CETATEA CHERESIG

Cetatea Cheresig şi domeniul aparţinător cetăţii într-un document din 1602

Turnul de la Cheresig, 1896
(desen dupa fotografie: László Kimnach)

În secolul al XIX-lea donjonul cetăţii a fost acoperit cu un acoperis din scândură, şi folosit ca hambar de cereale.

Inventarium et Connumeratio, Castellum Kerezzegh
Inventar şi urbariul domeniului cetăţii Cheresig, 1602 - 27 de pagini, scris în limba latină, întărit cu ştampilă (azi doar urma) şi semnătură - Arhiva Naţională Ungară, Document:UC 1 : 15

- După primejdia Oradeei (obsidionis Varadin) (1) tătarii şi turcii au incendiat cetatea. Îi lipseşte acoperişul, în parte lipsesc şi ziduri, încât este ameninţată cu ruinarea.

-Această cetate are tunuri mari,
 numite în general „tharaczk” (vulgo tharaczk)...   2 bucăţi

  Tunuri mai mici, vulgo zakallas                         27 bucăţi

  De calitate mai mai slabă, pe elemente
(în stare nemontată)                                            22 bucăţi

  Tobă (a infanteriei)                                             1 bucată
  Steaguri                                                             2 bucăţi

  Bombarda compacta
(compus din 6 puşti) vulgo Sereghbonto             1 bucată

Sereghbonto (secolul al XVII -lea)


Ghiulele                                                           74  bucăţi
Ghiulele mai mici                                            201 bucăţi

Clauos ferraros vulgo vas csakani
târnăcop din fier numit vas csakani                    4 bucăţi

  Tablete de sulf (de 100)                               4000 bucăţi
  Praf de puscă cu sulf                                          4 tone
  Gâu, câblă (cubulus) de Cassovia [83 l]           11
  Orz, câblă de Cassovia                                     36
  Ovăz, câblă de Cassovia                                   11
  Gâu pentru semănat, câblă de Cassovia             15
  Orz pentru semănat, câblă de Cassovia             15
  Boi de jug                                                           8
  Porci (alodiali)                                                    5

Populaţia (28 familii) s-a refugiat în  cetatea Keresszeg din toate părţile, de frica incursiunilor repetate ale turcilor. Nu au case proprii, locuiesc în colibe, lângă zidul cetăţii. Până la Gyula şi localităţile Vari şi Turi nici un sat nu mai este populat, toate sunt pustii, o parte a  populaţiei a fost luată în robie, cealaltă parte s-a răsfirat.

Dijmă din grâu, orz, ovăz, oi şi miere dau cetăţii Oradea. Cetăţii Cheresig nu sunt datori cu dijmă. Census (cens, rentă pentru folosirea pământului) nu plătesc. Scutire de sub munca câmpului nu pot primi, aici sunt datori cu toate alodiaturile (îndatoriri iobăgeşti) - cum omnis integra allodiatura hic exerceretur.

Educillatio (drept pentru comercializarea băuturilor): Din ziua Sf. Mihai până în ziua Sf. Martin (29 septembrie – 11 noiembrie) desfac propriul lor vin, apoi cetăţii sunt datori cu educillatio. Lunea zi de târg, târguri de sărbători: lunea dinaintea Crăciunului şi în ziua numită feyer hettfw (lunea albă). Vama aduce un oarecare venit, totuşi nu este permis a lua vamă de la cei care vin la târg. De Crăciun alte dări  nu au.

Apatthy (Apateu)

Ars de tot, pustiu. Cu nona din grâu, orz, ovăz, cu zeciuiala din porci sunt datori  cetăţii. După stupi şi miei bir plătesc Oradeei. Cens plătesc după  lot. De Crăciun  fiecare casă dă câte o găină. Sunt datori către cetate cu tot feluri de munci.

Naghthoty (Tăuteu Mare)
Ars de tot, pustiu. Concordă cu Apatthy

Kisthoti (Tăuteu Mic)
Ars de tot, pustiu.Vezi Apatthy

Iraz
Ars de tot, pustiu.Vezi Apatthy

Chiökmő (Ungaria)
Ars de tot, pustiu. Cu zeciuiala din porci sunt datori cetăţii Kerezzegh

Zeghalom (Ungaria)
Ars de tot, pustiu. În schimbul zeciuielii din porci dau 1 forint cetăţii Kerezzegh

Karoli
Ars de tot, pustiu, populaţia a murit sau a fost luată în robie.
(.........................)

 Cheresig, secolul al XVII-lea ( MOL, S 88 No 0008) 



Darvass (Ungaria)
Ars de tot, pustiu. Vezi Apatthy

Kiniss (Ungaria)
Ars de tot, pustiu. Vezi Apatthy

Keörmosd
Ars, pustiu. Cens: vezi Zeghalom

Besermeny (Ungaria)
Ars, pustiu. Vezi Apatthy. Moară cu patru roţi pe Cris, singura moară în apropierea cetăţii Kerezzegh

Cséffa (Cefa)
Cu zeciuiala către Oradea, cu nona şi cu zeciuiala din porci către Kerezzegh sunt datori.

Inand
Ars, pustiu. Alodiatura pământurilor Inandului. Târg de trei ori pe an. Vama târgului aparţine administraţiei. Amenzile, l forint: administraţia

Pankotta (Pâncota)
Ars, pustiu. Din ovăz nu dau nici zeciuială, nici nonă. Nu sunt datori către cetate cu educillatio.
(.....................)

