DESPRE ANONYMUS II.

Notarul anonim

BEL[a] D(e)I GRA[tia] H[vungarie]E D[almacie a]C CROVATIE REX

Sigiliul regelui Bela al II-lea (Abaţia Benedictină din Pannonhalma)


II. 1131-1141

Dacă Anonymus a fost notarul regelui Bela al II-lea, istoricii au doar dovezi „subţiri” la îndemână pentru a demonstra acest lucru. Susţinătorii acestei ipoteze aduc ca argument mai mult ortografia, stilistica notarului anonim, precum şi utilizarea limbajului sau toponimele folosite. Nu în ultimul rând  faptul că numai şapte diplome regale au supravieţuit, în original, din acele vremuri, ceea ce îngreunează foarte mult identificarea notarilor regali.

Cunoaştem numele a doi notari care au activat  sub domnia lui Bela al II-lea (cel Orb): Voth (în 1138) şi Joannes fiul lui Tibus (în 1140). Cronica lui Thuróczi mai menţionează un nume: Johannes fiul lui Otho, preposit de Sümegh (în 1132). Cu numele de Petrus apare doar prepositul de Alba Regia, trimis în solie la Împăratul Lotharius al II-lea, dar nu găsim nici cea mai palidă aluzie care ar putea dovedi (într-o oarecare măsură), că acest praepositus Petrus ar fi activat în cadrul unor structuri administrative regale. Sunt istorici care îl identifică pe notarul anonim (P.dictus magister, dacă aceasta este citirea corectă) cu episcopul de Cenad, Paulus, al cărui nume figurează în scrisoarea de întărire a privilegiilor acordate oraşului Spalato (Split) de către regele Bela al II-lea (anul 1142), iar prietenul său N. ar fi Nicolaus „Capellae regiae Praesidens”, amintit în anul 1148, a cărui atribuţie principală era emiterea documentelor autentificate (chartae) cu sigiliul regelui. Un argument în acest sens ar fi acela, că dieceza de Cenad a câştigat mult în importanţă odată cu înfiinţarea capitlului (capitula collegiata) şi a prepositurii Orod (Arad), iar în structurile administrative regale nu exista la acea vreme o ierarhizare bine definită (1)

Praepositura S. Martini de Orod (2)

Cap de rege. (fragment de sculptură, secolul al XIII-lea, Catedrala arhiepiscopală din Kalocsa)


III. 1172 – 1196

Povestind despre oraşul-reşedinţă al lui Athila, notarul anonim scrie: ”Et regalem sibi locum constituit iux(ta) danubium super calidas aquas et omnia antiqua opera que ibi inuenit renouari precepit, et in circuitu muro fortissimo edificauit, que per linguam hungaricum dicitur nunc buduuar, et a theotonicis ecilburgu uocatur... Şi şi-a construit o reşedinţă regală lângă Dunăre, mai sus de Apele Calde, şi în primul rând a pus să se renoveze toate construcţiile vechi pe care le-a găsit acolo şi a construit de jur împrejur un zid foarte puternic care acum este numit în limba ungară Buduuar, iar la teutonici este numit Ecilburg.

Notarul anonim prezintă starea regatului ungar înainte de invazia tătară-mongolă. Precizează clar: acum/nunc (prezent al timpului său) este numit Buduvár (Cetatea Budu) sau Ecilburg. Denumirea Ecilburg apare la cronicarii germani şi austrieci, în anul 1189, când episcopul Arnold von Lübeck, (cronicarul împăratului Fridrich Barbarossa) relatează despre trecerea trupelor cruciate prin Ungaria. („Ezilnburh, urbs Adtile dicta”- oraşul zis al lui Adtila)(3) Iar anticul Buduvár purta această denumire înainte de fondarea cetăţii Budavár (pe Muntele Cetăţii din Buda) de către regele Bela al IV-lea, după anul 1243 figurează cu numele Vetus Buda/ Óbuda/ Alt-Ofen.

Hartmann Sghedel: Liber chronicarum, Nuremberg 1493 (Inc.490b)
(Arte: Michaele Wolgemut et Wilhelmo Pleydenwurff)

Terram uero, que est a fluuio morus usque ad castrum vrscia, preoccupauissent quidam dux nomine glad de bundyn castro egressus adiutorio cumanorum (&11) ..... dux illius patrie cum magno exercitiu equitum et peditum, adiutorio cumanorum et bulgarorum atque blacorum.(&44)....Dar ţara care este de la fluviul Morus (Mureş) până la castrul Urscia (Orsova) o ocupase un oarecare duce cu numele Glad, ieşit din cetatea Budyn (Vidin) cu ajutorul cumanilor.....ducele acelei patrii cu o mare oştire de călăreţi şi pedestraşi, cu ajutorul cumanilor şi bulgarilor şi blacilor (a luptat împotriva ungurilor)

