DAN VOIEVOD II

Dan la Râşnov,  însoţit de fiul regelui João al Portugaliei.

Privilegiu acordat braşovenilor. Ioan Dan Voievod. 23 octombrie 1423

(MOL,DL 43569)

Dan participă la campaniile militare din Transilvania, însoţind armatele otomane. (1) Reprezentanţii stărilor din Transilvania se reunesc la Turda (prima Dietă), şi, ştiind că nu pot conta pe Sigismund (acesta fiind implicat în război contra husiţilor), hotărăsc ca fiecare al treilea nobil şi fiecare al zecelea ţăran să fie chemat sub arme. Dar insurecţia nu va mai avea loc, Sigismund încheie armistiţiu cu turcii, iar Dan depune jurământ de vasalitate regelui ungar. (Das Leben König Sigmunds von Eberhard Windecke, 1886)

În scurt timp Dan va fi alungat, şi intervenţia turcilor duce la înscăunarea lui Radu Prasnaglava. Sigismund recheamă grosul armatei sale, care staţionează în Moravia, şi oastea, sub conducerea lui Pipo de Ozora, după data de 23 aprilie 1423, va pleca spre Transalpina.(2) Lui Dan i s-a restituit Voievodatul „Daan Vaivoda in Dominium huiusmodi sui Vaivodatus, votive restitutus,..”

Aceste intervenţii militare, pentru repunerea lui Dan pe tronul voievodatului său, se vor repeta şi în anii următori.

La 4 aprilie 1425 Sigismund interzice utilizarea în Transilvania a monedelor emise de către Dan, şi îl avertizează pe voievodul muntean pentru calitatea slabă a acestora - diferenţa dintre valoarea intrinsecă a acestor monede şi valoarea impusă de către Dan, nu mai putea fi susţinută în  afata graniţelor Transalpinei.

(Arhivele Statului Brasov, Privilegia et instrumenta publica - U 464)

În aprilie 1425 Dan domneşte efectiv, dar în vara anului următor  se vede obligat, din nou, să caute spijinul lui Sigismund, şi fuge în Transilvania. Solicită fonduri regelui pentru a alcătui un corp de 600 călăreţi sau pedeştri munteni cu leafă (1 perper pe zi, pentru un călăreţ sau pentru trei pedeştri). Sigismund în septembrie 1426 vine la Lipova, unde  va emite un decret privind sprijinul acordat voievodului Dan: 1000 de ostaşi munteni, din care 100 călăreţi, vor fi plătiţi din vistieria regală, şi cheamă nobilimea, saşii şi secuii la insurecţie, să pătrundă imediat în Transalpina. La data de 5 noiembrie 1426 dispune ca János Geréb de Vingárt şi magistratura sibiană să asigure securitatea personală a lui Dan, să  pună la dispoziţia voievodului o gardă de corp. Anul Nou îl petrece la Braşov, dar în ziua de 25 ianuarie 1427, Sigismund este deja  în tabăra de la Rosno (Râşnov), împreună cu  fiul regelui João al  Portugaliei, cu voievodul Dan, şi cu toţi baronii din regatul Ungariei. Armata regală e sub conducerea lui János de Maróth, ban de Macsó. (3)

Scrisoarea lui István Rozgonyi, comite de Győr, dată la Râşnov (MOL,DL 80077) Sigismund e la Rosno, în compania „illustrissimum principem dominun regem Portugalie simulcum famoso Dan parcium Transalpinarum voivoda et omnibus baronibus regni Hungariae...” Sigismund nutreşte mari speranţe în legătură cu  această campanie, speră că îl vor captura,  îl vor putea ţine în captivitate pe „infestum... infidelem Radul Pracznaglava” şi dacă vor reuşi să treacă Dunărea îngheţată, vor respinge turcii „usque portum Maris - până la portul Mării.

Triumful lui Sigismund durează puţin. În mai 1427, pe tronul Transalpinei îl găsim din nou pe Radu Prasnaglava. De data aceasta, în  ajutorul lui Dan, regele îl trimite pe Albert de Nagymihály, priorul de la Vrana, cu 225 de suliţaşi. Sigismund cu oastea regească aşteaptă la „Hozzimezzii” (Câmpulung). Dan învinge şi la sfârşitul lui iulie ocupă din nou tronul Transalpinei (László Blagay, care a participat la aceste lupte, este recompensat  de către rege, la Câmpulung, la 27 iulie 1427 - Fejér: Codex diplomaticus...X/VI. 876)

Fernão Lopes: Cronica  regelui João I

(Arquivo Nacional da Torre do Tombo)

Vladislav (viitorul Vlad Dracul), un alt fiu al lui Mircea, care din 1396 trăia la curtea lui Sigismund, în primăvara anului (înainte de finele lunii februarie) 1430 a fugit cu întreaga sa suită. ”Laykone, filio olim spectabilis ac Magnifici Merche Waywode partium nostrar. Transalpinarum, in curia nostra educato...furtim et clandestine effugiente..cum Vayvodis ac cunctis suis eotunc sequacibus. - Laykone (Vladislav) fiul  fostului Merche (Mircea) respectabilul şi măreţul voievod al părţilor noastre transalpine, educat la curtea noastră,.. pe furiş şi clandestin a fugit cu voievozii lui şi cu toţi cei ce-l urmau. (Scrisoarea de donaţie a regelui Sigismund, pentru castelanul de Wywar. - Fejér: Codex diplomaticus... X/VII. 219)

Fugarii sunt prinşi aproape de hotarele Poloniei, au fost duşi din nou la curtea regală, dar Vladislav, cu ceva timp mai târziu, reuşeşte să plece la Constantinopol. Presupun, ajutat de o partidă de boieri, Vladislav izbuteşte să-l ia prizonier pe Dan.

În  aprilie 1431 Sigismund e la Norimberga (Nürnberg), Vladislav se prezintă în faţa lui, şi regele află că voievodul Dan a fost decapitat.

 

Nürnberg, 1493 (Hartmann Schedel: Liber Chronicarum, folios 99v-100r, Museen der Stadt Nürnberg)

Regele Albert, la data de 9 octombrie 1439 dă dispoziţie trezorierului Ladislao Thythews să-i plătească lui Basarab, fiul răposatului Dan voievod, din banii (dările) cumanilor şi ai iaşilor, suma de 600 de forinţi de aur.

