şi brăţări, şi cu alte asemenea podoabe, care de la umărul stâng, pe sub braţul drep, de-a curmezişul pieptului, atârnă în jos până la coapse. – Cu o pungă de stofă...cu câţiva galbeni în ea “. (Verancsics: De situ Transsylvaniae, Moldoviae et Transalpinae)

Fustă şi corset  (Fusta este realizată din postav maro, decorată la poale cu dantelă din bumbac şi fire metalice, corsetul din mătase naturală decorat cu dantelă realizată din fir de argint aurit. Costumul a fost descoperit într-un sicriu din cripta familiei Turi, biserica reformată Hodod. Muzeul Judeţean Satu Mare, nr.inv. 32729 Mo; 32730 Mo)

O listă de inventar din 1569 ne furnizează date preţioase despre garderoba soţiei voievodului Pătraşcu cel Bun, dar aflăm amănunte şi despre câteva bunuri ale stolnicului Socol (2) sau despre un caftan care i-a apaţinut lui Tudor, fiul logofătului Radu din Drăgoeşti şi ginerele voievodului.

 “......văduva lui Pătrascu-Vodă după moartea tragică a Domnului  s´a strămutat la Sibiu împreună cu rudenia sa ori măcar adepţii ei şi anume Radu logofet cu fiul său Tudor, Radu Socol stolnicul, cu mama-sa, Stanciul Benghe cu fiul său Hamza şi alţii. Aceştia având treamă să se întoarcă în ţară  au trăit mai bine de zece ani la Sibiu, ocrotiţi de senatul oraşului. În acest lung interval istoviţi de mijloace băneşti, cari le veneau de acasă numai în taină, şi-au zălogit cu încetul multe din scumpeturile lor pe la gazdele unde locuiau. Neputând însă plăti s´au îndatorat aşa de mult încât la străduinţa gazdelor săseşti principele a trimes unul din  sfetnicii săi la dânşii, care în fruntea unei comisii de experţi a luat la catastih toate sculele boierilor pribegi şi achitând datoria lor din lucrurile însemnate, restul l´a sechestrat pe seama vistieriei. Inventarul formează un adevărat monument de cultură, dându-ne o ideie clară despre avuţia boierilor pribegi, căci dacă ştim că pe vremea aceasta – în a doua jumătate a veacului XVI-lea – un bou costa un fiorin, ne putem uşor închipui ce valoare aveau rochile Doamnei lui Pătraşcu preţuite aici până la 117 fiorini ori caftanele boierilor, dintre cari găsim unele semnate chiar cu 130 fiorini” (Dr.Endre Veress)

Minteanul lui Nicolaus Olahus

(ţesătură cu fir de argint, argint aurit şi mătase colorată pe fond de atlas. Colecţia familiei Esterházy, Budapesta, Iparművészeti Múzeum, nr.inv.64.40)

La 19 februarie 1569 Ioan Sigismund de Zápolya anunţă magistratul Sibiului că va trimite la ei pe Ştefan Kemény, comitele de Kykeolleo (Târnave) pentru a lua în primire lucrurile boierilor pribegi. Bunurile lăsate în urmă au fost estimate, în prezenţa comitelui, de judele scăunal Petrus Lutch,  de Joannis Lulay, Blasius Raw şi Thomas Franck.

“ Apud Petrum Warga

 Tudornak a Radul Logofat fianak, volt Warga Peternel egy aranias barson caftanbol csenalt mente, valens Fl. 20 – Tudor, fiul Logofătului Radu, a avut la Petru Warga un mintean (haină purtată peste dolman) făcut dintr-un caftan de catifea aurită, în valoare de 20 florini şi o rochie de catifea a mamei boierului, fl.16

Am fost datori acestei gazde fl.32, pentru care datorie i-am lăsat aceste două veşminte.”

Boneta de coc (catifea, aprilici din aur de 18 carate şi email color, perle. Piesa a fost descoperită în sicriul Sofiei Kendi, biserica evangelică de la Cetatea de Baltă. Cluj, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei nr.inv. F. 18139)

“Apud eundem Petrum Warga, bona relictae Petrasko waivodae in scrinio : Ket azzony embernek valo ing gyeongyes gallereo... - Tot la acel Petru Warga, lucrurile văduvei lui Pătraşcu Vodă în dulap: două cămăşi de femei, cu gulere de mărgăritare. Unsprezece cămăşi cu gulere aurite, cu nasturi mici, auriţi. O scufie. Cinci mărimi. Trei şorţuri, cu mărgăritare. Cinci marame. Patruzeci şi nouă nasturi auriţi pentru veşminte, încrustaţi cu pietre şi cu mărgăritare. O cataramă mare de argint pentru rochie. Şase inele de aur şi un florin de aur în cutie.

