ISTORIE POVESTITĂ: WLADISLAUS DRAGWLYA III.

Sighişoara

Visconti Morano, Stephane Weltzer, Sibiu, 1699

(Muzeul Istoriei Militare, Budapesta)

Ca urmare a armistiţiului din 1451 (1), încheiat pe trei ani, între sultanul Mehmet al II-lea şi Iancu de Hunyad, asupra Transalpiei se instaurează o cosuzeranitate turco-ungară: Vladislav plăteşte tribut imperiului otoman, în timp ce faţă de regatul ungar este obligat la ascultare. În schimb îşi poate păstra scaunul voievodal până la expirarea păcii. Nici sultanul, nici Guvernatorul nu îşi pot impune candidatul lor.

Condiţiile tratatului anulează speranţele lui Vlad, nu va fi sprijiit în curând pentru a accede la scaunul Transalpinei.

Iancu scrie braşovenilor despre armistiţiu la 6 februarie 1452: în tratatul încheiat cu turcii este inclus şi Voievodul Vladislav - ad quam trewgam etiam Illustris Princeps Wladislaus Wayda partium Transalpinarum est inclusus, deci din părţile ungureşti să nu fie atacat. Umblă zvonul că Wlad filius quondam Drakwl Wayuode ar fi undeva în Ungaria, şi umblă, fără ştirea şi voia sa, să-l atace pe Vladislav. Lasă braşovenilor poruncă, nu cumva să cuteze a-l caza pe Vlad, mai degrabă să pună mâna pe el şi să-l alunge din regiunea lor în părţile Moldovei, de unde venise - de partibus Moldwawye ad fidem nostram erga nos venit. (Gróf Teleki: Hunyadiak kora....1853, vol.X, pag.322) La 30 martie, Iancu anunţă că l-a expulzat deja pe Vlad. (Ibidem, pag. 333)

Brasov

Visconti Morano, Stephane Weltzer, Sibiu, 1699

(Muzeul Istoriei Militare, Budapesta)

Dar evenimentele capătă o turnură nu prea trandafirie pentru Vladislav. În 1453, Iancu de Hunyad renunţă la funcţia de guvernator al Ungariei şi cere anularea armistiţiului.”Iankos avea un tratat de prietenie pe trei ani cu Mahomed, şi a trecut deja un an şi jumătate. I-a trimis vorbă lui Mahomed: « Am predat domnia Domnului meu, de azi înainte nu mă mai obligă cuvântul dat. Primeşte înapoi acel exemplar al tratatului pe care mi l-ai predat, şi trimite-mi-l pe al nostru, apoi orânduieşte-ţi treburile cu regele ungar, cum vrei tu »” (Ducae, Michaelis Ducae nepotis: Historia Byzantina, Bonn 1834) A început asediul Constantinopolului şi Iancu vrea mână liberă. (2)

A= Biserica principală

B= Piaţa

C= Mănăstire

D= Poarta Valahă

E= Poarta Mănăstirii

F= Poarta Porzel

După căderea Constantinopolului, când creştinătatea începea un război de apărare împotriva sultanului, Vladislav îl atacă pe Iancu: „lovise pe furiş prin turci şi prin boierii săi”. (Nicolae Iorga) La 12 iulie 1453, Eneas Silvio Piccolomini ştia deja că Vladislav, de nevoie, s-a supus sultanului „jam Valachis Turcho parere necessum est”. (Scrisoarea episcopului Eneas către papa Nicolae al V-lea, Graz. Fontes rerum Austriacarum, vol.LXVIII, 1918, pag.201)

Hermannstadt, Capitale della Transiluania

Visconti Morano, Stephane Weltzer, Sibiu, 1699

(Muzeul Istoriei Militare, Budapesta)

Nu lipsesc ştirile privind agresiunile întreprinse de Vladislav asupra unor obiective importante pentru Iancu. Presiunea turcească asupra Transalpinei s-a întărit, ceea ce reprezenta o ameninţare directă pentru Transilvania, şi Iancu de Hunyad a încercat, în repetate rânduri, să scoată Transalpina (şi pe Vladislav) din sfera de acţiune şi de influenţă a turcilor. (3) În Balcani nu decidea „o singură vrere”, Bosnia, Serbia sau Transalpina urmăreau, fiecare, realizarea propriilor lor interese. Iancu nu avea altă posibilitate decât să frângă acţiunile contrare voinţei sale, ori să le aducă, pe cale diplomatică, „la acelaşi numitor comun“cu ţelurile sale.