„ Nos Albertus dei gratia Romanorum rex semper augustus ac Hungarie, Bohemie, Dalmatie, Croatie etc. Rex et dux Austrie tibi fideli nostri manifico Ladislao Thythews de Bathmonostora summo thesaurario nostre maiestatis firmissime precipimus et mandamus, quatenus  visis presentibus, de pecunii Comanorum et Philisteorum nostrum erga te habitis, fideli nostro Basarad filio Condam Daan wayvode Transalpino, sexingentos florenos auri dare et assignare, ac ipsum de aisdem realiter expedire debeas ad rationem nostre maiestatis, et aliud facere non ausurus, presentes autem facta prescriptorum florenorum auri assignatione pro tui erga te reserves expedicione.

Datum in Zond, in festo beati Dionisii martiris, annodomini M CCCC XXX nono.”

Scrisoarea regelui Albert, către trezorierul Ladislao Thythews. 9 octombrie 1439
(MOL, DL 80699)

.............................................

1. Mychael, abatele mănăstirii cisterciană de la Cârţa,  în scrisoarea sa de demisie, aminteşte de atacurile turcilor, la care au participat şi ostaşi înarmaţi din Transalpina :.”...et a Turcis et a Valachis ac aliis crucis Christi inimicis.... dictum monasterium nostrum pluribus vicibus fuerat combustum et desolatum..”

(Ludwig Reissenberger : Die Kerzer Abtei.Mit zahlreichen Illustrationen. Hermannstadt 1894. )

Atacatorii au incendiat şi demolat o parte din vechea mănăstire. În 1427 Sigismund de Luxemburg le cerea sibienilor să efectueze reparaţiile necesare.

2. Dan va domni până la începutul anului 1431, cu întreruperi datorate lui Radu Prasnaglava, care se bucura de sprijinul constant al lui Murat al II-lea. Despre prima intervenţie armată a trupelor ungare, în spijinul lui Dan, aflăm din scrisoarea lui Péter Perényi, judex curiae regiae, care amână un proces, fixat la 1 mai 1423, pentru data de 8 noiembrie, fiindcă pârâtul a plecat cu armata în Transalpina „in regium exercitum versus partes Transalpinas forent profecturi”.

„..nostre...familiaris magnifici Piponis de Ozora comitis Themesiensis, versus partes nostras Transalpinas „ – (Scrisoarea lui Sigismund din data de 23 aprilie 1423.)

3.Sigismund emite un regulament privind comportamentul soldaţilor. Pentru prima dată sunt menţionaţi arbaletieri în oastea lui Sigismund, şi o „achiziţie publică” pentru armată: o câblă de orz, secară sau ovăz = între 25 şi 31 de denari, fân (pentru o zi) = un denar, o gâscă= 5 denari, o găină = 3 denari, şi interzice vânzarea-cumpărarea sării străine.

DAN VOIEVOD I.

Ani de ameninţări.

Sigiliul voievodului  Ioan Dan (1423)

„Plecând din Bavaria, ţara mea iubită..(...) Am ajuns, cu armata regelui Sigismund, în Turcia.(1) Apoi am fost şi în cele două  mari  aşezări  a Wallachiei; una se numeşte Agrich (Curtea de Argeş), cealaltă Türckisch (Târgovişte). Un oraş la Dunăre se numeste Ubereil (Ibrail-Brăila), aici  vase comerciale aduc mărfuri din ţări păgâne. Trebuie menţionat, că populaţia Wallachiei Mari şi Wallachiei Mici mărturisesc credinţa creştină. Au limba lor proprie (vnd habent och ein besunder sprach). Nu-şi tund barba şi părul, (...) Am fost şi în Walachia Mică (Oltenia de azi, până în  secolul al XVI-lea, şi nu Moldova!) şi în Sybenbürgen. Aceasta este o regiune nemţească (das ist ein dütsch land), a cărei capitală se numeşte Hermenstat; şi în Burtzenland (Ţara Bârsei) cu capitala la Brassaw .”(2)

(Memorialul de călătorie : Reisen des Johannes Schiltberger aus München in Europa, Asia und Afrika von 1394 bis 1427, München,1859)

Harta Balcanilor. Codexul Taccola (Paris, Bibliothèque Nationale)

Reprezintă situaţia politică din Balcani, înaintea căderii Constantinopolului (pe zidul oraşului este arborat steagul cruciaţilor)

Într-o psaltire de la Hilandar se află o scurtă notă cronicărească, în dreptul anului 6928 (1420) scrie: ”a luat sultan Amirat  Vlašku zemlju”. Deşi numele sultanului pare greşit, fără îndoială este vorba de campania otomană declanşată în primăvara anului 1420 (3), condusă personal de către sultan, pe un front foarte larg.

Ciocniri armate dintre creştini şi turci au avut loc şi în anul 1419, mai ales, în împrejurimile cetăţii de la Severin, porţiunea cea mai expusă atacurilor turceşti. Sigismund de Luxemburg mobilizează armata regală încă de la finele lunii august pentru zona de conflict de la Dunăre. Deşi evenimentele din Bosnia arătau clar neobişnuita putere de expansiune a turcilor, prezenţa oştilor regale în Banatul Severinului a condus, temporar, la imobilizarea a unei bune părţi din efectivele sultanului, la un răstimp de linişte. Dar cu moartea fratelui său Vaclav (al IV-lea), preocuparea şi interesul lui Sigismund se îndreaptă spre „procurarea” coroanei Cehiei. De a nu duce un război pe două fronturi, încheie  pace cu sultanul (4), tolerează  ca Veneţia să pună stăpânire pe ultimele teritorii dalmate, şi pleacă în Cehia, croindu-şi drum până la capitala acesteia cu forţa armelor. Armistiţiul încheiat cu Mehmed (şi reînnoit cu urmaşul acestuia) nu a împiedicat puterea osmană să continuie să acapareze pământuri la nord de  Dunăre.

