Cetatea Beckov (desen:
József Könyöki, 1882/89, OMvH Tervtár ltsz.K 1074)
“Maria, regina Hungariae,… donationem castri
Bolondoucz Stiborio de Stiboricz, pro ipso ac fratribus iure perpetuo factam, confirmat.” – Regina Maria confirmă dăruirea cu
drept de veci a cetăţii Bolondóc/Beckov, de către Sigismund, lui Ştibor
şi fraţilor săi. (Fejér: CD X/1,
367; ZsO I, no 654)
După moartea lui Ludovic I frâiele
regatului au ajuns în mâinile reginei văduve, Elisabeta Kotromanić. Avea să lupte de la început cu grele încurcături politice interne şi
externe. Elisabeta căuta să-i asigure fiicei sale Hedviga tronul Poloniei, la
care se adăuga conflictul ei cu Sigismund de Luxemburg, logodnicul celeilalte
fiice, Maria, încoronată rege al
Ungariei. (1)
Iniţial, Poloniei a fost “promisă” Maria, de fapt ea ar fi
moştenit ambele coroane. Pentru a accepta o femeie pe tronul ţării, stările
poloneze au pus condiţia ca Maria să locuiască la Cracovia, dar ambiţioasa
bosniacă nu a renunţat la puterea deţinută ca regentă în Ungaria, şi la
Cracovia a fost trimisă Hedviga. Se pare că în acest demers regina văduvă a
fost susţinută şi de către Ştibor, cel puţin aşa se poate interpreta o frază
din diploma prin care
-
Sigismund donează lui Ştibor cetatea Čachtice (DL 7762), pentru meritele sale a longis retroactis temporibus în slujba domine
Elisabeth matri Regine Hungarie
Portretul Mariei de
Anjou (stema familiei Forgách – DL 60103)
Dacă Polonia a ieşit relativ repede din anarhia
tranzitorie apătută în urma destrămării uniunii personale polono-ungară, la
Buda aristocraţia de curte ştia foarte bine că prezenţa Mariei pe tron nu poate
fi decât temporară. La început s-au format două grupări,
partizanii celor două regine şi magnaţii care vroiau neapărat un bărbat pe tronul Ungariei, în
persoana lui Sigismund. Regina văduvă însă căuta alt mire pentru Maria, şi a logodit-o cu Ludovic de Orleans, fratele regelui francez
Carol al VI-lea. A fost o alegere nefericită. Franţa îl susţinea pe contra-papa
de la Avignon şi astfel Ungaria a ajuns în tabăra adversă Romei, în conflict cu
Regatul
Neapolelui şi cu Sfântul Imperiu Romano-German. S-a format şi o a treia grupare, a
nobilimii din Părţile Sudice, în frunte cu fraţii Horváti (Ioan, ban de Mačva şi Paul, episcop de
Zagreb). Ei doreau un rege din dinastia angevină, în persoana lui Carol
de Durazzo, regele Neapolului (ultimul descendent în linie bărbătească a Casei
de Anjou, ramura siciliană), pe care l-au şi invitat pe tronul Ungariei. Regina
Elisabeta a renunţat imediat la planurile ei anterioare, urgentând căsătoria
lui Sigismund cu Maria. Dar, spre ciuda lui Sigismund, încoronarea lui nu a mai
avut loc. Partida napolitană fiind mai puternică, Carol “Parvus”(cel Mic) vine
în ţară, şi la 31 decembrie 1385 este încoronat. Sigismund fuge în Cehia. Încet-încet s-au creat toate premisele unui război
civil, catastrofa însă se va produce în momentul când, după o
domnie de numai 39 de zile, Carol este asasinat (DL 58652).
Sigiliul lui Wentzel de
Luxemburg, regele Cehiei
Sigismund nu renunţă la zestrea Mariei, la regatul Ungariei,
şi fratele său
Wentzel, rege ceh şi romano-german, în primărava anului 1386 îl readuce în Ungaria. Cu
Sigismund a venit şi Ştibor.
-
la 15 septembrie 1386 (DL 17891) Ştibor este amintit ca magister curiae al Markgrafului de Brandenburg
(titlul lui Sigismund la acea dată).
Dar nici partida napolitană nu se lasă mai prejos. Pentru
a-şi impune propriul candidat, de data aceasta pe fiul minor al lui Carol cel
Mic, Ioan Horváti şi Ioan Palisnai, prior de Vrana, au răpit pe cele două
regine.(2) În ambuscadă sunt ucişi membrii escortei regale şi palatinul
Nicolae Garai.