În cursul anului 1453 au avut loc mai multe conflicte armate între Vladislav şi Iancu. „Valachi quo que contra gubernatorem arma moverunt – Valahii au scos armele împotriva guvernatorului şi Iancu cu greu i-a stăpânit - scrie Eneas Silvio la 3 septembrie. Pacea însă s-a restabilit, la 24 septembrie guvernatorul îi anunţă pe sibieni că emisarul lor poate pleca la Vladislav, vor obţine despăgubire. (Hurmuzaki: Documente....vol.XV. pag.39)

Nu ştim cu ce rezultat s-au întors sibienii de la Vladislav, dar Iancu la sfârşitul lunii noiembrie oferă Sibiului patruzeci de mărci de argint, pentru efectuarea reconstrucţiilor necesare. (Gróf Teleki: Hunyadiak kora....1853, vol.X, pag. 431)

Sibiu, Casa Constantin Hagi Pop, 1824 (MOL,S 105 No 0027/2)

Dar pacea nu durează mult. Anul următor, în noiembire, până şi raguzanii aflaseră de o altă expediţie condusă de Iancu împotriva Transalpinei. În decembrie 1455, oamenii lui Vladislav, conduşi de un anume Kafrwcz Radwl, au mers impreunä cu turcii asupra unui oraş regal (Saam??), iar cu prada s-au întors în Transalpina.

„ Pensetis igitur et considerentis si huiusmodi pax et concordia bona est vel ne. Certosque vestros nunncios ad ipsum Ladislaum Woyvodam transmittere et ab eo premissa cercius rescire debeatis, qua de causa ipsam pacem observare non intenditet huic regno prefata spolyo facit, si est bonum vel ne - Vedeţi prin urmare şi reflectaţi, o aşa pace şi prietenie e bună ori nu e bună. Să-l trimiteţi negreşit pe delegatul vostru la Voievodul Vladislav şi de la el personal să aflaţi argumentul cel sigur, din ce cauză nu veghează cu atenţie asupra păcii şi a făcut prădăciunea, menţionată anterior, în acest regat, dacă este bine ori nu este bine – scrie Iancu într-o scrisoare adresată braşovenilor. (Hurmuzaki: Documente...vol. XV, pag.42)

Sultanul Mehmet era hotărât să reia ofensiva pe linia Dunării, şi Iancu de Hunyad a trecut la pregătirea apărării. În acel moment de maxim pericol, pe scaunul Transalpinei avea nevoie de un voievod care să ajute, cu toate puterile sale Ungaria împotriva turcilor.

Zona Brasov, 1786 (Cordoane şi carantine în timpul ciumei, MOL, S 91 No 0009)

................................................................

1. Este greşit numit tratat de pace, era un armistiţiu / hudna. (era de două feluri: ahdname, promitea ocrotire / zimmet unei comunităţi de creştini pe timp nelimitat contra unui tribut/ cizye, iar sulh se semna între sultan şi domnitorul creştin, pe o perioadă determinată.)

În realizarea acestui armistiţiu un rol important a avut despotul Serbiei, Đurađ Branković. Negocierile au început imediat după bătălia de la Kossovo, încă pe vremea sultanului Murad al II-lea. (Situaţia lui Iancu a fost deosebit de delicată, chiar s-a încheiat o înţelegere cu Bogdan al II-lea, în care se prevede posibilitatea ca, dacă se va ajunge la un impas, Iancu să găsească azil în Moldova) Cunoaştem un document emis de către Branković la Smederevo, la 21 mai 1449, în care despotul confirmă că, din însărcinarea palatinului László Garai şi a Voievodului Transilvaniei, Miklós Újlaki, stabilite fiind deja câteva puncte ale armistiţiului (Treugarum), va începe personal tratativele cu turcii.