Pisanello: Sigismund de Luxemburg

(Paris, Musée du Luvre, Département de Arts graphiques)

 

Turcii pătrund în Valachia, ameninţă Moldova (5), apoi, prin Banatul de Severin, Haţeg, şi  prin  Pasul Bran ajung şi în Transilvania.(6)

În cursul acestor evenimente piere voievodul Transalpinei, Mihail, fiul legitim al lui Mircea (cel Bătrân). Nu ştim în ce condiţii şi-a găsit sfârşitul. A căzut prizonier, fiind apoi executat, sau a pierit pe câmpul de luptă...aceste aspecte sunt încă neelucidate. Nici fii acestuia nu mai sunt menţionaţi în documentele de epocă. (7)

In Codexul Parisinus Graecus 2953 (din secolul al XIII-lea) se află, notate de o mână necunoscută, câteva însemnări ulterioare (în limba greacă) referitoare la evenimentele anilor 1419 – 1438. Sub anul 1420 găsim o scurtă menţiune despre voievodul Mihail, fiul lui Mircea (cel Bătrân).

„În anul 1420, (....) începând de la l septembrie, în timpul iernii, primăverii şi verii s-a ivit o mare lipsă de alimente, în Apus şi în Răsărit (...). Mai ales în luna iulie cutremure puternice şi mari (...); apoi a urmat căderea Vlachiei Mari sub turci şi uciderea copiilor lui Mircea voievod, a lui Mihail care trăia ca un destrăbălat, şi a altor copii ai săi”

Cu armata sultanului a venit  şi un pretendent la tronul Transalpinei. Dan, căruia turcii îi „făgăduiseră că-l vor ajuta să cucerească domnia cu sprijinul lui Musulman” (Chalkokondyles)

Terra Transalpina va cunoaşte, în următoarele multe decenii, o perioadă de instabilitate politică. Explicabilă este, în primul rând prin neexistenţa unui cod de reguli pentru succesiunea la tron, la care se adaugă spiritul păturii conducătoare, care „organizată„ pe grupuri rivale, era gata oricând să dea sprijin unui alt pretendent. Boierii treceau de la un domnitor la rivalul acestuia, ca în scurt timp să-l părăsească şi pe acesta. „Hiclenia” dregătorilor nu a rămas neobservată pentru cei dinafara . Această carecteristică a conducătorilor politici ai statului muntean o găsim menţionată şi la Chalkokondyles: „..au...legi nu prea bune” În secolul al XVI-lea Nicolai Olahi specifică: „ Sed, vix  alicubi tutta esse potest regni societas, multo minus in Transalpina, nostra etate…Haec obiter volui inserere, vt mores Transalpinorum essent cognitiores.” – Dar, niciunde nu poate fi sigură o uniune a celor din jurul regelui, mult mai puţin în Transalpina, în zilele noatre…..Am dorit să inserez asta, ca obiceiurile transalpinilor să fie cunoscute.

Bizantium (Biblioteca Universităţii Hebrew din Jerusalem)

.............................................

1.Este vorba despre dramatica expediţie a trupelor cruciate din 1396.

2. Se pare că Johann Schiltberger nu cunoştea denumirea de Kronstadt, dată Braşovului, deşi aceasta apare deja în anul 1355, într-un document emis de capitlul din Sibiu.

3. Ljubomir Stojanović: Stari srpski  rodoslovi i letopisi,1927

Până în mai 1421, sultan a fost Mehmed Çelebi. În cronici, cu numele Amirat, Amurad sau Amurath figurează sultanul Murad al II-lea. 

4. La Oradea, la data de 1 octombrie 1419.(Fejér: Codex Diplomaticus... X/VI, 954)

5. Despre atacul turcilor asupra Munteniei şi a Moldovei la curtea regală polonă s-a ştiut din luna mai. Domnul Moldovei, Alexandru (cel Bun) a trimis mai multe solii suveranului său, regele polon, pentru a cere spijinul acestuia. În cuprinsul scrisorii, din iulie 1420, a lui Władysław  Jagiełło către Sigismund, se face referire la o primă solie care a ajuns la curtea regală polonă de Rusalii (conform calendarului catolic în 1420 a căzut pe 26 mai), o altă solie a ajuns în preajma zilei Sfântului Ioan (24 iunie) şi de ziua Sfântului Iacob (25 iulie). „..circa festa pentecostes, beati Ioannis, et denum sancti Jacobi..”  Trimişii voievodului Alexandru cer ajutor armat pentru a salva teritoriile interioare ale Moldovei.

O altă sursă (Heinrich, Ritter Von Zeissberg: Analekten..., 1870) aminteşte  de o a partra solie: Regele Władysław, aflându-se la Łęczyca, trimisul voievodului modav a fost nevoit să parcurgă un drum mult mai lung, şi a ajuns cu puţin înainte de ziua Sfântului Bartolomeu (22 august) „Statio Walachorum serenissime Woyewode Walaschskego venientium fer.V ante Bartholomaei”

Scrisoarea regelui polon ne informează: Uriaşa armata turcească a pătruns în Muntenia, şi până au plecat, cu furie au devastat-o şi au supus-o. Terra Transalpina a fost obligată, prin ameninţări, la depunere de jurământ de credinţă şi la plata unui tribut greu („suorum exercituum potentia terras transalpinas furore referti intrauerunt, quibus vndique peragratis ipsas post multas et inenarrabiles cedes et penurias in totum sibi subegerunt et omagiis fidelitatis ab eisdem seuis comminacionibus extortis tributa et dacias graues receperunt,..”). Lăsând în urmă o garnizoană, turcii au pornit pe Dunăre, la bordul unei mari flote, spre o cetate care se afla în stăpânirea voievodului moldav, pe care o iau cu asalt. În scrisoare figurează doar iniţiala a numelui cetăţii (castrum L.) Poate fi vorba de cetatea Chilia (Licostomo), aceasta fiind deja în componenţa Moldovei mai înainte de anul 1412.

Regele Władysław este la Sandomir, împreună cu Vytauto (Witold), mare duce al Lituaniei, şi va mobiliza armatele de pe teritoriile vecine cu Moldova.

