FAMILIA MOCIONI

Foeni, mausoleul familiei Mocioni

Familia Mocioni

Familia Mocioni (varianta maghiară Mocsonyi) se numără printre familiile de frunte macedoromâne din Ungaria. Membrii acestei familii, alături de mulţi alţi macedoromâni întreprinzători, s-a integrat în viaţa economică a Ungariei şi Austriei. Au creat întreprinderi comerciale prospere, au pătruns, prin căsătorii, în rîndurile nobilimii din cele două ţări.

“Fapt istoric incontestabil, ce rezultă dintr-un arbore genealogic de la sfîrşitul secolului al XVIII-lea, e însă că un “Constantinus Motsonyi”, presbiter greco-neunit a venit, în anul 1747, din Macedonia în Ungaria şi a murit la Pesta în etate de 110 ani.

Preotul Constantin Mocioni a avut – ne informează geneologia – 5 fii, dintre care numai doi sunt amintiţi cu numele: Andrei, înnobilat şi Mihaiu, cari “pe lîngă numele de Motsonyi” îl poartă şi pe cel de “Popovits” , pentru că tatăl lor a fost preot.

Cunoaştem, însă, şi pe al treilea fiu al preotului Constantin Mocioni, cu numele Petru, care nefiind probabil, căsătorit, prin testamentul său din 14 aprilie 1759, l-a instituit drept moştenitor universal al său pe fratele mai mic, Andrei, cu obligaţia să-i dea bătrînului lor tată, cît timp va trăi, “una sută florini anual” şi să împlinească următoarele legate pioase:

Spitalului din Pesta: 100 fl.

Bisericii parohiale din Pesta: 100 fl.

Bisericii Sf.Gheorghe din Pesta: 100 fl.

Bisericii din Ierusalim: 100 fl.

Bisericii Sf.Munte din Turcia: 100 fl.

Bisericii Sf.Atanase din Moscopolea, locul său de naştere: 100 fl.

Şcoalei de acolo: 100 fl.

Testamentul s-a publicat în Senatul din Pesta la 3 nov. 1775, cînd – probabil – a decedat testatorul.”

Fiii preotului Constantin Mocioni au găsit în capitala Ungariei un teren prielnic profesiunii lor de comercianţi. Făcînd negoţ în stil mare, prin iscusinţa şi hărnicia lor au ajuns la o bunăstare materială, numărîndu-se printre fruntaşii breslei neguţătoreşti şi printre membrii de seamă a coloniei macedoromâne din Pesta. Familia Mocioni a avut 17 case în capitala Ungariei. 

Mihai şi Andrei, fiind căsătoriţi, sînt străbunii celor două linii, înnobilate separat, în care se ramifică familia Mocioni, la sfîrşitul secolului al XVIII-lea. Familia se scindează în două ramuri, una la Pesta, cealaltă în Ungaria de Nord la Miskolc şi Tokaj.

Creîndu-şi treptat o situaţie, Andrei întemeietorul liniei Mocioni de Foeni , a cerut, în 1780, şi a obţinut de la împăratul Iosif al II-lea moşia Foen din Banat, ca donaţie mixtă adică plătită în parte şi cu bani.

“În 1782, înainte de a primi confirmarea înnobilării sale, Andrei a fost împuşcat de un necunoscut, în timp ce se afla în casa administratorului său. Ca atare diploma de înnobilare, în cadrul căreia se stipulau drepturile de care urmau a se bucura descendenţii lui Andrei , inclusiv acordarea domeniului Foen, a fost emisă pe numele soţiei sale, Ecaterina Mocioni, născută Cojoca (care a trăit pînă în 1824) şi fiilor săi. Eliberată la 28 februarie 1783, diploma a fost înregistrată, conform obiceiului, în 9 august acelaşi an la capitlul din Cenad şi reconfirmată de împăratul Francisc I al Austriei la 10 mai 1805 prin emiterea unei noi diplome. Pentru recunoaşterea publică a drepturilor înserate, această nouă diplomă, a fost publicată la 6 august 1827 în comitatul Torontal şi la 21 aprilie 1828 în comitatul Caraş.”

Membrii celei de-a doua ramuri a familiei, al cărui prim reprezentant a fost Mihai Mocioni, şi-au avut îndeobşte sediul la Tokaj şi au fost înnobilaţi ca armalişti (adică fără donaţiunea unei moşii şi fără predicat) la 1 iunie 1798. Diploma a fost emisă sub semnătura împăratului Francisc I. Mihai Mocioni a posedat o avere considerabilă, situîndu-se printre fruntaşii breslei negustoreşti din colonia macedoromână din Pesta.

“ În anul 1761 se căsătoreşte cu Eva de Kefala, aparţinînd aceluiaşi grup etnic, cu care va avea 16 copii, din care în viaţă vor rămîne 8. Existenţa familiei s-a desfăşurat în limitele tradiţiei la care toţi ţineau foarte mult.

Mihai a cumpără proprietăţi şi case la Tokay, lîngă cele ale socrului său, unde s-a şi mutat, a făcut negustorie, a frecventat societatea aromână (două din fetele sale se mărită, una cu Naum Dera iar a doua cu Pellenga Diamandi). Între ei au vorbit în dialect, însă au cunoscut, cum este şi firesc, limba maghiară.”

