FAMILIA BÁTORI III

“..a haza törvényeit teneáltuk ante oculos.”- de legile ţării am ţinut cont - Literatus Johannes Angyalos m.p.

(Proces verbal de interogatoriu din 7 ianuarie 1611, Kamarai lt.Acta publica f. 28. nr.19)

 

Elisabeta Báthori

Desen după pictura originală, aflată cândva în galeria de portrete a strămoşilor familiei Zay  de Csömör. (1)

“Înzidirea” Elisabetei Báthori a fost o lezare concretă a legilor în vigoare în acele vremuri. A fost ţinută în captivitate pe viaţă din decizia arbitrală a palatinului, fără proces, fără a exista sentinţă de condamnare pe numele ei. Ţinând cont de aceste metode dictatoriale, mulţi istorici încearcă acum o reabilitare a ei, căutând probe pentru a demonstra că Elisabeta Báthori a căzut victimă unor interese politice sau pecuniare, fiind sacrificată chiar de propria ei familie.

Arborele genealogic al familiei Nádasdy, secolul al XVIII-lea (Muzeul Savaria din Szombathely)

Azi, cu patru sute de ani după evenimente, într-adevăr e greu să crezi toate acuzaţiile aduse comitisei (2) pentru că acestea au fost formulate mai mult pe baza mărturiilor smulse prin tortură ale martorilor-părtaşi la fapte.   Elisabeta Báthori nu a fost audiată niciodată, deşi ceruse în repetate rânduri. Palatinul Thurzó vorbeşte de in flagranti, însă niciun martor ocular nu a depus mărturie, nici victima care a supravieţuit torturii şi a fost eliberată nu a fost întrebată ce i s-a întâmplat. Au fost audiaţi însă persoane care aveau informaţii doar din auzite şi duşmani notorii ai Elisabetei Báthori (3). În cazul comitisei judecătorii n-au dat sentinţă, au aprobat tacit decizia palatinului de a o “pune între pietre”. Era atât de evident că Thurzó comitea un abuz de putere, încât  regele Mathias al II-lea a dat de cinci ori dispoziţie (4) palatinului ca acuzata să fie chemată în proces. Thurzó înaintează Curţii justificări tot mai puţin credibile, iar la 30 martie 1611 se scuza invocând un motiv nemaiauzit: nu  o poate cita pe Domina Nádasdy, “fiindcă se întâmplă rar ca o femeie să comită asemenea delict (...) prizoniera este considerată moartă”.(5) Palatinul n-a vrut, iar altcineva nu a avut dreptul să iniţieze o procedură judiciară. (6) 

Ceasul familiei Nádasdy, secolul al XVII-lea (Muzeul Sárvár)

Ce l-a determinat pe Thurzó să treacă peste dispoziţia regelui, să ţină, pe baza propriei decizii, o persoană din înalta nobilime în detenţie fără proces ? După cum susţin unii dintre istorici, acest caz a avut un fundal politic. Fără să mă pronunţ, dar într-adevăr sunt câteva coincidenţe care merită amintite.

Gabriel Báthory, principele Transilvaniei a încercat să obţină coroana Ungariei, bazându-se pe haiducii liberi ai fostului principe Bocskai, cauzând totodată şi o serie de probleme politice pentru regele Mathias al II-lea cu ţările Române.  Palatinul, loial Habsburgilor, nu s-a simţit obligat să faciliteze ambiţiile dinastice ale lui Báthory şi, fie voit fie fără intenţie, a ajuns în conflict tot mai puternic cu principele Transilvaniei. Până la urmă Thurzó a încercat tot posibilul să-l îndepărteze pe Gabriel Báthory de la putere. A comis Elisabeta Báthori un delict de lezmajestate, iar palatinul a încercat  să salveze averea familiei prin acuzarea comitisei de fapte pentru care nu risca nici sentinţă capitală nici confiscarea averii ? Din scrisorile Dominei Nádasdy nu reiese că l-ar fi ajutat într-un fel sau altul pe nepotul ei împotriva Habsburgilor. Se pare că din anturajul Elisabetei Báthori de partea principelui transilvan era, sau cel puţin simpatiza cu planul acestuia, ginerele ei, Nicolae Zrínyi, care avea ceva legături de rubedenie şi cu Thurzó. Nu ştim în ce împrejurări, dar Zrínyi va da “cu subsemnatul” în data de 16 decembrie 1610. Protestează solemn împotriva acuzaţiilor care i se aduc, şi neagă că ar fi depus jurământ de credinţă principelui transilvan. (MOL, Palatinus comes Georgius Thurzó 1609-1617 Lad.59 C)

 Sigiliul familiei Nádasdy, secolul al XVIII-lea (Muzeul Sárvár)

Începând cu luna martie 1610 Sigismund Forgách, căpitanul general al Ungariei de Sus, raportează sistematic palatinului acţiunile principelui Gabriel Báthory, şi tot în martie Thurzó dă Ordonanţă pentru începerea urmăririi Elisabetei Báthori şi au loc primele audieri (7), iar la sfârşitul lunii  este descoperită o conspiraţie împotriva principelui transilvan. Tot o coincidenţă stranie pare a fi între hotărârea comitesei din luna septembrie, când îşi lasă prin testament toată averea  pe mâna ginerilor şi a fiului ei minor, şi audierea a treizeci de “martori” în legărură cu “anumite plângeri grave” împotriva Elisabetei Báthori. În decembrie principele transilvan ocupă Sibiul, ginerele comitisei este acuzat de act de neloialitate faţă de rege, iar în ultima zi a lunii Thurzó o reţine pe Elisabeta Báthori.

