O domniţă de la Argeş la curtea regelui Ludovic de Anjou
Tapiserie de mătase, secolul al XIV-lea
(Bupesta, Muzeul de Istorie)
(Bupesta, Muzeul de Istorie)
În secolele al XIV-lea şi al XV-lea regatul ungar era, de departe, cea mai mare putere în Europa Centrală şi de Est, şi voievozii munteni (1) nu puteau evita intrarea în sfera ei de influenţă politică şi militară. Relaţiile cu Ungaria erau importante pe plan economic şi social, dar tendinţa permanentă a statului muntean a fost de neutralizare a condiţiilor de dependenţă faţă de puterea suzerană. Periodic, voievozii munteni „aveau grijă”, ajutaţi fiind de poziţia geopolitică a ţării, ca relaţiile politico-militare cu regatul ungar să nu devină unilaterale. Curtea lui Ludovic de Anjou era una din marile centre culturale ale Europei şi datorită influenţelor feudale puternice dinspre regatul ungar, pătura cea mai bogată a statului muntean a pornit spre o formă de viaţă vestică, cavalerească.
În secolul al XIV-lea Transalpina asigura apărarea a două drumuri comerciale internaţionale, veniturile sale din taxe vamale şi de pe urma târgurilor au fost considerabile, dar economia a crescut şi datorită unei politici comerciale proprie: favorizarea comerţului activ. S-a format o puternică pătură de aristocraţi, care prin privilegiile şi obligativităţile sale, a luat tot mai mult contact cu o cultură latină specifică, caracteristică Ungariei, şi din ambiţie, aspiraţie spre o egalitate, a început s-o imite. Privind civilizaţia cu caracter material, Transalpina secolelor al XIV-lea şi al XV-lea era mult mai apropiată de Buda şi de Cracovia decât de îndepărtatul Bizanţ. (2)
Gonfalon unguresc, cca. 1350 (Bernisches Historiches Museum)
În vara anului 1344 Alexandru Basarab (în calitate de asociat la domnie ?) vine în Transilvania şi face un act de supunere. Recunoaşte ca suzeran pe Ludovic I, primind în schimb protecţia regelui (3) Una din condiţiile înţelegerii sale cu regele angevin a fost o apropiere (care se va dovedi tranzitorie) de biserica catolică. După diploma fiului său Vladislav, Alexandru a recunoscut jurisdicţia diocesană a episcopului Transilvaniei asupra catolicilor din Transalpina. (4) „Nu poate fi întâmplător că, începând de la sfîrşitul anului 1345, ambasadele lui Ludovic la curtea Ţării Româneşti l-au avut drept actor principal pe Dumitru (5), episcopul de Oradea, o figură a bisericii catolice şi nu un curtean laic.„ (Ovidiu Pecican)
Relaţiile dinastiei basarabilor cu regatul ungar, legăturile sale cu biserica catolică s-au păstrat şi în urma unor căsătorii dinastice. Probabil în perioada omagiului vasalic depus s-a căsătorit Alexandru Basarab cu o catolică, cu Clara din neamul Kwkenes-Rajnald, iar o fiică a voievodului transalpin cu ducele de Opulia, rudă apropiată a angevinilor.(7)
Gonfalon unguresc, cca. 1350 (Bernisches Historiches Museum)
Ladislaus de Opulia (8) a fost fiul ducelui Bolko al II-lea şi fiul nepoatei de soră a regelui polon Kazimir cel Mare.(Wladislaus dux Opulie ex filia sororis Kazimiri regis natus) Primul document care face referire la căsătoria lui Bolko al II-lea datează din 23 mai 1327, aşadar, este posibil ca anul 1328 să fie anul de naştere a lui Ladislaus. La data logodnei cu fiica voievodului transalpin avea în jur de şaptesprezece ani şi era unul dintre însoţitorii regelui, Ludovic a venind în Transilvania pentru a echilibra veşnica dispută între episcopul Transilvaniei, nobilime şi saşi.
Piatra funerară a lui Bolko al II-lea de Opulia (azi Opole, Polonia)
(Mănăstirea franciscanilor)
Sigiliul lui Bolko al II-lea, 1321
Până la moartea tatălui său, survenită în anul 1356, Ladislaus a trăit la curtea regelui Ludovic. După această dată îl găsim la Oppeln, fiind co-prinţ al ducatului (cu fraţii săi Bolko al III-lea şi Henrik). Ca descendent al casei regale poloneze avea ca parte componentă a stemei sale acvila Piaştilor.
Sigiliul heraldic al ducelui de Opulia
Sigiliu rotund, imprimat în ceară naturală.Ø 31 mm.(Anul 1367) Câmpul sigilar: coif închis, asezat în profil. Cimier: pe coif şezând acvila poloneză, pămătuf din pene în formă de evantai. Legenda:· S · LADISLAI DVCIS OPVLIA·
Nu ştim nimic despre viaţa domniţei de la Argeş, numele ei nu a fost consemnat în documentele vremii. Bănuim doar că la botez, chiar înainte de căsătorie, a primit numele de Elisabeta, şi îl însoţea peste tot pe soţul ei.
