ISTORIE POVESTITĂ: FAMILIA BÁTORI I

sub lupa psihografologului

Ceasul principelui Sigismund Báthory (Muzeul Naţional Ungar)

Sigismund Báthory (1) a rămas unul dintre personajele cele mai interesante şi controversate ale istoriei Transilvaniei. Avea doar 15 ani atunci când, în 1588, a venit la putere. Cu toate acestea, practic din primii ani de domnie, a pus bazele unei politici pe cât de riscantă pe atît de îndrăzneaţă în acel moment (2): o politică ofensivă faţă de Imperiul Otoman şi orientarea spre habsburgi.

Anul 1593 a fost anul marilor întorsături. După 25 de ani de pace otomanii declanşează un nou război (“cel lung”) la graniţa Ungariei neocupate. Împăratul Rudolf al II-lea s-a trezit implicat în această aventură sângeroasă fără prea mult sprijin. Doar Papalitatea şi Veneţia slăbite puternic în urma reformei religioase, au susţinut demersul Habsburgilor. Diplomaţia franceză a devenit un aliat al Imperiului Otoman, iar Polonia continua să fie în relaţii bune cu Poarta. Pe teatrul de operaţiuni, spre surpriza generală, creştinii obţineau succes după succes. Sigismund entuziasmat, sfătuit de un grup restrâns, a încercat o apropiere de Habsburgi. Pater Carillo (duhovnicul iezuit al lui Sigismund) pleacă la Roma şi la Praga cu o propunere de alianţă în buzunar din partea lui Sigismund, propunere care a fost mai degrabă o listă de pretenţii.(3)

Kovacsóczy, cancelarul transilvănean, a fost adeptul unei orientări “tradiţionale”, pro-otomană (turcii garantau statutul statal al Transilvaniei), şi marea nobilime era de acord cu acest raţionament mai ales că, în urma contraatacurilor marelui vizir Sinan paşa, şirul victoriilor consecutive obţinute de creştini a luat sfârşit, iar în Câmpia vestică şi la graniţa de est a Transilvaniei au apărut tătarii. Opoziţia s-a manifestat deschis şi înarmat pentru menţinerea păcii cu Poarta Otomană. Sigismund, după un simulacru de abdicare, fără prea multe sovăieli îi execută pe răzvrătiţi.

Neutralizarea partidei pro-otomane a descurajat din start nobilimea pătrunsă de sentimente antihabsburgice de a mai încerca să organizeze vreun complot, şi în ianuarie 1595, Sigismund Báthory a încheiat un tratat antiotoman cu împăratul Rudolf al II-lea.

Praga, palatul imperial şi colegiul teologic, 1618 ( Narodni Galerie, Praha)

“Cum la Praga, la fel şi la Alba Iulia, soarta statului era dirijată de un nevropat, de un suferind…”

(Szilágyi Sándor-Acsády Ignácz: A Magyar Nemzet Története, 1897; V, 500.l)

Drept gaj (ori răsplată), “primise” de la habsburgi o prinţesă (potrivit devizei Bella gerunt alii, tu felix Austria nubes), pe arhidecesa Maria Cristierna. Din descrierile lăsate de contemporani reiese, că la o scurtă perioadă după căsătorie Sigismund s-a schimbat radical, cel mai probabil s-a prăbuşit psihic. Făcuse tot posibilul să fie departe de casă, inventa pretexte pentru a declanşa campanii militare şi căuta succese pe câmpurile de luptă. Încerca să scape de prezenţa soţiei şi refuza, fără nici un motiv plauzibil, convieţuirea cu ea. A devenit nehotărât şi cu un comportament tot mai ciudat, dădea dispoziţii la fel de ciudate şi lua măsuri anapoda, împingînd principatul către dezordine şi haos. Sigismund a început să fie văzut ca o persoană dezechilibrată, iar gurile rele şuşoteau despre “niscaiva” probleme în căsnicia voievodului..

