WLADISLAUS DRAGWLYA I.

(Arhivele Statului Sibiu, Arhivele Naţionale Săseşti, Urkunden U 454 / 3 32)

În 1460, Transalpina a încetat plata tributului şi aplicarea sistemului de devşirme, dar voievodul a evitat orice alt conflict cu Înalta Poartă.  După istoriograful turc Mehmed Neşrî, Vlad  doar după căderea Trapezuntului a provocat război cu turcii.(1)

„Zic unii, că după ce padişahul Mohammed s-a întors la Stambul din campania împotriva Trabezonului,... Paşa Ishac a înaintat o plângere împotriva lui Eflâk-oglu.... pe Eflâk-oglu [sultanul]  l-a chemat la Poartă....Apoi a venit solie dela  Eflâk-oglu. ...«.dacă eu părăsesc ţara şi vin acolo, pe principele Ungariei îl vor aduce şi domnitorul lor îl fac..»... [sultanul] nebănuind viclenia lui.... Pe Hamza bey çakirdşi başi, beyul sangeacului Nigeboli, l-a trimis acolo.....s-a dus pe malul Dunării, unde a făcut o tabără. Acel blestemat, numit Kazıklı Voyvoda, în toiul nopţii a trecut Dunărea îngheţată şi l-a atacat pe Hamza bey. Mulţi musulmani au fost tăiaţi. Pe Hamza bey l-au capturat, iar pe Junis bey l-au făcut martir..... trimiţând capul lui Hamza bey la regele Ungariei cu asemenea mesaj: „Să ştii, am devenit duşman al turcului”. Astfel lumea întreagă a aflat că acest ghiaur a devenit duşmanul padişahului........Trecând Dunărea, [sultanul] a intrat în ţara Walahă, .....Această bătălie s-a dat în anul al 866-lea al Hijrei” (2)

Lupte în Croaţia

Leonhard Beck: Der Weisskunig (gravură în lemn)

Se pare, că în momentul iniţial, neplata tributului nu a fost considerată de Stambul ca un act de nesupunere din partea lui Vlad. Regele Matthias fiind în tratative secrete cu turcii pentru a încheia un armistiţiu, există posibilitatea ca incursiunile voievodului în Ţara Bârsei să fi fost interpretate de către sultan  drept o presiune asupra lui Matthias, şi neplata tributului nu necesita măsuri represive.

Bertoldo di Giovanni: Mehmed al II-lea

MAVMET. ASIE. AC. TRAPEZVNZIS. MAGNEQVE. GRETIE. IMPERAT

Nu cred că temperamentul său înfiorător l-a mânat pe Vlad să forţeze, tocmai în acel moment, un conflict cu sultanul. Pentru voievod acest război s-a ivit într-un moment foarte nepotrivit.

Imperiul otoman nu era supus la nici o presiune din exterior. Coaliţia antiotomană relansată de papa Pius al II-lea s-a risipit, încercările principilor orientali şi ale lui Uzun Hasan de a găsi aliaţi în Europa s-au soldat cu eşec, iar regele Ungariei, Matthias Corvinul, îşi îndreptase eforturile spre stabilizarea propriei sale situaţii, evitând conflictul cu turcii. (3) Tânărul rege ducea o politica defensivă. Singura „măsură antiotomană” întreprinsă de Matthias în această perioadă, a fost aceea de a  încerca păstrarea  Bosniei şi a Transalpinei, state tampon între regatul ungar şi imperiul lui Mehmet al II-lea. Dar înafară de câteva palide măsuri de prevenţie, Matthias privea inactiv căderea celor două state.

La 10 februarie 1459, Matthias îl recunoaşte rege al Bosniei pe Stjepan Tomašević, în schimbul unui jurământ de credinţă depus de către acesta.(4) Cosuzeranitatea turco-ungară instaurată asupra Transalpiei şi plata tributului către Poartă, la începutul anului 1459, aduce o înăsprire a relaţiilor dintre Vlad şi Matthias. Temându-se de o eventuală trădare, din precauţie, la 10 aprilie 1459 regele interzice braşovenilor să mai vândă pharetram, clipeos et alia arma bellica ad partes transalpinas - tolbă, scuturi şi alte arme de război în Transalpina. 

 Braşov,1689

La sfârşitul anului 1459 sau în prima parte a anului următor, Vlad va face o a doua învoială  la pace cu Ungaria. Vestea că Vlad „ar umbla după lucruri noi” (Chalcocondyles) a stârnit nemulţumirea sultanului.

„Deoarece el a fost creatura Porţii Invincibile, această faptă a lui a fost notată, fiind păcat pedepsibil” (Tursun bey)

Vlad nu a avut altă alegere decât atacul, cu toate puterile sale. De a pricinui, fără alegere, cât mai multă pierdere, daună şi prejudiciu sultanului.

