Ruinele bisericii Vodiţa
În tot cursul evului mediu graniţa de sud şi sud-est a regatului arpadian era mărginaşă cu tărâmul creştinismului estic. De aici porneau acele drumuri importante care asigurau crearea şi menţinerea unui contact permanent între lumea bizantină şi teritoriile intracarpatice. În ciuda pătrunderii şi înrădăcinării creştinismului vestic, Regatul Ungar avea relaţii economice şi politice intense cu răsăritul, şi în această zonă de contact şi în Valahia-Mică (Oltenia) deşi trecută sub suzeranitatea lor (post 1233, după înfiinţarea Banatului de Severin, de Macsó-Valjevo şi Bosnia), regii Ungariei au acceptat existenţa comunităţilor monastice de rit grec şi a „pravoslavnicilor creştini”. Epoca arpadiană a fost tolerantă, Ţara Ungurească ea însăşi oscilând mult timp între Roma şi Bizantion
Evanghelizare în secolul IX. (miniatură, manuscript numit „Biblia lui Carol cel Pleşuv”) BibliotecaNaţională a Franţei
În secolul al X-lea bazinul carpatic a reprezentat o zonă de tampon între cele două mari puteri cu tradiţii creştine, Imperiul Romano-german şi cel Bizantin, iar ungurii au conştientizat necesitatea normalizării şi „armonizării” relaţiilor lor cu cele două imperii. Singurul mijloc de realizare a unei apropieri paşnice ar fi fost acceptarea creştinării, aşa că doi unguri „simulând o aplecare spre credinţa creştină au ajuns la Bizantion” (Skylitzes) Erau şefi de rangul doi, demnitari cu atribuţii judecătoreşti, gylas şi carchan „cum quo duo alii gylas et carchan, qui iudicium vicem obtinent. De ştiut că gylas şi charchan nu sunt nume proprii, sunt numele unor demnităţi - suntque gylas et carchan non nomina propria, sed dignitates.....carchan e demnitate, la fel şi gylas, dar mai mare - cum carchas sit dignitas quemadmodum et gylas, quae tamen maior est quam carchas” (Konstantinos Porphyrogennetos: De administrando imperio, Cap.40)
Skylitzes, preluând date (ante 956) din Theophanes cuntinuatus, în lucrarea Synopsis historion adaugă pentru completare: cei doi au primit botezul, naşul de botez al carchanului fiind chiar împăratul. (Presupun i-a dăruit şi o sumă considerabilă de bani, să îi potolească apetitul de cucerire şi aventură în direcţia Bizanţului).
Grota pustnicilor de rit grec de la Tihany (mijlocul secolului al XI-lea)
Primele mănăstiri de rit bizantin pe teritoriul regatului arpadian au fost ridicate de către regi, începând cu secolul al XI-lea. Ştefan I. al Ungariei întemeiază mănăstirea de maici de la Veszprémvölgy, regele Kálmán (Cărturarul) la Dombó (azi Rakovac,Vojvodina). Papa Inocenţiu al III-lea în 1204 îi reproşează regelui Imre (Emericus) că în regatul său nu este decât o singură lavră latină dar sint multa Graecorum.(1) La Visegdrád „Graecos habet monachos et habuit ab antiquo – grecii au mănăstire şi au avut din timpuri străvechi”(Scrisoarea papei Honorius al III-lea către Arhiepiscopul Strigoniensi, 1221- Katona, Hist.critic.V.1778), dar mănăstiri bizantine atestate găsim şi la Szöreg (azi cartier al Seghedinului), la Szávaszentdemeter (azi Sremska Mitrovica, Vojvodina), la Marosvár (Morisena-Cenad), la Kiszombor şi este foarte mare probabilitatea ca mănăstirea benedictină de la Pâncota (2) să fi fost iniţial o mănăstire de rit răsăritean.
Act de privilegiu emis în anul 1109 pentru mănăstirea de maici din Veszprémvölgy
În partea de sus este copiat textul original, în limba greacă, al diplomei date de regele Ştefan I., iar în partea de jos, în limba latină, se anunţă cauza transcrierii. Diploma originală a fost prezentată într-un caz litigios ca act doveditor şi sigiliul trebuia rupt.
În partea de sus este copiat textul original, în limba greacă, al diplomei date de regele Ştefan I., iar în partea de jos, în limba latină, se anunţă cauza transcrierii. Diploma originală a fost prezentată într-un caz litigios ca act doveditor şi sigiliul trebuia rupt.
Biserica fostei mănăstiri de rit răsătitean cu plan hexalobat de la Kiszombor.
La Cenad în 1987 au fost descoperite temeliile a ceea ce pare să fie o rotondă (biserica mănăstirii lui Achtum de la Morisena?) Temelia din piatră legată cu mortar de forma unei abside circulare, avea în capătul de sud-vest un stâlp construit pe o bază de piatră. A fost dezvelită faţa nordică a temeliei acestui stâlp, precum şi a unei alte abside circulare, ceea ce întăreşte posibilitate că avem de a face cu fundaţia unei rotonde cu plan hexalobat. (cIMeC) Presupun o identitate sau asemănare constructivă între cele două biserici de mănăstiri, Morisena-Cenad şi Kiszombor.