Sigiliul episcopului
de Zagreb, Paul Horváti (DL 66544)
S PAVLI EPISCOPI
ECCLE SIE ZAGRABIENSIS
Reginele în captivitate, palatinul mort. În lipsă de soluţii, Sigismund primeşte un titlu creat în grabă, cel de “Căpitan al
Ungariei”, şi este numit regent. În ianuarie 1387 el intreprinde o
contraacţiune pentru recuperarea reginelor, care însă s-a împotmolit în faţa
cetăţii Gomnec.
-
Ştibor este prins şi torturat la Novigrad (ZsO I,
nr.1105)
Cetatea Uhrovec (desen: József
Könyöki, 1882/89, OMvH Tervtár ltsz.K 8378)
La 1 august 1389
Sigismund donează cetatea regală Zayugróc/Uhrovec lui Ştibor şi
fraţilor săi “…..pro redempcione ipsius domine Maria Regine
et nostri honoris incremento toto posse
laborans, per eosdem nostros infidels subdole detentus in eorundem
vinculis, non sine magnis damnis et corporis sui infirmitate… “…pentru răscumpărarea persoanei Reginei Maria şi a cinstei
noastre, a depus tot efortul posibil, de aceiaşi infideli (Johannis Horwathy şi
Johannis de Palychna) printr-o înşelăciune a fost reţinut, nu fără a suferi
răni grave şi corpul său o infirmitate…
După zadarnica campanie, mai
marii Ungariei s-au întors la Buda şi l-au ales rege pe Sigismund.
Stiborius de Stiboricz,
voievod al Rusiei/ Halici-Lodomeria (DL 102956)
-
Înainte de 25 septembrie 1387 Ştibor împlinea funcţia
de voievod al Rusiei/Halici-Lodomeria (DL 102956),
cel mai
probabil până spre sfârşitul anului, când Polonia ocupă Haliciul. Ascensiunea
ierarhică a lui Ştibor a continuat,
-
Sigismund i-a încredinţat cheia de nord-vest a
regatului, la 11 ianuarie 1388 fiind amintit comite de Poson. (ZsO I, no.389)
-
1a 15 ianuarie 1389 Ştibor şi cei doi fraţi ai săi,
Nicolae şi Bichno, sunt primiţi în rândurile baronilor, şi depun jurământ de
credinţă faţă de rege. (DL 7470)
Ştibor şi fraţii săi sunt primiţi în rândurile
baronilor (DL 7470)
-
La 10 septembrie 1393 Sigismund zălogeşte cetatea
regală Szúcsa/Dolná Súča, pentru suma de 3.000 de florini,
lui Ştibor şi fraţilor săi. (DL 7892)
-
Ştibor are casă la Buda şi este în relaţii de afecere
cu juratul Grolonthal (aurifaber,
posibil, deoarece peste câţiva ani este menţionat atelierul unui aurar, pe nume
Gralandas, la parterul casei lui Ştibor
– Levéltári Közlemények, 42., 241.l.)
-
22 mai 1394, Sigismund dăruieşte cetatea Jókő/ Dobrá Voda comitelui de Poson şi Trenčín, Ştibor de Ştiboricz, şi cetăţile Korlátkő/Cerová, Detrekő/Plavecký hrad, Berencs/Prodranč, şi Scharfenstein/ Buková lui Ştibor
şi fraţilor săi Nicolae şi Bichno. (DL 3568, 3457, 3962, 6163, 7942)
-
4 mai/10 iunie 1395 Ştibor este numit în funcţia de voievod al Transilvaniei
(DL 71836)
“Grand bascinet”, circa 1390
(L’Armeria del
Palazzo Ducale a Venezia, Nr. Inv.: C95)
Itinerariul lui Ştibor decembrie 1395 – 27 decembrie 1397
8 decembrie 1395 – Košice
28 mai 1296 – Cluj
1 iunie – Cincu
august –
Transalpina
“… iubitul nostru
credincios,…domnul Ştibor, voievodul nostrum din Transilvania şi comite de
Poson şi de Solnoc…..împotriva necredincioşilor turci şi a tovarăşilor lor, …
când am năpustit prin Timişoara spre Bulgaria, susnumitul domn Ştibor
voievodul, strângând o puternică ceată şi oaste de bărbaţi credincioşi, anume
din părţile noastre ale Transilvaniei, şi de alţi oameni luptători de ai săi şi
de nobili, şi steagul (banderia) său având îndeajuns sprijin ostăşesc ….., a
tăbărât pe altă cale, anume prin Transalpina, unde duşmănosul Vlad
voievodul….ieşindu-i în cale, [Ştibor] a dat cu acesta, vitejeşte, o mare
bătălie……l-a învins şi l-a întrecut pe Vlad voievodul….fiind greu rănit acolo
numitul Vlad, care se dădea drept voievod. Şi de acolo, înaintând cu oştile
sale,….pentru ca să ne slujească cu credinţă, şi-a mutat tabăra şi a ajuns până
la oastea noastră de lângă cetatea Nicopolul Mare din Bulgaria,….Şi atunci
luptându-se acolo, lângă pomenita cetate Nicopolul Mare…, cu cea mai mare
tărie, într-o bătălie deschisă, cu soartă schimbătoare……a primit o rană grea,
chiar sub pomenita cetate, fiind lovit de o piatră mare……
Cronica bătăliei de la Nicopole, povestită
de Sigismund în documentul regal cu numărul de referinţă DL 8283.