Sigiliul despotului Đurađ Branković, 1450
(MOL,DL 55463)

Transalpina, fiind devastată, pe durata armistiţiului va plăti împăratului turcesc doar jumătate din tribut –... partes Transalpine per turcos sunt desolate vt infra tempus Treugarum, ipse partes Transalpine, tantummodo medietatem census soliti Imperatori turcorum soluere teneantur, la fel şi Serbia. Bosnia va plăti tribut întreg. Locuitorii acestor părţi vor beneficia de pace şi linişte, iar căpeteniile lor, pot veni din politeţe în Ungaria, sau să şadă pe teritoriul regatului ungar, fără nici o piedică, deoarece nu vor fi demişi de către turci. Negustorii turci, cu încărcătura lor în Belgrad, în Keve, în Haram, în Severin şi în Karansebes să vină numai în mod liber - mercatores turcorum cum eorum mercibus in Nandoralbam, in Kewij, in Haram, in Zewerinum, et in Karansebes tantummodo libere venire. La fel şi negustorii unguri, cu mărfurile lor, pot trece liber dincolo şi pot negocia. În cazul în care se întâmplă să fie tâlhăriţi sau jefuiţi de husarii unguri, sau în cazul unui atac de altă natură împotriva turcilor, respectiv împotriva ungurilor, acest incident nu reprezintă o încălcare a unui astfel de armistiţiu, şi va fi rectificat între părţi. Dacă cu aceste condiţii turcii nu sunt de acord, se acceptă condiţiile din vremea regelui Sigismund, adică Transalpina va plăti tribut întreg „Cum ovibus”, la fel şi Serbia şi Bosnia. (Serbia va asigura şi aprovizionare militară). Nu se renunţă la pretenţia ca negustorii să poată desfăşura liber (orice) activitate de comerţ, iar armistiţiul să nu fie încheiat pentru o perioadă mai lungă de şapte ani. (Arhiv Srbske Akademije Nauka i Umetnosti Beograd, Istoriska zbirka - U 798)

Sigiliul lui Stefan Tvrtko Tomašević, regele Bosniei, 1444

S DOMIN ---ERTCONIS DEI GRACIA REGIS BOSNE ETC

(MOL, DL 13775)

Armistiţiul a fost incheiat în noiembrie 1451, cu noul sultan Mehmet al II-lea. La semnarea solemnă a actului, din partea lui Iancu de Hunyad, sunt prezenţi doi nobili ai lui Đurađ Branković. „Factum coram nobilibus domini Georgii despoti...coram ipsis dominacio mea iuramentum praestitit et inscrptionem dedit.- Personal au venit nobilii domnului despot Georg... personal domniile lor au certificat şi au semnat jurământul meu..”

Sigiliul despotului Vuk Branković, 1472 ( MOL, DL 100842)

După anul 1419, regatul ungar a încheiat un singur tratat de pace cu imperiul otoman. În 1444, la Oradea. Textul tratatului nu este cunoscut (actul nu s-a păstrat), doar cronicile şi corespondenţele diplomatice se referă la această înţelegere.(În primul rând scrisoarea trimisă regelui Vladislav de către ordinele poloneze, după adunarea de la Piotrków)

Campania antiotomană din anul 1445 s-a încheiat fără vreun rezultat spectaculos, iar cea din 1448 s-a sfârşit tragic la Kossovo. Deşi în 1456, la Belgrad s-a reuşit respingerea oastei imperiale otomane, ceea ce a fost o faptă de armă însemnată, dar începând de aici - nesocotind cucerirea Jajce-i de către Matthias – ungurii acţionau doar pentru securizarea graniţelor. Popriu-zis, această situaţie nu s-a schimbat până la Mohács. Erau perioade proclamate „de război”, dar aceste acţiuni erau mai degrabă operaţiuni militare mărunte, incursiuni, care nu au mişcat nici oastea regală, nici oastea imperială otomană. Conflictele mici-mari fuseseră încheiate cu câte un armistiţiu, care apoi au fost re- şi reînnoite. Ştim de armistiţiul încheiat în 1451, urmat de cel din 1483 (pentru cinci ani), reînnoit în 1488. Au mai fost încheiate armistiţii în 1495, 1498, în 1503 pentru şapte ani, apoi prelungit cu şase ani. În 1520, trimisul sultanului Suleiman I, ceauşul Behram, a fost întemniţat la Buda, ca semn că regele ungar nu consideră valid, în cazul noului sultan, tratatul încheiat cu predecesorul său. Suleiman va adopta o politică expansionistă, care va avea ca rezultat expediţia otomană din 1526. La Mohács, în decurs de o oră şi jumătate, a pierit statul medieval ungar.

