WLADISLAUS DRAGWLYA I.

(Arhivele Statului Sibiu, Arhivele Naţionale Săseşti, Urkunden U 454 / 3 32)

În 1460, Transalpina a încetat plata tributului şi aplicarea sistemului de devşirme, dar voievodul a evitat orice alt conflict cu Înalta Poartă.  După istoriograful turc Mehmed Neşrî, Vlad  doar după căderea Trapezuntului a provocat război cu turcii.(1)

„Zic unii, că după ce padişahul Mohammed s-a întors la Stambul din campania împotriva Trabezonului,... Paşa Ishac a înaintat o plângere împotriva lui Eflâk-oglu.... pe Eflâk-oglu [sultanul]  l-a chemat la Poartă....Apoi a venit solie dela  Eflâk-oglu. ...«.dacă eu părăsesc ţara şi vin acolo, pe principele Ungariei îl vor aduce şi domnitorul lor îl fac..»... [sultanul] nebănuind viclenia lui.... Pe Hamza bey çakirdşi başi, beyul sangeacului Nigeboli, l-a trimis acolo.....s-a dus pe malul Dunării, unde a făcut o tabără. Acel blestemat, numit Kazıklı Voyvoda, în toiul nopţii a trecut Dunărea îngheţată şi l-a atacat pe Hamza bey. Mulţi musulmani au fost tăiaţi. Pe Hamza bey l-au capturat, iar pe Junis bey l-au făcut martir..... trimiţând capul lui Hamza bey la regele Ungariei cu asemenea mesaj: „Să ştii, am devenit duşman al turcului”. Astfel lumea întreagă a aflat că acest ghiaur a devenit duşmanul padişahului........Trecând Dunărea, [sultanul] a intrat în ţara Walahă, .....Această bătălie s-a dat în anul al 866-lea al Hijrei” (2)

Lupte în Croaţia

Leonhard Beck: Der Weisskunig (gravură în lemn)

Se pare, că în momentul iniţial, neplata tributului nu a fost considerată de Stambul ca un act de nesupunere din partea lui Vlad. Regele Matthias fiind în tratative secrete cu turcii pentru a încheia un armistiţiu, există posibilitatea ca incursiunile voievodului în Ţara Bârsei să fi fost interpretate de către sultan  drept o presiune asupra lui Matthias, şi neplata tributului nu necesita măsuri represive.

Bertoldo di Giovanni: Mehmed al II-lea

MAVMET. ASIE. AC. TRAPEZVNZIS. MAGNEQVE. GRETIE. IMPERAT

Nu cred că temperamentul său înfiorător l-a mânat pe Vlad să forţeze, tocmai în acel moment, un conflict cu sultanul. Pentru voievod acest război s-a ivit într-un moment foarte nepotrivit.

Imperiul otoman nu era supus la nici o presiune din exterior. Coaliţia antiotomană relansată de papa Pius al II-lea s-a risipit, încercările principilor orientali şi ale lui Uzun Hasan de a găsi aliaţi în Europa s-au soldat cu eşec, iar regele Ungariei, Matthias Corvinul, îşi îndreptase eforturile spre stabilizarea propriei sale situaţii, evitând conflictul cu turcii. (3) Tânărul rege ducea o politica defensivă. Singura „măsură antiotomană” întreprinsă de Matthias în această perioadă, a fost aceea de a  încerca păstrarea  Bosniei şi a Transalpinei, state tampon între regatul ungar şi imperiul lui Mehmet al II-lea. Dar înafară de câteva palide măsuri de prevenţie, Matthias privea inactiv căderea celor două state.

La 10 februarie 1459, Matthias îl recunoaşte rege al Bosniei pe Stjepan Tomašević, în schimbul unui jurământ de credinţă depus de către acesta.(4) Cosuzeranitatea turco-ungară instaurată asupra Transalpiei şi plata tributului către Poartă, la începutul anului 1459, aduce o înăsprire a relaţiilor dintre Vlad şi Matthias. Temându-se de o eventuală trădare, din precauţie, la 10 aprilie 1459 regele interzice braşovenilor să mai vândă pharetram, clipeos et alia arma bellica ad partes transalpinas - tolbă, scuturi şi alte arme de război în Transalpina. 

 Braşov,1689

La sfârşitul anului 1459 sau în prima parte a anului următor, Vlad va face o a doua învoială  la pace cu Ungaria. Vestea că Vlad „ar umbla după lucruri noi” (Chalcocondyles) a stârnit nemulţumirea sultanului.