Prima învoială la pace faţă de Ungaria. Vlad îl recunoaşte pe regele Ladislaus Postumus domino nostro. Târgovişte, 6 septembrie 1456 (Arhivele Statului Brasov, colecţia Schnell,U 463)

 .................................................

1. Majoritatea izvoarelor narative afirmă că atitudinea Porţii faţă de Vlad s-a schimbat doar în timpul ori imediat după campania împotriva Trapezuntului.

„Anno 6970 (Cristi 1462) Walachiae Vaivodae per apocrisiarium ininngit, ut ad se venerandum cito veniat, et adolescentes quingentos adducat, annuumque tributum aureorum nummorum decem millia afferat. respondet Walachus aureos se solvendo paratos habere, adolescentes tradere non posse.......his auditis tyrannus exasperatus....mandatque ut tributum afferant: ceteris se prospecturum esse”- Anul 6970 (1462 după Christos) trimite la Voievodul Wlachiei un sol, amintindu-i să vină în grabă la plecăciune  şi să aducă [cu sine] 500 de adolescenti şi tributul ce-l dă în fiecare an,  zece mii de galbeni de aur. Walachul i-a răspuns, galbenii îi are de dat, adolescenţi însă nu poate oferi....auzind tiranul [aici: sultanul] acesta, s-a înfuriat.... aduceţi tributul: celelalte lucruri le voi cerceta eu. (Ducae, Michaelis Ducae nepotis: Historia Byzantina, Bonn 1834, pag.345 – Editat: Immanuel Bekkerus)

2. Al  866-lea an al Hijrei: 6 octombrie 1461 – 25 septembrie 1462

3. La 13 octombrie 1458, Pius al II-lea, prin bula papală Vocabit nos Pius, impune organizarea unui congres pentru a administra criza în care se afla Europa în urma expansiunii otomanilor. Dar în secolul al XV-lea ideea unei cruciade antiotomane a fost anacronistică. Aproape nicio putere importantă a lumii creştine n-a răspuns la chemarea lansată de Pontiful Roman. Din cauza indiferenţei capetelelor încoronate, Congresul de la Mantova nu va avea nici un fel de urmare.(Papa Pius al II-lea, proeminentul umanist, dă dovadă de un comportament politic lipsit de realism şi în „Scrisoarea către Mahomed” -Epistula ad Mahumetem- , rugându-l în mod imperativ pe sultanul Mehmet al II-lea să treacă, cu tot poporul său, la creştinism)

Din relatarea lui Fra Ludovico da Bologna, legat al papei în Georgia, ştim de o solie a principilor orientali din Georgia, Mingrelia, Abhazia, Trapezunt şi a lui Uzun Hasan, stăpânul Persiei. Au venit pe ruta Colchis-Sciţia-Don-Dunăre-Ungaria-Germania. În octombrie 1460 erau la curtea împăratului Friedrich al III-lea, oferind  europenilor peste 150000 de luptători bine înarmaţi în caz că europenii îl vor ataca pe Mehmed al II-lea. Au mai purtat discuţii şi în Veneţia, dar acest tur de negocieri al solilor orientali a fost nul. Scrisoarea împăratului Friedrich al III-lea către Uzun Hasan, din 17 octombrie 1460, în care îşi exprimă speranţa în ajutorul promis, nu a fost decât o scrisoare de curtoazie.

Sigiliul împăratului Friedrich al III-lea

Coroana regatului era în posesia împăratul Friedrich de Habsburg. Matthias a fost investit rege prin inthronisatio (aşezare pe tron), deci legitimitatea regelui a depins de recuperarea coroanei. Negocierile erau purtate pentru Matthias, dar fără participarea lui. (Matthias a primit drept de semnătură la 16 iulie 1463) Papa Pius al II-lea dezamorsase diferendul (se pare, mai mult pentru a-i permite regelui Matthias de a se implica mai mult în viitoarea cruciadă plănuită de Roma) A trimis diplomaţi pregătiţi la curtea regilor Habsburgi şi, după cinci ani de tergiversări,  Friedrich al III-lea a renunţat la coroană .....pentru suma de 80000 coroane-aur.

4. In iunie Stjepan e acuzat deja de trădare, cedase turcilor cetatea de importanţă strategică Smeredevo. (Ambasadele lui Stjepan la curtea papală dau o explicaţie ceva mai „nuanţată”: Stjepan a dat cetatea Smeredevo văduvei fostului despot, Lazar Branković, dar Jelena a cauzat atâtea probleme celor din cetate, încât regele Bosniei l-a numit guvernator al cetăţii pe Mihail Bogević. Jelena l-a otrăvit, iar oamenii cetăţii temându-se pentru viaţa  lor, au chemat turcii în ajutor.)