„ Datum in loco campestri ex opposito ciuitatis Pragensis quinta die Julii”

(Archiv für österreichische Geschichte, Band 52/1874)

 

 

 

Sigiliul lui Witold, mare duce al Lituaniei

(Władysław  Jagiełło şi Sigismund de Luxemburg la 15 martie 1412, încheie  Tratatul de la Lublau, care prevedea partajarea Moldovei, în cazul în care Alexander, Woyeuoda Molduanus nu li s-ar alatura în lupta împotriva turcilor. O parte a Moldovei, Bukowina dictam, vsque ad fluuium Pruth... et forum Jaszkytarg (hodie Jasszi) - Bucovina, până  la râul Prut  şi împrejurimile Iaşiului revin regelui polon, iar Feierwar, alias Bielogorod...  et Kilia cum alia medietate pro Domino Sigismundo et corona regni Hungarie – Cetatea Albă şi Kilia, cu alte jumătăţi, Domnului Sigismund şi regatului Ungariei.  (Fejér: Codex diplomaticus...X/V, 279)

O listă cu cei invitaţi şi prezenţi la curtea regală din Buda în anul 1412 (Haus-, Hof- und Staatsarchiv des Österreichischen Staatsarchivs)

Au fost prezenţi, printre alţii: Władysław Jagiełło, regele Poloniei, Đurađ Branković, despotul Serbiei, un prinţ turc, Hervoja Vukšić, prinţ de Spalato (Split), prinţul Ludovic din Brieg (azi Brzeg), prinţi din Teschen şi Troppau (azi Opava), Graf von Cilli, legatul apostolic, archiepiscopul de Esztergam, episcopii de Passau şi Krakovia.

Plan von Troppau in Schlesien.(Arhivele Naţionale Suedeze)

6. În septembrie 1420, la Haţeg, o armată turcă învinge trupele voievodului Miklós Csáki (pierde cea mai mare pare a oamenilor săi) invadează sud-estul Transilvaniei, pradă şi arde Orăştia (după atac oraşul a fost  repopulat).

Despre luptele de la Haţeg şi din Secuime nimic n-am ştii dacă n-ar fi fost amintite într-un act emis de Ladislaus de Chak, la 8 iulie 1421, Cetatea de Baltă:  Blasij, filij Sandrini, filij Lewkews a participat la luptele cu  „Thurcis sub Castro Haczok”, şi a apărat, cu  „preţul sângelui său”, fortificaţia şi turnul de la  Solyomkew (Piatra  Şoimului), situat aproape de râul Olt, care pe vremuri era un turn de veghe a secuilor din Tuşnad (munimentum ac turrim Solyomkew olim Spiculatorum in territorio possessionis Thwsnad Siculorum de Chik prope fluuium Olth vltra syluam dicte possessionis sitam).

(Gróf József Kemény: Diplomatarium Transilvanum, Appendix.V)

Fundanus, 1595 (Budapesta, Biblioteca Naţiolală Széchényi, TR 2838)

Ţara Bârsei are aceeaşi soartă.

Analele Brasovului: „Amurathes II imperator Turcanum terram Barizensem ferro et igne vastat, senatum coronensem abducit residuo populo in arce montis conservato”- Amurathes II, împăratul turcesc, a devastat (a trecut prin fier şi foc) Ţara Bârsei, senatul braşovean  a fost luat (în robie), restul populaţiei a supravieţuit în cetatea de pe munte.

(Johannis Georgii Schwandtner: Scriptores Rerum Hungaricarum Veteres Ac Genuini vol.I.)

7. Obiceiul practicat de Cancelaria domnească de a nu data (cu puţine excepţii) actele emise, împiedică stabilirea cu precizie a momentului când a fost asociat la domnie Mihail. Titulatura sa înscrisă într-un hrisov redactat la 10/27 iulie 1418 e simplă:

Mihai înnoieşte privilegiile oaspeţilor din Cisnădie (Sibiu, Muzeul Brukental, U 459)

 „ Nos Michael vaivoda Transalpinus... universis hospitibus in oppido Heltha... salutem -  Noi  Michael voievod, pentru  toţi oaspeţii din târgul Heltha (Cisnădie) ...salutări.

Mihail întăreşte pentru cei din Cisnădie privilegiile ce le aveau încă de la quondam patris nostri – răposatul nostru părinte. Vechiul act de privilegiu este prezentat de către trimişii oaspeţilor, Jacobus armeanul şi Cristian. Cisnădenii şi oamenii lor, fie ei valachi sau de altă naţie (quod ipsi et eorum homines, videlicet Valachi aut alii, cuiuscunque sint au fuerint conditionis) au dreptul de a-şi paşte turmele pe păşunele voievodului, la fel ca oamenii săi. Dacă s-ar ivi vreo neînţelegere între voievod şi Transilvania (si contigeret nos cum toto terra Transylvana habere querelas aut liters): voievodul păstrează pacea cu cei din Cisnădie, şi le va trimite „săgeata domnească” (cum sagitta nostra) printr-un boier, care le va asigura ocrotire.

„Datum Argies, dominica octavorum corporis Christi Anno M°CCCC° decimo octavo. Juon Michael” (conform calendarului catolic 27 iulie 1418)

(Christianus Engel: Geschichte der Moldau und Valachey, Wien, 1794)

SUB SEMNUL CORBULUI VI.

“Janos, il quale non era Ongaro nobile, ma Valacho”
(Relatarea nunţiului apostolic, Engel: Geschichte des ungrischen Reichs)

 

Forint de aur, Baia Mare, 3,523 g, ø 21mm
+IOhAnES.D.hWR:VnGARIE.GV.                                            
IOhAnES · D(e)  · hW(nyad)  · R(egni)  · VnGARIE · GV(bernator)

.S.LADISL-AVS.REX.
S(anctus) · LADISL - AVS · REX
n - z (Sigla meşterului aurar Christophorus de Florentia)

Originea transalpină şi românească a lui Woyk a fost bine cunoscută de contemporanii lui Iancu de Hunyad. În cronica sa, bazată pe surse destul de credibile şi realizată într-un stil reţinut, János Thuróczy specifică : pe Woyk, pentru virtuţile sale, Sigismund l-a adus pe dominiul său.