„Deoarece el a fost creatura Porţii Invincibile, această faptă a lui a fost notată, fiind păcat pedepsibil” (Tursun bey)

Vlad nu a avut altă alegere decât atacul, cu toate puterile sale. De a pricinui, fără alegere, cât mai multă pierdere, daună şi prejudiciu sultanului.

Prima învoială la pace faţă de Ungaria. Vlad îl recunoaşte pe regele Ladislaus Postumus domino nostro. Târgovişte, 6 septembrie 1456 (Arhivele Statului Brasov, colecţia Schnell,U 463)

 .................................................

1. Majoritatea izvoarelor narative afirmă că atitudinea Porţii faţă de Vlad s-a schimbat doar în timpul ori imediat după campania împotriva Trapezuntului.

„Anno 6970 (Cristi 1462) Walachiae Vaivodae per apocrisiarium ininngit, ut ad se venerandum cito veniat, et adolescentes quingentos adducat, annuumque tributum aureorum nummorum decem millia afferat. respondet Walachus aureos se solvendo paratos habere, adolescentes tradere non posse.......his auditis tyrannus exasperatus....mandatque ut tributum afferant: ceteris se prospecturum esse”- Anul 6970 (1462 după Christos) trimite la Voievodul Wlachiei un sol, amintindu-i să vină în grabă la plecăciune  şi să aducă [cu sine] 500 de adolescenti şi tributul ce-l dă în fiecare an,  zece mii de galbeni de aur. Walachul i-a răspuns, galbenii îi are de dat, adolescenţi însă nu poate oferi....auzind tiranul [aici: sultanul] acesta, s-a înfuriat.... aduceţi tributul: celelalte lucruri le voi cerceta eu. (Ducae, Michaelis Ducae nepotis: Historia Byzantina, Bonn 1834, pag.345 – Editat: Immanuel Bekkerus)

2. Al  866-lea an al Hijrei: 6 octombrie 1461 – 25 septembrie 1462

3. La 13 octombrie 1458, Pius al II-lea, prin bula papală Vocabit nos Pius, impune organizarea unui congres pentru a administra criza în care se afla Europa în urma expansiunii otomanilor. Dar în secolul al XV-lea ideea unei cruciade antiotomane a fost anacronistică. Aproape nicio putere importantă a lumii creştine n-a răspuns la chemarea lansată de Pontiful Roman. Din cauza indiferenţei capetelelor încoronate, Congresul de la Mantova nu va avea nici un fel de urmare.(Papa Pius al II-lea, proeminentul umanist, dă dovadă de un comportament politic lipsit de realism şi în „Scrisoarea către Mahomed” -Epistula ad Mahumetem- , rugându-l în mod imperativ pe sultanul Mehmet al II-lea să treacă, cu tot poporul său, la creştinism)

Din relatarea lui Fra Ludovico da Bologna, legat al papei în Georgia, ştim de o solie a principilor orientali din Georgia, Mingrelia, Abhazia, Trapezunt şi a lui Uzun Hasan, stăpânul Persiei. Au venit pe ruta Colchis-Sciţia-Don-Dunăre-Ungaria-Germania. În octombrie 1460 erau la curtea împăratului Friedrich al III-lea, oferind  europenilor peste 150000 de luptători bine înarmaţi în caz că europenii îl vor ataca pe Mehmed al II-lea. Au mai purtat discuţii şi în Veneţia, dar acest tur de negocieri al solilor orientali a fost nul. Scrisoarea împăratului Friedrich al III-lea către Uzun Hasan, din 17 octombrie 1460, în care îşi exprimă speranţa în ajutorul promis, nu a fost decât o scrisoare de curtoazie.

Sigiliul împăratului Friedrich al III-lea

Coroana regatului era în posesia împăratul Friedrich de Habsburg. Matthias a fost investit rege prin inthronisatio (aşezare pe tron), deci legitimitatea regelui a depins de recuperarea coroanei. Negocierile erau purtate pentru Matthias, dar fără participarea lui. (Matthias a primit drept de semnătură la 16 iulie 1463) Papa Pius al II-lea dezamorsase diferendul (se pare, mai mult pentru a-i permite regelui Matthias de a se implica mai mult în viitoarea cruciadă plănuită de Roma) A trimis diplomaţi pregătiţi la curtea regilor Habsburgi şi, după cinci ani de tergiversări,  Friedrich al III-lea a renunţat la coroană .....pentru suma de 80000 coroane-aur.

