ISTORIE POVESTITĂ: SECVENŢE ISTORICE

Canalul Bega

Timişoara, 1716 (Balthazar Friedrich Lutz, Augsburg)

În 1716 Timişoara şi Banatul au intrat sub stăpânire habsburgică. Pe un teritoriu de circa 28.000 kmp., administraţia imperială a găsit 663 de aşezări cu 21.289 de case, în marea lor majoritate cocioabe. Terenuri utilizabile în agricultură erau puţine, de la Szőreg până la Pančevo şi de la Alibunar până la Vršac, câmpia era acoperită de suprafeţe imense de apă stătătoare şi de mlaştini. De o mlaştină inundată de apele râului Bega era înconjurată şi Timişoara.

Timişoara, 1746 (Hartă hidrografică. MOL, S 11 No 2007:2

Banatul a devenit domeniu erarial (proprietatea Camerei Aulice de la Viena), şi Graf Mercy, odată cu preluarea funcţiei de guvernator, a început repopularea provinciei, refacerea oraşului Timişoara, ca şi a întregului ţinut. Desecarea mlaştinilor şi canalizarea râului Bega erau prioritare.

Timişoara, 1746 (Cartierul nemţesc şi cartierul sârbesc, hartă hidrografică. MOL, S 11 No 2007:1)

Mlaştina Albă, 1827 (regularizare hidrologică. MOL, S 12 Div XI No 0053:11)

Mlaştina Albă, 1827 (asanare, MOL, S 12 Div XI No 0053/b)

Construirea canalului a început de lângă Făget, prin Răchiţa, Belinţ şi Chizătău, până în apropiere de Timişoara. De aici deschideau patru canale mai mici, cu ecluze, în direcţia oraşului-cetate, pentru a alimenta morile de apă, a deservi fabricile şi pentru a asigura apa potabilă, navigaţia, transportul lemnelor de foc, materialelor de construcţie, a sării.

Canalul Bega între Ečka şi Perlez, 1827 (Hartă hidrografică, MOL, S 12 Div XI No 0053:10)

Canalul Subuleasa, 1836 ( regularizare, MOL, S 11 No 1399)

Pentru a asigura debitul necesar navigabilităţii pe Bega, în 1728 s-a realizat un canal pentru legătura Bega – Timiş, o ecluză pe canalul Bega la Coştei, şi un sanţ lat şi adânc până la Timiş. În 1753 canalul Bega a devenit navigabil, din 1758, cu barajele de la Coştei şi Topolovăţ, şi cu regularizarea debitelor de pe râurile Timiş si Bega, în amonte de Timişoara, s-a realizat apărarea împotriva inundaţiilor. În 1760 a fost regularizat cursul râului Timiş, iar între anii 1745 – 1773 s-a reuşi asanarea, aproape în totalitate, a mlaştinei de la Alibunar.(Lucrările au fost serios îngreunate între anii 1737-1739, când turcii reocupă Oltenia şi Serbia de Nord.)

Baraj pe Bega, 1837 (plan, vedere de sus, profil transversal, MOL, S 12 Div XI No 0018:1-2-)

Ecluza, 1837 (MOL, S 12 Div XI No 0018:4)

Camera ecluzei, 1837 (MOL,S 12 Div XI No 0018:8)

După reintegrarea Banatului în Ungaria, regularizarea bazinului râului Bega, precum şi reparaţiile şi construcţiile mai durabile rămân o preocupare permanentă a Direcţiei Regale Ungare a Canalului Bega cu sediul la Timişoara. (O mare parte a instalaţiilor moderne cu care a fost dotat canalul Bega în anii 1901-1916, se găsesc în funcţiune şi în prezent) La sfârşitul secolului al XIX-lea canalul Bega a devenit o rută navigabilă pentru nave până la Dunăre, o poartă spre Europa Centrală şi de Vest.