TURNEUL LUI FRANZ LISZT ÎN TRANSILVANIA ŞI MOLDOVA (1846-1847)

În cadrul „Zilei sectorului II”, Autoguvernarea de Naţionalitate Română din acest sector al Budapestei, în 15 iunie 2013 a organizat programul cultural intitulat „Relaţii muzicale româno-maghiare”. 

În cadrul acestui program cultural Maria Berényi a enumerat pe scurt o cronologie a relaţiilor muzicale româno-maghiare. Din acestea s-a prezentat cîteva aspecte. Maria Berényi a subliniat că în cadrul acestui program este, credem, prilejul cel mai potrivit pentru a evoca turneul pe tărâmuri româneşti al compozitorului şi pianistului Franz Liszt, desfăşurat în perioada 2 noiembrie 1846-24 ianuarie 1847. Liszt avea, aşadar, 35 de ani şi se afla în plină efervescenţă creatoare atunci când a susţinut nu mai puţin de 19 concerte în săli de festivităţi şi palate din Timişoara, Lugoj, Arad, Sibiu, Cluj, Aiud, Bucureşti şi Iaşi. Publicul l-a aclamat îndelung şi l-a tratat ca pe un rege. 

Cornelia Nemeş a dat citire câtorva fragmente din relatările de presă despre acest turneu al lui Franz Liszt care a început în Banat, primul său concert având loc la data de 2 noiembrie 1846, la Timişoara. În sala festivă a Palatului Municipal, pianistul a interpretat următoarele bucăţi muzicale: Andante din Lucia din Lamermoor (Donizetti-Liszt), Fantezie din opera Norma (Bellini-Liszt), Andante cu variaţiuni deLuwig van Beethoven, Ave Maria şi Regele ielelor de Franz Schubert, Fantezie pe cântece maghiare de Fr. Liszt şi Marşul lui Rákóczy, în prelucrarea sa. A urmat recitalul din 4 noiembrie, ţinut la Teatrul Municipal din Timişoara, cea mai mare sală din oraş, iar repertoriul abordat a cuprins lucrările: Uvertura la opera Wilhelm Tell, de Gioacchino Rossini, Păstrăvul, de Franz Schubert, Hexameron, de Franz Liszt, Variaţii de bravură pe o temă din Puritanii de Vicenzo Bellini, o mazurcă şi o poloneză deFrédéric Chopin, Fantezie pe cântece maghiare de Franz Liszt şi, la final, Marşul lui Rákóczy. Succesul a fost deplin. Liszt a primit nenumărate buchete de flori, o cunună din lauri dar şi poezii tipărite. Au urmat concertele de la Lugoj, din 5 şi 7 noiembrie, unde, iarăşi, triumful a fost total.

Al treilea oraş în care a concertat Franz Liszt a fost Arad, iar drumul de aproximativ 60 de km dintre Lugoj şi Arad, a fost parcurs în trăsură. La marginea oraşului, artistul a fost aşteptat de o mulţime impresionantă, care l-a primit în urale, oferindu-i diploma de onoare a oraşului. În cinstea sa, a fost înălţat un arc de triumf, iar la trecerea trăsurii pe sub el corurile de bărbaţi au cântat imnuri. În Arad, Franz Liszt a concertat de două ori, la 8 şi 10 noiembrie 1846, în sala festivă a hotelului „Crucea Roşie”. La intrarea în clădire, Liszt era aşteptat de o orchestră militară care a interpretat o serenadă, un cor bărbătesc care a cântat imnuri, iar în camera sa de hotel pianistul era aşteptat de o orchestră de muzică populară, care a interpretat melodii tradiţionale din folclorul local. Repertoriul a fost identic celui din Timişoara; la fel şi primirea, şi succesul. Pianul la care a cântat Franz Liszt se află şi la ora actuală în Muzeul Teatrului din Arad.

La 17 noiembrie, talentatul virtuoz a concertat pentru a treia oară la Timişoara, spectacolele sale fiind susţinute în scop caritabil: de pe urma spectacolelor, săracii din oraş au primit 400 de fiorini, „Asociaţia muzicanţilor din Timişoara” – 200 de fiorini, iar 100 de fiorini au fost dedicaţi construirii unei şcoli. Alături de Liszt, a urcat pe scenă şi violonistul timişorean Mihail Jáborsky. Succesul reprezentaţiilor sale în cele trei oraşe a fost atât de mare, încât până şi pianistul a fost profund impresionat, aşa cum o arată el însuşi în scrisoarea adresată lui Anton Augusz: „În călătoria mea prin Banat am fost atât de fantastic sărbătorit cum nu poate visa niciun artist, iar toate s-au desfăşurat astfel că nici în vis nu mă aşteptam la un asemenea succes şi la o asemenea sărbătoare... Mi s-a întâmplat aceasta, întocmai ca şi burghezului gentilom, care făcea proză fără ca habar să fi avut”.

Cea de-a doua etapă a turneului lui Franz Liszt pe meleagurile româneşti, etapa ardeleană, s-a desfăşurat în intervalul 20 noiembrie-8 decembrie 1846 şi a cuprins oraşele Sibiu, Cluj şi Aiud. Şederea la Sibiu i-a oferit lui Liszt răgazul necesar de a se apuca să lucreze la Rapsodia română. Tema horei din compoziţie poartă denumirea de Hermannstaedter, adică, „de la Sibiu”. Bucata muzicală a fost găsită în muzeul de la Weimar, într-o copie întocmită de compozitorul Raffi. Onoarea de a fi descoperit-o – mai întâi copia, apoi şi originalul – la începutul anilor 1930 i-a revenit muzicologului şi diplomatului român Octavian Beu. Acesta a început investigaţia în urma unui îndemn venit din partea compozitorului maghiar Bartók Béla; acesta îl atenţiona pe Octavian Beu într-o scrisoare din 5 noiembrie 1930 asupra prezenţei lucrării într-un volum colectiv, în care se mai aflau încă alte 15 rapsodii, volum aflat la muzeul „Franz Liszt” din Weimar.

La 24 noiembrie, Franz Liszt părăsea Sibiul îndreptându-se spre Cluj. Va concerta în oraşul de pe Someş la 26 şi 29 noiembrie, apoi la 3 şi la 6 decembrie 1846. Presa clujeană a timpului a zugrăvit în paginile ei trăsătura dominantă a acelor zile: entuziasmul debordant pe care i l-au arătat marelui virtuoz locuitorii oraşului. După cel de-al treilea concert, desfăşurat în Teatrul Vechi, în scop de binefacere, muzicianul a fost dus acasă de o mulţime în delir, având torţe aprinse, cântând şi strigând urale. Mulţimii entuziaste i s-a adăugat şi un taraf de lăutari, care a cântat în cinstea pianistului câteva melodii populare. Din banii adunaţi, Franz Liszt a dăruit Conservatorului de Muzică, grădiniţei de copii şi săracilor din Mănăştur câte 200 de florini. Redăm impresiile unui clujean, Pakei Lajos, în urma primei reprezentaţii a marelui pianist, aşa cum figurează ele în scrisoarea din 28 noiembrie 1846: „Am fost alaltăieri... la concertul «Regelui pianului»; nu ştiu ce să scriu despre dânsul, cum să pot exprima acea perfecţiune artistică la care Liszt a înălţat instrumentul... Reduta era ticsită... şi toţi au fost ameţiţi de sunetele fermecate; mie îmi răsună şi acum în urechi şi, dacă aş avea posibilitatea, nici mâine nu aş lipsi şi l-aş asculta de sute de ori, l-aş asculta numai pe dânsul…”

După efervescenţa şi entuziasmul celor patru concerte clujene, etapa ardeleană a turneului românesc al lui Franz Liszt avea să se încheie cu concertul susţinut la Hanul Orăşenesc din Aiud, la 8 decembrie 1846. La fel ca în celelalte oraşe vizitate, trăsura lui Liszt a fost aşteptată la marginea oraşului de o delegaţie impunătoare, alcătuită din notabilităţi şi intelectuali de marcă ai oraşului. Aceasta l-a condus pe pianist, cu alaiul de rigoare, la Hanul Orăşenesc, unde urma să aibă loc concertul. La Prefectura oraşului a fost oferit un banchet în onoarea distinsului oaspete, în timpul căruia tinerii din oraş i-au cântat o serenadă compusă special pentru el. A urmat concertul propriu-zis, susţinut în sala de festivităţi a Hanului Orăşenesc. Au asistat exact 298 de spectatori, încasările fiind de 298 de florini. Dintre aceştia, Liszt a dăruit 100 de florini Şcolii Orăşeneşti, după care, în aclamaţii şi urale, a părăsit şi acest oraş transilvănean şi s-a îndreptat spre cea din urmă etapă a turneului său, meleagurile valahe şi moldave.

De la Aiud, Liszt a plecat, însoţit de doi prieteni, Sándor Teleky şi Bethlen, spre Bucureşti, într-un magnific cortegiu de nu mai puţin de patru trăsuri, trase fiecare de câte opt cai împodobiţi. Voiajul a durat opt zile, vreme în care convoiul a făcut nenumărate opriri şi popasuri, prilejuri cu care muzicianul a ascultat, cu sensibilitate şi receptivitate, tarafuri şi lăutari interpretând cu măiestrie frumoasele melodii populare româneşti. Liszt a notat cu atenţie în carnetul său motive ale muzicii populare româneşti, în care a găsit „o mare vână muzicală” pe care o va exploata şi valorifica în viitoarele sale compoziţii.