.......................
                                                                          
1. În anul 1598 (5 octombrie-3 noiembrie) turcii au asediat Cetatea Oradea, fără succes, dar în retragerea lor, au devastat şi au incendiat 13 localităţi din jurul Oradeei.

POVESTEA SAPHIREI II.

Un aventurier în patul Saphirei

 Venus (Barbara von Cilli)

Bellifortis (1402-1405) Capitolul. I. Astrologie. (Codex fragmentar, copie după lucrarea căpitanul de mercenari Konrad Kyeser)

Pe vremea principelui Kristóf Báthory trăia pe meleagurile Transilvaniei un nobil bogat, pe nume Pál Markházi. Fiind incriminat că ar fi lăsat cetatea Ajnácskő (azi Hajnačka, Slovacia) în mâinile turcilor, Markházi se refugiază din nord-vestul Ungariei la Alba Iulia şi obţine ajutorul „ fiului de rege” Ioan Sigismund. După moartea acestuia, în anul 1576, s-a căsătorit cu văduva lui Stanisłas Nieżowski, fiica lui „Moizin, vajda de Hauasel” (1) Pál Markházi a fost un om bădăran şi Saphira, după un an de convieţuire, depune plângere împotriva lui. La cererea ei, principele Kristóf Báthory convoacă un synodus provincialis care pronunţă separarea soţilor, în ciuda protestelor vehemente venite din partea lui Markházi (cei doi nu vor mai avea „ masă şi pat comun până când soţul moravul nu şi-l schimbă..”). Markházi, plin de furie şi de sete de răzbunare, fuge la Constantinopol. Cum sultanul avea pregătit în permanenţă un canditat la scaunul princiar al Transilvaniei, în curând Înalta Poartă descoperă în persoana lui Markházi o „sperietoare de principe” tocmai bun pentru a-l constânge pe Báthory să-si îndeplinească obligaţiile faţă de sultan. Aventurierul nostru primeşte de la sultanul Murad domenii în Severinul ocupat, trei mii de talere pe an, şi devine rivalul principelui Kristóf Báthory. 

Cei doi fraţi Báthory, Kristóf, principele Transilvaniei şi István, regele Poloniei intră în alertă. „Bombardează” Constantinopolul cu daruri scumpe şi cu rugăminţi, ca incomodul Markházi să fie eliminat. Dar prestigiul aventurierului era în creştere la Înalta Poartă. Markházi devine tot mai preţios, mai ales pentru marele vizir, bătrânul (Koca) Sinan.(2) Spre norocul celor doi Báthory, în decembrie 1582 Sinan va fi schimbat cu Kanijeli Siyavuş Paşa, care îl întemniţează pe Markházi. Omul nostru, trecut la mahomedanism, va ieşi din Yedikule, dar Markházi - Ibrahim bey, ca renegat, nu mai constituia o ameninţare pentru Bathoreşti.

Registrul oraşului Sopron consemnează în dreptul anului 1582

„Pál Markházi, un domn ungur de la Ajnácskő a plecat în Transilvania la fiul de rege, şi după moartea fiului de rege s-a însurat în Transilvania cu văduva Nisoczki, o femeie văduvă care a fost fiica acelui voievod transalpin, Moise, şi principele transilvan Christoph Báthory i-a luat-o, şi Pál Markházi supărat la Constatinopol s-a dus, la Ţarul Turcilor, la Sultan Murad.....şi Siyavuş Paşa pe regele Polon îl favorizează şi Turc fiind, numele lui Ibrahim fiind, ....prinzându-l pe Pál Markházi şi în cetatea Újház ( Palešnik-Novi grad) îl ţine. (3)

În a şasea zi a lunii Crăciunului, Decemvrie, joi, ziua lui Nicolae. Anno Muham 990, iar după Iisus 1582”

(Regesták, Történelmi Tár, 1861)

Soarele (Sigismund de Luxemburg)

Saphira se vrea măritată. De această dată, cu logofătul Ioan Norocea.(4) Povestea celor doi o aflăm din documentele din procesul devenit celebru, Johannes Keserew versus Jowan Logoffeth de Zaz Sebes. La 9 aprilie 1585, Johannes Keserew de Gybarth, plătind o taxă de şaisprezece mărci, cere audierea martorilor în procesul intentat lui Ioan Norocea, pentru recuperarea bunurilor primite de acesta de la Moyzin Saphyra.. Acuzarea se sprijină pe mărturia lui Johannes Keserew.

Vrând neapărat să se mărite cu Norocea, Saphira îi face cadou logofătului bunuri scumpe, printre care o icoană, părţi (mâna) din Sfintele Moaşte ale Sfântului Ioan Gură de Aur şi multe rochii pentru Samphyra, fata lui Norocea. Nereuşind să-i smulgă logofătului promisiunea că o va lua de soţie, Saphira „face scandal”, şi-i cere înapoi cadourile oferite, dar cum susţine Johannes Keserew, aceste bunuri au rămas în continuare în posesia logofătului.

Martorii pârâtului afirmă după cum urmează:

Dioniziu, preotul valahilor din Abrud, în vârstă de cincizeci de ani, mărturiseşte că a fost martor ocular, împreună cu popa Dan din Sebeş când Saphira şi-a primit bunurile înapoi de la Norocea. Aceste bunuri au fost împachetate cu grijă în două lăzi mari, sigilate, iar mitropolitul Ghenadie a întocmit o chitanţă, pe care Saphira a pecetluit-o cu propria ei pecete.

