ISTORIE POVESTITĂ: FAMILIA BÁTORI II

Domina cetăţii Csejte

Ruinele cetăţii Csejte / Čachtice

Elisabeta Báthori a dobândit o popularitate “monstruosă” în rândul consumatorilor de legende macabre. Sânge, magie, sex, moarte şi iar sânge – totul amestecat cu o istorie strâmbă - spre deliciul celor căliţi prin literatură de groază. Respectând adevărul, povestea Dominei cetăţii Csejte nu îndeplineşte niciun criteriu al succesului. Este mult prea “anemică”.

Čachtice, 1890

Trebuie să lămurim de la bun început: evenimentele sângeroase s-au petrecut în satul de la poalele cetăţii Čachtice, în conacul (1) situat la nord-vest de biserică (2), şi nu în cetate. Aici au locuit Elisabeta Báthori şi soţul ei Francisc Nádasdy, atunci când veneau la Čachtice.

Cetatea Sárvár, rezidenţa familiei Nádasdy.

Primele vorbe pe seama Curţii Nádasdy au început să circule la Sárvár, încă din anul 1602. Se rostea cu voce scăzută că slujnicele sunt chinuite, iar stăpânii, în primul rând “puternicul bei negru”, au un comportament tolerant faţă de actele de brutalitate ce au loc în cetate. Deci pentru moment, sunt acuzaţi pentru îngăduirea şi nu pentru săvârşirea actelor de cruzime şi doar pe cuvântul zeiţei Fama. Spre norocul nostru, s-au păstrat două missilis (scrisoare-mesaj trimisă) din acel an şi astfel putem cunoaşte chiar de la rădăcini ancheta demarată mai târziu, în anul 1610, pe fondul acuzaţiilor aduse Elisabetei Báthori.

“Am cerut să fie prinsă Domina Nádasdy, acum o duc în cetate.”

Scrisoarea palatinului Thurzó despre reţinerea Elisabetei Báthori, 29 decembrie 1610 (Arhivele Naţionale Bytča, Corespondenţa Thurzó, III-T/12)

Reverendul lutheran Ştefan Magyari, preotul de curte al lui Francisc Nádasdy şi predicator la Sárvár, trecând prin Nagycenk, îl roagă pe parohul Mihai Zvonarich (3) să scrie o scrisoare, în numele său, predicatorului Gregor Pythiraeus (4) din Keresztúr, şi să-i ceară sfatul dacă se cade să-i permită unei femei netrebnice de a se împărtăşi.

“Dominus senior Stephanus Magiarinus hodie hac transeundo, de quisdam mecum collocutus est negociis, praecipuum tanem, de quo etiam censuram tuae d(ignitatis) r(everendae) flagitat, hoc est.......... – Domnul decan Ştefan Magyari, fiind în trecere pe aici, a schimbat câteva vorbe cu mine azi, dar mai degrabă în problema de mai jos vă cere aprecierea. În urma hotărârii unanime a decanilor se va întâmpla dojenirea stăpânului şi a stăpânei pentru tiranie. Într-adevăr există o femeie netrebnică, de a cărei activitate stăpâna se foloseşte, cât mai mult posibil, în actele de schingiuire ştiute de toţi. Deci întreabă domnul decan, s-o oprească de la împărtăşanie şi să o alunge pe acea femeie.....

Datum Cenkii 27 Martii Anno 1602

Michael Zuonarich

minister Cristii in Cenk

Manu propria”

(EOL Archivum Generalis Ecclesiae- Góbi Imre elenchus I/a 7 no.28)

“Ich Martinus Lüther Doctor.....” şi cei trei martori: Philip Melanchthon, Caspar Cruciger şi

Johannes Bugenhagen

Testamentul lui Martin Luther (prima şi ultima pagină)

Răspunsul pastorului Pythiraeus a fost aprobativ.