2. Prima solicitare de ajutor de la Constantinopol ajunge la curtea ungară în ianuarie 1453. În numele regelui Ladislaus Postumus, Johanis Vitéz de Zredna (epicop de Oradea şi cancelar) îi scrie papei Nicolae al V-lea: Rumor publicus iam diu regnorum nostrorum complevit penetralia de infaustis casibus ac minacibus rebus imperii orientalis atque Constantinopolitanae urbis, quem quidem rumorem nuper adventus oratorum illustris domini imperatoris Romeorum et declaravit magis et confirmavit.- De o lungă perioadă de timp un zvon public umplă încăperile secrete ale regatului nostru, despre cazuri cumplite şi lucruri ameninţătoare în imperiul oriental şi în oraşul Constantinopol, zvonuri care cu venirea recentă a solilor ilustrului împărat roman, au fost chiar anunţate şi confirmate. Regele, deşi îl obligă solidaritatea creştină, nu poate face nimic, are înţelegere cu sultanul.

Sigiliu-inel, Joannes Vitéz, 1465

Hexagonal, în câmpul sigilar scut tăiat, sus leu avansând, jos crin stilizat.

Legenda: (minuscula gotica) S IOHANIS ARCHIE STRIGO

3. Relaţiile lui Iancu cu Vladislav par deteriorate încă din toamna anului 1452. Sigur pe poziţia sa „privilegiată”, Vladislav stabileşte un curs de schimb forţat, net favorabil monedei sale, probabil echivalent cu al asprului otoman. Iancu interzice scoaterea aurului, a argintului şi a monedelor vechi din ţară şi cere braşovenilor să nu mai primescă moneda voievodului Transalpin - „nec Asparas, neque monetam Waywode Transalpinarum”. (Documenta Romaniae Historica, D, I, 314) Ducaţii lui Vladislav prezintă oscilaţii foarte mari (între circa 0,40-0,80 gr), ceea ce genera pierderi însemnate. La începutul anului 1453, pe lângă presiunea din partea turcilor, a mai intervenit un factor, care ar mai putea motiva acţiunile violente ale voievodului transalpin. Regele Ladislau Postumul încredinţa saşilor Tălmaciul, cu posesiunile din jur. Retragerea dreptului de stăpânire a feudei ne îndeamnă să înţelegem, că voievodul demult nu-şi mai respecta „ascultarea ” făgăduită suzeranului. Documentul emis în 3 februarie 1453, a avut şi un rol de „atenţionare”, Vladislav neglijase (intenţionat?) apărarea unei zone strategice. După data de 4 noiembrie 1453, Almaşul şi Făgăraşul nu mai figurează în titlul de domnie al voivodului.

Sigiliul regelui Ladislaus Postumus, 1453

Nos Ladislaus...., din raportul credinciosului Johannis de Hunyad a aflat, că cetăţile Tholmach et Lothorwar ac Turris Weresthoron vocata, cetăţi care asigură paza drumului dinspre Transalpina spre Sibiu, din cauza neîngrijirii, sunt în stare precară, in suis edificÿs et structuris rupta essent. Fiindcă turcii de obicei pe acest drum pătrund în Transilvania, după o consfătuire cu mai marii regatului, regele a hotărât să încredinţeze aceste cetăţi celor şapte scaune săseşti, împreună cu vama, precum şi villa Tholmach cu următoarele domenii: Kystholmach, Boyza, Plopy, Porched, utraque Sebes, (Sebeşu/Sibiu şi Sebeş/Braşov), prediumul Creuczerfelth, şi jumătate din Rwke possessio, cu condiţia că saşii vor dărâma cetatea Tholmach, iar cetăţile Lothorwar şi Turris vor fi aranjate şi întărite cu ziduri. De asemenea, saşii vor supraveghea şi apăra drumul către Sibiu. (MOL, DL 14626)

Remarc, că cele şapte scaune săseşti nici la porunca, nici la ameninţarea şi nici la rugămintea (propter deum-pentru Dumnezeu!) lui Iancu, nu s-au grăbit să trimită soldaţi şi arme la Kewe, pentru salvarea Belgradului