La Cenad în 1987 au fost descoperite temeliile a ceea ce pare să fie o rotondă (biserica mănăstirii lui Achtum de la Morisena?) Temelia din piatră legată cu mortar de forma unei abside circulare, avea în capătul de sud-vest un stâlp construit pe o bază de piatră. A fost dezvelită faţa nordică a temeliei acestui stâlp, precum şi a unei alte abside circulare, ceea ce întăreşte posibilitate că avem de a face cu fundaţia unei rotonde cu plan hexalobat. (cIMeC) Presupun o identitate sau asemănare constructivă între cele două biserici de mănăstiri, Morisena-Cenad şi Kiszombor.
Sub regii arpadini prozelitismul catolic a avut un caracter misionar prin combaterea păgânismului, în comparaţie cu perioada anjevină, când capătă mai degrabă menirea de a constrânge. Răspândirea forţată a creştinismului de rit latin a făcut parte din politica de expansiune a regilor angevini. Cu o orientare constantă spre modelul vestic (ţinând şi de datele geografice), bazându-se pe o capacitate militară şi putere diplomatică reală, pentru Regatul Ungar ar fi însemnat o regresie promovarea influenţelor culturale răsăritene prin religie.
(Este o „altă întrebare”, de ce nu a putut estul, cu o cultură mult mai veche, să ţină pasul cu evoluţia civilizaţiei occidentale.)
Fleurs-de-lys. Blazonul episcopului Wilhelm de Koppenbach, iniţiatorul infiinţării universităţii medievale din Pécs, 1367
Într-un document emis în anul 1366 la Lipova, în ziua Sfântului Ilie, regele Ludovic de Anjou ordonă nobililor, cetăţenilor şi oamenilor liberi din comitatele Kewe şi Caraş să-i aducă înaintea comitelui suprem al comitatului, magistrul Benedict Himfi ori al fratelui său, magistrul Petru, pe toţi sacerdoţii slavi sau schismatici care locuiesc printre ei, împreună cu copiii, soţiile şi toate bunurile lor, iar comitele va face cu ei ce va porunci regele.
„ Nos Ludouicus, Dei gratia, rex Hungarie, vobis vniuersis et singulis Nobilibus et aliis quibuslibet possessionis hominibus, nec non civitatibus et liberis villis nostris regalibus in Comitatibus de Kewe et de Crassow constitutis, et habentibus videlicet Sclauos, siue Schismaticos sacerdotes apud se residentes, firmiter precipimus, et districte, quatenus ad diem et locum illum, quos fidelis noster Baro, Magister Benedictus, filius Heem (Himfi), dictorum Comitatuum Comes vel in eius persona Magister Petrus, frater suus, verbo nostro vobis demandabit, omnes Sclauos sacerdotes apud vos existentes, cum eorum pueris, vxoribus, et rebus omnibus, absque omni dampno, lesione, et deturpacione duci facere debeatis eidem magistro Benedicto, vel fratri suo nostro nomine presentandos, et aliud facere non ausuri.(şi altfel a face să nu îndrăzniţi) Quicunque autem ex vobis aliud facere attemptarent, tunc ipse Magister Benedictus, vel frater suus debeant et ex presenti nostro mandato teneantur sacerdotes huiusmodi cum eorum pueris, vxoribus, et rebus, vbi eos inuenire possent, patenter excipere et pro nobis reseruare, et de eo facere, quod per nos ipsis fuerit demandatum. Datum in Lipua in die Sancti Elie prophete. Anno Domini millesimo, trecentesimo sexagesimo sexto.“
(Fejér: Codex dipl. Hung. IX.3.; Ján Čaplovič: Slavonien II., Stojacskovics: Über die staatsrechlichen Verhältnisse den Serben in den Wojwodina und überhaupt in der Ländern der ungarischen Krone. Historisch-juridische Abhandlung. Temesvár, 1860.)
Walachia, Servia, Bvgaria, Romania -Willem Janszoon Blaeu, Amsterdam 1634
În acea vreme tota terra de Zeurino (Banatul de Severin) a fost un teritoriu nesigur, o zonă de război fără încetare, iar instituţiile ecleziastice pentru a-şi păstra posesiunile sau a para abuzurile şi atacurile la care erau deseori supuse, căutau să ajungă sub protecţia regelui, iar călugării pentru a cutreiera în siguranţă oraşe şi ţinuturi îndepărtate, cu misiune, pastoraţie sau vizite canonice, se foloseau de aşa numitele diplome de ocrotire (salvus conductus).