Croitorul János Zabó din Sebeş, declară că doar o singură dată l-a văzut pe Norocea vizitând-o pe Saphira. Când lucra la o rochie, a sosit la Spring logofătul Norocea cu fiica lui cea mare, Samphyra şi cu un călugăr. A auzit când acel călugăr i-a cerut Saphirei, în repetate rânduri, moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur. Dar Saphira a dăruit acel lucru sfânt fiicei lui Norocea spunând, copii ei şi aşa sunt de altă religie.

János Gheoreog grecul, servitorul logofătului, jură că cele două lăzi sigilate au fost urcate într-o căruţă de către el, de Ztoika, valetul lui Norocea şi servitorii Samphirei, Miklós şi Istók. Icoana „ care era cu tăblii, şi care era pe masă, se putea deschide în două părţi (triptichon?) era foarte frumoasă, aurie..” Saphira, împreună cu un halat de mătase, a dăruit-o Samphyrei. Katalin, văduva lui Ferenc Kosa, fostul iobag al lui János Iffyw din Borberek (Vurpăr), fiind servitoarea lui Norocea, ştie că Saphira făcea vizite foarte dese logofătului, şi mai ştie că o dată, când Saphira a plecat spre Zengheorghi de Harczok (Haţeg), l-a rugat pe Norocea s-o însoţească, dar logofătul a refuzat-o. Atunci Saphira şi-a luat toate bunurile care erau în casa lui Norocea, în afară de o icoană şi câteva rochii, care au rămas Samphyrei.

Lörinz Halaz, care locuieşte în suburbia Sebeşului (in suburbio, Hostatt) şi este de religie rascian  ştie că Saphira venea în casa logofătului şi noaptea. Ştie acest lucru de la servitorii lui Norocea, care îl trezeau noaptea, să cumpere peşte de la el. Pál Caspar de religie săsească (protestant?), iobagul voievodului, a fost prezent în calitate de jude când bunurile Saphirei au fost depuse în cele două lăzi.

Văduva lui Muntu, Dobra Valacha mărturiseşte: Saphira a întrebat-o de multe ori dacă nu ştie vreo femeie, care cu „ştiiţele„ ei ar putea s-o ajute să-l cucerească pe Norocea, fiindcă tare îl doreşte pe pârât. Soţia lui Damian Zabó, Margareta a auzit că Saphira îşi petrecea nopţile la logofăt, chiar dacă acesta se supăra pentru vizitele ei nocturne şi refuza s-o ia de nevastă.

Văduva lui Farkas Wkczywyr, Theodora, care locuieşte la Alba Iulia şi are treizeci şi cinci de ani, depune mărturie: Saphira vroia neapărat să se căsătorească cu Norocea, fiindcă lumea rea o numea „ curva lui Markházi”.

Saturn

Numitul Arsenie, în vârstă de treizeci şi cinci de ani, venit din Muntenia ( ex Transalpina), şi care acum locuieşte la Sebeş, ştie că Saphira a dăruit o parte din acele bunuri logofătului când a fost la Câlnic, dar peste nici o lună le-a primit înapoi. Martor este el şi Pál Zekelly, au fost de faţă împreună cu popa Dan şi călugărul Dionisyus, când mitropolitul Ghenadie a scris acea chitanţă. 

Cavaler

Kozta Prybek, treizeci şi cinci de ani, de religie valahă, mărturiseşte: Saphira i-a oferit lui Norocea chiar moşia ei de la Haţeg în schimbul căsătoriei. L-a invitat pe logofăt şi la sfinţirea bisericii de la Pryzlo (Prislop). Pârâtul nu a venit, dar a trimis prin unul dintre martorii prezenţi „ ceva degete de sfânt şi moaşte mărunte”. Saphira a fost foarte supărată. 

Fiul lui János Balog, în vârstă de optsprezece ani, a auzit când Saphira, pe patul de moarte a mărturisit mitropolitului Ghenadie că testamentul ei este la cancellaria voievodului, dar mitropolitul acum este mort. Marku Wanka, Toma Roka şi Mihai Wanka au grăit cu glas tare că mitropolitul Ghenadie a murit în perioada postului mare de anul trecut (1584).

Martorii reclamantului Johannes Keserew au fost:

Pál Zekeli de Veresegihaz (Strugureni), în vârstă de patruzeci şi cinci ani, judele comitatului Alba, fost vilicus (administrator) în slujba Saphirei, cunoaşte doar atât: mâna Sfântului Ioan Gură de Aur a fost trimisă la Zwetagora, la mănăstirea Iverilor, şi că Saphira pe patul de moarte a enumerat în faţa literatului János bunurile ei care au rămas în posesia logofătului, bunuri care pot fi cerute pe cale legală. Literatul János a făcut o listă a acestor bunuri.

- un lingou de aur, unul de argint, două perechi de cercei, două inele cu safir, o diademă cu perle executată în stil muntean, 150 de florini, o brăţară de aur, o diademă cu perle executată în stil unguresc, o icoană, mâna Sfântului Ioan Gură de Aur, două blide (castroane) de argint, un căpăstru argintat, două cupe aurite, un cuţit aurit, un dolman pe care l-a purtat fata logofătului la nunta lui Miklós Kwsdi, un val de atlas, un val de catifea purpurie, un caftan, trei perle şi un manşon din blană de vizon.

János, mitropolitul valahilor din Transilvania, care locuieşte la Alba Iulia şi are patruzeci şi cinci de ani, depune mărturie că a fost martor când la sfinţirea bisericii Pryzlo din Zylwas (Silvaş), ctitorită de Saphira, au aşteptat sosirea lui Logoffeth, dar a sosit doar Kozta Prybek cu degetele Sfântului Constantin, ferecate în aur, şi alte moaşte mărunte. Nici crucea cerută, nici icoana nu au fost aduse.