4. In iunie Stjepan e acuzat deja de trădare, cedase turcilor cetatea de importanţă strategică Smeredevo. (Ambasadele lui Stjepan la curtea papală dau o explicaţie ceva mai „nuanţată”: Stjepan a dat cetatea Smeredevo văduvei fostului despot, Lazar Branković, dar Jelena a cauzat atâtea probleme celor din cetate, încât regele Bosniei l-a numit guvernator al cetăţii pe Mihail Bogević. Jelena l-a otrăvit, iar oamenii cetăţii temându-se pentru viaţa  lor, au chemat turcii în ajutor.)

ISTORII MĂRUNTE

O domniţă de la Argeş la curtea regelui Ludovic de Anjou

Tapiserie de mătase, secolul al XIV-lea
(Bupesta, Muzeul de Istorie)

În secolele al XIV-lea şi al XV-lea regatul ungar era, de departe, cea mai mare putere în Europa Centrală şi de Est, şi voievozii munteni (1) nu puteau evita intrarea în sfera ei de influenţă politică şi militară. Relaţiile cu Ungaria erau importante pe plan economic şi social, dar tendinţa permanentă a statului muntean a fost de neutralizare a  condiţiilor de dependenţă faţă de puterea suzerană. Periodic, voievozii munteni „aveau grijă”, ajutaţi fiind de poziţia geopolitică a ţării, ca relaţiile politico-militare cu regatul ungar să nu devină unilaterale. Curtea lui Ludovic de Anjou era una din marile centre culturale ale Europei şi datorită influenţelor feudale puternice dinspre regatul ungar, pătura cea mai bogată a statului muntean a pornit spre o formă de viaţă vestică, cavalerească.

În secolul al XIV-lea Transalpina asigura apărarea a două drumuri comerciale internaţionale, veniturile sale din taxe vamale şi de pe urma târgurilor au fost considerabile, dar economia a crescut şi datorită unei politici comerciale proprie: favorizarea comerţului activ. S-a format o puternică pătură de aristocraţi, care prin privilegiile şi obligativităţile sale, a luat tot mai mult contact cu o cultură latină specifică, caracteristică Ungariei, şi din ambiţie,  aspiraţie spre o egalitate, a început s-o imite. Privind civilizaţia cu caracter material, Transalpina secolelor al XIV-lea şi al XV-lea  era mult mai apropiată de Buda şi de Cracovia decât de îndepărtatul Bizanţ. (2)

Gonfalon unguresc, cca. 1350 (Bernisches Historiches Museum)

În vara  anului 1344 Alexandru Basarab (în calitate de asociat la domnie ?) vine în Transilvania şi face un act de supunere. Recunoaşte ca suzeran pe Ludovic I, primind în schimb protecţia regelui (3) Una din condiţiile înţelegerii sale cu regele angevin a fost o apropiere (care se va dovedi tranzitorie) de biserica catolică. După diploma fiului său Vladislav, Alexandru a recunoscut jurisdicţia diocesană a episcopului Transilvaniei asupra catolicilor din Transalpina. (4) „Nu poate fi întâmplător că, începând de la sfîrşitul anului 1345, ambasadele lui Ludovic la curtea Ţării Româneşti l-au avut drept actor principal pe Dumitru (5), episcopul de Oradea, o figură a bisericii catolice şi nu un curtean laic.„ (Ovidiu Pecican)

Relaţiile dinastiei basarabilor cu regatul ungar, legăturile sale cu  biserica catolică s-au păstrat şi în urma unor căsătorii dinastice. Probabil în perioada omagiului vasalic depus s-a căsătorit Alexandru Basarab cu o catolică, cu Clara din neamul Kwkenes-Rajnald, iar o fiică a voievodului transalpin cu ducele de Opulia, rudă apropiată a angevinilor.(7) 

Gonfalon unguresc, cca. 1350 (Bernisches Historiches Museum)

Ladislaus de Opulia  (8) a fost fiul ducelui Bolko al II-lea şi fiul nepoatei de soră a regelui polon Kazimir cel Mare.(Wladislaus dux Opulie ex filia sororis Kazimiri regis natus) Primul document care face referire la căsătoria lui Bolko al II-lea datează din 23 mai 1327, aşadar, este posibil ca anul 1328 să fie anul de naştere a lui Ladislaus. La data logodnei cu fiica voievodului transalpin avea în jur de şaptesprezece ani şi era unul dintre însoţitorii regelui, Ludovic a venind în Transilvania  pentru a echilibra veşnica dispută între episcopul Transilvaniei, nobilime şi saşi. 

