Maramureşul şi sarea
Maramureş, 1725 (MOL, S 68 X No 0096- fond: gróf Fesztetich)
Dezvoltarea salinelor din Maramureş poate fi apreciată şi după privilegiile acordate, în 1329, de către regele Carol de Anjou oaspeţilor regali din aşezările Visc, Hust, Teceu şi Câmplung.(Actul înşiră şaptesprezece privilegii, printre care: dreptul de strămutare, dreptul de a-şi alege villicus-ul, dreptul de a fi judecaţi de către judex regalis, drept de târg, iar plebanul primeşte dijma în pământ arabil – quinquaginta fundis integris terras arabiles-, din care va plăti o marcă-denar episcopului diacezei) Deci, prin aceste privilegii avem dovada că, formarea şi dezvoltarea aşezărilor maramureşene sunt în corelaţie cu exploatarea sării (şi nu în ultimul rând cu economia producătoare de lemn). Această zonă, departe de principalele drumuri comerciale, cu ce altceva ar fi atras populaţie în ţinutul Tisei de Sus.
Pârâul Rona,1780 (baraj şi moară la Rona de Sus, MOL, S 11 No 1126)
Mineritul de sare a fost jura regalia, salinele erau domenii regale. Organizarea şi exploatarea salinelor era în grija (şi răspunderea) Cămărilor de Sare. În Maramureş cămăra avea sediul la Rona (pentru toate ocnele). Era de fapt localitatea de depozitare a sării, până la transportarea acesteia mai departe.
Rona, 1784-1785 (Depozitul de sare. MOL, S 11 No 1167)
În fruntea cămării era un comite (kamor-espán) numit de rege. Atribuţiile eşpanului cămării erau aprovizionarea şi dotarea tehnică a salinelor, precum şi recrutarea, aprovizionarea cu alimente şi plata lucrătorilor. Răspundea de depozitarea şi transportul sării. Tot eşpanul dădea aprobare tăietorilor de sare să-şi aleagă anual un judex (pentru fiecare ocnă). Judele judeca pricinele dintre lucrători, dar era şi conducătorul tăietorilor, un fel de brigadier.
”...singulis annis de voluntate et annuencia camerariorum nostrorum sibi ipsis judices et eligere facere possit - ..în fiecare an, cu învoirea şi aprobarea cămăraşilor noştri pot să-şi aleagă şi să-şi facă judecători”
Coştiui, 1766 (Galerii, profil transversal, MOL, S 11 No 0462)
În administrarea salinelor maramureşene funcţia cea mai importantă o avea officialis (funcţionarul) cămării de la Rona. Sub conducerea lui erau servitores (servitori), numerator salium (cei care transportau sarea) şi lucrătorii, toţi angajaţi ai cămării : rationalis (”contabilul” Thomas de Sebes, rationalis camere salium de Rona, 1504), presbiter sive capellanus (preot), dispensator (gospodarul), claviger (responsabil cu proviziile), cocus (bucătarul), balneator (responsabilul băilor), pistor (cocător), incisores salium (tăietorii de sare). Tăietorii de sare aveau în subordine famuli (slugi), în fiecare ocnă erau câte şase kerekistae, rotistae (rotari), pro extrahenda terra et aqua de salifodinis – pentru a scoate pământul şi apa din ocnă. Mai era şi un gepel (maşinist) pentru a ridica sarea la suprafaţă (pyramidalem machinam extractoriam vulgo gepel). Portatores salium (hamalii) cărau sarea la depozit. Sarea destinată pieţii era tranportată pe apă de nautae sau cellerista.
Angajaţii cămării erau verificaţi de către magulator sive contrascriba (inspector). Acesta locuia la Rona, avea locuinţă de serviciu, primea salar, şi bunuri în natură pentru întreţinerea celor doi cai, la care avea drept. Ispectorul era funcţionar public, primea dispoziţiile direct de la Camera Aulică, şi deţinea o cheie de la vistiera cămării de sare. Factorul din Hust verifica transporturile de sare pe Tisa, şi era familiarisul Kammergraf-ului. Kammergraf-ul avea sub comanda sa 14 călăreţi şi 40 soldaţi infanterişti.