”Consilium r (everendae) d (ignitatis) v (estrae), quod mihi mirum in modum placet, approbo....Carnificam illam, si accesserit, seorsim examinabit... - Părerea respectabilei Dumneavoastră persoană mă uimeşte în mod plăcut, o aprob...Pe acea femeie-călău, dacă se prezintă în faţa lui, o va examina separat..”

Din ce cauze au pornit tocmai slujitorii lui Dumnezeu “război” împotriva stăpânilor lor? Una pare a fi percepţia vremii (“turcii sunt pedeapsă de la Dumnezeu”) care se consolidase şi prin afirmaţia insistentă a protestanţilor: “cel de sus loveşte ţara fiindcă printre oameni nelegiuirea locuieşte”. Toate aceste idei au fost sintetizate de Magyari în 1602, într-o lucrare dedicată lui Francisc Nádasdy. În opinia predicatorului pricina “multelor stricăciuni nu e Luther, ci răul ce şade printre noi”. Magyari putea să observe aceste “stricăciuni” chiar în imediata apropiere a sa. Domeniile Nádasdy au avut tot mai mult de suferit în urma războiului de 15 ani, iar acest fapt i-a întărit şi mai mult opinia. La Sárvár brutalitatea stăpânilor este sursa relelelor. Procesul verbal întocmit în 1610, cu ocazia “cercetării” Elisabetei Báthori, face referire la faptul că Magyari s-a sfătuit de mai multe ori cu cei doi pârcălabi din cetate, cum să procedeze în legătură cu cauza. Ce fel de cauză, nu reiese din text, doar atât că în cetatea Sárvár s-au intâmplat mai multe decese neexplicate.

Nu avem date concrete când a fost Elisabeta Báthori “dojenită” de reverend pentru că accepta faptele “femeii netrebnice”, nici dacă această mustrare s-a întâmplat public, în timpul predicii din cadrul slujbei, sau în particular. Oricum, a fost un act de mare curaj din partea unui reverend mărunt, dependent de puternica familie Nádasdy. Furtuna răsărită din bobul de vânt semănat l-a măturat şi pe Magyari. După moartea lui Nádasdy, survenită în anul 1604, predicatorul a părăsit oraşul în împrejurări până azi neelucidate.

Va urma...

.......................................................

1. Familia Nádasdy a obţinut conacul şi domeniile de la Čachtice şi Klostermarienberg în anul 1569, în schimbul cetăţii Kanizsa, predată fiscului regal, şi ca zălog pentru plata sumei de 50.000 de florini. În anul 1602, Francisc Nádasdy mai plăteşte 36085 de florini camerei regale şi primeşte dreptul de folosinţă veşnică.(Scrisoarea de donaţie a fost emisă de regele Rudolf al II-lea la 22 august 1602) Conacul era format din trei corpuri de clădire (sub formă de U), dintre care una cu etaj, cu ferestre cu ancadramente din piatră profilată. A avut o dată patruzeci şi şase de camere şi două saloane (şi un ceas de perete, la reparaţia căruia un meşter ceasornicar din Topoľčany a lucrat şaisprezece zile), din care nu mai rămas nimic, doar pivniţa-labirint de sub clădirea ruinată mai dăinuie şi azi. Domeniul a fost confiscat în 1671, o dată cu celelalte bunuri ale familiei, intrând în proprietatea fiscului regal, atunci când nepotul Elisabetei Báthori, marele latifundiar Francisc Nádasdy de Nádasd şi Terre Fogaras, a fost condamnat şi decapitat pentru participare la un complot antihabsburgic.

Francisc Nádasdy, în fundal: înmormântarea grofului, 1671 (gravură în cupru, Biblioteca Naţională Széchényi)

În pivniţa conacului s-a găsit o lespede cu stemă, înfăţişând o raţă sau o gâscă (azi încastrată în zidul exterior al capelei Sfntul Anton din Čachtice). Mai departe este sarcina istoricilor să descifreze dacă e vorba de stema familiei Nádasdy ori este un însemn husit (în limba slovacă husit însemnă gâscă).