În acea vreme tota terra de Zeurino (Banatul de Severin) a fost un teritoriu nesigur, o zonă de război fără încetare, iar instituţiile ecleziastice pentru a-şi păstra posesiunile sau a para abuzurile şi atacurile la care erau deseori supuse, căutau să ajungă sub protecţia regelui, iar călugării pentru a cutreiera în siguranţă oraşe şi ţinuturi îndepărtate, cu misiune, pastoraţie sau vizite canonice, se foloseau de aşa numitele diplome de ocrotire (salvus conductus).
Emblema ordinului Dragonului (biserica din Himmelkron, foto: Klaus H. Feder)
În 1840 la Sankt Petersburg, pe cheltuiala Academiei Imperiale de Ştiinţe a Rusiei a văzut lumina tiparului lucrarea istorică a lui Iurii Venelin (căutător prin arhive) cu titlul „Vlacho-bolgarskija ili dako-slavjanskija gramaty sobrannyja i obransnennyja Juriem Venelinym” Volumul conţine textul a saizeci şi şase de documente din Ţările Române. După mărturia autorului majoritatea au fost copiate după cele aflate în arhivele mitropoliei Bucureştilor. Mă opresc asupra unor diplome de ocrotire (patru la număr) redactate în limba slavonă, şi care au fost conferite de către Sigismund de Luxemburg mănăstirilor Vodiţa şi Tismana.
Prima a fost emisă în anul 1418 la Hagenau (Alsacia), şi asigură imunitate şi inviolabilitate călugărilor de la mănăstirea Vodiţa pe întreg teritoriul Regatului Ungar.
Prima a fost emisă în anul 1418 la Hagenau (Alsacia), şi asigură imunitate şi inviolabilitate călugărilor de la mănăstirea Vodiţa pe întreg teritoriul Regatului Ungar.
„Eu cezarul, cu grai viu am zis, această scrisoare să fie dată (corespunde formulei latine „commissio propria domini regis” )
Sigismund, din mila lui Dumnezeu regele Ungariei, Slavoniei, Dalmaţiei, Croaţiei etc., partizanilor mei, înalţilor demnitari bisericeşti şi tuturor nobililor de rang înalt, işpanilor (şpan), pârcălabilor, oamenilor distişi şi slugilor lor,bunelor mele oraşe şi stabilimentelor libere (selom) şi acelor stabilimente care sunt ale judelor (birovie); nemeşilor, mai marilor satelor (folnag), vameşilor, vicevameşilor şi tuturor oamenilor şi oamenilor altora, pe uscat şi pe ape şi peste tot şi tuturor celor care sunt sub autoritatea mea, şi altora care au rang, şi tuturor oamenilor din Ţara Ungurească a mea şi din toate locurile, cine unde locuieşte, celor vii în prezent, la fel şi celor care vor trăi după noi, dăm de ştire că la Vodiţa, în mănăstirea Sfântului Antonie şi în locurile care-i aparţin, trăiesc călugări cu frica lui Dumnezeu. La cererea lor şi după îndelungatele lor rugăminţi, acord călugărilor de la Vodiţa în imperiul meu, în regiunile mele şi în regiunile (vidik) mele mers liber; dar fiindcă în Ţara Ungurească a mea trăiesc oameni de multe feluri, şi în această mulţime pe mulţi îi întâlnesc, mulţi le-ar face rău sau piedică în acţiunea lor, şi din această cauză nu se încumetă a veni la noi, dar noi la rugămintea lor, voim a-i ajuta şi aspru ordonăm fidelilor noştri: începând de azi şi în fiecare zi, pentru totdeauna aceşti călugări sunt sub protecţia noastră pentru ca ei şi tot ce este a lor să fie ocrotit. Să nu fie insultaţi şi înpiedicaţi în desele lor călătorii nici pe ape, nici pe uscat, nici bunurile lor, nici cei care-i însoţesc, sub nici o formă; mai mult, dacă vă cer suită [pentru apărare] (menved) ajutor să le daţi, altfel să nu fie, altfel să nu faceţi, pe placul meu să fiţi. Cel care citeşte această scrisoare după citire să o înapoieze celui care a prezentat-o. Scrisă a fost această scrisoare la Chagnov (Hagenau) în ziua a 14-lea, luna mai, anul 1418, anul al 31-lea decând sunt rege al Ţării Ungureşti. ”
(Venelin, documentul nr.6. pag.36-38)