Mai sunt şi alte ipoteze, pline de imaginaţie, despre motivul reţinerii Elisabetei Báthori. Le voi aminti atunci când voi povesti despre mărturiile consemnate.

.

Semnătura autografă a lui Thurzó, Bytča, 22 aprilie 1615  (colecţie particulară)

.............................................................

1. Portretul a fost publicat pentru prima dată, cu  îngăduiţa familiei Zay, în revista “Hazánk és a Külföld” în anul 1870 (Nr. 6/30, 28 iulie, pag. 473).

Azi sunt cunoscute două portrete ale Elisabetei Báthori: unul se află la Muzeul din Trenčín, copie după originalul aflat în galeria de portrete Zay (azi dispărut), cu inscripţia “Hiaena Chejtensis”,

Elisabeta Báthori (copie după originalul Zay, Muzeul din Trenčín, Slovacia)

celălalt portret  provenind din galeria Nádasdy (Muzeul Naţional Ungar). Originea acestei galerii de portrete  este însă îndoielnică. Înafară de portretul palatinului Toma Nádasdy, al soţiei sale Ursula Kanizsai, şi al fiului Elisabetei Báthori, Paul Nádasdy, nu sunt originale, sunt (copii ?) executate mult mai târziu.

Palatinul Toma Nádasdy şi Ursula Kanizsai

- Un amănunt care merită notat:

Scrisoarea lui Matei Daczó, castelanul de Făgăraş, către Toma Nádasdy despre obligaţiile şi drepturile ciobanilor de la ferma cetăţii Făgăraşului, 29 iunie 1549.

“.....Erthem Azth hogÿ Te .N. Erthewkewzÿk volth, Azon hogÿ Az Johazoknak Ez fogaras felden Mÿnemÿw zertartasswk wolth...”.- înţeleg că Aţi avut consfătuire despre datoria şi plata ciobanilor de la Făgăraş. Pe aici îi plătim.....începând cu ziua de Sfântul Gheorghe şi până la Sfântul Dumitru cu câte două oi, de două ori pe an cu haine din pielea animalelor moarte sau cu sarică şi lunar cu câte o câblă de gâu de pe la noi. Iarna  din folosul oilor cu Brenze, vara cu urdă făcută din laptele oilor fiindcă n-au voie să aibe lipsă la caş. Când va veni vremea caşului zilnic trebuie să facă un caş. În acest ţinut asta începe în ziua de Sfântul Gheorghe, după ce mielul va fi mai bătrân, trebuie să facă zilnic doi caşi. După ce mielul a fost înţărcat, după ziua Sfăntului Urban, în fiecare zi trebuie să facă trei caşi. Cel care are grijă de fermă are a şaptea parte din caş....Până  la ziua Sfinţilor Petru şi  Pavel fac Brenze tare, după aceea fac Brenze....”.

 Francisc Nádasdy şi Elisabeta Báthori

“...pereche n-are nici la curtea Împăratului, nici la Sultan,

cine să aibe sabie mai puternică ca a lui, ori unde merge

acolo el triumfă...”

Istoriograful turc İbrahim Peçevi despre Francisc Nádasdy, numit şi “puternicul bei negru”.

Paul Nádasdy, fiul “beiului negru” şi al Elisabetei Báthori

Notă: Multe dintre articolele despre Elisabeta Báthori preiau ca ilustraţie portretul Lucreziei Pucci, soţia unui umanist italian, Bartolomeo Panciatichi. Presupun, din cauza unui copy/paste eronat şi multă superficialitate.

Portretul Lucreziei Panciatichi, 1540 (Agnolo Bronzino, Galeria Uffizi din Florenţa)

2. Elisabeta Báthory nu avea titlul de contesă de Nádasdy, îşi semna scrisorile Elizabeta Comitissa de Bathor  (de exemplu: scrisoarea din 15 februarie 1604 către Ferenc Batthány - MOL, Batthyány család körmendi levéltára, P 1314, Missiles, 02236). Titlul de conte a fost obţinut pentru familia Nádasdy de fiul Elisabetei Báthori în anul 1625.

Blazonul Familiei de Nádasd şi Nádasdy de Terra Fogaras

Vitraliu, sala de conferinţă a Arhivelor Comitatului Fejér, Ungaria

Deviza: SIE DEUS POR NOBIS QUIS CONTRA NOS - Dacă Dumnezeul e cu noi, cine (va fi) împotriva noastră?

3. De exemplu parohul de la Beckov, “nu poate răspunde la nici una dintre întrebările punctuale, doar auzise despre faptele Dominei”. Johannes Ponikenus, preotul din Čachtice, nu a fost citat de instanţă, ci el a solicitat să depună mărturie. De schingiuiri nu ştia nimic, în schimb a acuzat-o pe stăpână de vrăjitorie şi de posedare diavolicească. Preotul, binecuvântat cu o imaginaţie vioaie, susţinea că Elisabeta Báthori ţinea ospeţe canibalice, şi acum, după ce a fost reţinută, îl bântuie în chip de pisică. “Ştie” că stăpâna omoară fete,  cel puţin de zece ani, şi aceste fapte sunt bine cunoscute locuitorilor din Sárvár, încă de pe timpul reverendului Magyari.

