FAMILIA MOCIONI

Foeni, mausoleul familiei Mocioni

Familia Mocioni

Familia Mocioni (varianta maghiară Mocsonyi) se numără printre familiile de frunte macedoromâne din Ungaria. Membrii acestei familii, alături de mulţi alţi macedoromâni întreprinzători, s-a integrat în viaţa economică a Ungariei şi Austriei. Au creat întreprinderi comerciale prospere, au pătruns, prin căsătorii, în rîndurile nobilimii din cele două ţări.

“Fapt istoric incontestabil, ce rezultă dintr-un arbore genealogic de la sfîrşitul secolului al XVIII-lea, e însă că un “Constantinus Motsonyi”, presbiter greco-neunit a venit, în anul 1747, din Macedonia în Ungaria şi a murit la Pesta în etate de 110 ani.

Preotul Constantin Mocioni a avut – ne informează geneologia – 5 fii, dintre care numai doi sunt amintiţi cu numele: Andrei, înnobilat şi Mihaiu, cari “pe lîngă numele de Motsonyi” îl poartă şi pe cel de “Popovits” , pentru că tatăl lor a fost preot.

Cunoaştem, însă, şi pe al treilea fiu al preotului Constantin Mocioni, cu numele Petru, care nefiind probabil, căsătorit, prin testamentul său din 14 aprilie 1759, l-a instituit drept moştenitor universal al său pe fratele mai mic, Andrei, cu obligaţia să-i dea bătrînului lor tată, cît timp va trăi, “una sută florini anual” şi să împlinească următoarele legate pioase:

Spitalului din Pesta: 100 fl.

Bisericii parohiale din Pesta: 100 fl.

Bisericii Sf.Gheorghe din Pesta: 100 fl.

Bisericii din Ierusalim: 100 fl.

Bisericii Sf.Munte din Turcia: 100 fl.

Bisericii Sf.Atanase din Moscopolea, locul său de naştere: 100 fl.

Şcoalei de acolo: 100 fl.

Testamentul s-a publicat în Senatul din Pesta la 3 nov. 1775, cînd – probabil – a decedat testatorul.”

Fiii preotului Constantin Mocioni au găsit în capitala Ungariei un teren prielnic profesiunii lor de comercianţi. Făcînd negoţ în stil mare, prin iscusinţa şi hărnicia lor au ajuns la o bunăstare materială, numărîndu-se printre fruntaşii breslei neguţătoreşti şi printre membrii de seamă a coloniei macedoromâne din Pesta. Familia Mocioni a avut 17 case în capitala Ungariei. 

Mihai şi Andrei, fiind căsătoriţi, sînt străbunii celor două linii, înnobilate separat, în care se ramifică familia Mocioni, la sfîrşitul secolului al XVIII-lea. Familia se scindează în două ramuri, una la Pesta, cealaltă în Ungaria de Nord la Miskolc şi Tokaj.

Creîndu-şi treptat o situaţie, Andrei întemeietorul liniei Mocioni de Foeni , a cerut, în 1780, şi a obţinut de la împăratul Iosif al II-lea moşia Foen din Banat, ca donaţie mixtă adică plătită în parte şi cu bani.

“În 1782, înainte de a primi confirmarea înnobilării sale, Andrei a fost împuşcat de un necunoscut, în timp ce se afla în casa administratorului său. Ca atare diploma de înnobilare, în cadrul căreia se stipulau drepturile de care urmau a se bucura descendenţii lui Andrei , inclusiv acordarea domeniului Foen, a fost emisă pe numele soţiei sale, Ecaterina Mocioni, născută Cojoca (care a trăit pînă în 1824) şi fiilor săi. Eliberată la 28 februarie 1783, diploma a fost înregistrată, conform obiceiului, în 9 august acelaşi an la capitlul din Cenad şi reconfirmată de împăratul Francisc I al Austriei la 10 mai 1805 prin emiterea unei noi diplome. Pentru recunoaşterea publică a drepturilor înserate, această nouă diplomă, a fost publicată la 6 august 1827 în comitatul Torontal şi la 21 aprilie 1828 în comitatul Caraş.”

Membrii celei de-a doua ramuri a familiei, al cărui prim reprezentant a fost Mihai Mocioni, şi-au avut îndeobşte sediul la Tokaj şi au fost înnobilaţi ca armalişti (adică fără donaţiunea unei moşii şi fără predicat) la 1 iunie 1798. Diploma a fost emisă sub semnătura împăratului Francisc I. Mihai Mocioni a posedat o avere considerabilă, situîndu-se printre fruntaşii breslei negustoreşti din colonia macedoromână din Pesta.

“ În anul 1761 se căsătoreşte cu Eva de Kefala, aparţinînd aceluiaşi grup etnic, cu care va avea 16 copii, din care în viaţă vor rămîne 8. Existenţa familiei s-a desfăşurat în limitele tradiţiei la care toţi ţineau foarte mult.

Mihai a cumpără proprietăţi şi case la Tokay, lîngă cele ale socrului său, unde s-a şi mutat, a făcut negustorie, a frecventat societatea aromână (două din fetele sale se mărită, una cu Naum Dera iar a doua cu Pellenga Diamandi). Între ei au vorbit în dialect, însă au cunoscut, cum este şi firesc, limba maghiară.”

Familia Mocioni (însumînd 48 de membri, reprezentînd, în timp, 7 generaţii) a jucat un rol de frunte în viaţa românilor din Ungaria, fiind cunoscută, ca una din cele mai prestigioase familii româneşti din Budapesta. Prin activitatea lor, membrii familiei au intrat în istoria naţional-politică a Banatului. Ei au condus viaţa politică a românilor de aici timp de opt decenii. Mocioniştii au jucat în Banat un rol asemănător cu cel al Goleştilor în Ţara Românească şi al Hurmuzakeştilor în Bucovina.

Dr.Maria Berényi

https://www.facebook.com/maria.berenyi.9