Coştiui, 1780 (locuinţa inginerului minier şi clădirile administrative ale salinei, MOL, S 11 No 1128:1)
Să reamintim (pe scurt) limba vorbită şi renumeraţia lucrătorilor de la saline. La deschiderea unei noi ocne, de lemnele necesare se ocupa cămăraşul, dar lucrătorii care aduceau patru gardaffa (gárda-fa = de la gard, stâlp de susţinere, aliquod lignum qod vulgariter Gardaffa dicitur) primeau un forint. Pentru o laythorya (scară) introdusă în ocnă se plăteşte un forint şi o cupă (1,36 l) de vin, iar pentru un fuscel de scară, o vadră (10,9 l) de vin. Pentru fiecare thumen de sare (1) tăietorii primesc 11 bucăţi de sare. Până când într-o galerie nouă nu era spaţiu destul, cel puţin pentru zece oameni, tăietorii primeau pentru 100 de bucăţi de sare extrasă din mină 13 denari, apoi plata s-a redus la 8 denari. Judele primea 10 denari pe săptămână, cei şase rotari 10 denari zilnic, iar preotul 8 denari pe săptămână şi 100 de bucăţi de sare anual. (Statutul cămării din anul 1435)
La Crăciun, Paşti, Rusalii şi Ziua Tuturor Sfinţilor, lucrătorii din Hust, Teceu şi Sighet au primit patru boi, 400 de pâini şi patru vedre de vin. Cei trei judex primesc anual 1500 de bucăţi de sare. (2)
Într-o scrisoare adresată cămării de sare din comitatul Maramureş (1448), Johannes de Hunyad cere accelerarea extracţiei de sare, omni die unum thumenum salium –un thumen de sare în fiecare zi. La extragerea şi tăierea cantităţii de 100 de bolovani de sare (circa o majă), 6 oameni munceau o zi. Deci la mijlocul secolului al XV-lea, în ocnele maramureşene lucrau circa 600 de tăietori de sare. În 1554, la Teceu, Visc şi Sighet aveau portae 89 de tăietori de sare şi 36 de rotari căruţaşi şi corăbieri. În 1614 observăm un regres: numărul personalului angajat al camerei de la Rona ajunge sub 100.
Ocnele de la Coştiui, 1781 (MOL, S 11 No 1132)
Ocnele de la Coştiui, 1781 (Hartă şi profil trasversal, MOL, S 11 No 1137:1)
Ocnele de la Coştiui, 1782 (MOL, S 11 No 1148)
Ocnele de la Coştiui, 1795 ( MOL, S 11 No 1627)
Ocnele de la Coştiui, 1836 (MOL, S 11 No 1678:1)
Coştiui, 1825 (Case, străzi, biserică, drumuri, pod)
Coştiui, 1837 (Ocne închise, MOL, S 11 No 1682 )
Coştiui, 1783 (clădiri administrative şi locuinţele funcţionarilor. MOL, S 11 No 1162)
Prospectus Salis Neo-erectarum Fodinarum Técsőensium, 1775
(Salinele noi de la Teceu [azi Tiaciv, Ucraina].MOL, S 11 No 1096)
Şugatag, 1779 (ocna „Sfânta Juliana”, MOL, S 11 No 1114)
Şugatag, 1783 (aşezarea, ocna „Sfânta Juliana”, locuinţa inginerului minier. MOL, S 11 No 1158)
Coştiui, 1779 (Ocna „Sfântul Iosif”, clădire şi galerii. MOL, S 11 No 1120:1-2)
Coştiui, 1781 (Ocna „Sfântul Iosif”. Secţiune de bază şi profil transversal. MOL, S 11 No 1137:2)
Pârâul Lalova la Rona de Jos, 1780 (MOL, S 11 No 1130)
Sándorfalva (azi Sandrovo,Ucraina), 1779 (MOL, S 11 No 1142:2)
Ocna Slatina (azi Solotvino, Ucraina), 1782 (MOL, S 11 No 1147)
Coştiui, 1816 (Ocna ?, MOL, S 11 No 1817)
Coştiui, 1825 (Ocna „Sfântul Anton”. MOL, S 11 No 1658)
Parcela procurorului fiscal al cămării de sare, Nistor Adam. Bocicoiu Mare, 1781
(MOL, S 11 No 1135)
................................................
1. Thumen = tömény = concentrat. Sugerează o etimologie turcă (mult, zeci de mii). Cuvântul apare în actele cancelariei regale din anul 1213 cu sensul de „bucăţi de sare”. În 1425 un thumen de sare costa 1000 de forinţi. Denumirea germană (la Turda în anul 1528): themeynsaltz. 1 thumen = 10000 de bucăţi de sare.
2.Sarea era şi un mijloc de plată suplimentară a dregătorilor regali. Un ”Stat de Plată” din 23 aprilie 1504 ne arată că cel mai înalt dregător din Ungaria, palatinul, era plătit (cu titlu de salar şi întreţinere soldaţi) cu 4000 de forinţi- aur şi sare în valoare de 2000 de forinţi. Voievodul Transilvaniei primea 9000, respectiv 3000 de forinţi. Banul Slavoiniei şi Croaţiei avea un salar de 10000, respectiv 1000 de forinţi. Oraşul-cetate Timiş: 7000, respectiv 1000 de forinţi. Fraţii Stephan şi Dimitri Jaxith din Nădlac: 4900, respectiv 2100 de forinţi. Banul de Severin: 9000, respectiv 2000 de forinţi.Cetatea Érsomlyó (lângă Vârşeţ) : 100 de forinţi şi sare în valoare de 100 forinţi.Guvernatorul cetăţii Buda: 1200, respectiv 500 de forinţi .
(MOL, DL 21279)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu