COMITATUL MARAMUREŞ I.

Inventar al bunurilor. Târgul Oar, 19 mai 1576

 (MOL, REGESTA UC 104 : 5)

Numerus et Nomina Coloni Oppidi Ouaarÿ

Coloni integra sessionis fuit (Iobag cu sesie întreagă a fost): 62
Iobag cu o jumătate de sesie a fost: 33
Iobag cu un sfert de sesie a fost: 2
.........
Case arse: 14
Jeler cu casă (inquilini): 29
Jeler fără casă (subinquilini): 12
Eliberat (libertinus): 5
Case părăsite: 3

Caesareae Majestatis terrae arabiles ad tres calcaturas (1)

Raportul: cantitatea de sămânţă folosită/producţie pentru anul 1573
Pe 60 de iugăre
(o câblă de Cassovia = 19-31 l / iugăr)
Grâu: semănat 60 de câble, producţie 262 de câble.
..................
Bunuri imobiliare

Două mori, a câte o piatră, pe râul Someş

Păşune (alodiu) „quod vix per 60 homines defalcarj potest.” - pe care 60 de oameni cu greu ar putea împărţi (în loturi)

În 1573 producţia de fân: 18 braţe (venit; 2 forinţi/ braţ) (2)

Punct de trecere a vadului: o treime din venit, din care o zecime îi revine plebanului din Daroţ  (o treime le revine nemeşilor din Daroţ, o treime podarului)

Census
................
Iobagii plătesc de Sf. Mihai: 60 denari
Taxa ferton (cei care au viţă de vie) de Sf. Gheorghe şi Sf. Mihai: 14 denari
Cei cu o jumătate de sesie: de Sf. Mihai 7 denari
Fiecare iobag cu sesie întreagă: 3 câble de ovăz (conscriptorul recalculează:) 1 câblă = 25 denari
Fiecare iobag cu o jumătate de sesie: 1,5 câble de ovăz
Cei care au casele arse: sunt scutiţi.
Ar trebui să dea şi nonă din grâu, orz, ovăz.
Din cereale dau zeciuială: (recalculat) 12 forinţi
Cei care nu au holdă plătesc bani de pâine: 9 denari
Iobagii plătesc zeciuială din miei şi albinărit
Iobagii dau zeciuială din brânză
Dau şi porci hrăniţi cu jir (Porcii hrăniţi cu ghindă valorează dublu)
Toamna dau zeciulală din porci îngrăşaţi

Educillatione (drept de vânzare şi comercializare a băuturilor)

Taxele dau către cetatea  Zathmar (Satu-Mare)

..............

Amenzi

Pentru vărsare de sânge: l forint, din care: o treime pentru villicus (administrator)

Pentru vătămare corporală bătăuşul plăteşte 40 denari dacă victima are contuzii, şi a fost văzut (certificat) de jude.

Preacurvia, adulterul, crima şi alte asemenea păcate: pedeapsa capitală şi confiscarea averii.

Moşierul are drept de graţiere.
Dacă este graţiat plăteşte 6 denari

Ad omnis generis seruitia Incolae oppidi Ouary compelluntur, juxta arbitrium capitanej et Provisoris Zathmariensis

...............................

 În munţii Maramureşului, 1909 (MMM, no.9630.10)

1. ...ad tres calcaturas  sau  terrae arabiles tertii campii (în trei hotare). Agricultură intensivă.  Suprafaţa arabilă împărţită în trei zone: 1/3 = pământul lăsat să se ohihnească, 1/3 = semănată toamna, 1/3 semănată primăvara.

2. Un braţ de fân = 38,4 m³

DAN VOIEVOD I.

Ani de ameninţări.

Sigiliul voievodului  Ioan Dan (1423)

„Plecând din Bavaria, ţara mea iubită..(...) Am ajuns, cu armata regelui Sigismund, în Turcia.(1) Apoi am fost şi în cele două  mari  aşezări  a Wallachiei; una se numeşte Agrich (Curtea de Argeş), cealaltă Türckisch (Târgovişte). Un oraş la Dunăre se numeste Ubereil (Ibrail-Brăila), aici  vase comerciale aduc mărfuri din ţări păgâne. Trebuie menţionat, că populaţia Wallachiei Mari şi Wallachiei Mici mărturisesc credinţa creştină. Au limba lor proprie (vnd habent och ein besunder sprach). Nu-şi tund barba şi părul, (...) Am fost şi în Walachia Mică (Oltenia de azi, până în  secolul al XVI-lea, şi nu Moldova!) şi în Sybenbürgen. Aceasta este o regiune nemţească (das ist ein dütsch land), a cărei capitală se numeşte Hermenstat; şi în Burtzenland (Ţara Bârsei) cu capitala la Brassaw .”(2)

(Memorialul de călătorie : Reisen des Johannes Schiltberger aus München in Europa, Asia und Afrika von 1394 bis 1427, München,1859)

Harta Balcanilor. Codexul Taccola (Paris, Bibliothèque Nationale)

Reprezintă situaţia politică din Balcani, înaintea căderii Constantinopolului (pe zidul oraşului este arborat steagul cruciaţilor)

Într-o psaltire de la Hilandar se află o scurtă notă cronicărească, în dreptul anului 6928 (1420) scrie: ”a luat sultan Amirat  Vlašku zemlju”. Deşi numele sultanului pare greşit, fără îndoială este vorba de campania otomană declanşată în primăvara anului 1420 (3), condusă personal de către sultan, pe un front foarte larg.

Ciocniri armate dintre creştini şi turci au avut loc şi în anul 1419, mai ales, în împrejurimile cetăţii de la Severin, porţiunea cea mai expusă atacurilor turceşti. Sigismund de Luxemburg mobilizează armata regală încă de la finele lunii august pentru zona de conflict de la Dunăre. Deşi evenimentele din Bosnia arătau clar neobişnuita putere de expansiune a turcilor, prezenţa oştilor regale în Banatul Severinului a condus, temporar, la imobilizarea a unei bune părţi din efectivele sultanului, la un răstimp de linişte. Dar cu moartea fratelui său Vaclav (al IV-lea), preocuparea şi interesul lui Sigismund se îndreaptă spre „procurarea” coroanei Cehiei. De a nu duce un război pe două fronturi, încheie  pace cu sultanul (4), tolerează  ca Veneţia să pună stăpânire pe ultimele teritorii dalmate, şi pleacă în Cehia, croindu-şi drum până la capitala acesteia cu forţa armelor. Armistiţiul încheiat cu Mehmed (şi reînnoit cu urmaşul acestuia) nu a împiedicat puterea osmană să continuie să acapareze pământuri la nord de  Dunăre.

Pisanello: Sigismund de Luxemburg

(Paris, Musée du Luvre, Département de Arts graphiques)

 

Turcii pătrund în Valachia, ameninţă Moldova (5), apoi, prin Banatul de Severin, Haţeg, şi  prin  Pasul Bran ajung şi în Transilvania.(6)

În cursul acestor evenimente piere voievodul Transalpinei, Mihail, fiul legitim al lui Mircea (cel Bătrân). Nu ştim în ce condiţii şi-a găsit sfârşitul. A căzut prizonier, fiind apoi executat, sau a pierit pe câmpul de luptă...aceste aspecte sunt încă neelucidate. Nici fii acestuia nu mai sunt menţionaţi în documentele de epocă. (7)

In Codexul Parisinus Graecus 2953 (din secolul al XIII-lea) se află, notate de o mână necunoscută, câteva însemnări ulterioare (în limba greacă) referitoare la evenimentele anilor 1419 – 1438. Sub anul 1420 găsim o scurtă menţiune despre voievodul Mihail, fiul lui Mircea (cel Bătrân).

„În anul 1420, (....) începând de la l septembrie, în timpul iernii, primăverii şi verii s-a ivit o mare lipsă de alimente, în Apus şi în Răsărit (...). Mai ales în luna iulie cutremure puternice şi mari (...); apoi a urmat căderea Vlachiei Mari sub turci şi uciderea copiilor lui Mircea voievod, a lui Mihail care trăia ca un destrăbălat, şi a altor copii ai săi”

Cu armata sultanului a venit  şi un pretendent la tronul Transalpinei. Dan, căruia turcii îi „făgăduiseră că-l vor ajuta să cucerească domnia cu sprijinul lui Musulman” (Chalkokondyles)

Terra Transalpina va cunoaşte, în următoarele multe decenii, o perioadă de instabilitate politică. Explicabilă este, în primul rând prin neexistenţa unui cod de reguli pentru succesiunea la tron, la care se adaugă spiritul păturii conducătoare, care „organizată„ pe grupuri rivale, era gata oricând să dea sprijin unui alt pretendent. Boierii treceau de la un domnitor la rivalul acestuia, ca în scurt timp să-l părăsească şi pe acesta. „Hiclenia” dregătorilor nu a rămas neobservată pentru cei dinafara . Această carecteristică a conducătorilor politici ai statului muntean o găsim menţionată şi la Chalkokondyles: „..au...legi nu prea bune” În secolul al XVI-lea Nicolai Olahi specifică: „ Sed, vix  alicubi tutta esse potest regni societas, multo minus in Transalpina, nostra etate…Haec obiter volui inserere, vt mores Transalpinorum essent cognitiores.” – Dar, niciunde nu poate fi sigură o uniune a celor din jurul regelui, mult mai puţin în Transalpina, în zilele noatre…..Am dorit să inserez asta, ca obiceiurile transalpinilor să fie cunoscute.

Bizantium (Biblioteca Universităţii Hebrew din Jerusalem)

.............................................

1.Este vorba despre dramatica expediţie a trupelor cruciate din 1396.

2. Se pare că Johann Schiltberger nu cunoştea denumirea de Kronstadt, dată Braşovului, deşi aceasta apare deja în anul 1355, într-un document emis de capitlul din Sibiu.

3. Ljubomir Stojanović: Stari srpski  rodoslovi i letopisi,1927

Până în mai 1421, sultan a fost Mehmed Çelebi. În cronici, cu numele Amirat, Amurad sau Amurath figurează sultanul Murad al II-lea. 

4. La Oradea, la data de 1 octombrie 1419.(Fejér: Codex Diplomaticus... X/VI, 954)

5. Despre atacul turcilor asupra Munteniei şi a Moldovei la curtea regală polonă s-a ştiut din luna mai. Domnul Moldovei, Alexandru (cel Bun) a trimis mai multe solii suveranului său, regele polon, pentru a cere spijinul acestuia. În cuprinsul scrisorii, din iulie 1420, a lui Władysław  Jagiełło către Sigismund, se face referire la o primă solie care a ajuns la curtea regală polonă de Rusalii (conform calendarului catolic în 1420 a căzut pe 26 mai), o altă solie a ajuns în preajma zilei Sfântului Ioan (24 iunie) şi de ziua Sfântului Iacob (25 iulie). „..circa festa pentecostes, beati Ioannis, et denum sancti Jacobi..”  Trimişii voievodului Alexandru cer ajutor armat pentru a salva teritoriile interioare ale Moldovei.

O altă sursă (Heinrich, Ritter Von Zeissberg: Analekten..., 1870) aminteşte  de o a partra solie: Regele Władysław, aflându-se la Łęczyca, trimisul voievodului modav a fost nevoit să parcurgă un drum mult mai lung, şi a ajuns cu puţin înainte de ziua Sfântului Bartolomeu (22 august) „Statio Walachorum serenissime Woyewode Walaschskego venientium fer.V ante Bartholomaei”

Scrisoarea regelui polon ne informează: Uriaşa armata turcească a pătruns în Muntenia, şi până au plecat, cu furie au devastat-o şi au supus-o. Terra Transalpina a fost obligată, prin ameninţări, la depunere de jurământ de credinţă şi la plata unui tribut greu („suorum exercituum potentia terras transalpinas furore referti intrauerunt, quibus vndique peragratis ipsas post multas et inenarrabiles cedes et penurias in totum sibi subegerunt et omagiis fidelitatis ab eisdem seuis comminacionibus extortis tributa et dacias graues receperunt,..”). Lăsând în urmă o garnizoană, turcii au pornit pe Dunăre, la bordul unei mari flote, spre o cetate care se afla în stăpânirea voievodului moldav, pe care o iau cu asalt. În scrisoare figurează doar iniţiala a numelui cetăţii (castrum L.) Poate fi vorba de cetatea Chilia (Licostomo), aceasta fiind deja în componenţa Moldovei mai înainte de anul 1412.

Regele Władysław este la Sandomir, împreună cu Vytauto (Witold), mare duce al Lituaniei, şi va mobiliza armatele de pe teritoriile vecine cu Moldova.