Sigismund, din mila lui Dumnezeu regele Ungariei, Slavoniei, Dalmaţiei, Croaţiei etc., partizanilor mei, înalţilor demnitari bisericeşti şi tuturor nobililor de rang înalt, işpanilor (şpan), pârcălabilor, oamenilor distişi şi slugilor lor,bunelor mele oraşe şi stabilimentelor libere (selom) şi acelor stabilimente care sunt ale judelor (birovie); nemeşilor, mai marilor satelor (folnag), vameşilor, vicevameşilor şi tuturor oamenilor şi oamenilor altora, pe uscat şi pe ape şi peste tot şi tuturor celor care sunt sub autoritatea mea, şi altora care au rang, şi tuturor oamenilor din Ţara Ungurească a mea şi din toate locurile, cine unde locuieşte, celor vii în prezent, la fel şi celor care vor trăi după noi, dăm de ştire că la Vodiţa, în mănăstirea Sfântului Antonie şi în locurile care-i aparţin, trăiesc călugări cu frica lui Dumnezeu. La cererea lor şi după îndelungatele lor rugăminţi, acord călugărilor de la Vodiţa în imperiul meu, în regiunile mele şi în regiunile (vidik) mele mers liber; dar fiindcă în Ţara Ungurească a mea trăiesc oameni de multe feluri, şi în această mulţime pe mulţi îi întâlnesc, mulţi le-ar face rău sau piedică în acţiunea lor, şi din această cauză nu se încumetă a veni la noi, dar noi la rugămintea lor, voim a-i ajuta şi aspru ordonăm fidelilor noştri: începând de azi şi în fiecare zi, pentru totdeauna aceşti călugări sunt sub protecţia noastră pentru ca ei şi tot ce este a lor să fie ocrotit. Să nu fie insultaţi şi înpiedicaţi în desele lor călătorii nici pe ape, nici pe uscat, nici bunurile lor, nici cei care-i însoţesc, sub nici o formă; mai mult, dacă vă cer suită [pentru apărare] (menved) ajutor să le daţi, altfel să nu fie, altfel să nu faceţi, pe placul meu să fiţi. Cel care citeşte această scrisoare după citire să o înapoieze celui care a prezentat-o. Scrisă a fost această scrisoare la Chagnov (Hagenau) în ziua a 14-lea, luna mai, anul 1418, anul al 31-lea decând sunt rege al Ţării Ungureşti. ”
(Venelin, documentul nr.6. pag.36-38)
Societas Draconistrarum (actul de fondare, MOL, DL 9470)
La rugămintea stareţului Agaton în anul 1419?/ 1420 la Oradea este emisă a doua diplomă regală, pentru pastoraţie şi o vizită canonică a călugărilor de la Vodiţa şi Tismana pe pământul numit basarab.
„Eu cezarul, cu grai viu am zis, această scrisoare să fie dată.
Sigismund, din mila lui Dumnezeu regele Ungariei, Slavoniei, Dalmaţiei, Croaţiei etc., şi domnul multor domni, din bunăvoinţa mea şi pornirile mele, aprob tuturor celor care trăiesc şi locuiesc pe pământul Ungrovalachiei (ungrovlachÿski) care este numit basarab (basarabsca), cei care prin părintele lor Agathon m-au rugat ca mănăstirile, eparhiile, călugării şi preoţii lor, toţi din acea regiune, toţi să-şi poată păstra religia lor şi să trăiască în credinţa lor, dar să rămână credincioşi nouă. Pentru ei dau credinţa şi numele meu şi în numele celor care-mi aparţin şi a celor care vor trăi după noi, ca nici eu nici altcineva dintre partizanii mei să nu-i deranjeze pentru religia şi credinţa lor, să trăiască liberi ca şi până acum şi aşa să rămână. Scrisă a fost această scrisoare la Varadin (Oradea) în ziua a 29-lea, luna septembrie, anul 1419, anul al 32-lea decând sunt rege al Ţării Ungureşti”
(Venelin, documentul nr.7, pag. 49-50)
„Eu cezarul, cu grai viu am zis, această scrisoare să fie dată.
Sigismund, din mila lui Dumnezeu regele Ungariei, Slavoniei, Dalmaţiei, Croaţiei etc., şi domnul multor domni, din bunăvoinţa mea şi pornirile mele, aprob tuturor celor care trăiesc şi locuiesc pe pământul Ungrovalachiei (ungrovlachÿski) care este numit basarab (basarabsca), cei care prin părintele lor Agathon m-au rugat ca mănăstirile, eparhiile, călugării şi preoţii lor, toţi din acea regiune, toţi să-şi poată păstra religia lor şi să trăiască în credinţa lor, dar să rămână credincioşi nouă. Pentru ei dau credinţa şi numele meu şi în numele celor care-mi aparţin şi a celor care vor trăi după noi, ca nici eu nici altcineva dintre partizanii mei să nu-i deranjeze pentru religia şi credinţa lor, să trăiască liberi ca şi până acum şi aşa să rămână. Scrisă a fost această scrisoare la Varadin (Oradea) în ziua a 29-lea, luna septembrie, anul 1419, anul al 32-lea decând sunt rege al Ţării Ungureşti”
(Venelin, documentul nr.7, pag. 49-50)
Sigismund de Luxemburg (Albrecht Dürer ?, Deutsches Historisches Museum, Berlin)
În acelaş an, în timpul campaniei din Balcani, Sigismund se opreşte la Vodiţa şi emite o a treia diplomă, confirmă şi întăreşte posesiunile mănăstirii.
„Eu cezarul, cu grai viu am zis, această scrisoare să fie dată.
