joi, 15 decembrie 2011

ISTORII MĂRUNTE


Câteva date seci despre Clujul anului 1869, culese din raportul Comisiei de Recensământ


Pieţe

în oraşul interior: 2 (splendida piaţă principală şi piaţa mică din Óvár [Piaţa Muzeului])   
în oraşul exterior: 2 (piaţa Széchenyi [Mihai Viteazul] şi piaţa de lemne şi animale [Avram Iancu]) 



Piaţa mică. Biserica franciscanilor, Spitalul ”Carolina”, Casa Basta (demolată în 1902) şi Palatul Mikes (faţada palatului Mikes ieşind în rezalit, iar faţada casei Basta fiind în poziţie mai retrasă) Foto: Ferenc Veress, înainte de 1870

 Casa Basta



Ştampila spitalului Carolina
(Jakab Elek: Kolozsvár története, Appendix II, 1870)



Piaţa mică, 1910 (hartă cadastrală)

 Casa Basta, planul parterului (desen Lajos Pákei)


Casa Basta, planul etajului (desen Lajos Pákei)


Piaţa de lemne, 1936 (Foto: Ernő Balogh)

Străzi
în oraşul interior: 38
în oraşul exterior:106
(din care: Kétvízköz 25, Hidelve 24, Mănăştur exterior 11)
Total pieţe şi străzi: 148


Cartierele Kétvízköz (IV) şi Hídelve (V), 1897

Case şi locuinţe



Casă
Locuinţă
Grajd
Şură
Şopron
Cocină
oraşul interior
  588
1316
158
-
  645
  36
orşul exterior
2708
3919
719
350
1011
265
din care: Hídelve
  726
  905
200
  57
  195
  35
Kétvízköz
  515
  700
  92
  60
  189
  57
Mănăştur exterior
  240
  527
  55
  10
  228
  77
TOTAL
3296
5235
877
 350
1656
301

În evidenţele administraţiei fiscale figurează 2915 numere de casă. Diferenţa provine din faptul că: mai multe case au câte două intrări din două străzi diferite, fiecare intrare având număr de casă. Deasemenea sunt loturi de casă care figurează cu număr de casă. Din această cauză socotim că nici numărul grajdurilor din oraşul interior nu este cel real.

Evidenţa încăperilor existente


Cameră
Antreu
Bucătărie
Cămară
Prăvălie
Magazie
Pivniţă
oraşul interior
  3788
141
  978
  687
210
  97
  820
oraşul exterior
  6409
126
2938
  910
  93
  72
1051
TOTAL
10197
267
3916
1597
303
169
1871


Situaţia caselor cu etaj


Cu un etaj
Cu două etaje
Total
oraşul interior
168
11
179
oraşul exterior
  75
  2
  77
din care:Hídelve
  -
-
-
Kétvízköz
  11
-
  11
Mănăştur exterior
  29
-
  29
TOTAL
243
13
256



Casa baroanei Hacker, Calea Turzii, 1929 (Foto: Ernő Balogh)


 Strada Maşiniştilor, 1928 (Foto: Ernő Balogh)

Clădiri publice


Biserici
Clădiri
bisericeşti
Şcoli
/Oraş
/Comitat
/de stat
/naţional
Cazărmi
oraşul interior
  8
37
20
  9
3
1
1
2
oşul exterior
  5
10
  6
25
-
1
1
5
din care:
Hídelve
-
   2
  2
  3
-
-
-
1
Kétvízköz
-
-
-
  5
-
-
-
-
Mănăştur exterior

  1

-

  1

  7

-

-

-

1
TOTAL
13
47
26
34
3
2
2
7



Capela abaţiei, înainte de 1870 (Foto: Ferenc Veress)


Casa de rugăciune a evreilor de rit ortodox, 1870 (Foto:Ferenc Veress)

Marianum (pension de fete), 1928 (Foto: Ernő Balogh)

Biserici:

romano-catolică: 6
reformată: 2
unitariană: 1
luterană: 1
de rit grec (unită): 1
de rit grec (neunită): 1

Clădirile în proprietatea publică a oraşului:

Casa Sfatului, fortăreaţa, carcera din Óvár, casa de corecţie, atelierul de bere, casa în care s-a născut regele Mathias, brutăria militară, cazinoul din Mănăşturul Dinlăuntru, cazarma mare, azilul, morile, clădirile vamale, şura pentru dijmă, la care se mai adaugă cantonul.


