S. CIVITATIS · DE · TEMESVAR

Sigiliul medieval al oraşului Timişoara

Sigiliul medieval al oraşului Timişoara  (ø 36 mm)
(Publicat pentru prima oară: Pietro Sella: I sigilli dell'Archivo Vaticano. I. Citta del Vaticano, 1937)

Predarea Timişoarei, la 27 iulie 1552, s-a încheiat într-o baie de sânge. Conform condiţiilor capitulării, garnizoana cetăţii iese prin poarta Lipovei. Turcii provoacă incidente (l-au tras jos de pe cal pe Endre Tomori, aprodul lui István Losonczi). De la lupte se ajunge la măcel. Comandantul cetăţii István Losonczi, vicecomitele Farkas Batthány şi Alfonso Perez, comandantul mercenarilor au fost decapitaţi.

„Deoarece căpitanul cetăţii Lipovei a călcat în picioare învoiala, şi osmanii au procedat la fel în acest război, pe timişoreni i-au ucis şi au ocupat cetatea...Timişoara e reşedinţa paşei şi în elayetul său sunt 59 de ziamet şi 290 de tezkeresiz, de regulă, împreună cu dsebeli,  are 7800 de soldaţi. Cu oamenii paşei are 10000 de înarmaţi.....Această cetate stă în mlaştina râului ca o broască ţestoasă, cele patru picioare, cele patru bastioane mari, ...nu e nici din cărămidă nici din piatră, este o fortificaţie făcută din buşteni groşi de stejar. Palisada ei arată parcă ar fi un zid subţire. Meşterul iscusit a făcut  acest gard din viţă sălbatică, din gips şi var, a construit o cetate albă.....Din cauza tunurilor din cetatea interioară şi a celor aşezate pe platforma bastioanelor nimeni  nu se poate apropia de cetate,  şi mai greu ar fi să incendieze palanca.....Grosimea zidurilor este de 50 de picioare, în unele locuri are chiar 60 de picioare.... În total au 200 de tunuri (diferite). Cetatea poate fi înconjurată ...... într-o oră.....Cetatea are cinci porţi;... Cetatea are patru cartiere, în cartierele Azab-kapusi (poarta Azab, spre sud), Khoros-kapusi (poarta Cocoş, spre nord) şi Jali-kapusi (poarta Malului) sunt 1200 de case înalte sau mai joase, toate acoperite cu şindrilă, cu hornuri  ţuguiate, fără curţi şi grădini; construite în formă ciudată, îngustă. În acestă cetate, în afară de coşurile caselor, nu este nici o altă construcţie de piatră; în fiecare casă este sobă. În cetate sunt patru djamii,...Are patru mănăstiri, şapte şcoli elementare, trei hanuri şi patru băi frumoase, dintre care două sunt în partea interioară a cetăţi, lângă Jali-kapusi şi  Su-kapusi (poarta De Apă). În cetate sunt patru sute de prăvălii,... străzile sunt pavate cu scânduri, pavaj nu are deloc, dar nici nu e posibil. Prin cetate trece râul Timiş, în două locuri, apa trece prin filtre de apă, toată populaţia ia apă  şi bea de aici. Fântână nu are deloc. Toate rezidurile ajung în  râul Timiş, şi cu el se duc. În această cetate sunt hambare şi cafenele.....(1)  (Evliya Çelebi, 1660)

Timişoara, fosta reşedinţă regală, a devenit un oraş de provincie, turcească.

Justus van der Nypoort: Timişoara turcească.
(Geometrie, A. E. Burckhardt Birckenstein, Viena, 1686, ilustraţia nr.19)

La Timişoara nu a supravietuit nici un document scris din vremea ocupaţei. Mult timp nu a fost cunoscut  sigiliul medieval al oraşului, până cănd, în anul 1841 în Arhivele Secrete ale Vaticanului s-a găsit  scrisoarea  lui  István Hertzeg, praetorul catolicilor din Timişoara. (2) În scrisoare, comunitatea creştinilor din oraş îşi exprimă regretul faţă de moartea călugărului ilir Bonifaciu, şi cer papei Grigore al XIII-lea un învăţător care să cunoască limba maghiară.