Soţia lui András Nikola, Margit în vârstă de treizeci şi doi de ani spune: Saphira când venea la Sebeş înnopta în casa ei. Soţia familiarisului voievodului Dumitru Nagy din Lymba şi văduva lui Barbul, Margareta Myrchye, în vârstă de treizeci şi trei de ani, au adăugat: după spusele lui János Keserew, Saphira a cerut ca Logoffeth să fie dat în judecată.

Ra[ioma] din Caransebeş, provenind din Transalpina, în vârstă de şaizeci de ani, văduva lui Todor Buni din Craiova este martor pentru ambele părţi. Susţine că Logoffeth nu intenţiona să se căsătorească cu Saphira.

Samphira Logoffeth, soţia lui Péter Rácz familiarisul voievodului, nu vrea să depună mărturie împotriva tatălui ei.

(Protocoalele capitlului de la Alba Iulia, I.f.218-234)

Norocea rămâne cu relatii puternice la curtea voievodului, Sigismund Báthory într-un act Consensualis vorbeşte despre meritele sale „ cum summa animi promtitudine”

...............................................

1. Havaselve = Câmpia Înzăpezită (Câmpia Munteană)

2. Kristóf Báthory, un om extrem de bolnăvicios, iar acum copleşit de teamă şi cuprins de panică, convoacă Dieta transilvană (1 mai 1581) pentru a obţine alegerea fiul său minor Sigismund ca principe al Transilvaniei. István Báthory, regele Poloniei atenţionează stările că greşesc enorm dacă vor ceda voinţei fratelui său (avertisment, care se va dovedi providenţial) : „ Vai, strigă Dumnezeul către ţara care are un domnitor-copil – Jajt kiált az Isten az oszágnak amelynek gyermekfejedelme vagyon” Sigismund a fost ales principe, dar acest drept l-a exercitat doar din 1588, când la vârsta de 15 ani a fost majorat de către Dieta de la Mediaş.

3. În anul 1583 Markházi –Ibrahim bey, dragoman la curtea sultanului, va fi numit comandant de sangeac (Babócs şi Simontornya) şi comandant al oraşului Zvornik (Croaţia), iar în anul 1587 devine comandantul cetăţii Lipova, unde moare în anul 1593.

4. Ioan Norocea apare cu numele de Pytesdi (Piteşti), de Zaz Sebes (Sebeş) sau de Csáklya (Cetea). Ginerele lui Mircea Ciobanul, imediat după accederea la tron al lui Alexandru al II-lea Mircea, s-a refugiat în Transilvania. Prima menţiune privind prezenţa logofătului Norocea în Transilvania apare în anul 1576. „Pytesdi Logoffeth János şi soţia sa Sztana Basaraba” În anul 1576 Norocea cumpără satul Cetea de la Caspar Barcsai cu o mie de galbeni.(În anul 1627, principele Gábor Bethlen va cere reconstituirea modului în care a ajuns satul în stăpânirea logofătului.)

În documentele vremii Norocea apare cu trei copii. Două fete (Samphira şi Marinka Logofet) şi un fiu. Péter Logofet primeşte de la Sigimund Báthory, în anul 1597, satul Târlişua (comitatul Solnoc-Dăbâca),  în anul următor satul intră în posesia surorii sale Samphira.

Samphira se căsătoreşte cu Péter Rácz de Galgó, trimisul special al lui Sigismund Bathory la Constantinopol, iar din anul 1599 va fi soţia lui János Bálintitt de Tövis (Teiuş). Samphira are  moşii la Oláhbogata (Bogata Română), Gâlgău, Măgura, Pojana, Valea Porcului, un conac la Poklos, părţi de moşii la Galaţi, Cetea şi Deju. În anul 1602, jumătatea din moşia de la Bogata o lasă moştenire fiului ei Ádám Rácz (va deveni căpitan de haiduci în răscoala lui István Bocskay), cu menţiunea că în cazul în care acesta ar muri fără urmaşi, satul să treacă în posesia soţului ei, János Bálintitt de Tövis. Cu Rácz mai are şi o fiică, Eva (puella). Samphira ctitoreşte două biserici, la Cetea şi Teiuş. A fost înmormântată în biserica din Teiuş, unde a fost aşezată şi statuia ei.

Blazonul familiei Racz de Galgo din biserica din Teiuş

În anul 1840 Gál János descrie mormântul şi statuia „frumoasei Samphira”, povestind şi o legendă veche din Cetea, care spune că după omorârea lui Mihai Viteazul, din ordinul generalului Basta nişte mercenari o răpeasc pe Samphira, dar Bálintitt o salveazează şi o ascunde în castelul de la Teiuş. 

 

 Blazonul familiilor Bálintitt şi Rác

POVESTEA SAPHIREI I.