Carcera oraşului, desen (Jakab Elek: Kolozsvár története, Appendix I, 1870)

Statul are două clădiri: palatul dicasterial şi fabrica de tutun.
Naţionale sunt: teatrul şi muzeul

 
Vechiul teatru de pe Uliţa Lupilor înainte de demolare (cca. 1934) 

Numărul populaţiei prezente: 25142

A) Civili

în oraşul interior: 7503
în oraşul exterior: 17323
în tranzit: 99

B) Militari

ostaşi: 1471
honvezi:155

bărbaţi: 9156 din care:din provincie austriacă 187, străini: 43
femei: 10779 din care:din provincie austriacă  86, străine: 26

cu vârsta peste 80 de ani:
bărbaţi:33
femei: 56

după religie:

-romano-catolici: 9812
-catolici armeni: 36
-reformaţi: 9359
-lutherani: 1133
-unitarieni: 1058
-de rit grec (unită): 2078
-de rit grec (neunită): 332
-anglicani: 24
-evrei:994

-ştie să scrie şi să citească: bărbaţi 7173, femei 4786
-numai să citească ştie: bărbati 217, femei 700
-nu ştie nici să scrie nici să citească: bărbaţi 4848, femei 7106



Marianum, laboratorul de chimie, 1931






duminică, 11 decembrie 2011

ISTORII MĂRUNTE

Povestea unui coif pierdut



Desenul coifului de la Niemia, publicat de  A.N. Kirpicinikov în anul 1962

A fost găsit în anul 1892, lângă satul Niemia (Ucraina), aproape de oraşul Mogiliov-Podolski, pe malul stâng al Nistrului. Coiful a ajuns în muzeul din Kamianets-Podolski/ Камене́ц-Подо́льский, dar în timpul primului război mondial i s-a pierdut definitiv urma. În 1962, într-un articol despre istoria armelor, A.N. Kirpicinikov nu a mai putut publica decât desene realizate după o fotografie a piesei.



 
Coiful de fier din colecţia Muzeului Déri din Debreţin 

Din colecţia Muzeului Déri din Debreţin face parte şi un coif de fier care, fiind considerat decenii la rând un fals, nu a fost niciodată cercetat mai amănunţit. Pe piesă este trecut cu vopsea de ulei un număr de inventar: 1267. Dar nici în registrele de inventar ale muzeului, nici în catalogul Colecţiei Frigyes Déri nu figurează vreun coif.

Coiful are o înălţime de 20 de cm şi circumferinţe de 23 şi 20 cm. Cu calota relativ conică, este făurit dintr-o singură bucată de fier. Partea superioară a coifului are o muchie şi o deschizătură stâmtă (3,5 mm) în vârf, iar marginea piesei este prevăzută cu orificii mărunte, pentru fixarea apărătoarelor de zale laterale şi ceafă. Iniţial a avut şi nazal. Placa situată în partea frontală a coifului este din aramă aurită, decorată cu şnururi buclate, incizate, terminaţiile formând un motiv vegetal stilizat, frunză de acant. Pe margine de jur imprejur este fixată o bandă, tot din aramă aurită, decorată cu o versiune a motivului “nodul lui Hercule”. Ochii reliefaţi de pe apărătoarea pentru frunte (mimează o vizieră), cât şi împletitura “nodul lui Hercule” sunt motive apotropaice. 



În
În Almanahul Muzeului Déri din anul 1968 a fost publicat un scurt articol despre coiful ajuns de nicăieri în colecţia muzeului, şi au fost descrise similitudinile dintre “coiful de la Debreţin” şi cel descris de A.N. Kirpicinikov. Aici se termină povestea coifului  pierdut şi regăsit.


Coiful de la Niemia stă singur şi nepereche atât în Bazinul Carpatic cât şi în  Russie. În ceea ce priveşte datarea sa, întrucât nu se cunosc condiţiile descoperirii, A.N. Kirpicinikov îl situează larg în perioada secolului XI-XII, şi îl atribuie unui făurar rus. Dar numai pe baza formelor e greu de statibit apartenenţa la o anumită etnie atât a făurarului cât şi a purtătorului. Echipamentul din Europa Centrală şi de Vest a fost foarte asemănător (vezi şi Tapiseria de la Bayeux), cu puţine diferenţe regionale. (Cele mai apropiate analogii pentru coiful nostru le găsim la Olmütz şi la Augsburger.)