Sigismund, din mila lui Dumnezeu regele Ungariei, Cehiei, Slavoniei, Dalmaţiei, Croaţiei etc. Aducem la cunoştinţa tuturor, partizanilor noştrii, înalţilor demnitari bisericeşti şi tuturor nobililor de rang înalt, işpanilor, pârcălabilor, oamenilor distişi; celor mari şi celor mici, cei care se află sub autoritatea noastră şi sunt fideli Sfintei Coroane şi Ţării Ungureşti şi sunt în mila noastră, să se păzească a deranja mănăstirile preotului Agathon, cea de la Vodiţa şi cea cu numele Sfintei Născătoare de Dumnezeu de la Tismana: fiindcă am întărit cu bunăvoinţă şi credinţă tot ce a fost a lor şi este a lor în prezent şi va fi a lor liber şi veşnic, satele şi toate locurile (orêsi), islazurile, cu un cuvânt tot, nimeni să nu îndrăznească să tulbure liniştea lor.
S-a adeverit că şi Bistritza a fost moşie bisericească; la rugămintea lor şi pentru fidelitatea lor au primit-o pe vecie cu toate hotarele de acolo. Vama de mărfuri şi vama de trecere (taxa vamală) şi aceasta am dat-o lor, preotului Aghaton şi călugărilor de la Vodiţa şi Tismana; şi a lor să fie cu toate veniturile de la Bistritza. Asemenea toate satele lor, pământurile lor, islazurile lor şi morile lor din Severin şi Bistritza sau oriunde le-ar avea rămân în posesia lor pe veci de acum. Pe unde trec cu bunurile lor, pe ape sau pe uscat, vamă să nu plătească şi liber să treacă. Dreptul lor la pescuit şi locul lor de pescuit (vurâiâta i virove) să fie la Dunăre cum a fost şi pânâ acum, al preotului Aghaton şi ai călugărilor şi rămâne celor care vor veni după ei, şi ei rămân în credinţa lor; nimeni să nu-i deranjeze şi să nu-i matrateze pentru acesta. Pentru ei dau credinţa şi numele meu, pentru toată Ţara Ungurească şi în numele celor care sunt fideli mie şi Sfintei Coroane. Scrisă a fost această scrisoare la Vodicza, în ziua a 28-lea, luna octombrie, anul 1419, anul al 32-lea decând sunt rege al Ţării Ungureşti.”
(Venelin, documentul nr.8, pag. 52-54)
„Eu cezarul, cu grai viu am zis, această scrisoare să fie dată.
Sigismund, din mila lui Dumnezeu regele Ungariei, Cehiei, Slavoniei, Dalmaţiei, Croaţiei etc. Aducem la cunoştinţa tuturor, partizanilor noştrii, înalţilor demnitari bisericeşti şi tuturor nobililor de rang înalt, işpanilor, pârcălabilor, oamenilor distişi; celor mari şi celor mici, cei care se află sub autoritatea noastră şi sunt fideli Sfintei Coroane şi Ţării Ungureşti şi sunt în mila noastră, să se păzească a deranja mănăstirile preotului Agathon, cea de la Vodiţa şi cea cu numele Sfintei Născătoare de Dumnezeu de la Tismana: fiindcă am întărit cu bunăvoinţă şi credinţă tot ce a fost a lor şi este a lor în prezent şi va fi a lor liber şi veşnic, satele şi toate locurile (orêsi), islazurile, cu un cuvânt tot, nimeni să nu îndrăznească să tulbure liniştea lor.
S-a adeverit că şi Bistritza a fost moşie bisericească; la rugămintea lor şi pentru fidelitatea lor au primit-o pe vecie cu toate hotarele de acolo. Vama de mărfuri şi vama de trecere (taxa vamală) şi aceasta am dat-o lor, preotului Aghaton şi călugărilor de la Vodiţa şi Tismana; şi a lor să fie cu toate veniturile de la Bistritza. Asemenea toate satele lor, pământurile lor, islazurile lor şi morile lor din Severin şi Bistritza sau oriunde le-ar avea rămân în posesia lor pe veci de acum. Pe unde trec cu bunurile lor, pe ape sau pe uscat, vamă să nu plătească şi liber să treacă. Dreptul lor la pescuit şi locul lor de pescuit (vurâiâta i virove) să fie la Dunăre cum a fost şi pânâ acum, al preotului Aghaton şi ai călugărilor şi rămâne celor care vor veni după ei, şi ei rămân în credinţa lor; nimeni să nu-i deranjeze şi să nu-i matrateze pentru acesta. Pentru ei dau credinţa şi numele meu, pentru toată Ţara Ungurească şi în numele celor care sunt fideli mie şi Sfintei Coroane. Scrisă a fost această scrisoare la Vodicza, în ziua a 28-lea, luna octombrie, anul 1419, anul al 32-lea decând sunt rege al Ţării Ungureşti.”