Piatra funerară a lui Bolko al II-lea de Opulia (azi Opole, Polonia)

(Mănăstirea franciscanilor)

Sigiliul lui Bolko al II-lea, 1321

Până la moartea tatălui său, survenită în anul 1356, Ladislaus a trăit la curtea regelui Ludovic. După această dată îl găsim la Oppeln, fiind co-prinţ al ducatului (cu fraţii săi Bolko al III-lea şi Henrik). Ca descendent al casei regale poloneze avea ca parte componentă a stemei sale acvila Piaştilor.

Sigiliul heraldic al ducelui de Opulia

Sigiliu rotund, imprimat în ceară naturală.Ø 31 mm.(Anul 1367) Câmpul sigilar: coif închis, asezat în profil. Cimier: pe coif şezând acvila poloneză, pămătuf din pene în formă de evantai. Legenda:· S · LADISLAI DVCIS OPVLIA·

Nu ştim nimic despre viaţa domniţei de la Argeş, numele ei nu a fost consemnat în documentele vremii. Bănuim doar că la botez, chiar înainte de căsătorie, a primit numele de Elisabeta, şi îl însoţea peste tot pe soţul ei.

În Statutarius-ul capitlului din Oradea, la anul 1374, figurează o pomenire:”Altare Sancte Elisabete iuxta aram minorem beate Virginis instituit et dotavit Ladislaus dux Opulie, olim palatinus Hungarie pro anima consortis sue, filie Alexandri vayvode Transalpine, que ibi est sepulta„– Lângă altarul cel mic al Fericitei Fecioare, Ladislaus, duce de Opulie, nu de mult timp palatinul Ungariei, a întemeiat şi a dotat un altar în cinstea Sfântei Elisabeta, pentru sufletul consoartei sale, fiica voievodului transalpin Alexandru, înmormântată acolo (vechea Catedrală episcopală din Oradea).

Stema ducatului Opulia, secolul al XIV-lea

Stema ducatului Opulia, secolul al XIII-lea

A murit probabil la sfârşitul anului 1365 (9), când Ladislaus a revenit în Ungaria pentru a duce tratative în numele regelui Ludovic I  cu  împăratul Carol al IV-lea. La 25 martie Ladislaus este la Praga, cu o scrisoare de acreditare din partea reginei mame Elżbieta Łokietkówna, pentru a discuta condiţiile preliminare pentru o logodnă între Václav, fiul împăratului şi rege al Boemiei, cu Elisabeta, fiica defunctului Prinţ al Transilvaniei (fratele regelui Ludovic de Anjou).

Cu fiica voievodului transalpin ducele de Opulia a avut trei fiice.

-  Agnes, în perioada 17 iulie 1367 – 30 iunie 1378 o găsim la mănăstirea călugăriţelor Clarisse din Stary Sącz (Polonia).

-  Anonimă, în 1369 intră la mănăstirea Clarisselor din Vetus Buda

 Fosta mănăstire a Clarisselor din Vetus Buda (azi Óbuda)

-  Elisabeta, logodită cu  Jodok, fiul Markgrafului de Moravia.

Într-o scrisoare din octombrie 1372, împăratul Carol al IV-lea vorbeşte de Elisabeth, Herzogin von Oppeln, fiica Nadirspan-ului Ungariei, soţia (elichen wirtynne) Markgrafului Jodok. Elisabeta a primit de la tatăl ei  o dotă (czu Heymstewer) de 12.000 de florini de aur, iar de la Jodok 6.000 de groşi praghezi. Nu ştim ce s-a întâmplat în următorii doi ani. Nu ştim dacă Elisabeta a murit, sau căsătoria ei a fost doar una per procurationem (prin reprezentanţi) şi nu s-a consumat. La 19 martie 1374, dintr-o scrisoare a regelui Václav (19 martie 1374) aflăm că, la comanda regelui Ludovic de Anjou, Jodok se va căsători cu Anges, sora lui Ladislau de Opulie. (Codex diplomaticus et epistolaris Moraviae, Brünn, 1878, pag 191 şi 219

Cunnigunda filie ducis Opulye...