Scrisoarea praetorului din Timişoara, 8 martie 1582 (AA. Arm. I—XVIII. 1851, Lettera)

Matricea sigiliară, în stare foarte uzată, a avut gravat pe ea textul:

S: CIVITATIS=DE:TEMESVAR

Emblema, cu siguranţă, reprezenta stema oraşului: un dragon înaripat cu coadă de şarpe, scuipând foc, cu capul întors spre două triunghuri (extrem de greu de interpretat heraldic). Se mai poate observa o dardă, îndreptată spre gâtul dragonului. Dacă luăm în calcul uzura matricei sigilare, cele două triunghiuri pot fi ceea ce a mai rămas din silueta unui luptător, coiful, platoşa ori scutul. (Levéltári Közlemények, 46.) Textul legendei conţine litere care au  elemente stilistice conforme sfârşitului secolului al XIII-lea. (Dr. Kubinyi András) 

Prima stemă a unui oraş (cunoscută pe bază de document) din Regatul Ungariei, datează din 1369 şi a fost dată Cassoviei, iar Clujul are stemă din 18 mai 1377. Deşi bogate, cu succes negustoresc, nu depăşeau în importanţă (politică şi administrativă) oraşe ca Alba Regia (locul de încoronare şi înmormântare al regilor Ungariei), Estergam (sediul arhiepiscopului) sau Timişoara, care în perioada 1315-1323 a fost reşedinţă regală, şi a rămas mai departe cel mai important oraş privind securitatea graniţei de sud-est al regatului. Logic este imposibil să nu fi avut sigiliu şi stemă  înaintea Cassoviei.

De la începutul anilor 70, se consideră (deşi nu există niciun document scris sau alte dovezi indirecte), că acest sigiliu-stemă ar fi fost dat oraşului Timişoara de regele Ludovic I, cel târziu în vara anului 1465. (Szabolcs Vajay)

.....................................


1. În 1551, la 4 decembrie, cu scrisoare de liberă trecere, Ulama paşa predă cetatea Lipovei şi garnizoana  turcească părăseşte oraşul, dar trupele lui Menyhért Balassa au atacat coloana. Turcii s-au răzbunat anul următor.

ziamet - moşie dat spahiilor, cu un venit anual de 20-100 de mii de akce
tezkeresiz - moşie dat micilor funcţionari
dsebeli – călăreţ cu armură uşoară, plătit de prorietarul unui ziamet sau tezkeresiz. (1 dsebeli, la un venit anual de 3000 de akce)

2. Castelul Huniazilor (reşedinţa paşei) şi o biserică catolică au fost cele două construcţii medievale, care au supravieţuit. Biserica se afla în cartierul Su-kapusi (poarta De Apă), avea o capacitate de cca. 500-600 de persoane, cu un pleban franciscan. Aici aveau parochie şi negustorii raguzeni care trăiau în Timişoara.

„Die Catholische Kirchen stehet in der Vorstatt nicht weit von den Wasser Thor in einem engem Gässlein, ist mit einem vorhoff und Heüssern umgeben, undt wohnet daneben ein Franciscaner. Es ist dieselbe in der grosse, das auff Wenigste 5: a 600: Persohnen hinein können” (Henrik Ottendorff, 1663)

(Bula papei Bonifaciu al IX-lea, din 1 iulie 1402, pomeneşte despre trei biserici existente în Timişoara, închinate Sfântului Eligius, Sfântului Gheorghe şi Sfintei Fecioare Maria - Monumenta Vaticana historiam regni Hungariae illustrantia I/IV, 1889)

De moartea franciscanului aflăm şi din raportul unui comerciant raguzan.(Acta ecclesiastica Bosniae) A murit la Timişoara, în 1581, în  timpul  unei vizite pastorale.