Prima pagină a lucrării reverendului Magyari din 1602, dedicată lui Fransisc Nádasdy

4. Dispoziţia regelui din 11 ianuarie, 26 februarie, 18 martie, 10 aprilie 1611 şi din 24 ianuarie 1613 (MOL, E-196, Fasc.18 ) Procesul verbal de consemnare a mărturiilor a fost înaintat domnitorului abia în vara anului 1613.

5. Textul scrisorii  a fost publicat de  Dezső Rexa (Báthory Erzsébet, Nádasdy Ferencné, Budapest, 1908, 108.l)

6. La dieta de la Poson/Bratislava (decembrie 1609) Thurzó susţinea altceva ”..dar fără să fie audiat, nici răufăcătorul prins asupra faptei nu va fi condamnat..” (Szilágyi Sándor: A Magyar Nemzet Története, VI/II)

7. ”....pentru că, pe de o parte mai devreme, pe de alta în aceste timpuri, din cauza unor lucruri întâmplate în diferite regiuni, anumite plângeri grave au ajuns la urechile noastre despre nobila Domina Elisabeta Báthori, deoarece călăuzită de nu se ştie ce fel de duh, lăsând la o parte frica de Dumnezeu şi de semeni, a omorât şi a ordonat uciderea, într-un mod nemilos şi în diferite feluri,  mai multor fete şi tinere şi alte persoane feminine care trăiau la curtea ei .....” Ordonanţă Palatină, 5 marie 1610 (MOL, a Magyar Kamara archivuma A.P.E-142, Fasc.28, No.19)  Există şase procese verbale de consemnare a mărturiilor: 26 martie/ Čachtice, septembrie/ Bratislava, 28 octombrie/Sárvár, 7 ianuarie 1611/ Bytča, în vara anului 1611/ Čachtice şi 17 decembrie 1611/ Sopron şi comitatul Vas

Va urma....

FAMILIA BÁTORI II

Domina cetăţii Csejte

Ruinele cetăţii Csejte / Čachtice

Elisabeta Báthori a dobândit o popularitate “monstruosă” în rândul consumatorilor de legende macabre. Sânge, magie, sex, moarte şi iar sânge – totul amestecat cu o istorie strâmbă - spre deliciul celor căliţi prin literatură de groază. Respectând adevărul, povestea Dominei cetăţii Csejte nu îndeplineşte niciun criteriu al succesului. Este mult prea “anemică”.

Čachtice, 1890

Trebuie să lămurim de la bun început: evenimentele sângeroase s-au petrecut în satul de la poalele cetăţii Čachtice, în conacul (1) situat la nord-vest de biserică (2), şi nu în cetate. Aici au locuit Elisabeta Báthori şi soţul ei Francisc Nádasdy, atunci când veneau la Čachtice. 

Cetatea Sárvár, rezidenţa familiei Nádasdy.

Primele vorbe pe seama Curţii Nádasdy au început să circule la Sárvár, încă din anul 1602. Se rostea cu voce scăzută că slujnicele sunt chinuite, iar stăpânii, în primul rând “puternicul bei negru”, au un comportament tolerant faţă de actele de brutalitate ce au loc în cetate. Deci pentru moment, sunt acuzaţi pentru îngăduirea şi nu pentru săvârşirea actelor de cruzime şi doar pe cuvântul zeiţei Fama. Spre norocul nostru, s-au păstrat două missilis (scrisoare-mesaj trimisă) din acel an şi astfel putem cunoaşte chiar de la rădăcini ancheta demarată mai târziu, în anul 1610, pe fondul acuzaţiilor aduse Elisabetei Báthori.

“Am cerut să fie prinsă Domina Nádasdy, acum o duc în cetate.”

Scrisoarea palatinului Thurzó despre reţinerea Elisabetei Báthori, 29 decembrie 1610 (Arhivele Naţionale Bytča, Corespondenţa Thurzó, III-T/12)

Reverendul lutheran Ştefan Magyari, preotul de curte al lui Francisc Nádasdy şi predicator la Sárvár, trecând prin Nagycenk, îl roagă pe parohul Mihai Zvonarich (3) să scrie o scrisoare, în numele său, predicatorului Gregor Pythiraeus (4) din Keresztúr, şi să-i ceară sfatul dacă se cade să-i permită unei femei netrebnice de a se împărtăşi.

“Dominus senior Stephanus Magiarinus hodie hac transeundo, de quisdam mecum collocutus est negociis, praecipuum tanem, de quo etiam censuram tuae d(ignitatis) r(everendae) flagitat, hoc est..........  – Domnul decan Ştefan Magyari, fiind în trecere pe aici, a schimbat câteva vorbe cu mine azi, dar mai degrabă în problema de mai jos vă cere aprecierea. În urma hotărârii unanime a decanilor se va întâmpla dojenirea stăpânului şi a stăpânei pentru tiranie. Într-adevăr există o femeie netrebnică, de a cărei activitate stăpâna se foloseşte, cât mai mult posibil, în actele de schingiuire ştiute de toţi. Deci întreabă domnul decan, s-o oprească de la împărtăşanie şi să o alunge pe acea femeie.....

Datum Cenkii 27 Martii Anno 1602

Michael Zuonarich

minister Cristii in Cenk

Manu propria” 

(EOL Archivum Generalis Ecclesiae- Góbi Imre elenchus I/a 7 no.28)

 “Ich Martinus Lüther Doctor.....” şi cei trei martori: Philip Melanchthon, Caspar Cruciger şi

Johannes Bugenhagen

Testamentul lui Martin Luther (prima şi ultima pagină)

Răspunsul pastorului Pythiraeus a fost aprobativ.

