WLADISLAUS DRAGWLYA V

Relaţiile oraşelor săseşti cu Vlad s-au deteriorat nu doar ca urmare a prezenţei în regiune a celor doi pretendenţi  care-i ameninţau tronul, ori datorită unor motive pur economice. Legăturile Transalpinei cu sudul Transilvaniei  au fost serios influenţate de evenimentele cu care s-a confruntat regatul ungar în perioada 1456-1460.

Văduva şi doi cumnaţi ai lui Iancu de Hunyad, Mihai Szilágyi şi Joan Geréb de Vingard , sprijiniţi de căpitanul Paul de Macsó s-au răzvrătit împotriva regelui Ladislau Postumul. (1) Cu toate că regele câştigase  „prima bătălie” cu familia de Hunyad (Ladislau a fost executat, Mathias e luat ca ostatic), imensul domeniu al familiei, dar mai ales armata lui Iancu, au rămas  sub administrarea lui Mihai Szilágyi.

În Transilvania s-a declanşat un război civil (aici şi în Partium avea familia de Hunyad cei mai mulţi susţinători). Voievodul Nicolae de Újlak şi vicevoievodul Joan Rozgonyi nu şedeau în Transilvania, în schimb era prezent Osvat Rozgonyi, căpitanul trupelor regale, fratele vicevoievodului. El a fost cel care a încercat să-i înfrunte pe partizanii lui Szilágyi. Şi saşii. Bistriţa şi Sibiul.(2) Fără prea mult succes însă. În toamna anului 1457 cea mai mare parte a Transilvaniei era controlată de cumnaţii Szilágyi-Geréb, iar armata regală „staţiona”, înconjurată, la Braşov. Până la urmă părţile vor încheia un armistiţiu, dar între timp „iese la iveală” că regele a murit şi lupta va reîncepe, de această dată pentru tronul Ungariei. Urmează o perioada de circa 4 ani, când Transilvania va fi aproape neguvernabilă.(3)

Sigiliul lui Mihai Szilágyi (MOL, DL 15220)

S MICHAEL ZILAGI DE HOROGZEG GUBERNATOR REG HUNG

Din această vreme, între acţiunile voievodului transalpin şi cele ale lui Szilágyi există o interdependenţă de netăgăduit.

……………………………………………………………………….

1.Practic, în momentul bătăliei de Belgrad, conducătorul regatului era Iancu. El administra veniturile regale şi toate cetăţile regale erau în mâinile lui. După moartea sa, graful von Cilli, unchiul regelui şi o parte din marea nobilime,  grupaţi în jurul palatinului Garai, au considerat că a sosit momentul celei din urmă răfuieli cu familia de Hunyad,  care a dobândit renume, influenţă şi avere foarte mare în timp foarte scurt.

Sigiului grafului Ulrich von Cilli (MOL, DL 37147)

SIGILLUM UDALRICI DEI GRA CILIE ORTENBORGE SEGORIEQU ETC COM--- DUCIS

„ Ego sum homo ille, qui hoc canile linguagium hac de terra exstirpabo - Eu sunt acel om care va extirpa această naţie de câini”- ar fi spus Ulrich von Cilli când a aflat de moartea lui Iancu (Thuróczi, IV.cap.LVIII; Aeneas Sylvius: Historia Bohemica, cap.LXVIII.)

(Adevărul e că fiul mai mare al lui Iancu,  Ladislau – numit şi Vajdafi/ Fiul de Vodă - nu a dat dovadă de reale calităţi de conducător. Capul familiei de Hunyad a devenit Mihai Szilágyi, care ar fi continuat politica internă, uneori violentă, a lui Iancu)

În septembrie 1456 regele îl numeşte pe von Cilli căpitan general al regatului, iar la 8 octombrie, în fruntea unei  trupe de cruciaţi, soseşte la Belgrad să preia cetăţile regale aflate în administrarea  defunctului căpitan general. Szilágyi, a făcut un gest ofensator la adresa regelui. A permis intrarea în cetate doar regelui şi câtorva reprezentanţi ai marii nobilimi. Gărzile şi cruciaţii au rămas în afara zidurilor cetăţii. A doua zi oamenii lui Ladislau de Hunyad l-au măcelărit pe Ulrich von Cilli.(Palacky: Fontes rerum Austriacorum XX) Crima a fost comisă după un plan dinainte stabilit. 

Craniul mutilat al lui Ulrich von Cilli (Cripta minoriţilor din Celje – Slovenia)

Timp de cinci zile, regelui nu i s-a permis părăsirea cetăţii, apoi a fost condus la Timişoara, unde aşteptau văduva lui Iancu şi Mathias. Aici, tânărul rege a fost forţat să jure că familiei de Hunyad nu i se va întâmpla „ceva rău” în viitor (la acest act de garanţie se referă regele în documentul din 21 martie 1457 – DL 274881)  Ladislau de Hunyad nu a predat cetăţile regale, ba chiar a dobândit funcţia de căpitan general şi comite de Timiş şi Trenčín.  După acest atentat, Ladislau de Hunyad a fost părăsit de vechii camarazi de arme ai lui Iancu.

Asediul Belgradului, 1789 (MOL, S 68 XIV No 0008)

2. Bistriţa, una dintre cele mai importante centre ale domeniilor de Hunyad, se răsculase împotriva administraţiei Szilágyi. În ziua de Înălţarea Domnului Ulrich Thümmel, judele Bistriţei, a chemat sub arme membrii breslelor. În fruntea trupelor s-a pus judele Engelbrecht, mai întâi au demolat casa lui Iancu situată pe strada Ungurilor, apoi au atacat cetatea. Răzbunarea lui Mihai Szilágyi, în cea ce priveşte cruzimea aplicată răzvrătiţilor, n-a fost cu nimic mai prejos decât represiunea lui Vlad din sudul Transilvaniei. 

Bistritz  (Hauptplatz/ Piaţa centrală), 1910

Urmează Sibiul. Aderenţii regelui preferase să cadă la învoială cu Szilágyi. Sibienii, încercând să împiedice negocierile de pace dintre cele două părţi, îl atacaseră pe vicecancelarul Albert Hangácsi, trimis cu propunere de pace la Szilágyi. Pe Hangácsi l-au întemniţat la Sibiu, iar o parte dintre însoţitorii vicecancelarului, oamenii văduvei lui Iancu, au fost omorâţi. (Papa va cere o anchetă în cazul Hangácsi – Theiner: Vetera Monumenta historica Hungariam sacram illustrantia II.nr.341) 

Podul de la Sigmir, 1853 (MOL, S 105 No 0222/2)

3. Din ianuarie 1459 şi până spre sfârşitul anului confuzia va fi desăvârşită. Transilvania are cinci voievozi şi un guvernator deodată. Nicolae Újlaki şi Joan Rozgonyi îşi vor păstra puterea de influenţă, dar voievod este şi Sebastian Rozgonyi, soţul nepoatei lui Iancu de Hunyad, deci credincios lui Szilágyi. Pe principiul „ce e sigur, e sigur”, mai sunt aduşi doi aristocraţi din vestul Ungariei, fraţii Kanizsai, iar Ioan Geréb de Vingard este numit căpitan general al Transilvaniei. Transilvania va avea şi un guvernator, în persoana lui Mihai Szilágyi, dar cu convocarea Dietei de la Mediaş va fi însărcinat nu unul din cei cinci voievozi ai Transilvaniei, ci  comitele secuilor.