În Statutarius-ul capitlului din Oradea, la anul 1374, figurează o pomenire:”Altare Sancte Elisabete iuxta aram minorem beate Virginis instituit et dotavit Ladislaus dux Opulie, olim palatinus Hungarie pro anima consortis sue, filie Alexandri vayvode Transalpine, que ibi est sepulta„– Lângă altarul cel mic al Fericitei Fecioare, Ladislaus, duce de Opulie, nu de mult timp palatinul Ungariei, a întemeiat şi a dotat un altar în cinstea Sfântei Elisabeta, pentru sufletul consoartei sale, fiica voievodului transalpin Alexandru, înmormântată acolo (vechea Catedrală episcopală din Oradea).
Stema ducatului Opulia, secolul al XIV-lea
Stema ducatului Opulia, secolul al XIII-lea
A murit probabil la sfârşitul anului 1365 (9), când Ladislaus a revenit în Ungaria pentru a duce tratative în numele regelui Ludovic I cu împăratul Carol al IV-lea. La 25 martie Ladislaus este la Praga, cu o scrisoare de acreditare din partea reginei mame Elżbieta Łokietkówna, pentru a discuta condiţiile preliminare pentru o logodnă între Václav, fiul împăratului şi rege al Boemiei, cu Elisabeta, fiica defunctului Prinţ al Transilvaniei (fratele regelui Ludovic de Anjou).
Cu fiica voievodului transalpin ducele de Opulia a avut trei fiice.
- Agnes, în perioada 17 iulie 1367 – 30 iunie 1378 o găsim la mănăstirea călugăriţelor Clarisse din Stary Sącz (Polonia).
- Anonimă, în 1369 intră la mănăstirea Clarisselor din Vetus Buda
- Elisabeta, logodită cu Jodok, fiul Markgrafului de Moravia.
Într-o scrisoare din octombrie 1372, împăratul Carol al IV-lea vorbeşte de Elisabeth, Herzogin von Oppeln, fiica Nadirspan-ului Ungariei, soţia (elichen wirtynne) Markgrafului Jodok. Elisabeta a primit de la tatăl ei o dotă (czu Heymstewer) de 12.000 de florini de aur, iar de la Jodok 6.000 de groşi praghezi. Nu ştim ce s-a întâmplat în următorii doi ani. Nu ştim dacă Elisabeta a murit, sau căsătoria ei a fost doar una per procurationem (prin reprezentanţi) şi nu s-a consumat. La 19 martie 1374, dintr-o scrisoare a regelui Václav (19 martie 1374) aflăm că, la comanda regelui Ludovic de Anjou, Jodok se va căsători cu Anges, sora lui Ladislau de Opulie. (Codex diplomaticus et epistolaris Moraviae, Brünn, 1878, pag 191 şi 219
Cunnigunda filie ducis Opulye...
Sora ducelui Ladislau de Opulie, călugăriţă la mănăstirea Clarisselor din Vetus Buda, în anul 1367 primeşte de la regina mamă Elżbieta Łokietkówna venitul vămii de la Suncti Jacobi (aşezare dispărută) (MOL, DL 5798)
...........................................
1. Atât Basarab cât şi fiul său Alexandru (până în 1359) au purtat titlul de voievod, niciunde ei nefiind amintiţi ca domni. În Evul Mediu titlul de domn era obţinut prin filieră eclesiastică (se acorda fie de Roma, fie de centrul ortodox de Constantinopol). Recunoasterea lui Alexandru ca domn era imposibil de obţinut de la pontiful Romei, dar Constantinopolul a condiţionat primirea titlului de domn doar de înfiinţarea mitropoliei Ungrovalahiei. Titlul de samodrajavni gospodar (domn singur stapânitor) de pe piatra tombală a lui Alexandru Basarab este legată, aşadar, de naşterea mitropoliei.
2. Obiectele din mormântul princiar de la Curtea de Argeş vorbesc despre măreţie şi pompă la curtea transalpină. Putem trage aici o primă concluzie: privind acele îmbrăcăminte (dantela de la guler: din mătase şi fir, realizată în tehnica „pointe de Venise”) şi bijuterii, posesorul lor a avut o prezenţă măreaţă, demnă de orice rege sau domnitor din vremea sa. O caracteristică a curţii muntene de la sfârşitul secolului al XIV-lea a fost strălucirea, lumina, fastul, şi nu o simplitate, nu o dezvoltare insuficientă sau o cultură materială inferioară.
Paftaua de la Aachen (donaţia lui Ludovic de Anjou capelei ungare din domul de la Aachen)
(Aachen, Domschatz)
Paftaua de la Argeş (atelier de giuvaergiu din Sibiu ?)