“Erat nobili et claro Transalpinae gentis de gremio natus Joannes de Hunyad.  Peregrinis de partibus regni Hungariae deductus inter oras.  Fertur rex Sigismundus genitorem ipsius, virtutis merito, partibus de Transalpinis suum traduxisse in dominium“

(Chiar şi Ladislau Postumul menţionează că mijlocul originar de dobândire a proprietăţi pentru familia de Hunyad a fost o donaţie primită de la Sigismund)

Un sâmbure de adevăr există, măcar în parte, fiindcă  atât Bonfini cât şi povestitorul Caspar von Heltau (1) respectă această versiune privind originea lui Woyk

Denarul de argint al lui  Iancu de Hunyad. Buda 1453, 0,53 gr

În documentele cancelariei ungare din veacul al XIV-lea, găsim urma multor familii (mici boieri sau oşteni) refugiaţi din Transalpina. Aceste refugieri se înmulţesc în timpul campaniilor regilor angevini în Transalpina sau imediat după încheierea ostilităţilor între regatul ungar şi voievozii din sudul Carpaţilor. Nu numai vrajba sau duşmǎnia dintre cei cu sau fără dregătorii şi voievozii lor a jucat un rol în venirea acelor familii în Transilvania, acest proces a avut şi o proiecţie de creştere în funcţie (şi nu în ultimul rând, ajungeau la poziţii economice mai avantajoase) pentru refugiaţi. Cu mult mai uşor au pătruns în rândurile nobilimii mijlocii (ca urmare a colaborării cu puterea centrală ori datorită donaţiilor de moşii şi libertăţi) decât românii care trăiau în Transilvania sau cei care au fost colonizaţi aici pe vremea regilor arpadieni. În timpul angevinilor puţini familii cneziale româneşti băştinaşi au reuşit să urce în ierarhia feudală (mai mult cei din Maramureş), marea lor majoritate au rămas la starea de jude sătesc.

Patentă de colonizare. Regele Andrei al III-lea, ultimul rege arpadian, îngăduieşte „olacos possit aggregare et retinere” pe moşiile de moştenire ale lui Alexadro fiul lui Gurk, la Elye (Ilia), Zad (Gurasada) şi Fenes (dispărută), pentru toate serviciile aduse regelui în diversele expediţii contra ducelui austriac Albert.

16 iunie 1292 (MOL, DL 38923)(2)

Zolio (Zólyom - Zvolem), 6 iulie 1374. Scrisoarea lui Ludovic I către Benedicto Heem (Benedict Himfi), comite de Timiş.


„Fideli nostro dilecto, magistro Benedicto filio Pauli  filii Heem,

Lodovicus, dei gratia rex Hungarie, Polonie, Dalmatie etc.

Fidelis noster dilecte. Noveritis quod de terra Transalpina a Laykone voyuoda fugientes ad nos venerunt quidam Volachi, videlicet Stoykan, filius Dragmerii, filii Voyna de Laysta, Danchul, germanus condam comitis Neeg, Woyk, filius Raduzlu, et Selibor, familiaris specialis Layconis voyuode, et sunt modo hic in Zolio, quos adhuc ad conspectum nostrum venire non permisimus, unde requirimus vestram fidelitatem vobis committentes, quatenus expeditis nostris negotiis, vobis notis, statim ad nos cum paucis veniatis, quantocitius venire potestis, informaturi nos de eo, quid eis respondeamus, aut si eos reţinere debeamus, vel si Layk voyuoda nobis improperabit, quomodo nos in heac parte expediamus, aut quid eis dare debeamus; nam mulţi rumores ex parte Laykonis  voyuode et Turkorum, quos dicunt esse confederatos, nobis proferuntur. Assertur etiam quod Layk voyuoda esset in Nykapol constitututs. De quibus omnibus premissis studeatis certitudinaliter experiri, et vestrum ad nos accessum continuatis gressibus accelerare, relinquendo alia negotia nostra fratribus vestris. Preterea, scire vos facimus quod nos de quadam nobili domina, annosa, cognata vestra, quam in domo nostra habere vellemus, vobis mentionem teceramus; unde significetis nobis, si ipsa domina vuit stare in domo nostra, nam post ipsam currum pendentem transmittere volumus, dummodo sciamus quo ipsum currum destinare.

Datum in Zolio, in octavo festi beatorum Petri et Pauli apostolorum. „


- Iubitului nostru credincios, magistrului Benedict fiul lui Pavel fiul lui Heem,

Ludovic, din mila lui Dumnezeu regele Ungariei, Poloniei, Dalmaţiei etc.
Iubitul nostru credincios. Aflaţi că au venit la noi, fugind din Transalpina, de la voievodul Layk (Vlaicu) câţiva valahi, anume Stoykan  fiul lui Dragmer fiul lui Voyna de Laysta (Lovişte), Danchul, fratele fostului comite Neeg, Woyk fiul lui Raduzlu, şi Selibor, familiarisul voievodului Layk, acum sunt în Zolio, dar nu i-am primit. Cerem şi vă poruncim ca după ce terminaţi lucrările noastre ştiute de voi, să veniţi la noi cu alai sărac (puţini însoţitori), cât de repedea veni  puteţi, să ne informaţi ce să răspundem acelora, să-i oprim sau, dacă voievodul Layk ne dezaprobă, în ce mod în ce parte să-i trimitem, ce ar trebui să le dăm lor. Ni se spun multe (zvonuri) despre voievodul Layk şi turci, se spune că sunt aliaţi. Se spune chiar că voievodul Layk s-a stabilit la Nykapol (Nicopole)......... În încheiere, regele se înteresează de o nobilă doamnă, annosa - încărcată de ani, ruda lui Heem, pe care regele  ar vrea să o vadă în casa lui, şi ar trimite o lectică după ea.

Graduale. (Corviniana), folio 10 recto
(Biblioteca Naţională Széchényi, c78841)

 

Este posibil ca Woyk să fi părăsit Transalpina în  perioada de anarhie ce a domnit la sud de Carpaţi după înscăunarea lui Vlad (Uzurpatorul). Actul din 1409 este o  „nova donatio “, un titlu juridic, în fapt o confirmare a dreptului de proprietate exercitat efectiv şi până atunci (3), şi care trebuia reconfirmat (şi va fi la data de 10 februarie 1410). Woyk primeşte o fostă proprietate regală (quandam possessionem nostram regalem), suficient de importantă (a fost luată înapoi de la voievodul Transilvaniei), şi are titlu de mic nobil (militem de Hunyad) (4) Puţin probabil ca un cneaz local ar fi primit o „nova donatio “ fără să fi fost menţionat în textul actului de danie, de către cancelaria regală, că deţinea  până atunci această proprietate sub nomine keneziatus.