”Consilium  r (everendae) d (ignitatis) v (estrae), quod mihi mirum in modum placet, approbo....Carnificam illam, si accesserit, seorsim examinabit... -  Părerea respectabilei Dumneavoastră persoană mă uimeşte în mod plăcut, o aprob...Pe acea femeie-călău, dacă se prezintă în faţa lui, o va examina separat..”

Din ce cauze au pornit tocmai slujitorii lui Dumnezeu “război” împotriva stăpânilor lor? Una  pare a fi percepţia vremii (“turcii sunt pedeapsă de la Dumnezeu”) care se consolidase şi prin afirmaţia insistentă a protestanţilor: “cel de sus loveşte ţara fiindcă printre oameni nelegiuirea locuieşte”. Toate aceste idei au fost sintetizate de Magyari în 1602, într-o lucrare dedicată lui Francisc Nádasdy. În opinia predicatorului  pricina “multelor stricăciuni nu e Luther, ci răul ce şade printre noi”. Magyari putea să observe aceste “stricăciuni” chiar în imediata apropiere a sa. Domeniile Nádasdy au avut tot mai mult de suferit în urma războiului de 15 ani, iar acest fapt i-a întărit şi mai mult opinia. La Sárvár brutalitatea stăpânilor este sursa relelelor. Procesul verbal întocmit în 1610, cu ocazia “cercetării” Elisabetei Báthori, face referire la faptul că Magyari s-a sfătuit de mai multe ori cu cei  doi pârcălabi din cetate, cum să procedeze în legătură cu cauza. Ce fel de cauză, nu reiese din text, doar atât că în cetatea Sárvár s-au intâmplat mai multe decese neexplicate.

Nu avem date concrete când a fost Elisabeta Báthori “dojenită” de reverend pentru că accepta faptele “femeii netrebnice”, nici dacă această mustrare s-a întâmplat public, în timpul predicii din cadrul slujbei, sau în particular. Oricum, a fost un act de mare curaj din partea unui reverend mărunt, dependent de puternica familie Nádasdy. Furtuna răsărită din bobul de vânt semănat l-a măturat şi pe Magyari. După moartea lui Nádasdy, survenită în anul 1604, predicatorul a părăsit oraşul în împrejurări până azi neelucidate.

Va urma...

.......................................................

1. Familia Nádasdy  a obţinut conacul şi domeniile de la Čachtice şi Klostermarienberg în anul 1569, în schimbul cetăţii Kanizsa, predată fiscului regal, şi ca zălog pentru plata sumei de 50.000 de florini. În  anul 1602, Francisc Nádasdy mai plăteşte 36085 de florini camerei regale şi primeşte dreptul de folosinţă veşnică.(Scrisoarea de donaţie a fost emisă de regele Rudolf al II-lea la 22 august 1602) Conacul era format din trei corpuri de clădire (sub formă de U), dintre care una cu etaj, cu ferestre cu ancadramente din piatră profilată. A avut o dată  patruzeci şi şase de camere şi două saloane (şi un ceas de perete, la reparaţia căruia un meşter ceasornicar din Topoľčany a lucrat şaisprezece zile), din care nu mai rămas nimic, doar pivniţa-labirint de sub clădirea ruinată mai dăinuie şi azi. Domeniul a fost confiscat în 1671, o dată cu celelalte bunuri ale familiei, intrând în proprietatea fiscului regal, atunci când nepotul Elisabetei Báthori, marele latifundiar Francisc Nádasdy de Nádasd şi Terre Fogaras, a fost condamnat şi decapitat pentru participare la un complot antihabsburgic.

Francisc Nádasdy, în fundal: înmormântarea grofului, 1671 (gravură în cupru, Biblioteca Naţională Széchényi)

În pivniţa conacului s-a găsit o lespede cu stemă, înfăţişând o raţă sau o gâscă (azi  încastrată în zidul exterior al capelei Sfntul Anton din Čachtice). Mai departe este sarcina istoricilor să descifreze dacă e vorba de stema familiei Nádasdy ori este un însemn husit (în limba slovacă husit însemnă gâscă).

“Gâsca” de la Čachtice

Stema familiei Nádasdy

(Joan Blaeu: Regni Hungariae nova et exactissima delineatio. Amszterdam, 1664)

2. Biserica a fost fondată în jurul anului 1390, de viitorul  voievod transilvănean Stibor.

3. Era fiul unui cizmar din Sárvár (mama lui a fost servitoare la cetate), a fost audiat în “procesul”  Elisabetei Báthori.

4. Mai târziu diacon la Sárvár, a semnat ca martor testamentul Elisabetei Báthori.

FAMILIA BÁTORI I

sub lupa psihografologului

Ceasul principelui Sigismund Báthory (Muzeul Naţional Ungar) 

Sigismund Báthory (1) a rămas unul dintre personajele cele mai interesante şi controversate ale istoriei Transilvaniei. Avea doar 15 ani atunci când, în 1588, a venit la putere. Cu toate acestea, practic din primii ani de domnie, a pus bazele unei politici pe cât de riscantă pe atît de îndrăzneaţă în acel moment (2): o politică ofensivă faţă de Imperiul Otoman şi orientarea spre habsburgi.