 Coiful de la Olmütz şi cel de la Augsburger

Greu putem proiecta această caracteristică regiunilor de est, care au fost un culoar de trecere al popoarelor migratoare şi unde sursele sunt destul de limitate. Un punct de pornire pentru o datare mai precisă a coifului ar reprezenta o plăcuţă de os descoperit în 1940, cu ocazia unor săpături la Plesniesk, sat distrus în timpul invaziei mongole. Basorelieful de pe plăcuţa de os arată un luptător în armură totală (apărând un oraş),iar pe cap poartă un coif foarte asemănător celui de la Niemia. 



Plăcuţa de la Plesniesk (J. Pasternak: Apxeoлorия Укpaiны, Toronto, 1961)

vineri, 9 decembrie 2011

FAMILIA BÁTORI III


“..a haza törvényeit teneáltuk ante oculos.”- de legile ţării am ţinut cont - Literatus Johannes Angyalos m.p.
(Proces verbal de interogatoriu din 7 ianuarie 1611, Kamarai lt.Acta publica f. 28. nr.19)


 
Elisabeta Báthori
Desen după pictura originală, aflată cândva în galeria de portrete a strămoşilor familiei Zay  de Csömör. (1)

“Înzidirea” Elisabetei Báthori a fost o lezare concretă a legilor în vigoare în acele vremuri. A fost ţinută în captivitate pe viaţă din decizia arbitrală a palatinului, fără proces, fără a exista sentinţă de condamnare pe numele ei. Ţinând cont de aceste metode dictatoriale, mulţi istorici încearcă acum o reabilitare a ei, căutând probe pentru a demonstra că Elisabeta Báthori a căzut victimă unor interese politice sau pecuniare, fiind sacrificată chiar de propria ei familie.



Arborele genealogic al familiei Nádasdy, secolul al XVIII-lea (Muzeul Savaria din Szombathely)

Azi, cu patru sute de ani după evenimente, într-adevăr e greu să crezi toate acuzaţiile aduse comitisei (2) pentru că acestea au fost formulate mai mult pe baza mărturiilor smulse prin tortură ale martorilor-părtaşi la fapte.   Elisabeta Báthori nu a fost audiată niciodată, deşi ceruse în repetate rânduri. Palatinul Thurzó vorbeşte de in flagranti, însă niciun martor ocular nu a depus mărturie, nici victima care a supravieţuit torturii şi a fost eliberată nu a fost întrebată ce i s-a întâmplat. Au fost audiaţi însă persoane care aveau informaţii doar din auzite şi duşmani notorii ai Elisabetei Báthori (3). În cazul comitisei judecătorii n-au dat sentinţă, au aprobat tacit decizia palatinului de a o “pune între pietre”. Era atât de evident că Thurzó comitea un abuz de putere, încât  regele Mathias al II-lea a dat de cinci ori dispoziţie (4) palatinului ca acuzata să fie chemată în proces. Thurzó înaintează Curţii justificări tot mai puţin credibile, iar la 30 martie 1611 se scuza invocând un motiv nemaiauzit: nu  o poate cita pe Domina Nádasdy, “fiindcă se întâmplă rar ca o femeie să comită asemenea delict (...) prizoniera este considerată moartă”.(5) Palatinul n-a vrut, iar altcineva nu a avut dreptul să iniţieze o procedură judiciară. (6


Ceasul familiei Nádasdy, secolul al XVII-lea (Muzeul Sárvár)

Ce l-a determinat pe Thurzó să treacă peste dispoziţia regelui, să ţină, pe baza propriei decizii, o persoană din înalta nobilime în detenţie fără proces ? După cum susţin unii dintre istorici, acest caz a avut un fundal politic. Fără să mă pronunţ, dar într-adevăr sunt câteva coincidenţe care merită amintite.

Gabriel Báthory, principele Transilvaniei a încercat să obţină coroana Ungariei, bazându-se pe haiducii liberi ai fostului principe Bocskai, cauzând totodată şi o serie de probleme politice pentru regele Mathias al II-lea cu ţările Române.  Palatinul, loial Habsburgilor, nu s-a simţit obligat să faciliteze ambiţiile dinastice ale lui Báthory şi, fie voit fie fără intenţie, a ajuns în conflict tot mai puternic cu principele Transilvaniei. Până la urmă Thurzó a încercat tot posibilul să-l îndepărteze pe Gabriel Báthory de la putere. A comis Elisabeta Báthori un delict de lezmajestate, iar palatinul a încercat  să salveze averea familiei prin acuzarea comitisei de fapte pentru care nu risca nici sentinţă capitală nici confiscarea averii ? Din scrisorile Dominei Nádasdy nu reiese că l-ar fi ajutat într-un fel sau altul pe nepotul ei împotriva Habsburgilor. Se pare că din anturajul Elisabetei Báthori de partea principelui transilvan era, sau cel puţin simpatiza cu planul acestuia, ginerele ei, Nicolae Zrínyi, care avea ceva legături de rubedenie şi cu Thurzó. Nu ştim în ce împrejurări, dar Zrínyi va da “cu subsemnatul” în data de 16 decembrie 1610. Protestează solemn împotriva acuzaţiilor care i se aduc, şi neagă că ar fi depus jurământ de credinţă principelui transilvan. (MOL, Palatinus comes Georgius Thurzó 1609-1617 Lad.59 C)