Keserio in primis uxor dulcissima clausit lumina, fit consors deinde Nisowski tua - Mai întâi lui Keseriu prea scumpă soţie, i-a închis ochii, apoi devine soţia ta, Nisowski

Dansul făcliilor (Albrecht Dürer)

Deşi textul epitafului aminteşte de doi soţi, Saphira a fost căsătorită de trei ori. Stephan Keserew de Gybarth, primul ei soţ, a fost omul de încredere al lui Geréb László de Vingard, fost episcop de Transilvania şi ulterior episcop de Kalocsa. (1) Keserew supraveghea domeniile transilvane (Vingard şi Horogszeg) ale lui Geréb, şi acumulează o avere însemnată. Dă bani cu împrumut, chiar şi lui Ioan Corvin. Fiul regelui Mathias garantează suma primită de la Keserew – trei mii de forinţi - cu cetatea Marót (azi Morović, Serbia / actul de amanetare: 25 iulie 1503, Arhivele Nationale ale Ungariei, DL.33602). Saphira moşteneşte din averea soţului mai multe case intra muros la Alba Iulia (2) şi proprietăţi la Şpring (în devălmăşie). Pare-se că a avut şi ceva păşune la Veresegyház (Roşia de Secaş), fiindcă din actele unui proces care a durat între 29 septembrie 1585 şi 14 ianuarie 1586, aflăm că Saphira, după moartea soţului, a ocupat acea păşune cu forţa. Acum este citat moştenitorul ei (3), fiul ei şi al lui Stephan Keserew, în calitate de pârât. (Protocoalele capitlului de la Alba Iulia)

Nobil ungur (Peter Bertelius „Diversarum nationum habitus”, Passau 1589)


Fiul Safirei, Johannes Keserew este comite de Alba (probabil din a doua jumătate al anului 1594), se căsătoreşte cu Erzsébet Pernezi (devine astfel rudă prin alianţă cu familia Bolyai), şi moare fără urmaşi la Hunedoara, în anul 1603, răpus de ciumă.

Semnătura lui Johannes Keserew, comite de Alba, apare pe o scrisoare de acreditare din partea ordinelor transilvane şi alţi magnaţi răsculaţi împotriva lui Mihai (Viteazul), dată unei delegaţii trimisă în grabă la împăratul Rudolf.

Consilieri, oameni de vază, nobili şi oameni cu alte asemenea statusuri, din partea trium nationum (nobilimea maghiară, fruntaşii secuilor şi saşilor din Transilvania) recomanda Maiestatii Sale delegaţia formată din: un consilier din Kápolna (Căpâlna), comitele comitatului Brasov, protonotari (prelaţi de la curtea papală) şi un magistru din Sibiu. Membrii delegaţiei sunt împuterniciţi să negocieze, să discute, să promită şi au drept de a concluziona şi de a decide. Magnaţii răsculaţi îl reclamă pe Mihai, ca fiind cel mai înverşunat şi sălbatic om, cer protejare pentru a ocroti provincia de dezastru şi distrugere. Scrisoarea este semnată de István Csáky, comandantul suprem al răsculaţilor, Caspar Cornis şi Pancratie Sennyei (consilierul şi majordomul lui Mihai), Mózes Székely (judele regal al Odorheiului), Albertus Huet (judele regal al Sibiului), Lucas Hirscher (judele regal al Braşovului), Geberl Andraz, burgermeisterul Schespurgului (Sighişoara) şi comiţii a sapte comitate din Transilvania.

“ Nos consiliaij, proceres, magnates, caeterique status et vniuersi ordines trium nationum regni Transsyluaniae etc.Memoriae commendamus, fatemurque et recognoscimus pe praesentes, quod postea quam deo beneficio felicibus sacr.caes. regiaque maiestatis auspicijis hanc patriam ab immasissima truculentissimi hominis Michaelis vaiuodae tyrannide in libertatem vindicauimus, ipsumque tyrannum extremam perniciem huic prouincie intentantem felici victoriae successu ex hac prouincia expulissemus, nihil prius arque antiquius duximus, quam ut de omnibus rebus nostris primarios legatos ad suam maiestatem caes.expediremus. Misimus itaque magnificum, generosos ac egregios dominos Balthasarem Bornemizza de Capolna consiliarum, Johannem Giereőfi de Kiskapus comitem comitatus Coroniensis, Franciscum Daczo de Szentgyörgy, magistrum Lucam Trausnerum de Hodrew protonotarium et Lucam Eniedi magistrum civium Cibiniensium. (...) Datum Albae Juliae vigesimo secundo Nouembris, anno domini millesimo sexcentesimo. “ ( Erdélyi Országgyűlési Emlékek, 1878, vol.IV.pag.571)

Nobil polonez. Secolul al XVI-lea

“ Stanisłas Nieżowski e polonez, frate de lapte al regelui. (4) Paharnicul şi sfetnicul secret al Maiestăţii Sale, în absenţa cancelarului este păzitorul sigiliului. Politicos, om cu gândire liberă şi foarte fidel regelui, nu prea distins, un prieten al italienilor. De religie lutherană, mai mult din deprindere decât conştient. De vârstă mijlocie, bărbat de circa patruzeci şi cinci de ani. “ (Giovanandrea Gromo) (5)

În 1539-1540 Nieżowski intră în serviciul reginei Izabela (Jagiełło). Numele lui apare în documentele vremii începând cu anul 1551. Regina nutrea sentimente “delicate“ faţă de el, şi Nieżowski devine sfetnicul de taină al reginei.  Pleacă în misiuni diplomatice (de exemplu Moldova,1557), şi este omul cheie în cadrul tratativelor duse cu Habsburgii. Moartea reginei nu constituie o ruptură în cariera lui Nieżowski. În 1567 o analiză făcută pentru Curtea de la Viena privind existenţa unor posibili urmaşi ai lui Ioan Sigismund, îl aminteşte şi pe nobilul polonez.

Secretarul imperial Mark Singkhmoser şi István Báthory completează raportul: Nieżowski este polonez şi nu are alte posesiuni decât cele primite de la Ioan Sigismund. (6) Pe lângă celelalte moşii avute în comitatele Hunedoara, Zărand şi Bihor (7), în mai 1569 Nieżowski mai primeşte, tot în comitatul Hunedoara două sate, Kemynd (Chimindia) şi Banpathaka (Banpotoc).

