într-o
baladă populară a slavilor meridionali
Sigiliul oraşului Arad, 1702 (Márki, II.,
237.l.)
Pije
vino Srbin Tukelija
u
Aradu na krajini gradu,
s
njime piju cetiri adnada.......
Vin bea, bea sârbul Tukelija
La Arad,
cetate-frontieră,
Cu el beau bunii hodnogi*, patru,
Hodnog Baja şi Rčkov fiul, Peja,
Gjurka hodnog de la alba Zenta,
Şi din oraşul Arad,
Ostoja (1)
Stema sârbilor arădeni, 1607 (Márki, II., 52.l)
Sârbul Tukelia ridică paharul şi
bea în cinstea celui care va aduce “o limbă calvinistă” (prizonier) dintre
ungurii “din Komadi ori din bunul Pišpec de pe Someş”. (2) Auzind cuvintele
căpitanului, Peja Rčkovič, cel
mai tânăr dintre ei, se ridică în picioare şi promite că îl va aduce, viu,
tocmai pe curuţul “Sunog đenerale”.(3)
Tukelia şi cei patru petrec mai departe,
până la primul cântec al cocoşului. Apoi Peja, însoţit de Baja şi 30 de
soldaţi, porneşte spre Komádi, să-şi ţină promisiunea faţă de Tukelija. În
timpul luptei cel mai viteaz e stegarul Srna, care după ce schimbă câteva vorbe
tăioase cu generalul, deşi rănit, reuşeşte să smulgă penele de la pălăria
acestuia. După multe lupte şi bătăi, din trei sute de curuţi abia treizeci rămân
în viaţă, Baja îl prinde pe locotenentul curuţilor, iar Peja pe generalul
Szúnyogh.
Iovan Tukelia (galeria de portrete ale familiei Tekelija, Novi Sad)
Sârbul Tukelija a fost un personaj real,
un căpitan arădean, pe numele său real Jovan Popovich Tököly (4) sau cum îl strigau sârbii săi, Iovanni
Tukelia Raczianae Militiae Supremo (MOL P 398 Károlyi cs.lt.Missiles nr.67342)
În secolul al XV-lea familia este atestată la Tököl
(azi, judeţul Pesta, Ungaria), de unde îşi va forma numele Tökölyi,
dar la mijlocul secolului al XVII-lea figurează cu casă la Arad.
Conscriptio oppidi Arad,
1652
(Conscripţie făcută de Frantz Joseph Redl, administrator cameral, MOL,UC 69 : 68)
Iovan a fost comandantul miliţiei
sârbeşti de la Zenta, apoi este numit
căpitan suprem al grănicerilor sârbi din Arad,
sub comanda lui fiind şi trupele din Beiuş, Gyula, Şiria şi Ineu. (5) La 16 martie 1706 împăratul Joseph
I. îl ridică în rândul nobilimii ungare cu numele
Ioan Popovich Tökölli de Vizes şi Kevermes. Prin el sunt înnobilaţi: Jouth Eufrosina, soţie;
Valentin, Ioan, Mihai şi Elena, copii; Ştefan, frate şi familia acestuia: Ana
Davidovich, soţie; Elisabeta, Ioan şi Gaspar, copii. (6)
Armales pro Ioanne Popovich Tökölli.. .(Libri Regii 27:82)
Pe toată durata războiului de independenţă Rakóczi
(1703-1711) Iovan a rămas de partea austriecilor, în ciuda faptului că în iulie
1708 haiducii din Sarkad, în timpul unui
raid îndrăzneţ, l-au capturat.