Într-o ladă de piele:

Trei cămăşi cu gulere aurite, cu nasturi mărunţi, de argint. Două cămăşi aurite. O faţă de masă turcească pentru o masă lungă. O bonetă de catifea aurită.” 

Fusta Ursulei Desffy (3), soţia palatinului Nicolae Esterházy

(catifea brodată cu fir de argint aurit şi mătase. Colecţia familiei Esterházy, Budapesta, Iparművészeti Múzeum, nr.inv.52.2854)

 “Într-o ladă galbenă:

Trei linguri de argint. O scufie cu mărgăritare. Un guler cu mărgăritare, cu nasturi mici pentru ambele mâini (?). Un şorţ cu mărgăritare. Un şorţ din fir de aur. Două paftale mari de argint. Într-o lădiţă ac de prins voal de argint şi ace încrustate cu mărgăritare. Trei sute de florini de aur într-o pungă.

Într-o ladă albă, veşmintele jupânesei voievodului Pătraşcu.

O manta scurtă (hazak) de atlas roşu preţuită la fl.50. O fustă de damasc verde fl.24. O fustă de damasc roşu fl.13. O fustă de damasc vânăt fl.16. O fustă de atlas roşu aurit fl.100. O fustă verde aurită fl.40. O fustă albă aurită fl.60. O fustă roşie aurită fl.28. O fustă albă aurită fl.117. .....

 

Rochia reginei Maria, soţia regelui Ludovic al II-lea, mort în bătălia de la Mohács (damasc de mătase, lampas cu fir de aur, cămasă brodată cu fir de argint, Muzeul Naţional Ungar)

 ........Altă fustă albă aurită, cu două catarame cu mărgăritare, împodobită cu pietre fl.66. Un caftan aurit, cu 25 nasturi de arginţi suflaţi fl.130. O fustă de atlas vânăt fl.26. Un caftan de om (de bărbaţi), aurit fl.30. O fustă albă de damasc fl.32. O fustă de atlas roşu, aurit fl.20. O fustă de atlas roşu fl.35. O fustă albă de damasc fl.18. Două fuste roşii de damasc fl.42. O fustă roşie de tabit (mătase uşoară, lucioasă) fl.14. O fustă de damasc roşu tivită cu blană de genet fl.12. Altă fustă cu tivitură de genet, de damasc roşu fl.27. O fustă de catifea vânătă fl.40. O fustă de damasc galben cu două copci de argint fl.25. O fustă de damasc alb fl.31. O fustă de atlas rosu aurit fl.29. O cămaşă cu guler aurit, cu nasturi. Summa fl. 1025 “

Petru Warga şi măcelarul Toma în datoria văduvei lui Pătraşcu Vodă, au primit câte o fustă roşie de damasc, evaluate laolaltă la 42 de florini.

Dolman (atlas, fir de argint, argint aurit, sârmă de argint aurit, capse smălţuite în formă de mâini, mânecile sunt prelungite în faţă acoperind până la degete. Colecţia familiei Esterházy, Budapest, Iparművészeti Múzeum, nr.inv.52.2804)

Capsele domanului

 “Apud Christophorum Omlássy bona ad matrem Zokolii spectantia – La Cristof Omlássy lucrurile mamei lui Socol

O sabie de argint preţuită la fl. 25. Două scuturi albe. Un pumnal ordinar, ascuţit fl.1 denar 50. Două coifuri. Două linguri de argint cântărind marca dimia (1/2 marcă) fl. 4. Un lanţ de aur - 2 mărci 12 pisete (4) – fl.162. Un guler de taftă cu mărgăritare fl.20. O solniţă de argint – pisete 45 – fl. 9

Debuit  Zokoly dicto Christophoro Omlássy fl.27 den.91.Item Ztolnik fl.1.den.92...- Datoria lui Socol către Cristof Omlássy fl.27 denari 91.La fel stolnicul fl.1 denari 92.

