SÂNGEROASA DIETĂ DE LA ARAD III.

Boris, cavalerul cruciat

Regele german Konrad al III-lea şi regele Ludovic al VII-lea.

Trecerea armatei cruciaţilor prin Ungaria în vara anului 1147 (1)

(Chronicon Pictum)

Întâmplările anului 1146 sunt lipsite de limpezime. Markgraful Henric al II-lea (Jasomirgott) de Austria, în primele zile ale lunii aprilie, printr-o incursiune nocturnă ocupă cetatea Poson (Bratislava). Dar în această afacere sunt amestecaţi şi regele Germaniei, Conrad al III-lea (ar fi vrut pe tronul Ungariei un rege vasal), prinţul Vladislav al II-lea al Boemiei (mijlocitor între regele Conrad şi Boris), mulţi mercenari, şi nu în ultimul rând locuitorii din Poson, care au fost de partea lui Boris. La 7 aprilie 1146 regele ungar, Geisa (Géza) al II-lea, ajunge sub zidurile cetăţii, iar mercenarii austrieci predau fortul în schimbul unei sume consistente.

 

Stema oraşului Poson

Michael illuminator,1435 (Bratislava, Archív hlavného mesta, tempera, pergamen)

În februarie 1147, când era la Etampes pentru a stabili drumul pe uscat pentru armata cruciaţilor, regele Franţei primeşte o scrisoare de la Boris.

”Erat autem quidam, Boricius nomine, qui jus haereditarium in regno illo (Hungariae) clamabat, et super hoc Stampas regi nostro litteras miserat, plenarie querimoniam exposcenter, et humiliter justitiam postulantes.....Era însă un oarecare, pe nume Boris, care îşi striga dreptul ereditar de a domni asupra Ungariei, şi a trimis la Stampas (Etampes) scrisoare pentru regele nostru, expunând o plângere completă şi umil reclama dreptate.”

Boris plecă spre Franţa, dar pe drum îl întâlneşte pe regele german Conrad al III-lea, căruia îi explică apoi cazul său, şi cu promisiuni mari şi chiar multe daruri, a obţinut speranţa că va fi sprijinit din nou de către germani.

Liber Fundatorum Zwetlensis

Markgraful Henric de Austria, regele Conrad al III-lea şi Hadmar din Kuenring

(Zwettle, Stiftsarchiv, Archiv Hs. 2, 1)

“Rex autem Hungaricus sciens se posse vincere facilius auro quam ferro, multam pecuniam inter Alemannos effudit, et eorum impetum evasit. Boricius autem spe frustratus inani, delitescens arte qua potuit, regis transitum exspectavit, et nescio qua intentione furtive se Francis immiscuit.- Dar regele ungar, care a ştiut că mult mai uşor va învinge cu aur decât cu arme, a împrăştiat o mulţime de bani printre nemţi, şi astfel a reuşit să înlăture atacurile. Frustrat în speranţele sale, şi ascundându-se cât a putut mai bine, Boris aşteptase trecerea regelui, şi s-a strecurat printre francezi, nu ştiu cu ce scop.”(Odo de Diogilo/ Eudes de Deuil, cronicarul regelui Ludovic al VII-lea)

 GEISA D(E)I [GRATIA HVNGARIE D]ALMATIE ATQ(VE) CROVATIE REX

Sigiliul regelui Geisa al II-lea (Abaţia Benedictină de la Pannonhalma, Capsa 6 B)

Regele Geisa a aflat repede de prezenţa lui Boris. „Mai târziu însă regele Geycha a aflat din relatarea unui viteaz cu numele Gurk, că Borich, fiul bastard al regelui Coloman, face parte din alaiul regelui Franţei. A trimis soli la el spunând: Nu-i frumos să plăteşti pentru un lucru bun cu răul, nu ţi se potriveşte, să-l aperi pe cel care atentează la viaţa mea. Auzind astea, s-a iscat o discuţie printre principii francezi. Cine poate fi printre ei, cine unelteşte împotriva vieţii regelui - dacă îl găsesc, îl omoară.....Văzând Borich că viaţa îi este pusă în pericol, în acea noapte a furat unul dintre caii regelui Ludovic şi a fugit. Un rândaş la caii regelui s-a pus în faţa lui să-l oprească, dar Borich l-a lovit cu sabia, l-a despicat de la creştet până la piept, şi s-a eliberat din mâna urmăritorului” (Chronicon Pictum, 167)

Boris totuşi este prins, dar regele Ludovic, ştiind că face parte din familia bazileului şi din condideraţie pentru împăratului Manuel I Comnenul (gratia imperatoris Constantinopolitani), îl salvează de la moarte. Conform relatării lui Odo de Diogilo, martor ocular  al evenimentelor, după acest „incident” regele Geisa s-a retras  spre interiorul ţării, iar Boris a plecat la Constantinopol.

Episcopul Otto von Freising (triptic,1490, Abaţia Klosterneuburg)

La mijlocul secolului al XII-lea relaţiile bizantino-ungare au devenit extrem de tensionate. Manuel Comnenul, folosindu-se şi de descendenţa sa semiungară (a fost nepotul regelui Ladislau cel Sfânt), va declanşa o campanie de pedepsire a regelui Geisa, pentru spijinul acordat răscoalei antibizantine din Serbia (declanşată în anul 1149).

În toamna anului 1150, pe malul pârâului Tara, Manuel Comnenul a zdrobit armata sârbo-ungară şi a invadat sudul Ungariei (Srem), a distrus cetatea Zemun, iar o parte a armatei bizantine, sub conducerea lui Boris, pătrunde în Banat şi devastează câmpia timişană. Încăierările vor dura cu intermitenţă până în anul 1155.

Într-o astfel de încăierare, măruntă, dela graniţa regatului va muri Boris în 1153.

„Nu cu mult timp în urmă, principele grecilor, după ce sub conducerea lui Boris a trimis o armată împotriva ungurilor, a suferit mare pagubă, încât şi Boris a fost ucis de săgeata unui cuman sau scit” (Episcopul Otto von Freising, cronicarul împăratului Friederich Barbarossa)

Sigiliul de aur al împăratului Friederich Barbarossa

.......................................

1. Konrad al III-lea nu a fost încoronat niciodată împarat. Armatele celor doi regi au traversat separat teritoriul Ungariei.