Sora ducelui Ladislau de Opulie, călugăriţă la mănăstirea Clarisselor din Vetus Buda, în anul 1367  primeşte de la regina mamă Elżbieta Łokietkówna venitul vămii de la Suncti Jacobi (aşezare dispărută) (MOL, DL 5798)

...........................................

1. Atât Basarab cât şi fiul său Alexandru (până în 1359) au purtat titlul de voievod, niciunde ei nefiind amintiţi ca domni. În Evul Mediu titlul de domn era obţinut prin filieră eclesiastică (se acorda fie de Roma, fie de centrul ortodox de Constantinopol). Recunoasterea lui Alexandru ca domn era imposibil de obţinut de la pontiful Romei, dar Constantinopolul a condiţionat primirea titlului de domn doar de înfiinţarea mitropoliei Ungrovalahiei. Titlul de samodrajavni gospodar (domn singur stapânitor) de pe piatra tombală a lui Alexandru Basarab este legată, aşadar, de naşterea mitropoliei.

2. Obiectele din mormântul princiar de la Curtea de Argeş vorbesc despre măreţie şi pompă la curtea transalpină. Putem trage aici o  primă concluzie: privind acele îmbrăcăminte (dantela de la guler: din mătase şi fir, realizată în tehnica „pointe de Venise”) şi bijuterii, posesorul lor a avut o prezenţă măreaţă, demnă de orice rege sau domnitor din vremea sa. O caracteristică a curţii muntene de la sfârşitul secolului al XIV-lea a fost strălucirea, lumina, fastul, şi nu o simplitate, nu o dezvoltare insuficientă sau o cultură materială inferioară.

Paftaua de la Aachen (donaţia lui Ludovic de Anjou capelei ungare din domul de la Aachen)

(Aachen, Domschatz)

Paftaua de la Argeş (atelier de giuvaergiu din Sibiu ?)

(Muzeul Naţional de Istorie a României)

3. Probabil în iunie. Nu sunt documente care să probeze prezenţa regelui în Transilvania înainte de anul 1344. Itinerariul lui Ludovic de Anjou din vara anului 1344:

11 iunie   - Visegrad

15 iunie   - Brasov

  4  iulie   - Biertan

 24 iulie   - Alba Iulia

  4 august - Zvolen

4. „ Vladislav, din graţia Domnului şi al regelui Ungariei, Voievod al Transalpinei, Ban de Severin şi duce de Făgăraş” invită pe toţi catolicii din Transalpina să primească cu onoare pe episcopul catolic care va veni să sfinţească bisericile catolice. ”...per totam terram Transalpinam constitutis suam gratian et fauorem. Noueritis, quod nos saluti nostrae consulentes pe Venerabilem in Christo Patrem, Dominum Demetrium Episcopum Ecclesiae Transyluanae, cui scilicet Ecclesiae et eius Episcopo a temporibus Praedecessorum nostrorum ac bonae memoriae condam Alexandri, Patris nostri carissimi, iure Dioecesano dinoscitur fore subiecta.....Datum in Argyas, .......Anno Domini MCCCLXIX” 

Ladislau, Dei et Regis Hungariae gratia, Vajuoda Transalpinus, et Banus de Zewerino, nec non Dux de Fogaras

(Biblioteca Documentara ''Batthyaneum'' Alba Iulia)

5. Demetrius de Futak. Va fi ambasadorul regelui Ludovic vreme de zece ani.

 În anul

1324 - Magister Demetrius Cantor Budensis

1331 - Magister Demetrius Cantor Budensis ac Subcollector Waradiensis

1341 - Canonicus Ecclesiae Waradiensis, Capellanus, ambasade în Italia şi la Avinon

1342, decembrie - Prepositus Ecclesie de Veteri Buda

1345, august – „electus Waradiensis obtinet”, episcop de Oradea

6. Din căsătoria cu Clara a fost probabil şi Voislav, mort în ianuarie (1366 ?), al cărui mormânt a fost descoperit la Curtea de Argeş (Virgil Drăghiceanu în „Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice” X-XVI, Bucureşti, 1917-1923, p. 52.)