Cum s-a întâmplat? Aflăm din scrisoarea din 13
august a lui Georg Palocsay către contele Alexandru Károlyi. “Aflând că (Iovan)
doarme în afara cetăţii, într-o cotarcă (pătul), cu sergentul major Paul
Félegyházi, cu soldaţi din regimentul meu şi din regimentul Boné...i-am condus
la Arad să-l prindem pe sârbul Tököly....Fiindcă scara a fost trasă, de urcat nu
au putut; îl strigă pe sârbul Tököly: să
se predea, că doar nu-l lasă acolo dacă s-au trudit atâta. Dar nu s-a predat –
zice acum sârbul Tököly: nu se predă, aşteaptă ajutor din cetate, la auzul
focurilor de arme; ...au tras cu puşca ai noştrii, dar nu i-au putut face
pagubă,...la sfârşit soldaţii au cărat paie şi buruieni uscate şi au dat foc la
cotarcă.. aşa tare ardea că
flăcările ieşeau prin acoperiş....Un
frate al vice-colonellus (ului) a sărit afară şi a căzut pe un stog de paie, şi al doilea frate al său a sărit afară - dar tare şi-a stricat
piciorul, ... El, sârbul Tököli a coborât din cotarcă, a fost împuşcat în zona
inimii dar gloţul nu l-a rănit; de acolo a sărit şi şi-a rupt piciorul, dar
deja se face bine, aşa că i-am adus pe toţi trei. De ciumă nu poate fi vorba: i-au
afumat bine în cotarcă.” (Gazsi József: Rákóczianum II., 400.l)
(Palocsay se referă la epidemia
de ciumă din 1708 – 1710)
“Şi comandantul militar de Sarkad scrie că au avut o campanie norocoasă contra
sârbilor arădeni, al căror cel mai faimos superior, colonelul zis Tököli, a
căzut captiv.” (Mercurius Veridicus – jurnalul
curuţilor din iulie-august 1708)
Mult
mai greu e să-i identificăm pe cei “cetiri adnada” care beau cu Tukelija. Ostoja din Arad, probabil, este una şi aceeaşi
persoană cu Ostoja Popovich, fratele lui Iovan.(7) Despre locotenţii Baja şi Peja Rčkovič nu ştim decât
că au fost tineri şi aveau chef de aventură. Totuşi nu exclud că şi Peja a fost
arădean. În conscripţia din anul 1652 figurează o familie Reckhava.
Gjurka era un nume foarte răspândit. Scrisorile curuţilor abundă de ştiri
despre locotenenţi şi căpitani sârbi cu acest nume. Ştim de un căpitan de
grăniceri Gjurka din Sibiu care în 1703 a venit la Gyula, iar Alexandru Károlyi
aminteşte de un căpitan sârb Gyurka care la 23 februarie l707 s-a predat în
Schantz-ul de la Cenad.
Planul de reconstrucţie a vechii cetăţi, 1698 -1701 (8)
“Sunog đenerale” a stat prizonier
în cetatea Aradului un an şi jumătate. “Vizita” sârbilor la Komádi s-a petrecut
în iarna anului 1704/1705, dar prima ştire despre păţania lui Szúnyog apare la
13 februarie 1705, în scrisoarea lui Francisc Rákóczi al II-lea. (TT.X.1909,
300.l.) Cunoaştem numele şi al locotenentului prins de sârbul Baja, îl chema
Georg Boda. Soţia locotenentului, Elisabeta Toth, la 24 aprilie 1705 înaintează
o petiţie şi cere ajutorul lui Rákóczi pentru eliberarea soţului său, prin
schimb de prizonieri. Se pare că arădenii acceptă să-l schimbe cu căpitanul “Odor Bólff”/Koren Wolff. (MOL G 19
Rákóczi-szabh.II.2.l.Ex.I. no 256)
Până la urmă, la 5 mai 1707, curuţul
Boda a fost schimbat cu ofiţerul austriac Wolff, iar pentru Szúnyog s-a
prezentat, din proprie iniţiativă, ofiţerul “Sáfenberg”/ Schaffenburg?, dar
austriecii au refuzat schimbul. Toate propunerile lui Rákóczi au
fost refuzate de Viena. “Sunog đenerale” a rămas în continuare în
cetatea Aradului, până când Georg Wilhelm Löffelholz, comandantul Aradului, i-a “şoptit”
principelui Rákóczi dorinţele
austriecilor: îl vor pe colonelul Eduard Wilson (fost comandant la Preschau/Prešov), dar fiindcă în timpul prizonieratului petrecut
la Szendrő, Wilson a fost jefuit de căpitanul cetăţii, Ioan Szepesy, Viena cere în schimbul generalului Szúnyog nu numai
eliberarea colonelului, şi restituirea celor 550 de florini “nemţeşti”
(guldeni) cu care a fost păgubit. Nu ştim exact când a părăsit Aradul, la 25
iulie 1706 Szúnyog este menţionat deja ca
fiind în anturajul principelui.
