WLADISLAUS DRAGWLYA IV.

Uan deme quaden thyranne Dracule Wyda. Lübeck: Bartholomaeus Gothan, 1485. 

Inc. 846./ 4° 6 ff. (exemplar unic, Biblioteca Naţională Széchényi)

În primăvara anului 1456, la vestea dată de raguzeni că „magnos per Turcos belli paratus – turcii se pregătesc de un război mare la Dunăre, Vladislav al II-lea a încercat să ocupe Făgăraşul pentru a-şi recupera drepturile pierdute. La 6 aprilie 1456, regele Ladislau al V-lea poruncea saşilor să  apere domeniile lui Iancu de Hunyad, deoarece voievodul transalpin arsese deja câteva sate săseşti şi se pregăteşte să atace pe comite cu „guerras, inimicicias, dampna et iniurias - război, duşmănie, prădăciuni şi nedreptăţi.”

Însăşi Iancu cheamă pe braşoveni în ajutor. ”...infideles Wolachy fortalicium nostrum Fogaras obsederunt et in fortalicio nostro iam plures fecerunt insultus. Volente tanem Deo, prout intendebant et eorum anibus maliciose aspirabant, ipsum nostrum fortalicium minime obtinere valuerunt – români necredincioşi au asediat fortăreaţa noastră a Făgăraşului, şi au făcut mai multe asalturi asupra fortăreţei noastre. Dar din voinţa Domnului nu au putut-o cuceri precum vroiau, îndemnaţi de sufletul lor cel rău voitor.” Aceşti duşmani vor asedia din nou fortăreaţa, şi comitele cere oraşului liber să permită trecere castelanilor de Făgăraş cu arme, „ videlicet pixides, pulveres, saggitas et alia – adică arme de foc, pulbere, săgeţi şi altele. Bude, feria quatra post dominicam Quasimode (7 aprilie), anno Domini millesimo CCCCL  sexto”

 

Fortăreaţa Făgăraşului

Visconti Morano, Stephane Weltzer, Sibiu, 1699

Presupun, la luptele de la Făgăraş a participat şi Vlad, fiindcă în această perioadă, va fi însărcinat cu apărarea părţilor sudice ale Transilvaniei, primind şi mijloacele necesare. La 3 iulie 1456 Iancu de Hunyad, înainte de a pleca la Belgrad, asigura cele şapte scaune săseşti că Vlad se îngrijeşte de apărarea lor. Dar nu i-a îngăduit încă trecerea în Transalpina pentru a ocupa scaunul voievodal. Iancu în scrisoare îl numeşte pe Vlad doar voievod, fără titulatură domnească – „ecce enim commisimus Wlad Waivode ut pro defensione vestra semper invigilet et intendat – iată căci l-am însărcinat pe voievodul Vlad  să îngrijească totdeauna de apărarea voastră” (Dacă putem da crezare cronicarilor Bonfini şi Thuróczi, Iancu ar fi hotărât mai dinainte să-l păstreze pe Vlad pe lângă sine, pentru a-l înlocui pe Vladislav. Regelui Ladislau îl prezintă pe acesta drept asociatul său.) Fiind plecat asupra turcilor, Iancu este nevoit să amâne expediţia cu scopul de a-l urca pe Vlad în scaunul Transalpinei.

Cardinalul Nicolaus Cusanus, 1450

După moartea lui Iancu, se produce o schimbare în curtea regală ungară, iar lupta pentru tron dusă între liga baronilor condusă de palatinul Ladislau Garai şi partizanii Casei de Hunyad, grupaţi în jurul lui Mihai Szilágyi, a generat o situaţie favorabilă pentru Vlad să preia puterea în Transalpina.

Vlad a preluat domnia fie la începutul lunii august, fie după 20 august 1456. Textul actului dat la 6 septembrie din Târgovişte, prin care Vlad îl recunoaşte pe regele Ungariei  domino nostro, ne arată că domneşte, îşi spune domn al Almaşului şi Făgăraşului (1), însă nu-şi consolidase încă tronul. Se temea de turci.

Nu cunoaştem în ce împrejurări a dispărut rivalul lui Vlad. În Letopiseţul Cantacuzinesc „Vladislav au pierit de sabie în mijlocul Tîrşorului„  Peste câţiva ani Ţepeluş, vorbind despre boierii pribegi în Transilvania, îi  învinuieşte pe aceştia pentru moartea lui Vladislav al II-lea: „Căci mai întâiu ei au adus pe Vlad voevod împotriva lui Vladislav voevod şi l-au tăiat; apoi au fugit dela Vlad voevod la Turci şi-au adus pe împăratul în Transalpina şi-au călcat-o, precum ştiţi; apoi au dus pe Ese-beg împotiva Moldovei....” (Ioan Bogdan: Relaţiile.. I., Bucureşti, 1905.nr. CXXI) Piatra originală de mormânt a fostului domn a dispărut, cea actuală a fost pusă la  începutul secolului al XVI-lea, de boierii Craioveşti, şi aminteşe urmaşilor că domnul a răposat în „luna august 20” 

Încă din prima lună de domnie, Vlad tinde conştient spre a da o altă dimensiune autorităţii domneşti. „Considerandum este vobis: quando homo vel dominus est potens et fortis, tunc pacem potest facere sicut v(u)lt: cum autem impotens erit, forcior super eum veniet et faciet secum sicut v(u)lt – Judecaţi şi voi : când omul sau domnitorul este capabil şi puternic, atunci poate încheia o pace aşa cum vrea, însă dacă e slab, cel puternic va veni asupra lui şi va face cu el tot ce doreşte”- scrie Vlad braşovenilor la 10 septembrie 1456.