Iancu de Hunyad şi aliaţii săi europeni beau din izvorul Înţelepciunii. (5)

N-ar trebui să lăsăm legenda să vorbească, pentru că ceea ce spune este lesne de desfăcut. Povestea că Iancu ar fi fost fiul  natural al regelui Sigismund de Luxemburg a fost combătut deja de mult şi de mulţi.

Sigismund n-a pus niciodată piciorul pe pământul transilvan înainte de vara anului 1394 (pentru a organiza campania intreprinsă în Moldova) (6), când Iancu avea deja în jur de 7-9 ani. (7) Sunt şi alte elemente care vin să lupte împotriva acestei „ poveşti ingenioase” - cum spune Bonfini – inventată de partizanii Grafului von Cilli. Iancu până la vârsta de 44 de ani a fost departe de curtea lui Sigismund, iar când acesta era pe moarte şi fără urmaş, l-ar fi numit succesor la tron pe Iancu dacă istorioara lui Heltau era adevărată, aşa cum a procedat Matthias cu fiul său nelegitim.

......................................................................

1. Bonfini spune că de fapt Sigismund, pe Iancu l-a adus din Transalpina, tatăl său, Buth Valahul (Fuit autem Ioannes Hunyades Buthi Valachi filius) venind cu el. Şi Gaspar von Heltau, în complicata sa istorisire (paternitatea lui Sigismund) rămâne fidel scrierii lui Thuróczy (sau în secolul al XVI-lea acest fapt era încă binecunoscut şi nu putea ocoli acest adevăr): frumoasa fată de la Morzsina se căsătoreşte cu Voyk Buthi, un boier fugit din Transalpina.

2. „ Andreas Dei gratia Hungarie, Dalmatie, Croatie, Rame, Servie, Gallicie, Lodomerie, Cumanie, Bulgarique Rex. Omnibus Christi fidelibus, tam presentibus quam futuris, presentem paginam inspecturis, salutem in Domino sempiternam. Ad universorum tam presentium, quam futurorum notitiam harum serie volumus pervenire, quod nos consideratis fidelitatibus et servitiorum meritis Alexandri filii Gurk de genere Akus, que nobis in diversis expeditionibus regni nostri, et maxime in exercitu nostro, quem contra dominum Albertum ducem Austrie, eo tempore nostrum et regni nostri capitalem inimicum habuimus, exhibuit, licet in recompensationem servitiorum suorum a maiestate regia donationis premia decerpere mereretur amplioris, tanem ut aliquantisper votis eiusdem annuamus: concedimus, ut ad quasdam terras suas hereditarias, Elye, Zad et Fenes vocatas, olacos possit aggregare ac aggregatos retinere, omnem collectam ac debitum eorundem olacorum predicto Alexandro relinquentes. In cuius rei memoriam et ut huius gratie nostre series facta prefato Alexandro robur optineat perpetue firmitatis, presentes concessimus litteras, duplicis sigilii nostri munimine roboratas. Datum per manus discreti viri magistri Theodori, Albensis ecclesie prepositi, aule nostre vicecancellarii, dilecti et fidelis nostri, anno Domini M°CC° nonagesimo secundo, sextodecino kalendas Julii, indictione quinta, regni autem nostri anno secundo.”

Documentul a fost adăpostit (pitit) în perioada 1848-1905 la mănăstirea de maici din Cluj. Lăsământ: familia Bethlen

3. „Unde sciendum, quod nova donatio cum clausula praesenti tempore inseri solita, videlicet: in cuius vel quarum pacifico dominio progenitores suos perstitisse, seque persistere asserit etiam de praesenti etc. facta, non est aliud quam prioris donationis legitime factae iterata roboratio. ... Quae ex sui vocabuli significatione semper praesupponit priorem donationem, vel aliam bonorum ipsorum acqui-sitionem. „ (Werböczy:Tripartitum)

Aşa întâlnim în actele de confimare, de întărire expresia latină : „ de nuo et ex novo„- nu este o donaţie nouă, ci este donată din nou.

4.Castel, cetate nu are, altfel vicevoievodul în scrisoarea din 1414  l-ar fi numit pe Woyk „comes de castri Hunyad”

5.Ducele Filip cel Bun de Burgundia (în mantie neagră), Skanderbeg, papa Calixt al III-lea (a ordonat ca, în amintirea victoriei de la Belgrad, clopotele bisericilor catolice să sune zilnic, la amiază), cardinalul Rodrigo Borgia, cancelarul papei şi regele Franţei, Carol al VII-lea.

6.Itinerariul lui Sigismund de Luxemburg  în perioada vara anului 1394 – primăvara anului 1395.


1394

Roviniţa Mare:10 august
Petrovaradin:14 august
Severin: 24 august
Timişoara: 12 septembrie – 13 octombrie
Szeged/Seghedin: 23 octombrie – 12 noiembrie
Cenad: 13 – 19 noiembrie
Timişoara: 30 noiembrie
Cseri (dispărută), comitatul Timiş, măsăstirea franciscanilor: 1 decembrie
Turda: 24 decembrie

1395

Cristuru Secuiesc : 3-4 ianuarie
Odorheiu Secuiesc: 9 ianuarie
Piatra lui Crăciun : 30 ianuarie

....in terra nostra Molduana ante villam Karachonkw (Piatra lui Crăciun)(MOL, DL 29745)




Neamţ : „ante castrum Nempch in terra nostra Moldouana„:  3 februarie
Brasov : 12 februarie -7 martie

Mircea cel Bătrân depune jurământ de credinţă faţă de Sigismund de Luxemburg

Nos Mirchya Vayuoda Transalpinus, Dux de Fogaras et Banus de Zewrin.......
Datum Brassouiae in Dominica reminiscere. Anno Domini M. CCC. XCV. (7 martie 1395)
( MOL, DL 8043)



Codlea: 8 - 11 martie
Sibiu: 15 – 18 martie
Cluj: 25 martie
Vadu Crişului: 29 martie
Visegrad: 7 aprilie

După bătălia de la Turnu (Măgurele) şi reînscăunarea lui Mircea, Sigismund petrece o zi la  Câmpulung „Datum Campestri nostro in descensu prope villam Hozyvmezeu vocatam, quinto die festi visitationis Beatae Mariae Virginis. Anno Domini M. CCC. XC. quinto„- 6 iulie 1395 (Arhivele Statului Sibiu U 454)

7. În 1409 Iancu avea  în jur de 24 de ani. (Scrisoarea din 17 septembrie 1448 către papa Eugen al IV-lea: „iam supra sexaginta numeramus annos” -  (am) îndată/deja peste şaizeci de ani) Avea vârsta legală pentru a putea beneficia prin lege, după cutumele din regatul ungar, de drepturi depline - stăpânire de fapt asupra bunurilor sale, se poate implica în procese şi se poate căsători fără comsimţământul tatălui.
(Corpus Juris Hungarici - Werbőczy.I/III.2,6).