(Venelin, documentul nr.8, pag. 52-54)
Sigismund de Luxemburg (Kunsthistorisches Museum, Viena)
Pentru apărarea Banatului de Severin, Sigismund i-a adus în ţară pe Cavalerii de Ordo Teutonicus. După lungi tratative cu Marele Maestru al Ordinului, Paul von Rusdorf, în luna mai a anului 1429 pleacă spre Severin, însoţit de comandanţii cetăţilor Soldau şi Lauenburg şi alţi şapte cavaleri, Nicolaus Redwitz, viitorul ban al Severinului. (La data de 12 iulie 1430 Redwitz se intitula Graff al monetăriei regale şi a Cămărilor de Sare din Sibiu - Banem zu Severin, Orbister Graff de Monez und Salcz Cammern zu Sybenburgen) Cavalerii înarmaţi cu spade, cărţi şi accesorii bisericeşti au stârnit panică în rândul călugărilor pravoslavi, şi Sigismund emite la Pozsony (azi Bratislava) o a patra diplomă regală. Sunt înşirate toate satele aparţinând celor două mănăstiri.
Marele Maestru Paul von Rusdorf (Frescă în sala capitlului, sfârşitul secolului al XV-lea, Magdeburg)
„Eu cezarul, cu grai viu am zis, această scrisoare să fie dată.
Sigismund, din mila lui Dumnezeu regele Ungariei, Cehiei, Slavoniei, Dalmaţiei, Croaţiei etc.
(....)
...satele Jidovscicza şi Sucicza şi Preklecevci; şi Potok şi Jarkovecz şi lângă Vodicza satul Bachnici şi Elchovicza; în districtul (jaras) Blatnicza, lângă Dunăre Kumanski Brod (pasajul cumanilor); şi în Blatnicza Saciava şi Pesticevo şi Toporno şi Sogunno şi dincolo de Cibr, mlaştina Bistritza şi alte două sate; în districtul Jales următoarele sate: Plostina şi Ceresev şi Tacinovei şi Leurda; în districtul Juliech: Pekalesti, Objalesti şi Valegarga şi Strumpa; lângă râul Juli (na Juli) satele Ciauri şi Ungureni şi satul Duseci; lângă râul Tismena (na Tismene) satele Tismena şi Serbsori şi Podeni; lângă apa Jales (na Jalesu) satele Arcani şi Tamasici şi Balesti şi Rasov. S-a adeverit că tatăl despotului Ştefan, principele Lazar, pentru răscumpărarea sufletului său a donat, pe pământ sârbesc pentru mănăstirile cu numele Sfântului Antonie şi Sfânta Născătoare de Dumnezeu, aşa: satul Kiselevo cu vama de mărfuri şi de trecere, cu vii, islazuri şi tot hotarul şi cu toate veniturile; la fel lângă râul Mlava satele Popovici şi Marjan şi Drumna şi satul Klicevec, lângă Dunăre, cu vii şi două mori şi ogoare şi islazuri cu tot hotarul şi cu toate veniturile, să fie pentru casa Sfântei Născătoare de Dumnezeu de la Tismena şi pentru casa Sfântului părinte Antonie de la Vodicza şi să fie al preotului Nicodem şi a celor care vor veni după dânsul şi pentru acei călugări care vor locui în acele eparhii şi nimeni să nu-i deranjeze şi să nu-i maltrateze pentru acesta. Ordon deci partizanilor noştrii, înalţilor demnitari bisericesti şi tuturor nobililor de rang înalt, işpanilor (....) călugărul Agathon şi toţi oamenii lui şi toate bunurile sale, şi tot ce cară şi tot ce duce şi tot ce face să nu fie deranjat, pe ape sau pe uscat vamă să nu plătească şi liber să treacă. (....) Scrisă a fost această scrisoare la Poson, în ziua a 28-lea, luna octombrie, anul 1429 după naşterea lui Hristos, anul al 43-lea decând sunt rege al Ţării Ungureşti şi anul al 10-lea decând sunt rege al Cehiei.”
(Venelin, documentul nr.9, pag. 55-59)
Sigismund, din mila lui Dumnezeu regele Ungariei, Cehiei, Slavoniei, Dalmaţiei, Croaţiei etc.
(....)