..........................................................................................................................................

Eu Ştefan Kemény de Gyerömonostor (Mănăstireni, Bihor), fişpanul (comite suprem) comitatului Târnave, adeveresc şi întăresc acest registru...........”

 

Caftan (satin, mătase, atribuit sultanului Ahmet I, Muzeul Palatul Topkapi)

.................................................................

1. Sub influenţa ameninţării sultanale  stările decid, în decembrie 1555,  ruperea legăturilor cu Ferdinand de Habsburg, şi în februarie anul următor trupele lui Petre Petrovics, ale hatmanului Moţoc din Moldova şi ale vornicului Socol din Muntenia intră în Transilvania. Sub această presiune saşii, rămaşi fideli lui Ferdinand, la congregaţia generală  întunită la Sebeş Alba la 2 februarie 1556, acceptă şi ei aducerea în ţară a reginei Izabella şi a minorului Ioan Sigismund. La sfârşitul lunii august  Pătraşcu cel Bun şi Alexandru Lăpuşneanu au pătruns în Transilvania  pe la Braşov, respectiv pe la Bistriţa  şi  s-au îndreptat spre tabăra de la Satu Mare. Delegaţia stărilor a fost condusă de voievodul Francisc Kendi, sibienii reprezentaţi de judele regal Augustinus Hedwig. Au fost prezenţi Iohannes Tartler din Braşov, Peter Rähner din Mediaş şi Stefan Schäser din Sighişoara cu câte 25 de călăreţi, dar intrarea şi trecerea reginei prin Transilvania, până la Cluj, s-a făcut de fapt sub protecţia operaţiei de acoperire executate de oastea lui  Pătraşcu Vodă şi de călăreţii lui Alexandru Lăpuşneanu, circa 40.000 de oameni. (Történelmi Tár, 1891, 69.l) La Cluj regina a fost primită cu fast (5) iar în tabăra lui Pătraşcu cel Bun a fost trimisă, prin prelatul Benedict, o cantitate însemnată de pâine şi vin, ca oamenii lui Vodă să fie mai puţin “neastâmpăraţi”.

 Oraşul care cel dintâi şi-a deschis porţile înaintea reginei a fost Gilău.

 “ Alexander Dei gratia verus haeres, dominus et Waywoda terrae Moldaviensis.

Conspicui prudentes ac Circumspecti domini, si bene valetis, est nobis auditu omni tempora gratum. Quemadmodum antea quoque ad vos scripsimus Imperatorem Turcarum nobis scripsisse, ut essemus auxilio filio quondam Ioannis regis, ita ut locum parentis sui obtineret et Rex in Hungaria constitueretur; ita vobis nunc quoque significamus, quod idem Ioannis regis filius iam appropinquat cum magno exercitu, et imperator Turcarum qucque commisit Petrasko waywodae Transalpinensi et Petrowyth, necnom passis Budensis, Themesiensis et Bosnensis ac beglerbego, ut ipsi omni adsint auxilio;.....

Scriptum in oppido Ias, 23 Aprilis 1556”

(Staatsarchiv, Wien. Hungarica – Translatio literarum waywodae Moldaviensis)

Alexandru Lăpuşneanu anunţă pe magistraţii comunei Vinţu că îl va aduce în ţară pe fiul regelui Ioan (Ioan Zápolya). Înainte de a le scrie, a primit ordine de la sultan să-l ajute pe fiul defunctului rege, care a fost numit în locul părintelui său rege în Ungaria. Acum le dă de veste că fiul regelui Ioan se apropie cu o mare armată. De asemenea, din porunca sultanului, au mai fost trimişi în ajutorul fiului de rege Pătraşcu, voievodul Transalpinei, Petre Petrovics, paşii de Buda, de Timiş, al Bosniei şi beylerbeyul.