„ Datum in loco campestri ex opposito ciuitatis Pragensis quinta die Julii”

(Archiv für österreichische Geschichte, Band 52/1874)

 

 

 

Sigiliul lui Witold, mare duce al Lituaniei

(Władysław  Jagiełło şi Sigismund de Luxemburg la 15 martie 1412, încheie  Tratatul de la Lublau, care prevedea partajarea Moldovei, în cazul în care Alexander, Woyeuoda Molduanus nu li s-ar alatura în lupta împotriva turcilor. O parte a Moldovei, Bukowina dictam, vsque ad fluuium Pruth... et forum Jaszkytarg (hodie Jasszi) - Bucovina, până  la râul Prut  şi împrejurimile Iaşiului revin regelui polon, iar Feierwar, alias Bielogorod...  et Kilia cum alia medietate pro Domino Sigismundo et corona regni Hungarie – Cetatea Albă şi Kilia, cu alte jumătăţi, Domnului Sigismund şi regatului Ungariei.  (Fejér: Codex diplomaticus...X/V, 279)

O listă cu cei invitaţi şi prezenţi la curtea regală din Buda în anul 1412 (Haus-, Hof- und Staatsarchiv des Österreichischen Staatsarchivs)

Au fost prezenţi, printre alţii: Władysław Jagiełło, regele Poloniei, Đurađ Branković, despotul Serbiei, un prinţ turc, Hervoja Vukšić, prinţ de Spalato (Split), prinţul Ludovic din Brieg (azi Brzeg), prinţi din Teschen şi Troppau (azi Opava), Graf von Cilli, legatul apostolic, archiepiscopul de Esztergam, episcopii de Passau şi Krakovia.

Plan von Troppau in Schlesien.(Arhivele Naţionale Suedeze)

6. În septembrie 1420, la Haţeg, o armată turcă învinge trupele voievodului Miklós Csáki (pierde cea mai mare pare a oamenilor săi) invadează sud-estul Transilvaniei, pradă şi arde Orăştia (după atac oraşul a fost  repopulat).

Despre luptele de la Haţeg şi din Secuime nimic n-am ştii dacă n-ar fi fost amintite într-un act emis de Ladislaus de Chak, la 8 iulie 1421, Cetatea de Baltă:  Blasij, filij Sandrini, filij Lewkews a participat la luptele cu  „Thurcis sub Castro Haczok”, şi a apărat, cu  „preţul sângelui său”, fortificaţia şi turnul de la  Solyomkew (Piatra  Şoimului), situat aproape de râul Olt, care pe vremuri era un turn de veghe a secuilor din Tuşnad (munimentum ac turrim Solyomkew olim Spiculatorum in territorio possessionis Thwsnad Siculorum de Chik prope fluuium Olth vltra syluam dicte possessionis sitam).

(Gróf József Kemény: Diplomatarium Transilvanum, Appendix.V)

Fundanus, 1595 (Budapesta, Biblioteca Naţiolală Széchényi, TR 2838)

Ţara Bârsei are aceeaşi soartă.

Analele Brasovului: „Amurathes II imperator Turcanum terram Barizensem ferro et igne vastat, senatum coronensem abducit residuo populo in arce montis conservato”- Amurathes II, împăratul turcesc, a devastat (a trecut prin fier şi foc) Ţara Bârsei, senatul braşovean  a fost luat (în robie), restul populaţiei a supravieţuit în cetatea de pe munte.

(Johannis Georgii Schwandtner: Scriptores Rerum Hungaricarum Veteres Ac Genuini vol.I.)

7. Obiceiul practicat de Cancelaria domnească de a nu data (cu puţine excepţii) actele emise, împiedică stabilirea cu precizie a momentului când a fost asociat la domnie Mihail. Titulatura sa înscrisă într-un hrisov redactat la 10/27 iulie 1418 e simplă:

Mihai înnoieşte privilegiile oaspeţilor din Cisnădie (Sibiu, Muzeul Brukental, U 459)

 „ Nos Michael vaivoda Transalpinus... universis hospitibus in oppido Heltha... salutem -  Noi  Michael voievod, pentru  toţi oaspeţii din târgul Heltha (Cisnădie) ...salutări.

Mihail întăreşte pentru cei din Cisnădie privilegiile ce le aveau încă de la quondam patris nostri – răposatul nostru părinte. Vechiul act de privilegiu este prezentat de către trimişii oaspeţilor, Jacobus armeanul şi Cristian. Cisnădenii şi oamenii lor, fie ei valachi sau de altă naţie (quod ipsi et eorum homines, videlicet Valachi aut alii, cuiuscunque sint au fuerint conditionis) au dreptul de a-şi paşte turmele pe păşunele voievodului, la fel ca oamenii săi. Dacă s-ar ivi vreo neînţelegere între voievod şi Transilvania (si contigeret nos cum toto terra Transylvana habere querelas aut liters): voievodul păstrează pacea cu cei din Cisnădie, şi le va trimite „săgeata domnească” (cum sagitta nostra) printr-un boier, care le va asigura ocrotire.

„Datum Argies, dominica octavorum corporis Christi Anno M°CCCC° decimo octavo. Juon Michael” (conform calendarului catolic 27 iulie 1418)

(Christianus Engel: Geschichte der Moldau und Valachey, Wien, 1794)

SUB SEMNUL CORBULUI V.

„az Morzsinai szép leánzo” – frumoasa fată de la Morzsina.

(Caspar von Heltau)

Sigiliul lui Iancu de Hunyad, gubernatorul ales al Ungariei (ca voievod al Transilvaniei folosea sigiliu de culoare verde)

Stânjenitor este că se propagă clişee istori­ce. Nenumărate greşeli şi inexactităţi circulă pe net, rezultatul unei documentări neaşteptat de superficială, lipsită de pasiune, ori fiindcă informaţii valoroase sunt omise sau înlocuite cu mituri izbitoare (mai bine zis, cu ceea ce ar vrea unii să se fi întâmplat).

Mwrsyna şi Joannes fii lui Stoyan de Nyíres primesc : census kenezyatus şi domeniile aparţinătoare cetăţi Hathak (Haţeg): Reketyie şi Demsus (Răchitova şi Densuş), sunt exceptaţi de daciam argenti et quinquaqesimam (urbura din argint şi darea oilor), iar în viitor nu mai plătesc collecta sau census.
Dewa, feria sexta ante festum beati Fabiani et Sebastiani  martirum (16 ianuarie 1404)
(MOL, DL 74659)
Transumpt, Sigismund  la 25 august 1404, întărită cu pecetea capitlului Transilvaniei la 11 octombrie 1412

Din nefericire sunt  încă mulţi (şi istorici !) obosiţi, care pertepuează date eronate în legătură cu numele mamei lui Iancu de Hunyad. Banala (din cauza repetării excesive) „Elisabeta  Murşina de Densuş”  este o compilaţie. Caspar von Heltau  scrie că " fata boierului" a fost de la (şi nu de) Morzsina (Marjina/Murşina) fără să indice numele ei de botez. Doar Cortesius spune, vorbind despre mama lui „Corvinus”, că se numea Elisabeta, dar fără nici un fel de îndoială, se referea la mama lui Matthias.

Alexander Cortesius: De Matthiae Corvini Ungariae regis laudibus bellicis carmen, Berlin, Staatsbibliothek (Cod. Guelf. 85.1.1. Aug. 2o)

Posibil că pe timpul lui Caspar von Heltau să fi existat familia Murşina de Densuş, dar în documentele emise la  sfârşitul secolului al XIV- lea şi până în anul 1438, Murşina apare doar ca nume propriu.

Densuş intră în posesia lui Mwrsyna şi Joannes fii lui Stoyan de Nyíres (1) abia în anul 1404, cu mult după naşterea lui Iancu, iar posibilitatea unei transformări a numelui propriu Mwrsyna în nume de familie, apare într-un document abia anul 1438, când este amintit „Stephanus alias Mursina vocatus filius condam Johannis de Domsos”. Deşi alias...vocatus înseamnă numit şi.., nu putem exclude că surprindem începutul procesului de transformare a unui nume propriu (şi nu a unei posesiuni) în nume de familie. În anii treizeci ai secolului al XV-lea, familia lui Mursina de Domsos deţine deja un număr însemnat de moşii în districtul Haţeg (Mesteacăn, Răchitova, Hăşdat, Cernişoara), pe valea Cernei şi a Streiului şi sunt megieşi de hotar cu familia de Hunyad.

Nicolai şi Dionisis de Demses  primesc pentru servicii militare (cu turcii) patru sate în districtul Haţeg, pe care le deţineau până acum doar după cutume cneziale (more keneziatus tenuissent). Adevereşte: Johannes Hwnyad, Gubernatorul Ungariei. (30 august 1447, transumpt Matthias 1480, MOL, DL 30814)

 

Sigiliul lui Matthias

Din anul 1439 şi până în 1467, numele Mwrsina  figurează  ca nume propriu.

Kende de Malomvÿz (Cândea de Râu de Mori) primeşte ca nova donatio satele pe care le deţinea până acum  după cutume cneziale. Adevereşte: Capitlul Transilvaniei în prezenţa lui Mursina de Demses. 2 iulie 1439 (MOL, DL 30800)

Mwrsina de Demsos, în numele fiilor lui Sandrin de Domsos „îi interzice” regelui Matthias (protestează) ca părţi din moşia lor de la Densuş, comitatul Hwnyad, să fie donate lui  Ladislai Arka de Ozkola. 21 iulie 1467, Conventul de la Cluj-Mănştur, Protocollum (MOL. DL 36393)

Deci, e puţin probabil ca mama lui Iancu, chiar dacă provenea dintr-o familie cnezială din Densuş, să fi avut această nume:  Elisabeta Murşina de Densuş. Presupunând că ar fi fost fata unui "gazdag bojer"- boier bogat  din Morzsina/ Mărginea, din zona Făgetului Timişan, datele pe care le avem ne obligă să abandonăm acest fir şi mai repede. Mărginea pe vremea lui Voyk de Hunyad era în posesia familiei Rékas din Rékas. Au obţinut acea moşie în anul 1359, când înaintaşii lor s-au strămutat din Transalpina.

La data de 29 august 1359 (IV.Kal.Sept) Ludovic I donează „possessionem Rykas vocatam, iuxta fluuium Kystemes existentem, cum... „ – moşia zisă Rykas, lângă răul Kystemes, împreună cu alte trei sate, olaţilor Karapach, Stanislai, Negwe, Wlanyk, Nicolai şi Laik, fii lui Zarna fiul lui Laik. Fii lui Zarna au venit în regatul lui Ludovic, părăsindu-şi moşiile şi avuţiile avute in terra Transalpina din cauza lui Alexandr fiul lui Bazarad, woyuoda Transalpinus. (MOL, DL 58549)

Primul document în care figurează numele de familie Mursina datează din anul 1516, (MOL, DL 29951) şi este un inventar cu bunurile familiei Musina de Reketye.

.........................................

1. Stoyan de Nyires a fost „ filius Mosyna de Nyires knezius olachorum de districtu castri Hatczak” şi apare în documente începând cu anul 1360, iar la 12 septembrie 1380 a primit donaţii din partea lui Ludovic I (cel Mare).  În 1360 Mosyna e amintit doar „Mosyna”, ca peste douăzeci de ani să fie deja înnobilat (de Nyires), dar numele „Mosyna” rămâne nume propriu, nu de familie şi nici al unui domeniu.

In castro nostro Lygeth, ferma quatra ante Exaltationis Crucis   (12 septembrie 1380), regele Ludovic donează pământul Polonycza din districtul Hunedoara şi pământul  Bobothmezeu din districtul Haţeg lui Stoyan fiul lui Mosyna de Nyires. (MOL, DL 42162)

SUB SEMNUL CORBULUI IV.

“Hic enim Valacho patre, matre vero Graeca natus,….parentibus nequaquam obscures editum tradidere“ – El s-a născut dintr-un tată valach şi o mamă grecoaică, ….părinţii nu se trag din neam obscur

(Antonio Bonfini: Rerum ungaricarum decades IV et dimidia, Decadis III Liber IIII)

Detaliu frescă, loggia Matthias, castelul-cetate Hunedoara.
(Báró Forstner Gyula: Magyarország műemlékei. III.k., Budapest, 1913)

Nici o sursă documentară nu vorbeşte despre mama lui Iancu de Hunyad, datele referitoare la ea sunt confuze, neclare, alterate. Antonio Bonfini, cronicarul contemporan al regelui Matthias, îi atribuie origine greacă.

“Mater vero, e Graecis edita, e veteri & imperatorio sanguine promanasse credita est. Nonnulli in Theodosij huic genus referre audent . “- Despre mama lui se crede că provine din sânge împărătesc din alte vremuri. Unii îndrăznesc a susţine că din neamul lui Theodosius se trage.