Familia Mocioni (însumînd 48 de membri, reprezentînd, în timp, 7 generaţii) a jucat un rol de frunte în viaţa românilor din Ungaria, fiind cunoscută, ca una din cele mai prestigioase familii româneşti din Budapesta. Prin activitatea lor, membrii familiei au intrat în istoria naţional-politică a Banatului. Ei au condus viaţa politică a românilor de aici timp de opt decenii. Mocioniştii au jucat în Banat un rol asemănător cu cel al Goleştilor în Ţara Românească şi al Hurmuzakeştilor în Bucovina.

Dr.Maria Berényi

https://www.facebook.com/maria.berenyi.9

ANGELA BABEŞ CU FAMILIA SA

Vincenţiu Babeş, de origine din Banat, a fost jurist, politician şi jurnalist, fondator al Partidului Naţional Român din Ungaria şi parlamentar în Ungaria timp de treizeci de ani. Vincenţiu Babeş avea legături trainice şi cu cercurile progresiste din România: a fost membru fondator al Academiei Române şi colaborator al mai multor reviste române de prestigiu. A avut o familie mare. Din cei nouă copii ai familiei Babeş, următorii au realizat o carieră ştiinţifică demnă de atenţie: Aurel (1852-1925), Victor (1854-1926), Emil (1858-1917) şi Angela (1856-1930). 

Angela Babeş a terminat farmacologia la Universitatea din Budapesta şi a trăit cu familia la Gödöllő, fiind bună prietenă cu Sissi, Elisabeta, regina Ungariei. Tânăra inteligentă, foarte arătoasă, călăreaţă desăvârşită, era un deosebit partener de conversaţii, avea cunoştinţe solide atât din ştiinţele reale, cât şi din cele umaniste. Angela avea acces la curtea vieneză prin intermediul împărătesei Sissi, însuşi Franz Josif îi acorda adesea atenţie. 

Dr.Maria Berényi

https://www.facebook.com/maria.berenyi.9

ISTORIA STRĂZII “ PORUMBELULUI” DIN BUDAPESTA

Grecii şi macedoromânii din Pesta şi-au construit biserica de pe malul Dunării, aceasta devenind una dintre clădirile cele mai renumite din Pesta. Cele o sută şaptezeci şi nouă de familii de greci şi macedoromâni, care au donat bani, la sfârşitul secolului al 18-lea, pentru construirea bisericii, aparţineau păturii celei mai bogate din oraş, făcuseră averi fabuloase din comerţul pe Dunăre. Această ilustră colonie, de altfel, număra mai mult de şase sute de suflete. Aceşti ortodocşi şi-au fondat parohia în 1788, cu numele de Graeco-valachica comunitatis Pestiensis.Locotenenţa şi-a dat acordul pentru construirea bisericii în 1790. Sub conducerea bogatului negustor macedoromân Dumitru Arghir s-a cumpărat terenul de la piarişti, aflat în strada numită pe atunci Kis. Aici se afla, până în 1937, Curtea grecească, centrul grecilor din Pesta. 

Planurile de construcţie ale bisericii au fost întocmite de Jung József. Locotenenţa a interzis construirea unor turnuri prea înalte, de aceea, iniţial, turnurile bisericii se terminau în nişte piramide plate. Piatra de temelie a fost depusă în 1791, dar construcţia nu a durat, aşa cum era prevăzut, numai trei ani, ci, din cauza unor dispute de decont ale comunităţii greceşti, nu a fost finalizată decât după zece ani. Sculpturile în lemn de o rară frumuseţe, ca, de exemplu, iconostasul din altar, au fost executate de Joannovics (după alte surse, Jankovitz) Miklós, unul dintre maeştrii cei mai renumiţi ai sculpturii baroce în lemn. Artistul s-a născut pe insula Naxosz - aşa cum el ne informează prin siglele cu care şi-a semnat opera, dar lucra de o bună vreme în Ungaria, mai întâi în regiunea Szerém, iar apoi la Eger. 

El a sculptat deasupra porţilor împărăteşti ale iconostasului şi doi porumbei, simbolizând acordul total dintre credincioşii greci şi cei macedoromâni. Ulterior însă, o aprigă ceartă s-a iscat din cauza acestor porumbei şi, în 1806, episcopul din Buda a dat ordin ca porumbeii să fie îndepărtaţi, spunând că nicio sculptură nu îşi are locul într-o biserică ortodoxă. Perechea de porumbei se află astăzi la Miskolc, la muzeul artei bisericeşti ortodoxe. Dar porumbeii au devenit atât de faimoşi, încât un negustor grec care vindea postavuri în strada Kis, unde se afla acea Curte grecească, şi-a ales ca firmă un porumbel şi, nu peste mult timp, chiar şi strada a fost denumită de către locuitorii din Pesta strada Porumbelului (Galamb), cum se numeşte şi acum.

Dr.Maria Berényi

https://www.facebook.com/maria.berenyi.9?fref=ts