Pe durata şederii sale la Bucureşti, Franz Liszt a locuit la palatul prinţului Mihail Ghica, tatăl scriitoarei Dora D’Istria. În acest oraş va susţine pianistul nu mai puţin de trei reprezentaţii, primele două, la 22 şi 30 decembrie, la sala „Momolo”, ultimul concert fiind susţinut, la 1 ianuarie 1847, la invitaţia domnitorului Gheorghe Bibescu, în saloanele palatului domnesc.

Succesul a fost incontestabil. Redăm în acest sens câteva rânduri dintr-un articol al lui Cezar Bolliac, publicat în „Curierul Românesc”, despre primul concert al lui Liszt la Bucureşti: „Trei sute de persoane din societatea înaltă au primit artistul în aplauze şi fizionomia-i inspirată s-a animat în cercul adoratorilor... de la cel dintâi debut – ar fi zis cineva că sufletul cel mare al artistului s-a vărsat în toată sala şi inimile auditorilor au devenit clavirul, în care vibrau, ca prin electrism, sunetele clavirului ce se încorporase cu artistul”. Iar despre ultimul concert, din chiar prima zi a anului, 1 ianuarie 1847, ziarul „Vestitorul românesc” scria că talentatul pianist a improvizat pe tema unor cântece populare româneşti pe care „le-a frământat cu variaţii atât de felurite şi de magice, încât persoanele ce erau de faţă, neştiind cu ce să-şi arate a lor mulţumire, murmurau cu sfială un «Bravo», care se repeta în tot salonul”.

În Bucureşti, Franz Liszt a venit în contact cu reprezentanţii de frunte ai boierimii şi intelectualităţii liberale, revoluţionare, precum C.A. Rosetti, Cezar Bolliac, poetul Catina, pictorul Carol Popp de Szathmary, pe care îl cunoscuse mai demult, în Italia, dar şi Ion Văcărescu, care i-a dedicat nişte versuri impresionante: „Tu cânţi ca libertatea/În inimi împilate,/C’amarul, ca dreptatea/Cânţi, răni sunt vindecate”.

După triumful celor trei concerte bucureştene, la sfârşitul primei decade a lunii ianuarie 1847, însoţit de Guido de Karácsony, Franz Liszt a luat drumul Moldovei şi a Iaşilor. Ajuns acolo, va fi găzduit în casa vistiernicului Alecu Balş, boier cu vederi liberale, loc unde „tinerimea începuse a se aduna în fiecare lună, ca să petreacă seara în convorbiri şi critici literare”. În această casă va avea Liszt ocazia să-i cunoască Gheorghe Asachi şi pe Costache Negri şi tot în acest loc va susţine el primul concert, la 18 ianuarie, celelalte două, din 21 şi 24 ianuarie – dată simbol – fiind susţinte în sala Teatrului Nou.

Comentariile revistei „Albina românească” sunt mai mult decât elogioase, autorul cronicilor muzicale, nimeni altul decât Gheorghe Asachi, prezentându-l pe Liszt drept „un meteor din cele mai briliante ce se înfăţoşează pe orizontul artistic şi ţinteşte în ist moment toată a noastră luare aminte şi admiraţie... Manevrele claviaturii sale sunt non plus ultra al acestui instrument. În salturile sale cele mai sumeţe, în păşirile şi trecerile cele mai grele şi sunetele cele mai delicate, mâna stânga rivalizează cu cea dreaptă, se confundă cu ea şi fără o vederată opinteală aşa-i nasc sunetele care răpesc pe ascultători, spre durere, bucurie şi duioşie, după pornirea sentimentelor acestui mare maestru”.

În casa lui Alecu Balş a avut loc şi celebra întâlnire a pianistului cu Barbu Lăutarul. Acesta din urmă i-a reprodus, la renumita sa lăută, câteva dintre acordurile şi improvizaţiile executate la pian de Franz Liszt, cu o asemenea exactitate şi măiestrie, încât maestrul, plin de uimire, nu a putut face altceva decât să exclame, siderat: „Eşti un adevărat artist…”

Turneul lui Franz Liszt pe meleagurile româneşti de la sfârşitul anului 1846 şi începutul celui următor a cunoscut, aşa cum era de aşteptat, un succes răsunător. Pianistul şi-a încântat spectatorii cu geniul, cu entuziasmul, cu vigoarea şi cu elanul său; şi, mai ales, cu muzica şi cu interpretarea sa. Iar oamenii l-au ascultat, l-au aclamat şi l-au iubit pentru ce a ştiut să le ofere. Strofa finală a poeziei „Liszt” a lui Ion Văcărescu e elocventă pentru redarea acestei stări de spirit: „Tot tonu-ţi din simţire/Românul nu-şi mai scoate:/A ta întipărire/El a uita nu poate. /Adu-ţi şi tu aminte,/Oriunde vei fi ferice,/De-aceste dragi cuvinte/Ce dragoste îţi zice”.

Dr.Maria Berényi

https://www.facebook.com/maria.berenyi.9