Datum in Tergovistia, 10 septembrie 1456 (Arhivele Statului Brasov)

Cunoscând cauzele deselor schimbări ale domnitorilor, pentru a stăvili luptele pentru putere dintre taberele boiereşti şi trădările făţişe, Vlad instaurează de la început un regim de teroare, un adevărat război pentru „disciplinarea” marii boierimi gata oricând să trădeze pe domn.  „... mai întâi şi-a făcut o gardă personală nedespărţită de el; după aceea, chemând câte unul dintre boierii săi, despre care putea crede că ar fi în stare să ia parte la trădarea pentru schimbarea domnilor, îi sluţea şi trăgea în ţeapă” (Chalcocondilas) 

Pentru a-şi face respectată autoritatea, Vlad avea nevoie de mijloace necesare. Însă aceste mijloace materiale şi băneşti erau limitate. A fost una dintre motivele deselor „excursii” făcute de Vlad dincolo de munţi. La mijlocul secolului al XV-lea oraşele şi satele săseşti au dezvoltat o industrie înfloritoare, şi Vlad putea să-şi procure o cantitate mare de arme, care de război, unelte, obiecte de orfevrărie sau bunuri de larg consum - să zicem - în afara pieţei.  În decembrie 1456 deja Ladislau de Hunyad cere  braşovenilor să-l ajute cu bani şi trupe pe fiul lui Vladislav al II-lea împotriva lui Vlad, care nu-şi ţinuse promisiunile făcute regatului pe când era pretendent în Transilvania, iar „postquam regnum suum adeptus est, sicuti a certo intelleximus in partibus illis plura incomoda et dampna intullit et in posterum inferre timetur - după ce şi-a  dobândit ţara, cum am aflat din surse sigure, în aceste părţi - adică sudul Transilvaniei-, a pricinuit multe neplăceri  şi prejudicii, şi e de temut, că va pricinui şi în viitor” (Hurmuzaki: Documente... XV/I, p. 46. nr.81)

Pasul Bran, 1830 (Punct de staţionare, MOL, S 84 No 0078

Oraşele săseşti au realizat o avere uriaşă din aranjarea comerţului între est şi vest. Astfel profitul comerţului desfăşurat între Marea-Neagră şi porturile nord-germane a trecut, aproape în exclusivitate, în mâinile saşilor transilvani, care beneficiau încă din vremea regilor Ludovic I şi Sigismund de Luxemburg de privilegii comerciale şi scutiri de vamă în cazul comerţul desfăşurat în Transalpina şi Moldova. Pentru a-şi păstra pieţele, saşi nu s-au dat îndărăt de a folosi chiar şi mijloace politice. Astfel, nu o dată, imixtiunea oraşelor săseşti va fi hotărâtoare în luptele pentru scaunul Transalpinei. Saşii sibieni şi braşoveni aveau mereu la îndemână câte un (eventual doi) pretendent la tronul transalpin, care trăia în cetatea Almaşului sau în oraşele săseşti, şi aştepta momentul prielnic. Toate acestea Vlad le vedea, şi nu va mai tolera mult timp uneltirile saşilor. Limitează privilegiile negustorilor braşoveni, sibieni şi celor din Ţara Bârsei.  Declanşase un „război comercial”, însă aceste măsuri aveau cauze politice bine gândite.

Pasul Turnu Roşu, 1833 (Punct de staţionare, MOL, S 84 No 0079)

În actul din 6 septemrie 1456 Vlad încheie şi o înţelegere concretă cu  reprezentanţii Braşovului: sprijin reciproc împotriva turcilor. Voievodul Transalpinei făgăduia să apare cu arme pe braşoveni de turci, în schimb braşovenii vor acorda drept de azil domnului dacă va fi silit să-şi părăsească tronul. În decembrie însă ajutor şi drept de azil braşovenii vor acorda rivalului său, fiului lui Vladislav al II-lea, iar sibienii îl aşezaseră pe Vlad Călugărul în Almaş. La 17 februarie 1457, Vlad reproşează conducătorilor Sibiului că îl ţin la ei pe sacerdotul valah „qui se nominat filiul Wayvode – ce îşi spune fiu de domn”, fiindcă acesta le făgăduise în secret, „ Petro Gereb de Weresmarth ac Petermano filio condam Peter, cohabitatoribus vestris, tributa de Ruker et Brailla  perpetue possidere et fructis percipere – stăpânirea pe veci şi veniturile vămilor de la Rucăr şi Brăila” (Hurmuzaki:Documente..XV/I, p.47, nr.LXXXII) Cere sibienilor să renunţe la susţinerea rivalului său. Răspuns afirmativ nu a primit, şi Vlad slobozeşte iadul peste saşi.

Pasul Turnu Roşu, 1833 (Punct de [pre] staţionare, MOL, S 84 No 0080)

.............................

1. Vlad va pierde acest titlu: la 10 septembrie  e doar dominus terre de Fogaras, iar actul din 14 februarie 1457 este emis de Wlad parcium transsalpinarum Wayvoda