Într-un document din 8 septembrie1377 (al cărui conţinut s-a păstrat într-un transumpt) este amintit un frate al lui Vladislav (Layk în actele cancelariei regale) şi fiu al lui Alexandru Basarab, cu un nume greu de explicat. „ in terra Bozorabiae supra Rippiam fluvii Danubii qoandam contra Godon fratrem Layko de Eadem fortissimum nostrum Adversarium conflictum habuissemus” În 1335, Carol de Anjou îi amintea într-o diploma regală pe „Basarab Olatul şi fii lui:” Bazarab Olacum et filios eius” Oare este vorba de un al treilea fiu sau doar de o transcriere gresită a numelui Radu (Godon-Radon)?

(MOL, DL 67401)

Ladislaus de Opulia a fost  înrudit  cu casa  Anjou din Ungaria.

Tabelul genealogic al ducilor de Opulia (Mănăstirea franciscanilor din Oppeln)

7. Regele Ludovic I îl numeşte palatin (comes palatinus) în luna mai 1367. Primul sigiliu oficial al noului Palatin poartă însemnele heraldice ale case regale poloneze (acvila încoronată, cu aripile desfăcute).

Rămâne palatin până în anul 1372 (între timp va primi şi titlul de comite de Bihor, de Keve, de Caraş şi de Timiş), când va fi numit voievod vasal al Haliciului şi Lodomeriei.

LADISLAUS D’I GRATIA DUX OPULIENS..VELUNENSIS ET TERRE RUSSIE DOMIN. ET HERES.·

După încoronarea lui Ludovic de Anjou ca rege al Poloniei (Ludwik Węgierski), timp de doi ani a fost guvernatorul Poloniei (1378-1380). Din cauza opoziţiei tot mai promunţate a aristocraţiei poloneze, regele îl schimbă din această funcţie, dar cârmuirea treburilor statului polon, până la moartea regelui, rămâne pe mâinile ducelui de Opulia. Drept compensaţie, primeşte de la Ludovic ducatele Wieluń, Kujawien şi Dobrzyń.

Într-un document  emis la Jägerndorf (azi Krnov, Cehia)  la  28 februarie 1390, se intitulează „Wir Ladisla von gotes gnaden herczog zu Opul, zu Wielun, zur Cuija, zu Dobrin” Moare în anul 1401, la Oppeln.

8. În anul următor, Ladislaus este deja căsătorit cu Ofka (Eufemia), fiica ducelui de Mazov.Din această căsătorie a avut  două fiice.

Caterina, s-a născut în martie 1367, şi s-a căsătorit (înainte de 25 iunie 1388) cu Henrik, duce de Glogau (Głogów).Moare la 6 ianuarie 1420.

Hedwiga, s-a născut în 1368 (după 26 martie), a fost căsătorită cu  prinţul lituan Wigunt (la botez primind numele de Alexandru) de Kiernowo. Primeşte o dotă (la 12 mai 1390) de ”sex millia marcarum grossorum Pragensium”. S-au stabilit la Leslau (Włocławek), dar Wigunt moare peste doi ani.

Ofka a murit în 1418, înainte de 3 martie.

SIGILLA II

Elemente heraldice, sigilii de regi, prinţi, demnitari şi oraşe din perioada angevină

 

Sigiliul palatinului Ladislau, duce  de Opulia (Ladislau de Opeln)

Sigiliu imprimat în ceară naturală.Ø 75 mm. (anul 1369) Câmpul sigilar: Palatinul călare, armură, sabie scoasă din teacă, pe scut se distinge un  şoim cu aripile desfăcute. Figura şoimului e prezentă atât pe coiful cavalerului (cimier) cât şi pe valtrap şi pieptarul calului. Legenda: · LADISLAVS DEI GRÁCIA DVX OPVLIE PALATINVS ET IVDEX COMANORVM REGNI HVNGARIE · (MOL, DL 5787)

Ladislau de Opeln a fost căsătorit cu una din fiicele domnitorului Alexandru Nicolae.