Ottavio Zanuoli: Portretul Mariei Cristierna, 1595

Blazonul Mariei Cristierna (caietul de desene al lui Pál Gyulafehérvári, pictorul cancelariei transilvane)

“La Serenissima è di statura picciola, di carnagione bianca, con il labro solito della bocca all'Austriaca. Occhi bianchi, ma bellissima mano che pare a me che si possi dire che no es fea che spanta, ne hermosa que mata, ma possi passare.” (Don Cesare Viadana către ducele de Mantova, 5 decembrie 1595)

Giacomo Franco: Sigismund Báthory – 1596. (OSzK, App. Metszet 417)

Relatările celor din anturajul apropiat al lui Sigismund, vizând căsnicia principelui, sunt pline de pudoare, scot totuşi la lumină faptul că Báthory avea probleme de natură sexuală. Alfonzo Carillo şi Rudolf al II-lea scriau despre un “naturae defectus” (MHH, Diplomataria XXXII, p.191), Andrei Báthory ştia că “nicio relaţie de felul acela nu avusese cu soţia” (MHH, II/XXX, p.91). Aceste informaţii sunt confirmate şi de alte surse (4), şi chiar de Maria Cristierna.

“Azi El a venit la mine şi aşa mi-a zis: are să-mi comunice ceva. Nu ştie ce i s-a întâmplat, Dumnezeul îl pedepseşte ori blestemele unori oameni haini l-au atins. Pentru că înainte şi el era ca toţi ceilalţi bărbaţi, dar acum nu mai este.” – scria arhiducesa într-o scrisoare către mama ei (25 decembrie 1595)

Semnătura autografă a lui Sigismund Báthory pe un document din anul 1584

În anii ’70 Klára Ács Rákos şi arhivistul Kálmán Benda, pornind de la patografia istorică a familiei Bátori, au încercat să probeze opiniile deja formate vizavi de membri familiei, şi să obţină aşa-numitul “portret psihografologic” al acestora. Numărul insuficient de scrisori sau semnături autografe rămase a îngreunat obţinerea unei analize extinse, cu toate acestea au ajuns la rezultate interesante, rezultate care de multe ori pun în discuţie părerea istoricilor.

…şi din anul 1595

După cum ştim, în ochii istoricilor Sigismund Báthory a fost un om influenţabil, cu caracter slab, aflat la cheremul unchiului său Ştefan Bocskai, şi incapabil să-şi impună punctul de vedere. Klára Ács Rákos îi face un portret cu totul diferit de aceste opinii “stabilite” : Sigismund avea tendinţe autocratice (executarea opozanţilor săi politici s-a făcut, mai mult ca sigur, la iniţiativa lui). Cu încredere în sine şi ambiţii politice nerealiste, nu suporta să fie contrazis şi devenise tot mai despotic şi capricios.. Scrisul său trădează un echilibru psihic şi moral fragil, vanitate, înclinaţie spre cruzime, tulburări maniaco-depresive. La vârsta de 23 de ani Sigismund Báthory era un om consumat, iar pierderea potenţei sexuale a declanşat o manifestare şi mai pronuţată a declinului interior. Impotenţa se poate pune pe seama factorilor psihologici (Maria Cristierna nu a fost o Dido), dar aici, în opinia Klárei Ács, pare cauzată de afecţiuni neurologice, efectul unei boli infecţioase. Avea, probabil, lues. Chiar dacă boala nu l-a învăluit în negura nebuniei, din când în când l-a privat de raţiune.

Andrei avea un scris echilibrat. Era, probabil, un om jovial (a fost descris de contemporani ca un “mare povestitor”), cu gândire logică, însă nu prea dotat. Scrisul din ultima sa scrisoare este al unui om cu probleme cardiace şi de vedere la ochiul drept.

Cristofor, despre care istoricii susţin că în ultimul an de viaţă a fost dobotât de o melancolie puternică, şi cu puţin timp înainte de a muri nu mai suporta pe nimeni în jurul său, în opinia Klarei Ács Rákos a fost un om cultivat, înţelept, care nu se aventura dincolo de capaţităţile sale, deşi era un sangvinic cu reacţii rapide, explozive. Spre sfârşitul vieţii era uzat mai mult fizic decât psihic.