...satele Jidovscicza şi Sucicza şi Preklecevci; şi Potok şi Jarkovecz şi lângă Vodicza satul Bachnici şi Elchovicza; în districtul (jaras) Blatnicza, lângă Dunăre Kumanski Brod (pasajul cumanilor); şi în Blatnicza Saciava şi Pesticevo şi Toporno şi Sogunno şi dincolo de Cibr, mlaştina Bistritza şi alte două sate; în districtul Jales următoarele sate: Plostina şi Ceresev şi Tacinovei şi Leurda; în districtul Juliech: Pekalesti, Objalesti şi Valegarga şi Strumpa; lângă râul Juli (na Juli) satele Ciauri şi Ungureni şi satul Duseci; lângă râul Tismena (na Tismene) satele Tismena şi Serbsori şi Podeni; lângă apa Jales (na Jalesu) satele Arcani şi Tamasici şi Balesti şi Rasov. S-a adeverit că tatăl despotului Ştefan, principele Lazar, pentru răscumpărarea sufletului său a donat, pe pământ sârbesc pentru mănăstirile cu numele Sfântului Antonie şi Sfânta Născătoare de Dumnezeu, aşa: satul Kiselevo cu vama de mărfuri şi de trecere, cu vii, islazuri şi tot hotarul şi cu toate veniturile; la fel lângă râul Mlava satele Popovici şi Marjan şi Drumna şi satul Klicevec, lângă Dunăre, cu vii şi două mori şi ogoare şi islazuri cu tot hotarul şi cu toate veniturile, să fie pentru casa Sfântei Născătoare de Dumnezeu de la Tismena şi pentru casa Sfântului părinte Antonie de la Vodicza şi să fie al preotului Nicodem şi a celor care vor veni după dânsul şi pentru acei călugări care vor locui în acele eparhii şi nimeni să nu-i deranjeze şi să nu-i maltrateze pentru acesta. Ordon deci partizanilor noştrii, înalţilor demnitari bisericesti şi tuturor nobililor de rang înalt, işpanilor (....) călugărul Agathon şi toţi oamenii lui şi toate bunurile sale, şi tot ce cară şi tot ce duce şi tot ce face să nu fie deranjat, pe ape sau pe uscat vamă să nu plătească şi liber să treacă. (....) Scrisă a fost această scrisoare la Poson, în ziua a 28-lea, luna octombrie, anul 1429 după naşterea lui Hristos, anul al 43-lea decând sunt rege al Ţării Ungureşti şi anul al 10-lea decând sunt rege al Cehiei.”
(Venelin, documentul nr.9, pag. 55-59)
Până în prezent nu se cunosc documente emise de cancelaria maghiară a regelui Sigismund în slavonă bisericească. Diplomele nu citează numele cancelarului curţii regale prin grija căruia s-a dat actul, trei sunt pe hârtie, cu corectări, ştersături şi spaţii goale, cu adaose ulterioare de altă mână. De mult timp sunt considerate false. Dar! Textul celor patru diplome conţine un număr de peste douăzeci de cuvinte ungureşti, uzuale (város=oraş, vámos=vameş; ország= ţară, bánt=maltrata, vidék= regiune, etc.). Presupun, persoana care a redactat textul nu stăpânea bine limba slavonă, fiindcă e greu de crezut că aceste termene nu ar fi avut corespondent deja în slava veche. Probabilitatea este mare ca documentele copiate de Venelin să nu fie originale, dar nici false nu sunt, ci pot fi traduceri nu prea reuşite din epoca respectivă. (Completate ulterior „ici-colo”, din raţiuni ce privesc situaţia posesiunilor!)
..............................................
1. Scrisoarea papei Inocenţiu al III.
„Innocentius – carissimo in Christo filio – illustri regi Vngariae, salutem et apostolicam benedictionem. Venientes ad apostolicam sedem dilecti filii H. G. A. et B. monachi sancti Egidii de Vngaria, nobis lacrimabiliter intimarunt, quod, eorum abbate defuncto, alium sibi secundum antiquum et approbatum morem sui monasterii elegerunt, quod hactenus tam abbates, quam monachi consueuerunt habere Latini; sed tu fili carissime, quod cum deuotione et reuerentia retulerunt, regium sibi noluisti praebere consensum, affirmans, quod in alium, quam Vngarum, minime consentires. Venerabilis autem Frater noster B. Spalatensis Archiepiscopus, hoc attendens, ad praesentiam tuae serenitatis accessit, et monasterium ipsum velociter impetrauit. De quo, si verum est, valde miramur, quis licet professione sit monachus, et natione Latinus, quum tamen pontificis gerat officium, abbatis non debuit ministerium vsurpare: praesertim et in aliena Diaecesi, et per laicam potestatem; qui non multo post cum seruis monasterii memorati monachos vniuersos super thesauro monasterii apud regiam celsitudinem grauiter accusauit. Sed ipsi voluntatem praesentientes illius, statim, ipso praesente, cuidam homini suo, quem ipse secum adduxerat, et multis aliis bonis viris thesaurum Ecclesiae non solum integrum assignarunt, sed etiam augmentatum. Verum idem Archiepiscopus, voluntatem suam cupiens adimplere, opportunitate captata, in eos armata manu irruit violenter, et quosdam ex ipsis manu propria flagellauit, quosdam vero coniecit in vincula; cunctisque penitus destitutis, monachos Vngaros pro sua instituit voluntate, appellationi non deferens, quam iidem monachi super tanto grauamine, ad sedem apostolicam emiserunt, terminum in assumtione beatae Mariae Virginis proximo praeteritae praefigentes. Quia vero nec nouum est, nec absurdum, vt in regno tuo diuersarum nationum conuentus vni domino, sub regulari habitu, famulentur; licet vnum sit ibi Latinorum coenobium, quum tamen ibidem sint multa Graecorum; serenitatem regiam rogamus attente, et monemus; quatenus in statum debitum reuocato, quod non tam proprio motu, quam alieno consilio diceris concessisse, non impedias, nec impediri permittas, quo minus praefati monachi secundum consuetudinem hactenus obseruatam, assumant sibi personam idoneam, per electionem canonicam in abbatem. Nos enim venerabili fratri nostro – Varadiensi Episcopo, et dilectis filiis – – abbati de Baccon, et praeposito – Strigoniensi, damus firmiter in mandatis, vt inquisita diligentius veritate, si rem inuenerint taliter processisse, nisi praefatus Spalatensis A. Episcopus ad commonitionem eorum excessum suum curauerit emendari; ipsi ei, pro tanta praesumtione, canonicam poenam infligant; et eo a praelibato monasterio prorsus excluso, faciant illud iuxta formam praescriptam, appellatione postposita, ordinari; contradictores quoslibet auctoritate nostra, appellatione postposita, compescendo. Datum Romae apud S. Petrum, XVIII. Kal. Octob. Pontificatus nostri anno VII.(anul 1204)“