Anul 1593 a fost anul marilor întorsături. După 25 de ani de pace otomanii declanşează un nou război (“cel lung”) la graniţa Ungariei neocupate. Împăratul Rudolf al II-lea s-a trezit implicat în această aventură sângeroasă fără prea mult sprijin. Doar Papalitatea şi Veneţia slăbite puternic în urma reformei religioase, au susţinut demersul Habsburgilor. Diplomaţia franceză a devenit un aliat al Imperiului Otoman, iar Polonia continua să fie în relaţii bune cu Poarta. Pe teatrul de operaţiuni, spre surpriza generală, creştinii obţineau succes după succes. Sigismund entuziasmat, sfătuit de un grup restrâns, a  încercat o apropiere de Habsburgi. Pater Carillo (duhovnicul iezuit al lui Sigismund) pleacă la Roma şi la Praga cu o propunere de alianţă în buzunar din partea lui Sigismund, propunere care a fost mai  degrabă o listă de pretenţii.(3)  

Kovacsóczy, cancelarul transilvănean, a fost adeptul unei orientări “tradiţionale”, pro-otomană (turcii garantau statutul statal al Transilvaniei), şi marea nobilime era de acord cu acest raţionament mai ales că, în urma contraatacurilor marelui vizir Sinan paşa, şirul victoriilor consecutive obţinute de creştini a luat sfârşit, iar în Câmpia vestică şi la graniţa de est a Transilvaniei au apărut tătarii. Opoziţia s-a manifestat deschis şi înarmat pentru menţinerea păcii cu Poarta Otomană.  Sigismund, după un simulacru de abdicare, fără prea multe sovăieli îi execută pe răzvrătiţi.

.

Neutralizarea partidei pro-otomane a descurajat din start nobilimea pătrunsă de sentimente antihabsburgice de a mai încerca să organizeze vreun complot, şi în ianuarie 1595, Sigismund Báthory a încheiat un tratat antiotoman cu împăratul Rudolf al II-lea.

Praga, palatul imperial şi colegiul teologic, 1618 ( Narodni Galerie, Praha)

“Cum la Praga, la fel şi la Alba Iulia, soarta statului era dirijată de un nevropat, de un suferind…”

(Szilágyi Sándor-Acsády Ignácz: A Magyar Nemzet Története, 1897; V, 500.l)

Drept gaj (ori răsplată), “primise” de la habsburgi o prinţesă (potrivit devizei Bella gerunt alii, tu felix Austria nubes), pe arhidecesa Maria Cristierna. Din descrierile lăsate de contemporani reiese, că la o scurtă perioadă după căsătorie Sigismund s-a schimbat radical, cel mai probabil s-a prăbuşit psihic. Făcuse tot posibilul să fie departe de casă, inventa pretexte pentru a declanşa campanii militare şi căuta succese pe câmpurile de luptă. Încerca să scape de prezenţa soţiei şi refuza, fără nici un motiv plauzibil, convieţuirea cu ea. A devenit nehotărât şi cu un  comportament tot mai ciudat, dădea dispoziţii la fel de ciudate şi lua măsuri anapoda, împingînd principatul către dezordine şi haos. Sigismund a început să fie văzut  ca o persoană dezechilibrată, iar gurile rele şuşoteau despre “niscaiva” probleme în căsnicia voievodului..

 Ottavio Zanuoli: Portretul Mariei Cristierna, 1595

 Blazonul Mariei Cristierna (caietul de desene al lui Pál Gyulafehérvári, pictorul cancelariei transilvane)

“La Serenissima è di statura picciola, di carnagione bianca, con il labro solito della bocca all'Austriaca. Occhi bianchi, ma bellissima mano che pare a me che si possi dire che no es fea che spanta, ne hermosa que mata, ma possi passare.” (Don Cesare Viadana către ducele de Mantova, 5 decembrie 1595)

Giacomo Franco: Sigismund Báthory – 1596. (OSzK, App. Metszet 417)

Relatările celor din anturajul apropiat al lui Sigismund, vizând căsnicia principelui, sunt  pline de pudoare, scot totuşi la lumină faptul că Báthory avea probleme de natură sexuală. Alfonzo Carillo şi Rudolf al II-lea scriau despre un “naturae defectus” (MHH, Diplomataria XXXII, p.191), Andrei Báthory ştia că  “nicio relaţie de felul acela nu avusese cu soţia” (MHH, II/XXX, p.91). Aceste informaţii sunt confirmate şi de alte surse (4), şi chiar de Maria Cristierna.

“Azi El a venit la mine şi aşa mi-a zis: are să-mi comunice ceva. Nu ştie ce i s-a întâmplat, Dumnezeul îl pedepseşte ori blestemele unori oameni haini l-au atins. Pentru că înainte şi el era ca toţi ceilalţi bărbaţi, dar acum nu mai este.” – scria arhiducesa într-o scrisoare către mama ei (25 decembrie 1595)

Semnătura autografă a lui Sigismund Báthory pe un document din anul 1584

În anii ’70  Klára Ács Rákos şi arhivistul Kálmán Benda, pornind de la  patografia istorică a familiei Bátori, au încercat să probeze opiniile deja formate vizavi de membri familiei, şi să obţină aşa-numitul “portret psihografologic” al acestora. Numărul insuficient de scrisori sau semnături autografe rămase a îngreunat obţinerea unei analize extinse, cu toate acestea au ajuns la rezultate interesante, rezultate care de multe ori pun în discuţie părerea istoricilor.