Revolta lui Asan şi Petru, începută în anul 1186 şi care s-a sprijinit pe elemente cumane şi bulgare şi vlachi, s-a încheiat cu crearea celui de al Doilea Ţarat Bulgar, iar până la sfârşitul secolului al XIII-lea populaţia cumană şi vlachii au părăsit Bulgaria. Patria lui Glad, ţinutul dintre Mureş şi Orsova, se întindea pâna la Olt, altfel greu se poate interpreta corect fraza notarului – Glad iese din Vidinul situat la sud de Orşova cu trupe auxliare cumane. Deci ţara lui Glad era vecină cu ţinuturile cumanilor de dincolo de Olt şi cu bulgarii.

Adăugând la cele spuse anterior, putem observa că notarul anonim cunoştea foarte bine situaţia politică existentă în Regatul Ungar la sfîrşitul secolului al XII-lea, este un martor al timpului său,  dar nu de puţine ori evenimentele desfăşurate sub ochii lui sunt proiectate asupra secolului al X-lea ori al XI-lea.

Ca specie literară lucrarea lui Anonymus  cel mai bine se încadrează în perioada regelui Bela al III-lea. Gesta Hungarorum cu greu ar putea fi enumerat printre genurile literare medievale cu valoare de document: nu e cronică, nu este povestirea coerentă a unor evenimente petrecute, şi nici cu analele nu seamănă. Pare să fie un chanson de geste, autorul evocând timpuri trecute, fapte eroice romanţate după propria lui imaginaţie (omite descrierea unor episoade „neplăcute” pentru dinastia arpadiană) şi totul întreţesut cu legende păgâne. Deşi desconsideră „poveştile false ale ţăranilor sau ... cântarea guralivă a menestrelilor”  preia din tradiţia orală legenda Calului Alb, povestea păsării Turul, etc, iar textul jurământului gentilic, de sânge, mai mult ca sigur a fost creat de  Anonymus.

Coroana Regelui Bela al III-lea şi a soţiei sale Ana Chatillon (şi alte obiecte descoperite în mormântul lor)

Majoritatea istoricilor  au încearcat să afle în Anonymus pe Petrus praepozitus în Vetus Buda, numele căruia figurează într-un transump, prin care Petrus adevereşte cu sigiliul său un document din  anul 1124 (presentem paginam per Petrum prepositum ecclesie Budensis sigillo nostro proprio iussimus communiri). Dar acest document s-a dovedit a fi fals.

Un Paulus praepositus, şi notar al regelui Bela al III-lea, figurează ca redactor al testamentului comesului Caba „Rege iubente per manum Pauli Prepositi et eiusdem Regalis Notarii presenti scripto confirmatum est et sigillo Regali roboratum.”, iar într-un document din anul 1181, ne atrage atenţia modul cum îşi notează prenumele Paulus, episcopul Transilvaniei. Concordă cu „stilul” lui Anonymus „Anno ab incarnatione domini MC. octogesimo I. hoc cyrographum factum est a P. vltrasiluano Episcopo, et eiusdem veritatis testimonio corroboratum." (Ernst Spiesz:Archivische Nebenarbeiten, 1 Theil. Halle 1783.)  Dar episcopul Paulus a murit înainte de anul 1192, nu poate fi  P.magister „odinioară notar al foarte gloriosului Bela, rege al Ungariei de  bună amintire."

Testamentul comesului Caba, ante 1183 (Abaţia Benedictină Pannonhalma, PannH, OSB )


Un alt fir palid ne îndeamnă să-l identificăm pe notarul anonim cu P. (cunoaştem doar iniţiala prenumelui), întâiul preposit de Sibiu (1191-1198)

În prologul cronicii sale Anonymus precizează : „...hystoria Troiana, pe care eu, îmbrăţişând-o cu foarte mare dragoste din cărţile lui Dares  Frigius şi ale altor autori, aşa cum o auzeam de la profesorii mei, compusesem într-un singur volum, în stilul meu,...”  Despre această lucrare timpurie a notarului fără nume nu cunoaştem mai mult. Probabil s-a rătăcit, dar la slavii sudici în evul mediu circula o versiune a romanului cavaleresc Troia, conţinutul căruia nu se potriveşte cu nici un alt text din literatura vestică care redă legenda Troiei (Dares Phrygius, Guide delle Colonne, Herbort von Fritzlar, etc) Nu este imposibil să fie vorba despre o traducere a lucrării lui Anonymus.

În Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia există un manuscris care cuprinde lista cărţilor aflate cândva (1190-1426) în posesia prepositurii de Sibiu. La poziţia (55) este notat: „Item hystoria Troiana et textus moralium Aristotelis." (4) Frapant e titlul primei cărţi: hystoria Troiana. Lucrarea lui Dares  Frigius în evul mediu era citată (şi este citată şi în zilele noastre) cu titlul: De excidio Troiae. Opera lui Guido delle Colonne poartă titlul: ”Historia destructionis Troiaie”, doar Anonymus îşi intitulează această lucrare „hystoria Troiana”.