Prelucrând istoria imperiului Ungar după gustul renascentist, Bonfini, urmând tehnica lui Flavio Biondo, romanizează  cronica lui János Thuróczy. Ideea unei legături între familia de Hunyad  şi familia romană Corvus (aici Tacitus îi sare în ajutor) se pare că i-a fost sugerată de  corbul prezent pe blazonul familiei.


„ Pater nanque inter Valachos, qui Getaru Dacorumq, loca nunc incolunt, & e Romanis superfuisse colonis, veluti linguae similitudo testator, sane creduntur, plurimum apud eam gentem potuisse dicitur. (...) In Coruino vico (Hollós) natus in Coruinam Romanorum Familiam genus retulit .“- Se zice, că tatăl său s-a ridicat la rang printre valachi, care acum locuiesc pe locul unde au locuit geţii şi dacii, şi este într-adevăr credibil că sunt rămăşiţele coloniştilor romani, cum mărturie stă similitudinea între cele două limbi. (…)  Născându-se în satul Coruin (Hollós), provine din familia romană Corvinus.

Valerius Corvus şi un cavaler galez, cca.1370 (Paris, Bibliothèque Sainte Geneviève, ms 777, f. 119 v°)

Bonfini ţinea să contracareze “faima“ legendei care s-a creat în jurul originii lui Matthias. Presupun, prin plăsmuirea apartenenţei regelui prin naştere la o familie nobilă, antică, greco-romană, a încercat să sporească prestigiul acestuia. Originea romană nu trebuia inventată, ci doar că se trage dintr-o rădăcină nobilă.

 “Quin etia Alamanni suapte natura Vngaris infensi, ne Coruino sanguine Matthias ac pater, quemadmodum gentilitia Corui insignia testabantur, natus esse videretur, autore Ciliaeolim Comite, fabulam haudquaquam insultam comenti sunt: Sigismundum aiunt in Transsyluanis agentem, cum ingenua venustissimaque Valachi cuiusdam nobilis puella concubuisse, hanc tertio e fe mense repetitam grauidam deprehendisse, donasse magnifice, ac symboli loco annulum reliquisse, mandasse, vt quiquid pareret, deligenteraleret, educaretq, educatumq, ad se cum symbolo mitteret. (....)   No ignorabat aduersarios idnobilitatem sui generis improbase: vulgo quoq, dicere, Valacha ipsum gete oriundum. Nonnullos Hibridam apelasse, quem  dissimilis linguae parentes ediderint. Id in primis citerioris Vngariae Proceres dicere, Valachu Regulu non esse ferendum. Fredericum quoq, Imperatorem iniquissime parti, opulentissimum vsq, adeo Regnum ab adolescente & peregrino pene Rege possideri,& ne coronam redderet, ab infestis nonnullis Optimatibus quotidie admoneri.” - Alemanii (nemţii), prin propria lor natură duşmănoşi cu ungurii, cu bunăvoinţa defunctului Graf Cilli au născocit o poveste ingenioasă, cum că Matthias şi tatăl său nu provin din familia Corvinus, după cum atestă stema neamului lor, înfăţişând un corb: zic că Sigismund, şezănd în Transilvania, s-a culcat cu fata inteligentă şi drăgălaşă a unui nobil valach şi după trei luni a aflat că fata  a rămas gravidă cu el, i-a dat daruri minunate, un inel ca amintire şi indicaţia să-şi hrănească  şi să-şi educe copilul cu grijă, iar dacă acesta s-a înălţat,  să-l trimită, cu acel semn, la el.(...) Adversarii săi (ai lui Matthias) îl dispreţuiesc pentru originea sa improbabilă: răspândesc în lung şi-n lat că s-a născut din neam valach, unii zic că e corcitură,  are părinţi care nu vorbesc aceeaşi limbă, în primul rând aristocraţii din Ungaria de dincoace (Transilvania) ziceau că nu trebuie tolerat regişorul valach. Împăratul Frederic şi el suporta cu greu că acest regat bogat e deţinut de un rege adolescent, un terchea-berchea, şi erau câţiva distinşi invidioşi  care zilnic îl aţâţau, nu cumva să-i predea coroana.

(Antonio Bonfini: Rerum ungaricarum decades IV et dimidia, Decadis IX Liber III)

 Presupusul portret al lui Bonfini
(Philostratus Flavius : Opera , Florenţa, 1487, pergamen – Biblioteca Naţională Széchényi)

În secolul al XVI-lea credibilitatea lui Bonfini se dărâmă, şi Caspar von Heltau în lucrarea sa „Chronica az Magyaroknac dolgairol” pretinde şi promite autenticitate istorică.

“Itt, e helyen szólanom kell az Hunyadi Jánosnak eredetiről, és nemzetségéről: Nem az Bonfinius mesternek írása szerént, hanem az igaz história szerént, melyet hallottuk azoktól, kiknek atyjok szolgálta régen az Hunyadi Jánost, és sok ütközetekben forgattanac véle. Mert az olasz Bonfinius kedvesködni akarván Mátyás királynak, a rómaiaktól hozza alá az ő eredetit, és olaszt csinál belőle. De a dolog nem úgy vagyon. Hanem mind ebben ez írásban megtalálod írván. Így higgyed az históriát igaznak lönni.” - Aici, în acest loc voi grăi despre originea şi ginta lui János de Hunyad: Nu conform scrierii meşterului Bonfini, ci corespunzător istoriei adevărate, celor auzite de la cei  ai căror părinţi l-au slujit pe János de Hunyad pe vremuri, şi în multe bătălii i-au fost aproape. Deoarece italianul Bonfinius vrând să fie gentil cu regele Mátyás, de la romani coboară originea lui, şi îl face italian. Dar nu aşa stă treaba. Ci cum în această sciere o găseşti. Aşa să o crezi adevărată.

Heltai Gaspar: Chronica az Magyaroknac dolgairol, Kolozsvar, 1575
(şi marca de apă utilizată la moara de hârtie al lui Caspar von Heltau)

Dar Caspar al nostru pare puţin interesat de validitatea datelor inserate în lucrare. Nu numai că preia ca adevăr „scornitura” despre obârşia incertă a lui Iancu, pomenit de Bonfini, dar o mai şi înfloreşte, o înzorzonează. În plus de toate acestea, el mai face ceva şi anume, aminteşte numele mamei lui Iancu: „az Morzsinai szép leánzo” – frumoasa fată de la Morzsina.

În ochii istoricilor acest amănunt a conferit celor povestite de Heltau un grad major de verosimilitate, şi constituie pentru ei o adevărată „temă de casă” fără rezolvare concretă şi în zilele noastre.