…şi din anul 1595

După cum ştim, în ochii istoricilor Sigismund Báthory a fost un om influenţabil, cu caracter slab, aflat la cheremul unchiului său Ştefan Bocskai, şi incapabil să-şi impună punctul de vedere. Klára Ács Rákos îi face un portret cu totul diferit de aceste opinii “stabilite” : Sigismund avea tendinţe autocratice (executarea opozanţilor săi politici s-a făcut, mai mult ca sigur, la iniţiativa lui). Cu încredere în sine şi ambiţii politice nerealiste, nu suporta să fie contrazis şi devenise tot mai despotic şi capricios.. Scrisul său trădează un echilibru psihic şi moral fragil, vanitate, înclinaţie spre cruzime, tulburări maniaco-depresive. La vârsta de  23 de ani Sigismund Báthory era un om consumat, iar pierderea potenţei sexuale a declanşat o manifestare şi mai pronuţată a declinului interior. Impotenţa se poate pune  pe seama factorilor psihologici (Maria Cristierna nu a fost o Dido), dar aici, în opinia Klárei Ács, pare cauzată de afecţiuni neurologice, efectul unei boli infecţioase. Avea, probabil, lues. Chiar dacă boala nu l-a învăluit în negura nebuniei, din când în când l-a privat de raţiune.

Andrei avea un scris echilibrat. Era, probabil, un om jovial (a fost descris de contemporani ca un “mare povestitor”), cu gândire logică, însă nu prea dotat. Scrisul din ultima sa scrisoare este al unui om cu probleme cardiace şi  de vedere la ochiul drept.

Cristofor, despre care istoricii susţin că  în ultimul an de viaţă a fost dobotât de o melancolie puternică, şi cu puţin timp înainte de a muri nu mai suporta pe nimeni în jurul său, în opinia Klarei Ács Rákos a fost un om cultivat, înţelept, care nu se aventura dincolo de capaţităţile sale, deşi era un sangvinic cu reacţii rapide, explozive. Spre sfârşitul vieţii era uzat mai mult fizic decât psihic. 
 

Al treilea frate, Ştefan Báthory era un om robust cu planuri exacte, o mână forte (Non fictus neque pictus). Dur până la cruzime (vezi revolta lui Caspar Bekies), dar realist.  Nu lăsa prea mult loc altora să se amestece în treburile sale. Guverna Transilvania ca domnitor suveran, şi a rămas adevăratul ei domnitor până la moarte. (5). Contemporanii îl ştiau sănătos, de aceea moartea lui subită a stârnit multe speculaţii. Au fost vehiculate numeroase cauze care ar fi provocat decesul: epilepsie (medicul Nicolaus Bucella), astm (medicul Simon Simonius) şi, bineînţeles, otrava. (Pe tema diagnosticului, între cei doi medici ai regelui, a izbucnit o confruntare violentă, care a durat ani de zile, şi nu a fost lipsită nici de acuzaţii nici de insulte reciproce) Cu ocazia autopsiei, efectuată de chirurgul Jan Zigulitz şi Bucella, rinichii au fost descrise ca fiind “de mari dimensiuni precum cele ale unui taur, cu o suprafaţă inegală şi accidentată – nimic de genul acesta nu am văzut vreodată”- scria Bucella. Vezica biliară conţinea o piatră, celelalte organe fiind sănătoase. În 1934, cinci medici de la Universitatea de Medicină din Cracovia (Władysław Szumowski, Jan Stanisław Ciechanowski, Tadeusz Tempka, Franciszk Walter şi Stefan Artwinski) au revizuit în detaliu descrierile şi constatările consemnate în protocolul de autopsie, şi au concluzionat cauza cea mai probabilă a deceseului: rinichi polichistic şi uremie.(6)

În opinia Klárei Ács Rákos scrisul lui Ştefan Báthory denotă un control puternic asupra faptelor proprii dar şi o trăsătură “bizară”: indiferenţă faţă de femei. (7) Exclude prezenţa vreunei afecţiuni a sistemului nervos. Dacă totuşi suferea de o boală cronică, acest lucru a ascuns, cu grijă, opiniei publice.

 

Jan Matejko: Platoşa regelui Ştefan Báthory, 1871 (Muzeum Narodowe, Kraków)

 Kunsthistorisches Museum Wien, Hofjagd- und Rüstkammer (greutate:14530 g)

Marcat a fost  şi principele Gabriel Báthory (un enfant terrible şi curvar foarte).

În opinia Klárei Ács, exista o tară în familia Bátori, semne de lues ereditar. Transmisă trei generaţii la rând, pentru această infecţie pare a fi “responsabilă”  Kata Telegdi. Afectată a fost  şi ramura ecediană a familiei. Una din fiicele Katei Telegdi, Ana, s-a căsătorit cu George Báthori de Ecsed şi a fost mama Elisabetei Báthori, supranumită “monstrul de la Csejte”.

Povestea ei o voi reda aşa cum s-a păstrat în documentele vremii, fără elemente legendare….….

...........................................

1. În literatura de specialitate, se foloseşte scrierea fonetică a numelui Bátori. Se acceptă totuşi, tacit, pentru a deosebi cele două ramuri ale familiei, scrierea cu h şi y a numelor celor din familia Báthory de Şimleu, iar numele celor din ramura de Ecsed cu h şi i.