Cei doi fraţi ai lui Iancu sunt amintiţi abia peste zece ani, deci putem admite că în anul 1409 erau născuţi deja, dar nu aveau vârsta legală pentru a fi menţionaţi  în calitatea de fraţi  copărtaşi.

Relatio Piponis de Ozora comitis Temesiensis. (în partea de sus a  documentului)
Document de întărire, emis de Sigismund, la 10 februarie 1410, pentru Woyk fiul lui Serbe, aule nostre miles privind posesiunea Hwnyadwar. (MOL, DL 37592)

SUB SEMNUL CORBULUI V.

„az Morzsinai szép leánzo” – frumoasa fată de la Morzsina.

(Caspar von Heltau)

Sigiliul lui Iancu de Hunyad, gubernatorul ales al Ungariei (ca voievod al Transilvaniei folosea sigiliu de culoare verde)

Stânjenitor este că se propagă clişee istori­ce. Nenumărate greşeli şi inexactităţi circulă pe net, rezultatul unei documentări neaşteptat de superficială, lipsită de pasiune, ori fiindcă informaţii valoroase sunt omise sau înlocuite cu mituri izbitoare (mai bine zis, cu ceea ce ar vrea unii să se fi întâmplat).

Mwrsyna şi Joannes fii lui Stoyan de Nyíres primesc : census kenezyatus şi domeniile aparţinătoare cetăţi Hathak (Haţeg): Reketyie şi Demsus (Răchitova şi Densuş), sunt exceptaţi de daciam argenti et quinquaqesimam (urbura din argint şi darea oilor), iar în viitor nu mai plătesc collecta sau census.
Dewa, feria sexta ante festum beati Fabiani et Sebastiani  martirum (16 ianuarie 1404)
(MOL, DL 74659)
Transumpt, Sigismund  la 25 august 1404, întărită cu pecetea capitlului Transilvaniei la 11 octombrie 1412

Din nefericire sunt  încă mulţi (şi istorici !) obosiţi, care pertepuează date eronate în legătură cu numele mamei lui Iancu de Hunyad. Banala (din cauza repetării excesive) „Elisabeta  Murşina de Densuş”  este o compilaţie. Caspar von Heltau  scrie că " fata boierului" a fost de la (şi nu de) Morzsina (Marjina/Murşina) fără să indice numele ei de botez. Doar Cortesius spune, vorbind despre mama lui „Corvinus”, că se numea Elisabeta, dar fără nici un fel de îndoială, se referea la mama lui Matthias.

Alexander Cortesius: De Matthiae Corvini Ungariae regis laudibus bellicis carmen, Berlin, Staatsbibliothek (Cod. Guelf. 85.1.1. Aug. 2o)

Posibil că pe timpul lui Caspar von Heltau să fi existat familia Murşina de Densuş, dar în documentele emise la  sfârşitul secolului al XIV- lea şi până în anul 1438, Murşina apare doar ca nume propriu.

Densuş intră în posesia lui Mwrsyna şi Joannes fii lui Stoyan de Nyíres (1) abia în anul 1404, cu mult după naşterea lui Iancu, iar posibilitatea unei transformări a numelui propriu Mwrsyna în nume de familie, apare într-un document abia anul 1438, când este amintit „Stephanus alias Mursina vocatus filius condam Johannis de Domsos”. Deşi alias...vocatus înseamnă numit şi.., nu putem exclude că surprindem începutul procesului de transformare a unui nume propriu (şi nu a unei posesiuni) în nume de familie. În anii treizeci ai secolului al XV-lea, familia lui Mursina de Domsos deţine deja un număr însemnat de moşii în districtul Haţeg (Mesteacăn, Răchitova, Hăşdat, Cernişoara), pe valea Cernei şi a Streiului şi sunt megieşi de hotar cu familia de Hunyad.

Nicolai şi Dionisis de Demses  primesc pentru servicii militare (cu turcii) patru sate în districtul Haţeg, pe care le deţineau până acum doar după cutume cneziale (more keneziatus tenuissent). Adevereşte: Johannes Hwnyad, Gubernatorul Ungariei. (30 august 1447, transumpt Matthias 1480, MOL, DL 30814)

 

Sigiliul lui Matthias

Din anul 1439 şi până în 1467, numele Mwrsina  figurează  ca nume propriu.

Kende de Malomvÿz (Cândea de Râu de Mori) primeşte ca nova donatio satele pe care le deţinea până acum  după cutume cneziale. Adevereşte: Capitlul Transilvaniei în prezenţa lui Mursina de Demses. 2 iulie 1439 (MOL, DL 30800)

Mwrsina de Demsos, în numele fiilor lui Sandrin de Domsos „îi interzice” regelui Matthias (protestează) ca părţi din moşia lor de la Densuş, comitatul Hwnyad, să fie donate lui  Ladislai Arka de Ozkola. 21 iulie 1467, Conventul de la Cluj-Mănştur, Protocollum (MOL. DL 36393)

Deci, e puţin probabil ca mama lui Iancu, chiar dacă provenea dintr-o familie cnezială din Densuş, să fi avut această nume:  Elisabeta Murşina de Densuş. Presupunând că ar fi fost fata unui "gazdag bojer"- boier bogat  din Morzsina/ Mărginea, din zona Făgetului Timişan, datele pe care le avem ne obligă să abandonăm acest fir şi mai repede. Mărginea pe vremea lui Voyk de Hunyad era în posesia familiei Rékas din Rékas. Au obţinut acea moşie în anul 1359, când înaintaşii lor s-au strămutat din Transalpina.