Dar nu numai cu prizonieri s-au
întors de la Komádi locotenenţii lui Tekelija. La 22 mai, judele aşezării îl anunţa pe
Károlyi despre starea celor patru prizonieri raţi prinşi cu ocazia “excursiei”
făcută de arădeni în iarna aceea, şi îl roagă să-l ajute pe Martzi,
văcarul care a fost luat de raţi
împreună cu toată cireada, cam 800 de vite, cu viţei cu tot.(Hajú-Bihar megyei
Levéltár, 14, 1986,18.l) Arădenii au trecut destul de des pe la Komádi, ultima
dată în toamna anului 1706. După acest atac predicatorul Ioan Izsáki, urmat de
enoriaşii săi, a trecut Barcăul şi Komádi a rămas pustiu.
A. Planul noii cetăţi
B. Două bastioane egale
C. Elemente de fortificare construite la exteriorul primului şanţ al cetăţii (ravelin)
D. Din cauza lungimii liniei principale, ravelinul nu s-a
putut construi decât în acest fel
E. La fel şi în ravelinul de jos
F. Drum de jur împrejurul cetăţii, acoperit;podul peste
Mureş va avea picioare din lemn
G. Fort, către Timişoara,
construit pentru protejarea podurilor
1. Moschee turcească,
va fi folosită drept camere de locuit
2. Han turcesc, va fi folosit ca magazie de
alimente
3. Brutărie, boltită,
constrită din piatră. Va fi folostă pentru depozitarea muniţiei.
.........
(Au mai fost refolosite: o poartă din fier,
o cameră mică cu tavan
din grinzi, o încăpere pentru spălat rufe [baia
turcească amintită de Evlija Celebi?], o bucătărie mică boltită, cinci cuptoare
de pâine, un alt han turcesc a fost reparat şi transformat în cazarmă, iar cele
două insule au fost îndepărtate. Sunt menţionate două porţi: la D.- Poarta
Ineului şi la E.- Poarta Timişoarei.)
Arad, 1755 (Apărare militară - in linea ab
I. statu militari anno 1752 -
Emeric Ruttkay/ MOL S 11 No 0018)
Aproape fiecare cuvânt din baladă
poate fi susţinut cu documente. Oamenii lui Iovan Tekelija au ajuns şi la Pišpec.
“.......Püspöki kurrucz sánczait főlígettem, ílist is bévittem. – ...am
încendiat Schantz-ul curuţilor din Episcopia Bihorului, şi am dus şi
alimente...” îi scrie Tekelija dela Arad
lui Ştefan Koháry, după ce a spart blocada Oradiei.
A. Cetatea: a .biserica franciscanilor, b.casa gărzilor, c.casa comandantului, d
magazie
B. Cazarma: a. cazarmă, b. locuinţa ofiţerilor
Cetatea medieval-târzie a
Aradului ”a fost reparată în anii 1698-1701, după planurile lui Georg Johann
Haruckern.”
În
continuare pe
C. Oraşul vechi,
cartierul rascian/raţian (Ráczfertáj), 9. Capela sărbească
D. Oraşul nemţesc, 1.
Conventul Minoriţilor, 3.Capela
Sfântul Florian,
4.
Biserica Sârbească (ortodoxă),
5. Casa vămii (tricesima/ export),
5. Casa vămii (tricesima/ export),
6.
Casa comitatului, 7. Depozitul de sare,
8. Statuia Trinităţii,
8. Statuia Trinităţii,
10.
Casa Bohus, 11. Casa Edlschpacher,
12. Casa Gaspardi,
12. Casa Gaspardi,
13.
Domus oppidi quarterialis (Kvártélyház), pentru cazarea trupelor în trecere prin
oraş.