 

Blazonul lui Sigismund Báthory (caietul de desene al lui Pál Gyulafehérvári, pictorul cancelariei transilvane)

2. În 1581 Cristofor Báthory (guverna în numele fratelui său,  Ştefan Báthory, ales rege al Poloniei)  obţinuse alegerea fiului său minor ca voievod, cu condiţia că va renunţa la instalarea iezuiţilor (în afară de Cluj, Cluj-Mănăştur şi Alba Iulia).

“…şi regele polon, citind scrisoarea, se miră cine ar avea curajul să pornească asemenea practici şi şi-ar putea dori un domnitor-copil; pentru că strigă vai Dumnezeul către ţara care are un domnitor-copil, cu mare supărare scria regele polon voievodului transilvănean, stăpânului meu” (János Gálffy, cubicularius supremus în timpul minoranţei lui Sigismund) ….şi  l-a numit singur-guvernator în fruntea Transilvaniei pe căpitanul de Oradea, János Giczi (a demisionat în 1588, când principele de 15 ani a fost majorat de către Dieta de la Mediaş)

Ferma iezuiţilor din Timişoara, 1789 (Plan, MOL, S 12 Div VIII No 0116:1)

 

3. Printre altele şi dreptul la titlul de princeps / domnitor suveran. (Dieta  nu s-a încumetat să-l învestească pe Sigismund cu acest titlul până în anul 1598.)

4. Pietro Busto, muzicianul de la curtea din Alba Iulia, pune eşecul mariajului pe seama iezuiţiilor care l-au crescut pe Sigismund: “În ceea ce priveşte dragostea, şi acum îl socotesc virgin, a primit o creştere virtuoasă.” (Történelmi Tár. 1878, 971.l)

István Szamosközy (iniţiatorul istoriografiei în limba maghiară din Transilvania) era convins că ”n-a iubit-o niciodată “ pe Maria Cristierna. O explicaţie asemănătoare dă şi Michael Weiss, primarul Braşovului, adăugând că Sigismund visa să se căsătorească cu fata ducelui de Florenţa. (Deutsche Fundgruben zur Geschichte Siebenbürgens Neue Folge. Herausgegeben von E. v. Trauschenfels. Kronstadt, 1860. Seite 148) Wolfgang Bethlen aminteşte că în 1591, Ştefan Jósika a fost trimis cu cadouri (800 kg. aur nativ) la curtea marelui duce Ferdinando de Medici  pentru a o peţi pe fiica acestuia. (Wolfgang Bethlen:…Historiarum Pannonico-Dacicarum…, Biblioteca Naţională a României,),  Sultanul însă a refuzat  să încuviinţeze această căsătorie, firmanul adus de ceauşul Mustafa suna categoric: din rândul duşmanilor Înaltei Porţi, vienezi, venetieni, spanioli, flamanzi sau florentini Sigismund să nu-şi ia nevastă. (MHH 3/3, p.288) Palatinul István Illésházy punea impotenţa principelui pe seama blestemelor sau a vrăjitoriilor.

Cronica  lui Wolfgang Bethlen, copiat de către Sámuel Barabás,“asesor autorizat” la Colegiul Reformat Bethlen din Aiud, 1770

Există supoziţii conform cărora ar fi fost homosexual, mai ales că nici contemporanii nu ştiau nimic despre vreo aventură amoroasă a lui Sigismund. Citind documentele vremii, ajungem la concluzia că nimic din cele ce numim astăzi perversiune a simţurilor sau lipsă de busolă morală, nu lipseau celor din acea epocă “puritană”. Şi Letopiseţul lui Miron Costin abundă de asemenea remarci: “…că, cu sila a câteva case de boieri luându-le fetele, peste voia părinţilor, la ţiitorie; iar oamenii de casa lui, nepoţii lui Vasile (Lupu) Vodă, mai mare silă făceau, luând băieţii oamenilor în silă, la curvie.” 

5. Ştefan Báthory n-a utilizat niciodată titlul de principe. Pe documentele sale semnează ca „vayvoda Transsylvaniae et Siculorum comes”. Pentru turci era un suveran care plătea bir Înaltei Porţi, iar pentru Europa era demnitarul feudal, un funcţionar de stat, numit în fruntea comitatelor transilvane.

6. Femeile nu au jucat un rol deosebit în viaţa sa (a nesocotit chiar şi planul reginei Caterina de Medici, privind o  căsătorie între el şi o domnişoară de onoare de la curtea  franceză). A rămas neînsurat până la vârsta de 42 de ani, dar  a  făcut cel mai profitabil mariaj dintre toţi aristocraţii transilvăneni. Acceptând căsătoria cu Anna Jagiełło, a obţinut tronul Poloniei. În cei 10 ani, cât a durat mariajul lor, Ştefan Báthory s-a întâlnit cu Anna doar de câteva ori, întotdeauna în public.

7. Este cunoscut faptul că tatăl său a avut  podagră, iar el în tinereţe suferea de eruptii cutanate. În 1575 medicul Giorgio Blandrata îi face tratament  pentru o ulceraţie la picior care nu se mai vindeca. (În corespondenţa dintre cei doi nu apare nicio referire la vreo afecţiune a lui Báthory). Pornind de la aceste date, şi de la faptul că doctorul Wojciech Oczko i-a dedicat lui Ştefan Báthory o lucrare despre sifilis, medicul  Emil Wyrobek suspiciona o boală venerică. 