Saphira şi Nieżowski se căsătoresc la Alba Iulia, pe data de 7 mai 1570 (8)

Principalul sprijin al lui Stanisłas Nieżowski, Ioan Sigismund, moare în martie 1571. Polonezul pierde influenţă, putere. Pierde şi din prerogativele avute în perioadele anterioare, dar îşi păstrează titlurile şi face parte din suita restrânsă a principelui transilvan, István Báthory. (În februaruarie 1572 primeşte în dar o ceaşcă de argint de la trimisul Înaltei Porţi, ceauşul Amhad Renegatul) 

Cetatea Gherla – după pictura lui József Peller,1760

La data de 2 decembrie 1575, s-a întocmit un inventar privind bunurile succesorale rămase la decesul lui Nieżowski. Aceste bunuri au fost păstrate în cetatea Gherlei, în şase lăzi. Ne putem da seama de starea materială a familiei Nieżowski dacă parcurgem lista cu conţinutul lăzii nr.3 (se pare, că partea cea mai mare a averii provine din zestrea Saphirei). Inventarul conţine descrierea obiectelor de valoare şi indică şi greutatea lor.

„1. Două bare de aur M(arcator) 12 p(isetum)
(pisetum=1/48 parte dintr-o marcă ungurească, care = 233, 3533 gr Au fineţe 990)
…………………
 9. Un lingou de aur M4 12p....... Un lanţ de aur cu smalţ M2 6p şi un boncioc (9) cu perle M1 33p....O cruce de aur cu perle, un căpăstru cu aur, pietre şi mătase M1 26,5 p....O broşă în care este făcut un om din sidef, la capul omului un safir, la piciorele omului un rubin bătrân, lateral câte un rubin mic, de toate părţile treisprezece perle M1 12,5 p....Un medalion mic de aur M4 17 p....Un medalion cu pietre M4 17 p....Un valtrap cusut cu fire de aur (folosit) şi o broşă cu pietre şi perle 21 p......Un lanţ de aur, mic 23 p......Un cuţit de aur 42 p.....Un pandantiv mic, care are un rubin bătrân şi un diamant 7 p.....Două pandantive şi o brosă pentru căciulă 10 p....Cinci cupe de aur, cu capac M5 46 p.......O furculiţă de argint, cu mâner din os de porc de apă, un colier (rupt în două) cu pietre, cu perle M2 20 p.... Într-o cutie de catifea neagră douăsprezece inele de aur, patru cu safir, patru cu rubin şi almandin, unu cu rubin şi (?), unu cu pecetea Nisoczki, unu cu iarba morţii (tutun?), unui cu rubin şi smaragd...” (10)

Va urma.....
.................................

1. Geréb László (1452 – 1502) a fost verişorul primar al regelui Mathias Corvinul (pe linie maternă), şi-a făcut studiile la Ferrara, şi s-a ocupat şi de cămătărie.(!)

2. În anul 1578 (10 iulie) Báthori Kristóf, vojevodul Transilvaniei donează o casă de piatră, cu curte şi grădină, lui Wolfgang Bánffy-Losoncz de Zentelke, comitele de Doboka, casă care se afla în vecinătatea caselor doamnei Saphira Moyzin. Tot aici are o casă şi banul Caransebeşului, Szalánczi László, viitorul ginere al Saphirei. Szalánczi îşi vinde casa şi proprietatea aceluiaşi Wolfgang Bánffy-Losoncz cu 150 de forinţi.( Protocoalele capitlului de la Alba Iulia)

3. Potrivit istoricului Nagy Iván, Saphira ar fi avut trei copii cu Keserew: János, Pál (mort la o vârstă fragedă) şi Anna, căsătorită cu Pál Csáky (Magyarország családai czímerekkel és nemzedékrendi táblákkal,1859 p. 229)

4. Numele mamei sale nu e cunoscută, ştim doar că a fost doica regelui Ioan Zápolya.

5. Giovanandrea Gromo a fost căpitan comandant al gărzii Principelui Transilvaniei, Ioan Sigismund. Pe Nieżowski îl descrie în lucrarea sa “Compendium di tutto il regno posseduto dal re Giovanni Transilvano et di tutte le cose notabili d’esso regno“

Se pare că Nieżowski, în anul 1565, a trecut la catolicism. (Însemnările lui Lestár Gyulafi – Gyulafi Lestár feljegyzései. Közli Szabó Károly,1881 pag.12)