SUB SEMNUL CORBULUI III.

” … Comiti Johanni et per eum generose Domine Clare,...sorori sue uterine.. ”- ... Comitele Johann şi sora sa, nobila Doamna Clara...

(Act de nova donatio - cetatea Lita - 4 aprilie 1456, MOL.DL 26891)

După cum arată datele istorice, Iancu de Hunyad a avut trei surori. Atestată documentar este doar Clara, căsătorită cu Georgy Pancratÿ de Dengelegh. Datorită cumnatului său, Georgy Pancratÿ pătrunde rapid în rândul aristocraţiei. La 17 septembrie 1439 este amintit alături de Iancu, în tabăra de la Titelrév  (Titel, Vojvodina),  iar la scurt timp, în ianuarie 1442, este deja vicevoievodul Transilvaniei.

Diploma prin care regele Mathias donează cetăţile Sydowar (Jdioara) şi Lwgos (Lugoj) rudelor sale de sânge, fii defunctului Georgy Pancratÿ de Dengelegh :  Johannis, Voievodul Transilvaniei şi Comitele secuilor, deasemenea Andrea, paharnic regal. (23 mai 1464, MOL, DL 15988) (1)

Pe cale indirectă aflăm că o altă soră, al cărei nume nu-l  cunoaştem, s-a căsătorit cu un membru al familiei Zekell de Zent Gyeurg.

După dezastruoasa bătălie de la Câmpia Mierlei, la 1 decembrie 1448, Rectorul şi Consiliul oraşului Ragusa (Dubrovnic, Croaţia) trimit o scrisoare de condoleanţă lui Iancu la pierderea nepotului său.

”...contristati ...fuimus de morte recolende memorie domini Sech bani nepotis vestri, cuius anima requiescat in pace..” -  suntem întristaţi de moartea, şi în faţa memoriei, venerabilului domn Sech ban nepotul vostru, sufletul căruia să se odihneacă în pace...
Ragusii, ubi datum quarto mensis Decembris 1448 ”

(Istorijski Arhiv Dubrovnik, XXVII. Litterae et commissiones: Lettere di Levante, 1448-1488, f.5)

Acest nepot a fost Johannes Zekell de Zent Gyeurg, care în anul 1444 era ban al Dalmaţiei, Croaţiei şi Slavoniei, guvernatorul prioratului din Auranea (Vrana, Dalmaţia) şi judele cumanilor. El a fost „viteazul Seculia”, eroul multor baladele populare şi cântece de vitejie care circulau în masă printre croaţi. Moare în luptele de la Kosovo. (2)

Scrisoarea lui Johannes Zekell de Zent Gyeurg, dată la Koprivnica, 12 iunie 1446. 

(MOL, DL 44418)

 

Sigiliul lui  Johannes Zekell de Zent Gyeurg

Nicolai Olahi, arhiepiscop de Esztergam (în latină Strigonium) în lucrarea sa Hungaria, redactată la Bazel în 1568, face trimitere la o a treia soră a lui Iancu, Marina.

”Transalpina, alias Valachia, quae olim a Flacco, qui coloniam Romanorum eo deduxerat, Flaccia vocata fuisse dicitur, ab alpibus, quibus a Transyluanis disiuncta est, incipiens, ad Euxinum fere pelagus extenditur. (...) Huius Princeps Vaivoda appellatur; nostra hac aetate est Radwl, qui sedem habet in civitate Targawystya. (....) Subditus est regi Hungariae, cui per legatos praestat iuramentum fidelitatis servandae. In hac provincia a maiorum nostrorum temporibus ad nostram aetatem duae fuerunt familiae, initio ex eadem domo ortae; altera Dana, a Dano Vaivoda, altera a Dragula, Dragulana.(...) Ex his legitimi Vaivodae creantur; nunc regis nostri, nunc Turcarum caesaris viribus. Joannis Hunyadis, Vaivodae Transyluani, postea vero Gubernatoris Hungariae tempestate, Dragula Vaivoda partim interfectis, partim expulsis his, qui Dani erant sanguine, regnum occupaverat. Manzillae ab Argyes ex uxore Marina, eiusdem Joannis Vaivodae sorore, duo erant inter alios filii, uni nomen fuit Stantzul, qui Danum et Petrum filios suscepit, alteri Stoian, hoc est Stephanus; is me et Mattheum filios, Vrsulam et Helenam filias, genuit. Potitus igitur rerum Dragula Stantzulum, patruum meum, insidiis interceptum securi percussit. Stephanus vero, puer adhuc, Deo propitio, illius evadens tyrannidem, confugit ad Mathiam regem, qui ut ab ipsomet patre et Joanne Bornemisza, ac Ambrosio Sárkán, Comitibus in Hungaria, qui cum patre una sub rege militabant, postea audivi, decreverat eum saepe numero ad regnum cum exercitu reducere; sed pater videns rerum mutationes, quae imperii gratia illic fiunt, periculosas esse; maluit in Transilvania matrem meam Barbaram Hunzár ducere uxorem, vitamque agere privatam, quam in tyrannide et imperio, mille periculis subiecto, instar maiorum suorum interfici „ – Se zice că mai demult Transalpina alias Valachia se numea şi Flaccia după numele lui Flaccus, care pe vremuri a înfiinţat acolo o colonie romană, se întinde de la munţii cei înzepezţi, care o despart de Transilvania, până aproape de Euxin. (...) În zilele noastre are ca principe pe Radwl, acolo la principe voievod se zice, are reşedinţa în oraşul Targawistia. (...) E vasalul regelui, şi depune jurământul de vasalitate prin trimişi. În această provincie din vremuri străvechi şi până în zilele noastre sunt două familii domnitoare, care provin din aceeaşi familie: Dăneştii, descendenţii voievodului Dan, şi Drăguleştii de la Dragula, îi aminteşte şi Silvius Aeneas în Capitolul II Europa. Din rândul lor sunt aleşi voievozii legali, pe care când regele nostru când puterea Împăratului Turcesc îi ajută să urce pe tron. Pe timpul lui Joannis Hunyad Voievodul Transilvaniei şi apoi Gubernatorul Ungariei, voievodul Dragula, după ce pe mulţi din sângele lui Dan în parte i-a ucis, în parte i-a alungat, a pus mâna  pe domnie. Manzilla de la Argyes (Arges), din sângele lui Dan, a avut de la soţia sa Marina, sora amintitului Joannis Voievod, printre alţii, doi fii: unul se numea Stantzul, care a avut şi el doi fii, Danus şi Petrus, celălalt s-a numit Stoian, adică Stephanus. El m-a creat pe mine şi pe Mattheus, fiii săi, şi pe Ursula şi Helena, fiicele sale. Deci, după ce Dragula a pus mâna pe putere, pe Stantzul, pe unchiul meu după tată,  l-a prins în mod insidios şi l-a decapitat. Stephanus, care pe atunci era doar un copil, cu ajutorul Dumnezeului ocrotitor, a evadat din acea tiranie, şi a fugit la regele Mathias, care, aşa cum am auzit de la tatăl meu şi de la comiţii ungari Joanne Bornemisza şi Ambrosio Sárkán, care au fost, împreună cu tatăl meu, soldaţii regelui, de mai multe ori a hotărât că-l va duce înapoi la domnie cu oastea, tatăl meu însă, văzând că acele schimbări care acolo se nasc din sete de putere sunt periculoase, a hotărât că mai bine se însoară, în Transilvania, cu mama mea, Barbara Hunzár şi mai bine trăieşte viaţa unui om particular, decât într-o tiranie, ca domn supus miilor de primejdii, să fie ucis ca strămoşii  săi.