Carte iluminată, foll.174v-175r (Tetraevanghel, 234 foll., pergament, cerneală colorată, tempera, secolul XIV-XV. Atribuit scriptoriumului mănăstirii Neamţ / Grigorij Camblak. Biblioteca Naţională Széchényi, nr.inv. Fol.Eccl.Slav.17)

2. La venirea lui Mircea Ciobanul vornicul Socol fuge peste munţi  cu tezaurul lui Pătraşcu Vodă şi cu haraciul datorat turcilor. Vizirul paşa Rüstem a cerut cu insistenţă reginei Izabella predarea imediată a vornicului, cu explicaţia că Socol nu este un refugiat politic ci un răufăcător, ucigaşul hospodarului muntean. Regina se eschivează, apoi convoacă congregaţia generală. Între timp îl trimite pe Petre Bosy, însoţit de boierul Vlad, la Poartă să intervină pe lângă Delavigne, ambasadorul Franţei la Istambul, în favoarea lui Socol. La Turda, în primăvara anului 1558, în urma solicitărilor insistente venite din partea sultanului, în prezenţa celor doi ciauşi trimişi de Rüsztam, s-a hotărât ca vornicul Socol, Radu Ilie „Haidăul” şi Vlad să fie predaţi turcilor. Delavigne a încercat să-i salveze (în schimbul a 14000 de ducaţi, oferiţi de către Socol), fără succes însă. Deşi sultanul îi promite reginei că boierii vor fi exilaţi la Rodos (Izabella l-a numit pe Socol drept ambasadorul ei), cei trei vor fi omorâţi prin înnecare, „cu o piatră legată de gât”.

„ Je viens d’estre adverty que trois pauvres seig’ vallacques qui avoient esté envoyés en ceste Porte pa la royne de Transylvanie, aves le sauf-conduict du seig’, l’ung nommé Radul, l’autre Zokol, et l’aultre Vayvoda, je ne sçay comment on est, faygnant de le envoyer à Rodos, tous trois mis dans la mer une pierre au col. Voilà la foy qu’on voit en ces Turqz quand on est pour leur interest...” (Scrisoarea ambasadorului Delavigne, Charrière, II.p.437-8)

Familia lui Socol şi tezaurul adus din Muntenia  au rămas la Izabella. (Vor urma câteva negocieri cu Poarta)

Declaraţia lui Radu, fiul lui Socol despre lucrurile tatălui său primite înapoi:

“ En  Radwly havaselfeldi Zokoly fia...- Eu Radul, fiul lui Socol din Transalpina. Dau de ştire tuturora, că lucrurile tatălui meu care le-a avut depuse la Zewch Lenart, la casa sa din Bistriţa, mi le-a dat la mână întocmai şi fără nici o scădere cu aceleaşi peceţi, cu care fuseseră pecetluite. Despre care lucru i-am dat această scrisoare cu scrierea mâinii mele şi cu pecetea mea.

Datum in civitate Byztriciensi, feria 2 post festum Philippi et Iacobi Apostolorum (1 august) Anno Domini 1558

Radwly manu propria “

Pafta (argint, atelier balcanic, pe marginea piesei din stânga inscripţia: KIPAИA KAИATI. Muzeul Naţional Ungar, nr.inv.Orn. Jank. 413)

3. Familia lui Nicolaus Olahus:

Peter Haller, judele Sibiului anunţă pe braşoveni despre căsătoria lui Toma Olah, nepotul arhiepiscopului de Strigoniu, care va avea loc pe 3 februarie (1555)

“Reverendissimus dominus archiepiscopus strigoniensis Dominaciones Vestras alterosque dominos Saxones ad nupcias Thome Olah, nepotis sui ex fratre, ad tercium diem februarii in[vi]tavit...Accepimus dominum archiepiscopum propediem alias nupcias consanguinee sue maiori cum celebritate apparaturum....

Cibinii, die octava ianuarii, anno Domini MDLV”

(Arhivele Statului Braşov, colecţia Fronius, I, no 126)

 

Cutie-lădiţă de argint. (6,7x9x4 cm, Budapesta, Iparművészeti Múzeum, nr. inv. 19.139)

† АРСЄΗΙИ  ПАТРИАРХЪ  ЪРБЪСКЇИ

(Patriarhul Arsenie al IV-lea Šakabenta)

4. 1 pisetum=1/48 parte dintr-o marcă ungurească, care = 233, 3533 gr Au fineţe 990)

5. Casa de lângă Poarta de pe Uliţa de Mijloc a fost împodobită cu stofe colorate, “zugravul Anton a pictat pe poartă o stemă” iar oraşul zilnic trimitea reginei “pâine proaspătă, cozonac din făină albă, mazăre dulce şi prune brumării”. Zugravul Anton a fost plătit cu 50 de denari, iar cozonacul a costat 35 de denari (Registrul de socoteli 1555-1556 al cartierului Luporum)