Sigiliul regelui Bela al IV-lea, 10 ianuarie 1242 (MOL,DL 25l)


IV. 1235 -1270

Cnezatul Susdal era un teritoriu întins în partea de nord-est a Rusiei de azi, pe unde ungurii sigur nu au umblat. „Ruscia, que vocatur Susdal” - scrie Anonymus, dar această propoziţie ar avea sens începând doar cu secolul al XIII-lea, când cneazul Vsevolod a pus bazele hegemoniei Cnezatului Susdal în părţile ruseşti. Faptul că anonimul scrie despre Lodomeria, Halici şi aşează numele Kievului şi al Susdalului unul lângă altul, este cel puţin dubios. Lăsând la o parte că denumirea „Lodomeria” a fost folosită pentru prima dată într-un act emis de regele Andrei al II-lea (anul 1206), pe linia Susdal-Kiev-Halici nu ungurii au pătruns în bazinul carpatic, ci tătarii. Oare drumul şi invazia tătarilor au reprezentat pentru Anonymus un material cu ajutorul căruia a creat modelul intrării Ungurilor în Panonia? Anonymus, deşi nu scrie despre invazia tătară-mongolă, era notarul lui Bela al IV-lea?

Pustiitoarea invazie tătară....
(doi copii şi o femeie tânără au încercat să se ascundă de năvălitori în cuptorul pentru gătit)



Un alt amănunt care ar putea ajuta la datarea exactă a perioadei în care a fost scrisă Gesta Hungarorum, ar fi folosirea denumirilor „ad nigrum Mare”şi „ad nigrum Pontum”, această redare a numelui Pontusului Euxin, care nu apare în scrieri nici în antichitate nici în evul mediu până la mijlocul secolului al XIII-lea. Notarul anonim ar fi putut auzi numele cumană a Mării Negre - kara tengiz –, după afirmaţiile istoricului Dr. Péter Váczy, de la călugării dominicani reveniţi din misiunea lor de convertire îndeplinită în mediul păgân cuman.

 Sigiliul de aur al regelui Andrei al II-lea.  (bulla, bullae = sigiliu metalic)


Al cui notar a fost odinioară Anonymus, cine a fost acest scriitor de cancelarie. Puţin probabil ca acest magister fără nume să fi fost mai modest decât alţi clerici cu funcţie în sfera administraţiei regale: cancelarii, vice-cancelarii sau notarii întotdeauna au menţionat în actul emis şi titularura lor. În cazul celui dintîi cronicar al Ungurilor nu este precizat nicio titulatură înaltă. A fost un magister, un om învăţat, care după ce a studiat, a dat mai departe toate cunoştitele acumulate, cum probabil a făcut şi profesorul prinţului Ladislaus („Petrus magister ducis Ladislai”/1146), iar titlul de magister a fost o importantă disticţie ştiinţifică, bine meritată.

..................................

1. Până în a doua jumătate a secolului al XII-lea denumirea de notarius, cancellarius sau secretarius a avut exact aceeaşi semnificaţie. După înfiinţarea cancelariei regale, de către regele Bela al III-lea, apare o ierarhizare a funcţiilor: comes cancellarius devine cel mai înalt funcţionar, vicecancellarius – secretarius sau păstrătorul sigiliului (această funcţie, de regulă, era ocupată de prepositul de Alba Regia), notarius a devenit cea mai mică funcţie (copierea şi întocmirea actelor).  Capellanus va fi denumirea generală a funcţionarilor.

2. Basilica de la Orod, reşedinţa prepoziturii şi a capitlului de Orod, a fost fondată în anul 1135, de regele Bela al II-lea. Construcţia, la îndemnul papei Honorius al II-lea, a fost terminată de regina Yolantha de Courtenay, soţia regelui Andrei al II-lea, la 24 noiembrie 1224.

Sigiliul papei Honorius al III-lea

3. În Historia lui Ansbertus cetatea Buduvár apare sub denumirea de Czilnburg. În Trasilvania apare toponimul Eczel/ Hetzeldorf/ Aţel 

4. Lucrarea figurează pe o notă a Bibliotecii Parohiale (libraria) din Sibiu. În anul 1442  biblioteca avea un fond de 76 de volume şi avea şi servicii de împrumut. Jacobus, primarul Sibiului a împrumutat o Biblie, iar fiul lui magister Johannes Guldner cinci cărţi, din care una pentru studii juridice. (Varjú Elemér: A gyulafejérvári Batthyány-Könyvtár. Budapest. 1899)