Articolul doctorului Emil Wyrobek, referitor la boala regelui Báthory, a apărut în revista Kuryer Literasko-Naukowy, 1929/40.

ISTORII MĂRUNTE

Un consul şi doi putti din Ausburgul săsesc.

Carte poştală ilustrată, editată pentru Sibiu în 1893

(Tipărită la Sibiu, litografia colorată: Firma Rosenblatt, Frankfurt am Main)

În secolele XVI-XVIII, în Transilvania şi Szepesség (Zips/Scepusius/Spiš) arta săsească s-a afirmat cu o pronunţată notă distinctivă, datorită manierei în care saşii, “germanissimi germani”, au suprapus influenţele renascentiste peste o tradiţie bine marcată a artei germane, stilul gotic târziu. După Mohács această viziune artistică  începe să câştige  tot mai mult teren, pentru a deveni apoi oarecum obligatoriu în sfera habitatului săsesc. Izolarea relativă a Transilvaniei, limitele impuse de diferenţele confesionale şi faptul că patriciatul începe să capete din ce în ce mai multă înrâurire, au  condus şi la schimbări de gust în mediul comanditarilor. Rolul de mecenat de altădată, jucat de curţile princiare sau episcopale, acum este preluat de nobilimea provincială şi de burghezie, iar influenţele artei de curte de sorginte italienească au fost filtrate şi transformate conform gândirii locale. Varianta săsească a Renaşterii germane evoluează spre o artă orăşenească şi va sta cam în exclusivitate în slujba elementelor burgheze. 

Consul sibian

Alabastru, înălţime: 33 cm; secolul al XVII-lea

(Budapesta, Galeria Naţională Ungară, nr.inv.55949)

Materialul şi croiul îmbrăcămintei purtate de consul prezintă caracteristici renascentiste moderate: haina  este lungă, cu găitane şi guler larg  pe umăr. Dolmanul din brocart cu motive vegetale, vrejuri ondulate şi flori, se încheie în faţă, până la brâu, cu nasturi ţesute de găitănărie. Încins în talie cu o centură colorată înnodată multiplu, faţa dolmanului, de la  brâu în jos, are un croi oblic. Veşmântul, cu suprafeţe liniştite, învăluie trupul simplu, natural şi decent.(1)

Gustul uşor amar al stilului gotic nord-european încă persista, când veneau deja pe rând noutăţile Renaşterii. Datorită legăturilor strânse pe care saşii le-au avut cu spaţiul cultural de limbă germană, aceste idei cunosc o răspândire  rapidă, chiar dacă aceasta se realizează timid şi mult mai tîrziu decît în celelalte ţări. Rareori vedem piese care ţin pasul cu moda italienească sau cu cea central-europeană, cu toate acestea acel amestec între elementele constructive (italieneşti) şi decorative (germane), atât de pregnant în Szepesség, în Transilvania este mai greu de surprins.

Putto cu stema regelui Vladislav al II-lea, începutul secolului al XVI-lea

Lemn de tei, tempera, aur; înălţime: 83 cm;

(Budapesta, Galeria Naţională Ungară, nr.inv. 55959.1)

Putto cu stema Sibiului, începutul secolului al XVI-lea

Lemn de tei, tempera, aur; înălţime: 84 cm

(Budapesta, Galeria Naţională Ungară, nr.inv. 55959.2)

Cei doi putti fără aripi (deci nu-şi doresc să fie îngeri!), înveşmântaţi cu o bucată de satin în zona şoldurilor, ţin în mâna dreaptă  câte un scut de tip “tête de cheval”. Probabil aparţin genului triumfal, deoarece iniţial ţineau ceva (cunună? cornul abundenţei?) şi în mâna stângă. Au părul cârlionţat, aurit, aşa cum e redat Pruncul în perioada goticului târziu.(2). Rămăşiţele amintirii goticului sunt şi bogatele falduri ale veşmântului şi persistenţa aurului. Cei doi putti de la Sibiu nu  se deosebesc prea mult de cele preferate în Italia secolului al XV-lea (3) Cu corpul uşor plinuţ dar cu o arhitectură bine proporţionată, plasat într-un armonios contrapost, totuşi au în ei ceva complicat şi confuz. (Dar oare  întotdeauna e nevoie doar de un quattrocento?) Nu sunt perechi, nu sunt simetrice. Iniţial, probabil, au fost mai multe exemplare, şi au fost statuete decorative într-o clădire laică (scară interioară din primăria veche?).

.............................

1.

Carte de tipare din 1641 (Zeben/Cibinium/Sabinov)

Medalion cu portretul lui Valentin Frank, colecţia Miklós Jankovich

(Aur, rubine, perle, smalţ colorat; 5,6 cm x 4,3 cm; Sebastian Hann)

Budapesta, Galeria Naţională Ungară

Registru-inventar nr.133: "Numisma aureum Valentini Frank, consulio Cibiniensis et Comitis Saxonum Transylvania; posteriore vero insignia gentilitia eiusdem Frank cum hac inscriptione “VALENT. FRANCK. C.T.P.C.S.C.C.C.F.R” exhibente; "

2.

Madona cu pruncul, 1420, Biserica Sfinţii Filip şi Iacob, Toporec (Slovacia),

(Budapesta, Galeria Naţională Ungară, nr.inv. 57.15.M)

3.

Andrea Bregno, Ospedale di Santo Spirito, Roma