 Sigiliul familiei Nádasdy, secolul al XVIII-lea (Muzeul Sárvár)

Începând cu luna martie 1610 Sigismund Forgách, căpitanul general al Ungariei de Sus, raportează sistematic palatinului acţiunile principelui Gabriel Báthory, şi tot în martie Thurzó dă Ordonanţă pentru începerea urmăririi Elisabetei Báthori şi au loc primele audieri (7), iar la sfârşitul lunii  este descoperită o conspiraţie împotriva principelui transilvan. Tot o coincidenţă stranie pare a fi între hotărârea comitesei din luna septembrie, când îşi lasă prin testament toată averea  pe mâna ginerilor şi a fiului ei minor, şi audierea a treizeci de “martori” în legărură cu “anumite plângeri grave” împotriva Elisabetei Báthori. În decembrie principele transilvan ocupă Sibiul, ginerele comitisei este acuzat de act de neloialitate faţă de rege, iar în ultima zi a lunii Thurzó o reţine pe Elisabeta Báthori.

Mai sunt şi alte ipoteze, pline de imaginaţie, despre motivul reţinerii Elisabetei Báthori. Le voi aminti atunci când voi povesti despre mărturiile consemnate.
.



Semnătura autografă a lui Thurzó, Bytča, 22 aprilie 1615  (colecţie particulară)


.............................................................

1. Portretul a fost publicat pentru prima dată, cu  îngăduiţa familiei Zay, în revista “Hazánk és a Külföld” în anul 1870 (Nr. 6/30, 28 iulie, pag. 473).


Azi sunt cunoscute două portrete ale Elisabetei Báthori: unul se află la Muzeul din Trenčín, copie după originalul aflat în galeria de portrete Zay (azi dispărut), cu inscripţia “Hiaena Chejtensis”,



Elisabeta Báthori (copie după originalul Zay, Muzeul din Trenčín, Slovacia)

celălalt portret  provenind din galeria Nádasdy (Muzeul Naţional Ungar). Originea acestei galerii de portrete  este însă îndoielnică. Înafară de portretul palatinului Toma Nádasdy, al soţiei sale Ursula Kanizsai, şi al fiului Elisabetei Báthori, Paul Nádasdy, nu sunt originale, sunt (copii ?) executate mult mai târziu.



Palatinul Toma Nádasdy şi Ursula Kanizsai

- Un amănunt care merită notat:

Scrisoarea lui Matei Daczó, castelanul de Făgăraş, către Toma Nádasdy despre obligaţiile şi drepturile ciobanilor de la ferma cetăţii Făgăraşului, 29 iunie 1549.

“.....Erthem Azth hogÿ Te .N. Erthewkewzÿk volth, Azon hogÿ Az Johazoknak Ez fogaras felden Mÿnemÿw zertartasswk wolth...”.- înţeleg că Aţi avut consfătuire despre datoria şi plata ciobanilor de la Făgăraş. Pe aici îi plătim.....începând cu ziua de Sfântul Gheorghe şi până la Sfântul Dumitru cu câte două oi, de două ori pe an cu haine din pielea animalelor moarte sau cu sarică şi lunar cu câte o câblă de gâu de pe la noi. Iarna  din folosul oilor cu Brenze, vara cu urdă făcută din laptele oilor fiindcă n-au voie să aibe lipsă la caş. Când va veni vremea caşului zilnic trebuie să facă un caş. În acest ţinut asta începe în ziua de Sfântul Gheorghe, după ce mielul va fi mai bătrân, trebuie să facă zilnic doi caşi. După ce mielul a fost înţărcat, după ziua Sfăntului Urban, în fiecare zi trebuie să facă trei caşi. Cel care are grijă de fermă are a şaptea parte din caş....Până  la ziua Sfinţilor Petru şi  Pavel fac Brenze tare, după aceea fac Brenze....”.