1. Scrisoarea papei Inocenţiu al III.
„Innocentius – carissimo in Christo filio – illustri regi Vngariae, salutem et apostolicam benedictionem. Venientes ad apostolicam sedem dilecti filii H. G. A. et B. monachi sancti Egidii de Vngaria, nobis lacrimabiliter intimarunt, quod, eorum abbate defuncto, alium sibi secundum antiquum et approbatum morem sui monasterii elegerunt, quod hactenus tam abbates, quam monachi consueuerunt habere Latini; sed tu fili carissime, quod cum deuotione et reuerentia retulerunt, regium sibi noluisti praebere consensum, affirmans, quod in alium, quam Vngarum, minime consentires. Venerabilis autem Frater noster B. Spalatensis Archiepiscopus, hoc attendens, ad praesentiam tuae serenitatis accessit, et monasterium ipsum velociter impetrauit. De quo, si verum est, valde miramur, quis licet professione sit monachus, et natione Latinus, quum tamen pontificis gerat officium, abbatis non debuit ministerium vsurpare: praesertim et in aliena Diaecesi, et per laicam potestatem; qui non multo post cum seruis monasterii memorati monachos vniuersos super thesauro monasterii apud regiam celsitudinem grauiter accusauit. Sed ipsi voluntatem praesentientes illius, statim, ipso praesente, cuidam homini suo, quem ipse secum adduxerat, et multis aliis bonis viris thesaurum Ecclesiae non solum integrum assignarunt, sed etiam augmentatum. Verum idem Archiepiscopus, voluntatem suam cupiens adimplere, opportunitate captata, in eos armata manu irruit violenter, et quosdam ex ipsis manu propria flagellauit, quosdam vero coniecit in vincula; cunctisque penitus destitutis, monachos Vngaros pro sua instituit voluntate, appellationi non deferens, quam iidem monachi super tanto grauamine, ad sedem apostolicam emiserunt, terminum in assumtione beatae Mariae Virginis proximo praeteritae praefigentes. Quia vero nec nouum est, nec absurdum, vt in regno tuo diuersarum nationum conuentus vni domino, sub regulari habitu, famulentur; licet vnum sit ibi Latinorum coenobium, quum tamen ibidem sint multa Graecorum; serenitatem regiam rogamus attente, et monemus; quatenus in statum debitum reuocato, quod non tam proprio motu, quam alieno consilio diceris concessisse, non impedias, nec impediri permittas, quo minus praefati monachi secundum consuetudinem hactenus obseruatam, assumant sibi personam idoneam, per electionem canonicam in abbatem. Nos enim venerabili fratri nostro – Varadiensi Episcopo, et dilectis filiis – – abbati de Baccon, et praeposito – Strigoniensi, damus firmiter in mandatis, vt inquisita diligentius veritate, si rem inuenerint taliter processisse, nisi praefatus Spalatensis A. Episcopus ad commonitionem eorum excessum suum curauerit emendari; ipsi ei, pro tanta praesumtione, canonicam poenam infligant; et eo a praelibato monasterio prorsus excluso, faciant illud iuxta formam praescriptam, appellatione postposita, ordinari; contradictores quoslibet auctoritate nostra, appellatione postposita, compescendo. Datum Romae apud S. Petrum, XVIII. Kal. Octob. Pontificatus nostri anno VII.(anul 1204)“
(Katona Hist.crit.IV,1778)
2. Heitel Móré Zsuzsa: Abaţia de la Pâncota şi vestigiile ei, Editura Mega 2006, sau în ungureşte:
2. Heitel Móré Zsuzsa: Abaţia de la Pâncota şi vestigiile ei, Editura Mega 2006, sau în ungureşte:
atentie la cuvinte. "facsimil" inseamna o reproducere a originalului, nu a editiei.
RăspundețiȘtergereThe Best Casinos in USA - APRCasino
RăspundețiȘtergereIt is one of aprcasino the most well-known casino casinos, and it is owned and operated by the Rincon 출장마사지 Band of 출장안마 Luiseno Indians. There 나비효과 are over 100 different septcasino