Sigiliul Capitlului din Cenad (capitulum cathedrale)

Sigiliu atârnat, imprimat în ceară naturală.Ø 48 mm. (Anul 1381) Câmpul sigilar: Sfântul Gheorghe, ucigând balaurul. Legenda: · S CAPITVLI ECCL/I/E /C/ENADIEN· / sigillum capituli ecclesie Cenadiensis / (MOL, DL 6770)

Sigiliul mare al Capitlului din Oradea (capitulum cathedrale)

Sigiliu atârnat, imprimat în ceară naturală.Ø 46mm. (Anul 1338) Câmpul sigilar:  regele Ladislau cel Sfânt cu însemne regale – secure şi glob imperial. Legenda: · S MAI CAPLI WARADIEN ECCE AD PRIVILEGIA / sigillum maius capituli Waradiensis ecclesie ad privilegia/ (MOL,DL 3171)

Sigiliul Conventului  din Cluj-Mănăştur

Sigiliu atârnat, imprimat în ceară naturală.Ø 55 mm. (Anul 1362) Câmpul sigilar: pe tron cu baldachin, Sfânta Fecioară cu Pruncul, purtând o coroană deschisă, cu trei fleuroni arcuiţi spre exterior. Legenda: · S /CONVEN/TVS BTE VIRGINIS D COLMONTVRA/ sigilum conventus beaté virginis de Colusmonustura/ (MOL, DL 5357)

Sigiliul oraşului Buda (Pesta Nouă)

Sigiliu atârnat, imprimat în ceară naturală.Ø 70 mm. (Anul 1337) Cetate cu trei turnuri. Pe dosul sigiliului : câmp floral, scut triunghiular împărţit orizontal în şapte fascii.Legenda: ·SIGILLVM NOVI CAST/RIPESTI/ENSIS· S HAC SV/B CONCLAVI P/EST CASTRI VERB A SERATI· (MOL, DL 3110)

Sigiliul este cunoscut din anul 1292.

Sigiliu oraşului  Vetus Buda

 Sigiliu atârnat, imprimat în ceară naturală.Ø 54 mm.(Anul 1395) Cetatea reginei Elżbieta Łokietkówna, soţia lui Carol de Anjou, blazonul casei Anjou din Ungaria şi acvila poloneză. Legenda: SIGILLVM CIVITATIS VETERI BVDENSIS (MOL, DL  8109) 

Sigiliul oraşului Strigoniu (tipar sigilar)

Typarium din bronz aurit,Ø 70mm, secolul al XIII-lea. Poartă decorată, patru turnuri exterioare, palat aflat în incinta cetăţii, cu o fereastră ogivală,  cu decor bogat de mulură. Posibilă figurare a oraşului. Pe dosul sigiliului: scut triunghiular împărţit orizontal în nouă fascii. Legenda:· SIGILLVM LATINORVM CIVITATIS STRIGONIENSIS/ SECRETVM LATINORVM CIVITATIS STRIGONIENSIS· (Muzeul Naţional Ungar)

Sigiliul oraşului Trau (azi Trogir, Croaţia)

Sigiliu atârnat, imprimat în ceară roşie, Ø 63 mm (Anul 1332) Ziduri crenelate, colţurile şi curtinele incintei fortificate de câte un bastion. Posibilă figurare a oraşului. În poarta cetăţii figura Sfântului Laurenţiu, patronul catedralei din Trau. Legendă: · SIGILLUM CHOMUNIS CIVITATIS TRAGÜRIENSIS/ sigillum communitatis civitatis Traguriensis (MOL, DL 40607)

Sigiliul Scaunelor săseşti sibiene

Sigiliu atârnat, imprimat în ceară naturală.Ø 62 mm.(Anul 1373). Câmpul sigilar: lobat, coroană cu patru fleuroni, deschisă. Trei scuturi-ecuson: cu blazonul casei Anjou din Ungaria, cu acvila poloneză, iar pe al treilea se distinge o coroană şi o trinchetă foliată cu foi de tei. Legenda: ·S CIBINIENSIS PROVINCIE AD RETINENDAM CORONAM · (MOL, DL 41626)

În temeiul  privilegiilor primite în anul 1224, scaunele săseşti  dispuneau şi de folosirea sigiliului propriu.

Sigiliul lui Godokalh, notarul scaunului Sibiului

Sigiliu atârnat, imprimat în ceară naturală.Ø 29 mm. (Anul 1323). Câmpul sigilar: scut de formă triunghiulară, cu două săbii încrucişate. (MOL, DL 2165)

Primele însemne heraldice ale stemei sibiene.

 

Sigiliul comesului de Thalmats (Tălmaciu)

Sigiliu atârnat, imprimat în ceară naturală.Ø 30 mm. (Anul 1323) Legenda : · S. COMITIS NICOLAI DE TVLMAS (MOL, DL 2165)