 Francisc Nádasdy şi Elisabeta Báthori


“...pereche n-are nici la curtea Împăratului, nici la Sultan,
cine să aibe sabie mai puternică ca a lui, ori unde merge
acolo el triumfă...”

Istoriograful turc İbrahim Peçevi despre Francisc Nádasdy, numit şi “puternicul bei negru”.



Paul Nádasdy, fiul “beiului negru” şi al Elisabetei Báthori

Notă: Multe dintre articolele despre Elisabeta Báthori preiau ca ilustraţie portretul Lucreziei Pucci, soţia unui umanist italian, Bartolomeo Panciatichi. Presupun, din cauza unui copy/paste eronat şi multă superficialitate.


Portretul Lucreziei Panciatichi, 1540 (Agnolo Bronzino, Galeria Uffizi din Florenţa)

2. Elisabeta Báthory nu avea titlul de contesă de Nádasdy, îşi semna scrisorile Elizabeta Comitissa de Bathor  (de exemplu: scrisoarea din 15 februarie 1604 către Ferenc Batthány - MOL, Batthyány család körmendi levéltára, P 1314, Missiles, 02236). Titlul de conte a fost obţinut pentru familia Nádasdy de fiul Elisabetei Báthori în anul 1625.


Blazonul Familiei de Nádasd şi Nádasdy de Terra Fogaras
Vitraliu, sala de conferinţă a Arhivelor Comitatului Fejér, Ungaria

Deviza: SIE DEUS POR NOBIS QUIS CONTRA NOS - Dacă Dumnezeul e cu noi, cine (va fi) împotriva noastră?

3. De exemplu parohul de la Beckov, “nu poate răspunde la nici una dintre întrebările punctuale, doar auzise despre faptele Dominei”. Johannes Ponikenus, preotul din Čachtice, nu a fost citat de instanţă, ci el a solicitat să depună mărturie. De schingiuiri nu ştia nimic, în schimb a acuzat-o pe stăpână de vrăjitorie şi de posedare diavolicească. Preotul, binecuvântat cu o imaginaţie vioaie, susţinea că Elisabeta Báthori ţinea ospeţe canibalice, şi acum, după ce a fost reţinută, îl bântuie în chip de pisică. “Ştie” că stăpâna omoară fete,  cel puţin de zece ani, şi aceste fapte sunt bine cunoscute locuitorilor din Sárvár, încă de pe timpul reverendului Magyari.


Prima pagină a lucrării reverendului Magyari din 1602, dedicată lui Fransisc Nádasdy

4. Dispoziţia regelui din 11 ianuarie, 26 februarie, 18 martie, 10 aprilie 1611 şi din 24 ianuarie 1613 (MOL, E-196, Fasc.18 ) Procesul verbal de consemnare a mărturiilor a fost înaintat domnitorului abia în vara anului 1613.

5. Textul scrisorii  a fost publicat de  Dezső Rexa (Báthory Erzsébet, Nádasdy Ferencné, Budapest, 1908, 108.l)

6. La dieta de la Poson/Bratislava (decembrie 1609) Thurzó susţinea altceva ”..dar fără să fie audiat, nici răufăcătorul prins asupra faptei nu va fi condamnat..” (Szilágyi Sándor: A Magyar Nemzet Története, VI/II)

7. ”....pentru că, pe de o parte mai devreme, pe de alta în aceste timpuri, din cauza unor lucruri întâmplate în diferite regiuni, anumite plângeri grave au ajuns la urechile noastre despre nobila Domina Elisabeta Báthori, deoarece călăuzită de nu se ştie ce fel de duh, lăsând la o parte frica de Dumnezeu şi de semeni, a omorât şi a ordonat uciderea, într-un mod nemilos şi în diferite feluri,  mai multor fete şi tinere şi alte persoane feminine care trăiau la curtea ei .....” Ordonanţă Palatină, 5 marie 1610 (MOL, a Magyar Kamara archivuma A.P.E-142, Fasc.28, No.19)  Există şase procese verbale de consemnare a mărturiilor: 26 martie/ Čachtice, septembrie/ Bratislava, 28 octombrie/Sárvár, 7 ianuarie 1611/ Bytča, în vara anului 1611/ Čachtice şi 17 decembrie 1611/ Sopron şi comitatul Vas

Va urma....