6. Veress Endre: Báthory István erdélyi fejedelem és lengyel király levelezése, 1556-1580 , I-II., Kolozsvár, 1944

7. La data de 25 septembrie 1565 Nieżowski stăpânea ( în comitatul Zărand) pe lângă Baia de Criş, moşiile: Richika, Czebe, Karachy, Valisora, Chyungany, Pravallya, Kazanest, Vacza, Brotuna, Bruzturest, Kyrstest, Haborsia, Tornavicza, Dobrocz, Liaucz, Kyulyest, Vallyamar, Reskulicza, Baldouin, Illyest, Vallyabrad, Potigan, Chyung, Buzest, Grohot, Ribichora, Nagyribichya, Alsolonkoi, Scrofa, Vallyalunga, Ruda, Vaca, Tomnatik, Dupapiatra, Blasen, Ztanisa, Buches, Mihaylen, Kurek, Bukurest, Nagoya, Kisbanya, Hartzigany, Trestia, Orminde, Krachinest, Kiskajan, Pestel, Kapolna, Kiskapolna, Zarffalva, Brosd, Czicziest, Zeldes, Kisbuchava, Buchava, Solymos, Panusest, Lungsora, Zerest, Kukujest, Vladest, Kyszeoldes, Mosachiest, Gorahoncz, Plopy, Lunka, Fizteteo, Roztoka, Almas, Kisalmas, Dupavaczoy, Plesy, Bottyen, Fanacz, Bonczest, Pokolfalu, Zekas, Felseozekas, Ferechye, Madarzech, Dalchiest, Kasest, Marest, Balty, Kishuncz, Intrahunczor, Illiest, Bodist, Pottyesk, Harnicziest, Kuhoricz, Jarazlovest, Dupaples, Kakaro és Ballyest (Protocoalele capitlului de la Alba Iulia).

8. Dr.Andrei Veress: Documente privitoare la istoria Ardealului, Moldavei şi Ţării-Româneşti, 1931, vol.I.pag.289

9. boncioc: ornament (are origine turcească: bundsuk) în formă de măr, cap de steag.

10. Textul original:
„1. Két rúd aran láncz M 12 p 9.
.............................................
9. Egy aran pogácsa M 4 p 12...Egy zománczos aran láncz M 2 p 6.....Egy aran boncsok, gyöngyös M 1 p 33.....Egy köves gyöngyös aran kereszt......Egy arán kötőfék, köves mind selymestül M 1 p 26,5....Egy aran násfa, kiben gyöngyösházbul csinált ember vagyon, az emberek feje fölött egy saphil vagyon, alatta egy négyszegű smaragd vagyon, azon alul egy öreg rubin vagyon, két felől két kis rubin balas, körösleg öreg gyöngyszem tizenhárom, ki nyom M 1 p 12,5. ......Egy köves aranos nyakra valo M 4 p 17.......Egy köves aranos nyakra való M 4 p 17.....Egy viselt csaprag, egy aran násfa köves gyöngyös p 21. ......Egy kis aran láncz p 23, egy aran hivel kés p 42, egy kis függő, kiben vagyon egy öreg rubin és egy gyémánt p 7.......Két kis függő, egy sövegbe való násfa p 10, öt virágos kupa fedél, aranas M 5 p 46. ......Egy ezüst vilácska, tengeri disznó-serte a nyele. ......Egy nyakbavető két darabba, gyöngyös köves M 2 p 20. .....Egy fekete bársonyos scatulában tizenhét aran gyűrű négyé saphil, négyé rubin és balas, egyikbe egy rubint és egy zörkes, egyikbe Nisoczki pecsétes gyűrű, egyikbe halálfű, egyikbe rubint és egy smaragd. „

PIATRA SAPHIREI

Saphira dic Saphir nomine digna fuit - Spune: Saphira a fost demnă de numele de safir

Biserica fostei mănăstiri Pryslo/ Prislop– Silvaşu de Sus

O biserică micuţă, pierdută printre dealuri, a fost rectitorită în a doua jumăte a secolului al XVI-lea de fiica domnitorului transalpin Moise Vodă. Mormântul Saphirei (Zamfirei) s-a aflat în pronaosului bisericii. Lespedea (1,68 m lungime şi 0,75 m lăţime) a fost realizată în marmură roşie, ornamentată în frontispiciu, într-un medallion oval cu ornamente renascentiste, cu stema Ţării Româneşti. O acvilă cu aripile deschise şi cu capul conturnat (spre stânga) ţine în cioc o cruce, iar cu ghiarele se agaţă de o stâncă.

Biserica fostei mănăstiri Prislop

(într-o fotografie de la sfârşitul secolului al XIX-lea)

Textul epitafului are nu numai valoare istorică conţinând date biografice, dar şi artistică, realizată prin expresii cu tonalitate afectivă:

 SAPHIRA MOISINI DVCI INCLITA FILIA TANDEM
HAC POSVIT MORIENS FLEBILE CORPVS HVMO
KESERIO INPRIMIS VXOR DVLCISSIMA CLAVSIT
LVMINA. FIT CONSORS DEINDE NISOWSKI TVA
SI GENVS EXCVTIAS NIHIL HAC MAGE NOBILE VIDET
SVB TRANSALPINO TERRA VALACHA POLO
HVIC AVIS ET GENITOR PRINCEPS SIC AETERA SPECTES
HVIVS MAESTA VIRVM DACIA VTRVMQVE GEMIT
TV, QVICVQ VIDES SAPHYRA HEC MONVMENT VENVSTE
SAPHIRA DIC SAPHIR NOMINE DIGNA FVIT.

Saphira, a principelui Moise vestită fată/  În acest pământ şi-a aşezat jalnicul trup/  Mai întâi lui Keseriu, prea scumpă soţie, i-a închis ochii/  Apoi devine soţia ta, Nisowski/ Pământul valah nu vede sub cerul său nimic mai ales ca ea, dacă neamul i-ai cerceta/  Având în vedere şi altceva, domn i-a fost acesteia şi bunicul şi tatăl/ Dacia îi plânge pe amândoi/  Tu, oricare eşti acela care priveşti aceaste amintiri ale iubitei Saphira/  Spune: Saphira a fost demnă de numele de safir

În jurul epitafului, pe marginile lespezii este sculptată o altă inscripţie.