(Hungariae, Liber I, Caput XII.- De Hungaria Trans-Tibiscana, §.I-III )

Una din Diplomele de înnobilare ale  lui Nicolai Olahi, Poson 1548
.............................................

1. A fost şi un al treilea fiu, Ladislai, gubernatorul abaţiei de la Cluj-Mănăştur. În timpul unui conflict local de posesiune, în anul 1463, clujenii l-au ucis. Mathias n-a considerat necesară răzbunarea. Clara a avut şi o fată, Borbala, căsătorită cu groful Sebestyén Rozgonyi.

2. Fiul sau fratele său a fost Tamás Székely de Szent-György, prior la Vrana, mort în 1461

.

Sigiliul prioratului de la Vrana

(György Pray: De prioratu Auranae, Viennae, 1774, pag.104)

ISTORII MĂRUNTE

omise din manualele de istorie

Nicolai Olahi, arhiepiscop de Strigoniu
Gravură în lemn, Donat Hübhschmann, Viena, 1560

EFFIGIES R(everendissimi) : D(omini) :NICOLAI OLAHI ARCHIEPI (scopi) : ET COMI | TIS PERPETVI STRIGONIEN(sis) PRIMATIS | LEGATI NATI AC SVMMI SECRETARII ET CANCELLARII REGII | IN HVNGARIA E(t)C(aetera) ANNO AETATIS SVAE LXVlI.

(Muzeul Naţional Ungar)

În ianuarie 1510 voievodul Mihnea (cel Rău) s-a stabilit la Sibiu, unde va fi asasinat la ieşirea din biserică, la data de 12 martie 1510.

„§.IV. Succedente deinde tempore, Myhne, propinqua nobis iunctus sanguinis necessitudine vtpote ex Danorum natus gente, vir consilio magnus, & manu strenuus, Vayuoda creatur. ..... - În timpurile următoare l-au ales voievod pe Myhne, pe acest bărbat mare la sfat şi harnic de mână, cu care avem şi o strânsă legatură de sânge, doar s-a născut  din neamul Dăneştilor. În jurul anului 1510, împreună cu soţia, fiul său Mirtze şi fiica – pe care, după sursele mele, mai târziu a luat-o de soţie voievodul moldovean – a fost alungat din ţara sa de către boierii trădători, cei care s-au aliat cu turcii, şi după ce regele Wladislau, tatăl lui Ludovic, i-a oferit azil public, s-a refugiat  în oraşul  transilvănean Sibiu. Aici apoi, peste nu multă vreme, într-o zi când tatăl meu şi cu Joanne Horváth de Wingarth l-au însoţit, din respect, de la biserică până la casa de oaspeţi (hospitium), năvălind brusc pe el , pe ascuns, un rascian pe nume Demetrius Jaxith  l-a înjunghiat, rănindu-l de trei sau patru ori, fiindcă era fără apărare, era ocrotit de dreptul de azil şi nu se temea de rele, aproapre în braţele celor care l-au însoţit şi în prezenţa numeroşilor curteni, care tocmai din porunca lui Myhne erau fără arme, ca nu cumva să pară că nu se încrede în dreptul de azil primit. Pe acesta (1) după ce a comis fapta, în acea mare învălmăşeală, l-au gonit în hanul apropiat, şi fiindcă furia poporului atingea cerul, deoarece s-a încălcat deptul de azil public şi regesc, un plebeu din mulţimea ce asedia casa, l-a nimerit cu puşca, astfel, jalnic s-a prăpădit şi el.”

Una dintre diplomele de înnobilare ale lui Nicolaus Olahus
Pozsony/Pressburg 1548 (Arhiva Naţională Ungară) 

„§.IV. Hae duae familiae, in hunc diem mutuo conflictantur.... – Până  în ziua de azi aceste două familii se luptă între ele... Petrus de la Argyes (Radu Paisie), fiul lui Stantzulis cel amintit de mine, vărul meu după tată, în zilele trecute mi-a scris din Ungaria, că Mahomed, Paşa Împăratului Turcesc, l-a făcut voievod în Transalpina, şi când s-a pus în fruntea ţării, cu ceva timp mai târziu, turcii au trimis pe cineva din partida boierilor adversari, cu armată, ca după alungarea sa, acesta să ia puterea: inter duos exercitus, cum hoste, singulari congressum certamine,...-  între cele două armate, prin duel individual s-a întrecut cu adversarul, l-a rănit, l-a aruncat de pe cal, dar când a vrut să-l omoare, baronii transalpini, cei care pe limba lor, adăugând două litere, boieri se numesc (barones/ boiarones), trădare au comis, pe cel biruit l-au salvat, iar pe el l-au prins, i-au retezat parţial nasul şi l-au alungat; dar nădăjduieşte în mila lui Dumnezeu, ca după izgonirea duşmanului, îşi va lua revanşa....Ita spes hominem trahit, rerumque humanorum conditiones, mutari consueuere. Aşa îl trage după sine/răpeşte speranţa pe om, aşa se schimbă circumstanţele vieţii omeneşti. „

(Nicolai Olahi: Hungariae, Liber I, Caput XII.- De Hungaria Trans-Tibiscana)

Sibiu, 1735-1739

(Biblioteca Naţională Széchényi)

Cronicarul sas Michael Sigler dă o versiune asemănătoare.