Al treilea frate, Ştefan Báthory era un om robust cu planuri exacte, o mână forte (Non fictus neque pictus). Dur până la cruzime (vezi revolta lui Caspar Bekies), dar realist. Nu lăsa prea mult loc altora să se amestece în treburile sale. Guverna Transilvania ca domnitor suveran, şi a rămas adevăratul ei domnitor până la moarte. (5). Contemporanii îl ştiau sănătos, de aceea moartea lui subită a stârnit multe speculaţii. Au fost vehiculate numeroase cauze care ar fi provocat decesul: epilepsie (medicul Nicolaus Bucella), astm (medicul Simon Simonius) şi, bineînţeles, otrava. (Pe tema diagnosticului, între cei doi medici ai regelui, a izbucnit o confruntare violentă, care a durat ani de zile, şi nu a fost lipsită nici de acuzaţii nici de insulte reciproce) Cu ocazia autopsiei, efectuată de chirurgul Jan Zigulitz şi Bucella, rinichii au fost descrise ca fiind “de mari dimensiuni precum cele ale unui taur, cu o suprafaţă inegală şi accidentată – nimic de genul acesta nu am văzut vreodată”- scria Bucella. Vezica biliară conţinea o piatră, celelalte organe fiind sănătoase. În 1934, cinci medici de la Universitatea de Medicină din Cracovia (Władysław Szumowski, Jan Stanisław Ciechanowski, Tadeusz Tempka, Franciszk Walter şi Stefan Artwinski) au revizuit în detaliu descrierile şi constatările consemnate în protocolul de autopsie, şi au concluzionat cauza cea mai probabilă a deceseului: rinichi polichistic şi uremie.(6)

În opinia Klárei Ács Rákos scrisul lui Ştefan Báthory denotă un control puternic asupra faptelor proprii dar şi o trăsătură “bizară”: indiferenţă faţă de femei. (7) Exclude prezenţa vreunei afecţiuni a sistemului nervos. Dacă totuşi suferea de o boală cronică, acest lucru a ascuns, cu grijă, opiniei publice.

Jan Matejko: Platoşa regelui Ştefan Báthory, 1871 (Muzeum Narodowe, Kraków)

Kunsthistorisches Museum Wien, Hofjagd- und Rüstkammer (greutate:14530 g)

Marcat a fost şi principele Gabriel Báthory (un enfant terrible şi curvar foarte).

În opinia Klárei Ács, exista o tară în familia Bátori, semne de lues ereditar. Transmisă trei generaţii la rând, pentru această infecţie pare a fi “responsabilă” Kata Telegdi. Afectată a fost şi ramura ecediană a familiei. Una din fiicele Katei Telegdi, Ana, s-a căsătorit cu George Báthori de Ecsed şi a fost mama Elisabetei Báthori, supranumită “monstrul de la Csejte”.

Povestea ei o voi reda aşa cum s-a păstrat în documentele vremii, fără elemente legendare….….

...........................................

1. În literatura de specialitate, se foloseşte scrierea fonetică a numelui Bátori. Se acceptă totuşi, tacit, pentru a deosebi cele două ramuri ale familiei, scrierea cu h şi y a numelor celor din familia Báthory de Şimleu, iar numele celor din ramura de Ecsed cu h şi i.

Blazonul lui Sigismund Báthory (caietul de desene al lui Pál Gyulafehérvári, pictorul cancelariei transilvane)

2. În 1581 Cristofor Báthory (guverna în numele fratelui său, Ştefan Báthory, ales rege al Poloniei) obţinuse alegerea fiului său minor ca voievod, cu condiţia că va renunţa la instalarea iezuiţilor (în afară de Cluj, Cluj-Mănăştur şi Alba Iulia).

“…şi regele polon, citind scrisoarea, se miră cine ar avea curajul să pornească asemenea practici şi şi-ar putea dori un domnitor-copil; pentru că strigă vai Dumnezeul către ţara care are un domnitor-copil, cu mare supărare scria regele polon voievodului transilvănean, stăpânului meu” (János Gálffy, cubicularius supremus în timpul minoranţei lui Sigismund) ….şi l-a numit singur-guvernator în fruntea Transilvaniei pe căpitanul de Oradea, János Giczi (a demisionat în 1588, când principele de 15 ani a fost majorat de către Dieta de la Mediaş)

Ferma iezuiţilor din Timişoara, 1789 (Plan, MOL, S 12 Div VIII No 0116:1)

3. Printre altele şi dreptul la titlul de princeps / domnitor suveran. (Dieta nu s-a încumetat să-l învestească pe Sigismund cu acest titlul până în anul 1598.)