SAPHYRA FILIA PRIN / CIPIS TRANSALPINORV RELICTA MAGCI STANISLAI NI / SOWSKY MORITUR AN/ NO 1580 DIE MENSIS MARTY. ANNO AETATIS SVAE XLIIII

Saphira, fiica principelui transalpin, văduva strălucitului Stanislav Nisowsky, moare în 1580 ziua a lunii martie în al patruzeci şi patrulea an al vieţii sale

(publicat: Téglás Gábor 1902, Halaváts Gyula.1912)

După uciderea lui Radu de la Afumaţi (1) Moise este investit, de către sultan, ca domnitor al Munteniei şi pe la mijlocul lunii martie 1529, însoţit de un corp de ieniceri şi călăreţi ajunge la Giurgiu. “..Radul successerat nomine Moyzes, ad castrum Gyergyw cum Jancharonibus et equestribus adductus est “- scrie Marcus Penfflinger, judele regal al Sibiului la 25 martie 1529.

În luna mai Moise Vodă a preluat deja conducerea Transalpinei şi domneşte, iar turcii care l-au însoţit, acum se retrag. Îşi îndreaptă armele spre Sofia. Doar trei mii au  mai rămas pe o insulă, aprope de Giurgiu. Aflând despre această situaţie (prin intermediul unor informatori) Marcus Pemfflinger, judele regal al Sibiului îl informează pe Ferdinand I. într-o scrisoare din 8 mai 1529.

“ Ex parte Turcarum M(ti) V(rae) hoc scribere possum, uti in aliis scripseram, vires suas contra Zophy misisse et gentes paratas alias non habere, nisi, quae in confinibus sunt. Vaivodam Transalpinum Moyzen nomine, in regnum Transalpinense ducere fecit et iam regnat, et Turcae, qui cum eo fuerant et concomitati sunt, recesserunt. Sunt adhuc tria millia Turcarum in una insula prope castrum Gyergyu, quod Turcarum est ; illic victitant, et uti intelligere potui, nacta opportunitate, in auxilium Johannis rex se ipsos conferre vellent. Habeo tamen exploratorem et hominem meum inter eos; quocunque et quandocunque se contulerint et iverint as intelligentiam dabit mihi.
Ex Cibino, Sabbato post Ascensionis Domini 1529 “ (Staatsarchiv: Hungarica, Viena)

Ungaria avea doi regi. Ioan Zapolya, voievodul Transilvaniei, ales rege al Ungariei la 10 noiembrie 1526, şi Ferdinand de Habsburg, proclamat rege la 17 decembrie 1526. Între ei urmau să hotarască armele.

Atât Moise cât şi Petru Rareş au fost solicitaţi de amândouă taberele, iar când turcii l-au recunoscut pe Zapolya, au trecut de partea acestuia, şi la directivele sultanului pornesc la război împotriva ţinutului săsesc.(2) Corpul de oaste trimis de Moise asediează Mediaşul, încendiează Şura Mare, Şura Mică, Turnişorul şi Gârbova, totuşi Moise reuşeste să păstreze o pace, deşi fragilă, cu Sibiul. La 30 ianuarie 1530, Moise primeşte o substanţială sumă de bani de la sibieni, şi va căuta tot mai mult să ajungă la o înţelegere cu imperialii. După eşecul expediţiei turcilor împotriva Vienei, se orientează spre o alianţă cu statele creştine, îndeosebi cu partida ferdinandistă. Sultanul îl mazileşte (ultimul său hrisov emis la Câmpul Glupavilor este datat 22 mai 1530). Moise pleacă spre Secuime, iar între 13 şi 16 iunie 1530, este călăuzit de braşoveni spre Făgăraş (a primit ca mijloc de transport o trăsură cu patru cai). Comandantul cetăţii făgărăşene, István Majláth la 22 august 1530 pătrunde în Muntenia, încercând să-l repună pe Moise pe tron, dar va fi respins. În bătălia care a avut loc pe 28/29 august Moise este ucis.

Moise Vodă a avut o foarte scurtă domnie în Muntenia, dar multe legături politice (şi interese personale!) cu oraşele transilvănene. Nu ştim când şi în ce împrejurări s-a stabilit Saphira în comitatul Alba de Jos. A venit să locuiască aici în urma căsătoriei cu primul ei soţ, Keserű János de Gibart, sau după moartea tatălui ei a luat calea pribegiei.

Textul epitafului nu ne ajută la găsirea unui răspuns, datele biografice ale Saphirei nu concordă întru totul. Dacă inscripţia indică corect descendenţa ei (3), rămâne discutabilă vârsta trecută pe lespede. Moise Vodă moare în 1530, deci Saphira a murit la o vârstă mult mai înaintată şi cifrele romane au fost greşit săpate.

Viaţa Saphirei a rămas într-o umbră deasă, totuşi puţinele dovezi bine documentate ne permit să reconstituim scenele principale din povestea ei.

...................................................

1. “Radul est mortuus secunda die Januarii.. “- scrisoarea nunţiului papal Andreas Mihalewyth către Ferdinand de Habsburg (Cluj, 1 aprilie 1529)

2. Saşii nu-l recunosc drept stăpân pe Zapolya până după 1531. Brasovul, Făgăraşul, Mediaşul, Sighişoara capitulează rând pe rând. Sibiul va rezista, rămâne ultima redută a lui Ferdinand, deşi oraşul pierde importante surse economice: “dreptul regalian“ de a bate monedă şi acordul de comert liber între oraşe. Capitala saşilor devine Brasovul până după 1541, când se înfiinţează principatul Transilvaniei, iar situaţia Sibiului se stabilizează.

3. Documentele oficiale rămase o numesc fiica fostului domn transalpin.