Aradul Nou. Biserica, statuia Sfânta Treime (în faţa bisericii),
cazărmile ruinate
Arad, după 1770 (MOL S 11 No 0218)
Amenajarea hanului “Boul Roşu” pentru primirea poştalionului, 1786
( MOL S 12 Div XVIII No 0006)
Arad, 1802 (Franz Retzer, MOL S 11 No
1477:2)
Arad, 1808 (Johann Sottak, MOL S 11 No
1246:1)
Cetatea nouă, bastionară (L.L.L.= pasarelă peste mlaştină)
Locul vechii cetăţi, 1822 (
MOL S 11 No 1550:1)
Portul şi depozitul de sare, 1835 (MOL S 11 No 1672:2)
Casa Vămii din Aradul Nou, 1817 (MOL S 12 Div XIX No 0114:1)
Podul care va fi construit peste Mureş, 1817 (MOL, S 12 Div XIX No 0114:2)
“O Arad, Arad luridum,
Nec civitas, nec oppidum,”
(O
Arad, sordidule Arad,
nici oraş, nici târg nu eşti)
nici oraş, nici târg nu eşti)
Mănăstirea
franciscanilor (cetatea bastionară)
.........................................................................
.* hadnagy/ hodnog/ adnađ = locotenent,
Gjurka = Đurka = diminutiv de la Đurad
1. Balada a fost notată de filologul şi lingvistul
sârb Vuk
Stefanović Karadžić în anul 1829 la Srbobran. În 1872 la Praga apare volumul “Les
Serbes du Hongrie” în care Émil Picot publică
balada în traducere franceză (p.98), cu titlul ”Combat des gens
d’Arad avec ceux de Komádi – Lupta arădenilor cu cei din Komádi”
“Srbin Tukelija buvait du vin
A Arad,
la ville des Confins
Avec lui buvaient quatre lieutenants
Le lieutenant Baja et Peja Rčkovič
Le lieutenant Gjurka, de la blanche Szenta
Et le lieutenant Ostoja, d’Arad”
(La traducere am ţinut cont doar
de numărul silabelor/ rând din versiunea originală.)
2. Komádi =
localitate în Ungaria,
situată la aproximativ 91 km de Arad
situată la aproximativ 91 km de Arad
Pişpek = Episcopia
Bihorului
Prinz Eugen von
Savoyen (Viena, Heeresgeschichtliches
Museum)
4. Cele două scrisori din 20 martie 1708 şi cea din 8 ianuarie
l710, adresate comandantului cetăţii Eger şi contelui Alexandru Károlyi,
respectiv prinţului Eugen von Savoyen, sunt semnate cu numele Johannes Popovicz Tököly (MOL G. 26.RSZL
IV.2.a.; P.396 Károlyi cs.lt.Ap.1.Fas.2.B.53 şi Hadtöténelmi levétár, H1710/1)
5. În spaţiul desemnat pentru Graniţa militară Tisa-Mureş în cursul
anilor 1701 şi 1702, Consiliul de Război al Curţii a format miliţia de stat din
sârbi colonizaţi în Arad şi 12 comune din valea Mureşului.
Arad-Zărand, 24 octombrie 1703
Localitate
|
Căpitan
|
Ofiţeri
|
Husari
|
Pedestraşi
|
Seliştea
|
-
|
8
|
20
|
75
|
Vărădia de Mureş
|
1
|
8
|
25
|
75
|
Şolymoş
|
1
|
9
|
20
|
100
|
Păuliş
|
-
|
7
|
25
|
60
|
Mândruloc
|
1
|
-
|
-
|
32
|
Glogovăţ
|
1
|
-
|
-
|
32
|
Arad
|
1
|
22
|
150
|
200
|
Pecica
|
1
|
14
|
100
|
100
|
Semlac
|
-
|
11
|
50
|
75
|
Ineu
|
-
|
7
|
25
|
50
|
Hălmagiu
|
-
|
4
|
-
|
25
|
Lucrarea de disertaţie a lui Sava Tekelija, 1785
Casa lui Petro Tekelija de la Makó (comitatul Cenad), 1830
7. Locotenenţi cu numele Ostoja (Tyrity şi Paprika) găsim la Arad şi la Pecica, dar
mult mai târziu, în 1744, şi sunt şi prea tineri, 38 respectiv 42 de ani. (Kriegsarchiv,
HKR, Acta Expeditorum, 1749-März-387, fol. 6—10)
8. Planul “ Campamentul regimentelor imperiale şi planul Aradului“
Manuscrisul a fost cumpărat de oraşul Arad
de la anticarul vienez Kende.