(Muzeul Naţional de Istorie a României)
3. Probabil în iunie. Nu sunt documente care să probeze prezenţa regelui în Transilvania înainte de anul 1344. Itinerariul lui Ludovic de Anjou din vara anului 1344:
11 iunie - Visegrad
15 iunie - Brasov
4 iulie - Biertan
24 iulie - Alba Iulia
4 august - Zvolen
4. „ Vladislav, din graţia Domnului şi al regelui Ungariei, Voievod al Transalpinei, Ban de Severin şi duce de Făgăraş” invită pe toţi catolicii din Transalpina să primească cu onoare pe episcopul catolic care va veni să sfinţească bisericile catolice. ”...per totam terram Transalpinam constitutis suam gratian et fauorem. Noueritis, quod nos saluti nostrae consulentes pe Venerabilem in Christo Patrem, Dominum Demetrium Episcopum Ecclesiae Transyluanae, cui scilicet Ecclesiae et eius Episcopo a temporibus Praedecessorum nostrorum ac bonae memoriae condam Alexandri, Patris nostri carissimi, iure Dioecesano dinoscitur fore subiecta.....Datum in Argyas, .......Anno Domini MCCCLXIX”
Ladislau, Dei et Regis Hungariae gratia, Vajuoda Transalpinus, et Banus de Zewerino, nec non Dux de Fogaras
(Biblioteca Documentara ''Batthyaneum'' Alba Iulia)
5. Demetrius de Futak. Va fi ambasadorul regelui Ludovic vreme de zece ani.
În anul
1324 -
1331 -
în Italia şi la Avinon
1342, decembrie - Prepositus Ecclesie
1345, august – „electus Waradiensis obtinet”, episcop de Oradea
6. Din căsătoria cu Clara a fost probabil şi Voislav, mort în ianuarie (1366 ?), al cărui mormânt a fost descoperit la Curtea de Argeş (Virgil Drăghiceanu în „Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice” X-XVI, Bucureşti, 1917-1923, p. 52.)
Într-un document din 8 septembrie1377 (al cărui conţinut s-a păstrat într-un transumpt) este amintit un frate al lui Vladislav (Layk în actele cancelariei regale) şi fiu al lui Alexandru Basarab, cu un nume greu de explicat. „ in terra Bozorabiae supra Rippiam fluvii Danubii qoandam contra Godon fratrem Layko de Eadem fortissimum nostrum Adversarium conflictum habuissemus” În 1335, Carol de Anjou îi amintea într-o diploma regală pe „Basarab Olatul şi fii lui:” Bazarab Olacum et filios eius” Oare este vorba de un al treilea fiu sau doar de o transcriere gresită a numelui Radu (Godon-Radon)?
(MOL, DL 67401)
Ladislaus de Opulia a fost înrudit cu casa Anjou din Ungaria.
Tabelul genealogic al ducilor de Opulia (Mănăstirea franciscanilor din Oppeln)
7. Regele Ludovic I îl numeşte palatin (comes palatinus) în luna mai 1367. Primul sigiliu oficial al noului Palatin poartă însemnele heraldice ale case regale poloneze (acvila încoronată, cu aripile desfăcute).
Rămâne palatin până în anul 1372 (între timp va primi şi titlul de comite de Bihor, de Keve, de Caraş şi de Timiş), când va fi numit voievod vasal al Haliciului şi Lodomeriei.
LADISLAUS D’I GRATIA DUX OPULIENS..VELUNENSIS ET TERRE RUSSIE DOMIN. ET HERES.·
După încoronarea lui Ludovic de Anjou ca rege al Poloniei (Ludwik Węgierski), timp de doi ani a fost guvernatorul Poloniei (1378-1380). Din cauza opoziţiei tot mai promunţate a aristocraţiei poloneze, regele îl schimbă din această funcţie, dar cârmuirea treburilor statului polon, până la moartea regelui, rămâne pe mâinile ducelui de Opulia. Drept compensaţie, primeşte de la Ludovic ducatele Wieluń, Kujawien şi Dobrzyń.
Într-un document emis la Jägerndorf (azi Krnov, Cehia) la 28 februarie 1390, se intitulează „Wir Ladisla von gotes gnaden herczog zu Opul, zu Wielun, zur Cuija, zu Dobrin” Moare în anul 1401, la Oppeln.
8. În anul următor, Ladislaus este deja căsătorit cu Ofka (Eufemia), fiica ducelui de Mazov.Din această căsătorie a avut două fiice.
Caterina, s-a născut în martie 1367, şi s-a căsătorit (înainte de 25 iunie 1388) cu Henrik, duce de Glogau (Głogów).Moare la 6 ianuarie 1420.
Hedwiga, s-a născut în 1368 (după 26 martie), a fost căsătorită cu prinţul lituan Wigunt (la botez primind numele de Alexandru) de Kiernowo. Primeşte o dotă (la 12 mai 1390) de ”sex millia marcarum grossorum Pragensium”. S-au stabilit la Leslau (Włocławek), dar Wigunt moare peste doi ani.
Ofka a murit în 1418, înainte de 3 martie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu