Întemeietorul Casei Sina, cea de-a doua putere financiară la Viena după
Banca Rotschild, George II Simon Sina a servit ca model pentru personajul
central din romanului “Omul de Aur” al lui Jókai Mór.
Simion Sina (1753-1822) sosise de
la Moscopole încă în timpul Mariei Tereza şi a ajuns la Viena, în Imperiul
Habsburgic, trecând prin Bosnia .
Era negustor în special de bumbac şi tutun turcesc, din care a făcut o avere
considerabilă.
Fiul lui, Gheorghe Sina
(1783-1856), din averea adunată de tatăl său, a construit o prestigioasă bancă.
Şi el era mare negustor, dar în afară de bumbac şi tutun, a ştiut să se
folosească şi de oportunităţile oferite de produsele ungureşti. El vindea lâna
din Ungaria fabricilor cehe şi morave şi furniza tutun unguresc comercianţilor
francezi şi italieni. Înainte de a deveni bancher şi antreprenor, s-a ocupat de
construirea căilor ferate. În 1818 primeşte titlul de nobil în Ungaria, din
1832 titlul de baron în Austria .
Numele lui s-a păstrat pentru
posteritate şi datorită faptului că a fost cel mai asiduu susţinător al
proiectelor contelui Széchenyi. A cumpărat multe moşii în Ungaria, întinderea
lor totală făcea concurenţă domeniilor conţilor de Eszterházy. Avea palate în
Viena, la Paris şi pe Canale Grande, în Veneţia . Purta de grijă nu numai Academiei din Pesta, dar
a construit o academie şi la Atena, pentru greci, cu un milion de forinţi, şi a
cheltuit în jur de două sute de mii de forinţi pentru a dota şi a asigura
funcţionarea Observatorului astronomic din Atena.
Numele său rămâne înscris şi în
lumea literară şi ştiinţifică, de exemplu editarea ziarului Budapesti Szemle,
redactat de Csengery Antal a pornit cu sprijinul lui. De asemenea, el era
mecenatul şi abonatul publicaţiilor româneşti din Pesta şi din Viena. Sponsorii
principali ai edificării Catedralei Române Ortodoxe din Arad sunt familia Mocioni şi bancherul de la
Viena, Gheorghe Sina. Catedrala a fost proiectată de arhitectul Czigler Antal,
din Arad ,
originar din Giula.
Ideea construirii unui pod care
să lege Buda şi Pesta era prezentă sub diferite forme pe agenda Locotenenţei,
încă din timpul domniei lui Iosif al II-lea (începând din 1780-1790). Membrii
Asociaţiei pentru pod (Budapesti Hídegyesület), constituite în 1832, l-au
ascultat adânc impresionaţi pe groful Széchenyi István, care a arătat că podul
în construcţie era, pe deoparte, un monument industrial în domeniul
transporturilor, iar pe de altă parte, o realizare tehnică deosebit de modernă,
deoarece cu zece ani înainte, nimeni nu ar fi putut construi un asemenea pod,
nicăieri în lume.
Stema lui Gheorghe Sina pe pilonul Podului cu lanţuri din
Budapesta
Studiul pentru proiectul de construcţie s-a întocmit pe baza experienţelor
adunate de Széchenyi în Anglia . El l-a elogiat
pe bancherul din Viena, Gheorghe Sina, pentru finanţarea construcţiei, tot aşa
cum a elogiat personalităţile care au avut un rol primordial în realizarea
podului, în persoana a doi englezi cu acelaşi nume: proiectantul William
Tierney Clark şi arhitectul Adam Clark, cei care au supravegheat lucrările de
construcţie la faţa locului. Dieta a votat începerea lucrărilor de construcţie
prin legea numărul XXVI. din 1836, iar acestea au început în 1839, piatra de
temelie fiind depusă de către comandantul austriac de oşti din timpul
războaielor napoleoniene, arhiducele Carol, pe data de 24 august 1842, în
barajul de închidere de pe malul dinspre Pesta. Suspendarea podului cu ajutorul
lanţurilor s-a realizat în vara anului 1848. Széchenyi însă nu a mai putut
trece peste Podul cu lanţuri finalizat. Destinul necruţător a făcut ca pe data
de 20 noiembrie 1849 podul să fie inaugurat şi deschis pentru circulaţie de
către generalul Julius Haynau, comandant suprem al împăratului în timpul
sângeroaselor acţiuni de răzbunare după lupta pentru independenţă. Cu toate
acestea, opera de artă şi-a îndeplinit misiunea istorică, de a uni cele două
oraşe surori. Pe pilonul podului s-a încrustat cu litere de aur numele lui
Széchenyi – şi, alături, pe merit, şi cel al macedoromânului Gheorghe Sina.
Dr.Mária Berényi