4. Pietro Busto, muzicianul de la curtea din Alba Iulia, pune eşecul mariajului pe seama iezuiţiilor care l-au crescut pe Sigismund: “În ceea ce priveşte dragostea, şi acum îl socotesc virgin, a primit o creştere virtuoasă.” (Történelmi Tár. 1878, 971.l)

István Szamosközy (iniţiatorul istoriografiei în limba maghiară din Transilvania) era convins că ”n-a iubit-o niciodată “ pe Maria Cristierna. O explicaţie asemănătoare dă şi Michael Weiss, primarul Braşovului, adăugând că Sigismund visa să se căsătorească cu fata ducelui de Florenţa. (Deutsche Fundgruben zur Geschichte Siebenbürgens Neue Folge. Herausgegeben von E. v. Trauschenfels. Kronstadt, 1860. Seite 148) Wolfgang Bethlen aminteşte că în 1591, Ştefan Jósika a fost trimis cu cadouri (800 kg. aur nativ) la curtea marelui duce Ferdinando de Medici pentru a o peţi pe fiica acestuia. (Wolfgang Bethlen:…Historiarum Pannonico-Dacicarum…, Biblioteca Naţională a României,), Sultanul însă a refuzat să încuviinţeze această căsătorie, firmanul adus de ceauşul Mustafa suna categoric: din rândul duşmanilor Înaltei Porţi, vienezi, venetieni, spanioli, flamanzi sau florentini Sigismund să nu-şi ia nevastă. (MHH 3/3, p.288) Palatinul István Illésházy punea impotenţa principelui pe seama blestemelor sau a vrăjitoriilor.

Cronica lui Wolfgang Bethlen, copiat de către Sámuel Barabás,“asesor autorizat” la Colegiul Reformat Bethlen din Aiud, 1770

Există supoziţii conform cărora ar fi fost homosexual, mai ales că nici contemporanii nu ştiau nimic despre vreo aventură amoroasă a lui Sigismund. Citind documentele vremii, ajungem la concluzia că nimic din cele ce numim astăzi perversiune a simţurilor sau lipsă de busolă morală, nu lipseau celor din acea epocă “puritană”. Şi Letopiseţul lui Miron Costin abundă de asemenea remarci: “…că, cu sila a câteva case de boieri luându-le fetele, peste voia părinţilor, la ţiitorie; iar oamenii de casa lui, nepoţii lui Vasile (Lupu) Vodă, mai mare silă făceau, luând băieţii oamenilor în silă, la curvie.”

5. Ştefan Báthory n-a utilizat niciodată titlul de principe. Pe documentele sale semnează ca „vayvoda Transsylvaniae et Siculorum comes”. Pentru turci era un suveran care plătea bir Înaltei Porţi, iar pentru Europa era demnitarul feudal, un funcţionar de stat, numit în fruntea comitatelor transilvane.

6. Femeile nu au jucat un rol deosebit în viaţa sa (a nesocotit chiar şi planul reginei Caterina de Medici, privind o căsătorie între el şi o domnişoară de onoare de la curtea franceză). A rămas neînsurat până la vârsta de 42 de ani, dar a făcut cel mai profitabil mariaj dintre toţi aristocraţii transilvăneni. Acceptând căsătoria cu Anna Jagiełło, a obţinut tronul Poloniei. În cei 10 ani, cât a durat mariajul lor, Ştefan Báthory s-a întâlnit cu Anna doar de câteva ori, întotdeauna în public.

7. Este cunoscut faptul că tatăl său a avut podagră, iar el în tinereţe suferea de eruptii cutanate. În 1575 medicul Giorgio Blandrata îi face tratament pentru o ulceraţie la picior care nu se mai vindeca. (În corespondenţa dintre cei doi nu apare nicio referire la vreo afecţiune a lui Báthory). Pornind de la aceste date, şi de la faptul că doctorul Wojciech Oczko i-a dedicat lui Ştefan Báthory o lucrare despre sifilis, medicul Emil Wyrobek suspiciona o boală venerică.