….Şi apoi,
fiindu-ne soarta potrivnică….puterile oştirii noastre fiind, vai, aproape cu
totul frânte şi sfărâmate….fugind fără de voie spre Transalpina, am
făcut…drumul înapoi, împreună cu numitul domn Ştibor şi cu ceilalţi puţini
prelaţi şi baroni, şi apoi…..am trimis pe sus zisul domn Ştibor….în regatul
nostru….ca să păzească şi să ţină regatul nostru în lipsa noastră. Iar
el,….înaintând fără oprire spre părţile noastre ale Transilvaniei….cârmuind în
liniştea păcii pomenitele noastre părţi ale Transilvaniei, le-a păstrat
neatinse şi nevătămate pentru maiestatea noastră.” (DL 8283)
13 noiembrie –
Slimnic
31 ianuarie 1397 –
Cluj
2 mai – Buda
octombrie – Timişoara
9 decembrie –
Făgăraş
27 decembrie –
Cincu
“Grand bascinet”, circa 1400/1420
(Brescia, Museo
Civico delle Armi Marzoli, Nr.Inv.E 1 inv.272)
Itinerariul lui Ştibor în anul 1398
21 mai 1398 –
Lipova
2 iunie – Cluj
27-30ctombrie –
Haţeg
15 noiembrie –
Szeremle (sud-estul Ungariei)
31 decembrie –
Sibiu
-21 ianuarie 1398, regele îl întăreşte pe
Ştibor în toate drepturile sale de proprietar (DL 8295)
- 2 aprilie, Ştibor fixează cetatea
Beckov ca dotă pentru soţia sa Dobrochna (ZsO I nr.5243)
-23 iulie, papa Bonifaciu al
IX-lea încuviinţează ca Dobrochna să primească, în timpul postului din partea
confesorului şi a medicului, dezlegare la carne şi la lapte (Monumenta Vaticana
1/4,CVIII)
Urmele cetăţii Haţegului. La 5 august şi 31 decembrie 1398 actele îl
menţionează pe de Minori Stiboricze (3), castelan al cetăţii (TT, 1889,
p.735)
Itinerariul lui Ştibor în anul 1399
1 ianuarie – Sibiu
17 ianuarie – 1
februarie – Turda
18 aprilie –
Visegrad
-
23 martie 1399, scrisoarea lui
Sigismund către comitele curial Ioan Pásztai: a primit înştiinţare de la Mircea, voievodul transalpin.
Baiazit adună o mare armată la Adrianopol şi în cinci zile turcii pot ajunge la
Dunăre. Cere ajutorul regelui, Sigismund vine în Transilvania, dar ştirea s-a
dovedit a fi o alarmă falsă. (DL 42705) Va pleca înapoi la Visegrad,
însoţit de Ştibor.
…………………………
1. Prin praefectio / prefacere în urmaş
masculin
2.Răpite în
iulie l386, reginele sunt ţinute în cetatea Ivánc/Gomnec (în
apropierea localităţii Bosiljevo Čazmansko), apoi la Novigrad. În
ianuarie 1487, din ordinal priorului de Vrana, potrivit cuvintelor reginei
Maria (DL 7309), Elisabeta Kotromanić a fost sugrumată sub ochii ei.
Maria va fi eliberată în iunie 1387 de către veneţieni, de căpitanul Giovanni
Barbarigo. Probabil atunci s-a petrecut şi eliberarea lui Ştibor.
3. Nepotul lui Ştibor.
Unul dintre cei doi fii ai lui Bichno (Andrei), Mosticz sau Ştibor. În documente cei doi folosesc numele de Minori Stiboricze.