 1510 Michne, filius Dracule, ob summam crudelitate & tyrannidem; regno Transalpinensi pulsus, in ciuitatem Cibinensem transfugit, ubi, per insidias cuiusdam Demetrii Jachsith, sub arcu, iuxta myropolium urbis Cibiniensis, ex improuiso trucidatur, die XII. mensis Martii, sesto, Gregorio Pape dicato. Jachsith parricida, cum aliis suis complicibus, a ciuibus Cibiniensibus, orta seditione, misere caeduntur.

Mihnea, fiul lui Dracula, pentru cruzime şi tiranie supremă, a fost înlăturat de la domnia Transalpinei, s-a refugiat la Sibiu, unde Demetrius Jachsith mişeleşte, sub arcade, lângă farmacie l-a ucis, pe 12 martie, la şase, în ziua Papei Gregorius. Orăşenii răsculaţi ai Sibiului l-au tăiat pe criminalul Jachsith, cu toţi complicii săi (?)

Michne, in templo S.Crucis, fratrum Praedicatorum, honorifice tumulatur, cum inscriptione sequentis epitaphii:

Mihnea  a fost îngropat  în biserica Sfânta Cruce, a Fraţilor Predicatori, cu următoarea inscripție funerară:

 






























Lespedea funerară a lui Mihnea I cel Rău.

Heu res humanae fragili quam stamine pendent.
  Quam ruit aligero gloria nostra gradu.
Regnabam nuper multo comulatus honor,
  Sede parentali splendida sceptra gerens.
Militia notus, qua Cynthius astra subumbrat,
  Quaque terit gelidum Parrhasis vrsa polum.
Ante meam faciem prouincia nostra tremebat,
  Me quoque finitimae pertimuere plagae.
Praedonum fueram domitor, furumque flagellum,
  Justitiam rigide fortiter ense colens.
Christigenis volui sociata iungere signa,
  Inque Byzantinos arma mouere lares.
Jam mihi non vires, auri neque copia fului
  Defuit, aut quincquid principis aula tenet.
At breuis hora graui mea subruit omnia casu,
 Omnia, ceu paleas diciicitaura leues,
Dum mea gens patrio pepulit me perfida regno,
  Turcarum immensa concomitata manu.
Cibiniu fugi, insignem dum incedo per vrben
  Sepositis armis omnia tuta putans
Irruit hostis atrox, multoque satellite cinclus,
  Vitam furtiuo surripit ense meam.
Exoritur clamor, vulgus cita corripit arma.
  Horrendique reos crimisis ense ferit.
Flebat luclifico populas mea funera planclu;
  Sed nequit ad dulcem me reuocare diem.

Sigiliul lui Mihnea voievod
Pecete mare, 100 mm, atârnată, cu șnur roșu-albastru
București, Arhivele Naționale ale Romaniei, Biroul Arhive Medievale, Fonduri Personale și Colecții,
Depozit 1C

Nicolae Olahi (piatră tombală, Trnava)

 .................................
1. Demetrius Jaxith (Jaksich) a fost fiul ononim al lui Demetrius Jaksich, ambasadorul regelui Matia Corvinul, iar una dintre verişoarele sale a fost mama Elenei Brancovici, soţia lui Petru Rareş.

Scrisoarea lui Wladislau al II-lea, regele Ungariei către un anonim.

Donatio propter interemptionem Mihnae vaivodae Valachiae Transalpinae - Donaţie în urma / din cauza asasinării lui Mihnea, voievodul Valahiei Transalpina

(Publicat: Dr.Veress Endre: Akták és Levelek...Vol.I. pag.101-102 , Budapest, 1914)

[Buda, 1510]

"Nos etc. Memoriae commendamus etc.Quod considerantes et perpendentes fidelitatem et servitia fidelis nostri Egregii t., que idem sacrae imprimis huius regni nostri Hungariae coronae et deinde Maiestate nostrae in his, quae tutamen et defensionem partium nostrarum inferiorum concernunt, quantum in eo est et fuit, strenuo semper ac constanti animo fide, integerrima in omnibus fortunae casibus exhibuit et impendit, prout deinceps quoque ex debito exhibere tenebitur, totalem et integram illam partem et portionem, quae Egregium condam Demetrium Jaxyth fratrem carnalem ipsius Petri ex universis castris, castellis, oppidis, possessionibus, portionibusque et omnibus iuribus possessionariis eosdem condam t et t fratrem eius aequali iure concernentibus tangebat, quaeque superioribus diebus eo, quod idem condam t. immemor fidei et fidelitatis suae nobis et sacrae coronae nostrae debitae non veritus etiam violare fidem et promissionem nostram, quam nos fidelinostro Spectabili et Magnifico Myhnae waywodae partium regni nostri Translapinarum dederamus contra huiusmodi fidem et promissionem nostram temere et indebile ac impie eundem t. trucidavit et interemit, ad nos dictamque sacram regni huius nostri Hungariae coronam consequenterque collationem nostram regiam iuxta antiquam et approbatam eiusdem regni nostri consuetudinem atque legem rite et legitime devoluta esse perhibetur et redacta, simul cum cunctis suis utilitatibus et pertinentiis quibuslibet, puta terris etc., sub suis veris metis et antiquis (limitibus) existentibus, cum intuitu praemissorum servitiorum ipsius t., tum vero eo respectu, ne bona ipsa, quae alioquin ipsum t. iura consanguineitatis concernunt et tatione quorum singularia semper servitia etiam exhibere nobis et huic regno tenetur, hinc inde distrahantur et, ut ipse t. deinceps ad ea ipsa servitia peragenda proptior et diligentior reddatur, eidem Petro t. suisque heredibus et posteritatibus universis dedimus, donavimus et contulimus, immo damus, donamus et conferimus iure perpetuo et irrevocabiliter tenendam, possidendam, pariter et habendam, salvo iure alieno, harum nostrarum vigore et testimonio litterarum mediante, quas in formam nostri privilegii redigi faciemus dum nobis in specie fuerint reportatae.Datum.

(Liber formularum archiepiscopi Nicolai Oláhi, fol.17.Bibliotheca conventus de Jászó Ms.No.78 – Copiat din culegerea de formulare privind dreptul canonic -Liber formularum- a lui Nicolai Olahi, aflată în biblioteca mănăstirii Premontreilor de la Jászó)

Mănăstirea de la Jászó