La data de 29 august 1359 (IV.Kal.Sept) Ludovic I donează „possessionem Rykas vocatam, iuxta fluuium Kystemes existentem, cum... „ – moşia zisă Rykas, lângă răul Kystemes, împreună cu alte trei sate, olaţilor Karapach, Stanislai, Negwe, Wlanyk, Nicolai şi Laik, fii lui Zarna fiul lui Laik. Fii lui Zarna au venit în regatul lui Ludovic, părăsindu-şi moşiile şi avuţiile avute in terra Transalpina din cauza lui Alexandr fiul lui Bazarad, woyuoda Transalpinus. (MOL, DL 58549)

Primul document în care figurează numele de familie Mursina datează din anul 1516, (MOL, DL 29951) şi este un inventar cu bunurile familiei Musina de Reketye.

.........................................

1. Stoyan de Nyires a fost „ filius Mosyna de Nyires knezius olachorum de districtu castri Hatczak” şi apare în documente începând cu anul 1360, iar la 12 septembrie 1380 a primit donaţii din partea lui Ludovic I (cel Mare).  În 1360 Mosyna e amintit doar „Mosyna”, ca peste douăzeci de ani să fie deja înnobilat (de Nyires), dar numele „Mosyna” rămâne nume propriu, nu de familie şi nici al unui domeniu.

In castro nostro Lygeth, ferma quatra ante Exaltationis Crucis   (12 septembrie 1380), regele Ludovic donează pământul Polonycza din districtul Hunedoara şi pământul  Bobothmezeu din districtul Haţeg lui Stoyan fiul lui Mosyna de Nyires. (MOL, DL 42162)

SUB SEMNUL CORBULUI IV.

“Hic enim Valacho patre, matre vero Graeca natus,….parentibus nequaquam obscures editum tradidere“ – El s-a născut dintr-un tată valach şi o mamă grecoaică, ….părinţii nu se trag din neam obscur

(Antonio Bonfini: Rerum ungaricarum decades IV et dimidia, Decadis III Liber IIII)

Detaliu frescă, loggia Matthias, castelul-cetate Hunedoara.
(Báró Forstner Gyula: Magyarország műemlékei. III.k., Budapest, 1913)

Nici o sursă documentară nu vorbeşte despre mama lui Iancu de Hunyad, datele referitoare la ea sunt confuze, neclare, alterate. Antonio Bonfini, cronicarul contemporan al regelui Matthias, îi atribuie origine greacă.

“Mater vero, e Graecis edita, e veteri & imperatorio sanguine promanasse credita est. Nonnulli in Theodosij huic genus referre audent . “- Despre mama lui se crede că provine din sânge împărătesc din alte vremuri. Unii îndrăznesc a susţine că din neamul lui Theodosius se trage.

Prelucrând istoria imperiului Ungar după gustul renascentist, Bonfini, urmând tehnica lui Flavio Biondo, romanizează  cronica lui János Thuróczy. Ideea unei legături între familia de Hunyad  şi familia romană Corvus (aici Tacitus îi sare în ajutor) se pare că i-a fost sugerată de  corbul prezent pe blazonul familiei.


„ Pater nanque inter Valachos, qui Getaru Dacorumq, loca nunc incolunt, & e Romanis superfuisse colonis, veluti linguae similitudo testator, sane creduntur, plurimum apud eam gentem potuisse dicitur. (...) In Coruino vico (Hollós) natus in Coruinam Romanorum Familiam genus retulit .“- Se zice, că tatăl său s-a ridicat la rang printre valachi, care acum locuiesc pe locul unde au locuit geţii şi dacii, şi este într-adevăr credibil că sunt rămăşiţele coloniştilor romani, cum mărturie stă similitudinea între cele două limbi. (…)  Născându-se în satul Coruin (Hollós), provine din familia romană Corvinus.

Valerius Corvus şi un cavaler galez, cca.1370 (Paris, Bibliothèque Sainte Geneviève, ms 777, f. 119 v°)

Bonfini ţinea să contracareze “faima“ legendei care s-a creat în jurul originii lui Matthias. Presupun, prin plăsmuirea apartenenţei regelui prin naştere la o familie nobilă, antică, greco-romană, a încercat să sporească prestigiul acestuia. Originea romană nu trebuia inventată, ci doar că se trage dintr-o rădăcină nobilă.

 “Quin etia Alamanni suapte natura Vngaris infensi, ne Coruino sanguine Matthias ac pater, quemadmodum gentilitia Corui insignia testabantur, natus esse videretur, autore Ciliaeolim Comite, fabulam haudquaquam insultam comenti sunt: Sigismundum aiunt in Transsyluanis agentem, cum ingenua venustissimaque Valachi cuiusdam nobilis puella concubuisse, hanc tertio e fe mense repetitam grauidam deprehendisse, donasse magnifice, ac symboli loco annulum reliquisse, mandasse, vt quiquid pareret, deligenteraleret, educaretq, educatumq, ad se cum symbolo mitteret. (....)   No ignorabat aduersarios idnobilitatem sui generis improbase: vulgo quoq, dicere, Valacha ipsum gete oriundum. Nonnullos Hibridam apelasse, quem  dissimilis linguae parentes ediderint. Id in primis citerioris Vngariae Proceres dicere, Valachu Regulu non esse ferendum. Fredericum quoq, Imperatorem iniquissime parti, opulentissimum vsq, adeo Regnum ab adolescente & peregrino pene Rege possideri,& ne coronam redderet, ab infestis nonnullis Optimatibus quotidie admoneri.” - Alemanii (nemţii), prin propria lor natură duşmănoşi cu ungurii, cu bunăvoinţa defunctului Graf Cilli au născocit o poveste ingenioasă, cum că Matthias şi tatăl său nu provin din familia Corvinus, după cum atestă stema neamului lor, înfăţişând un corb: zic că Sigismund, şezănd în Transilvania, s-a culcat cu fata inteligentă şi drăgălaşă a unui nobil valach şi după trei luni a aflat că fata  a rămas gravidă cu el, i-a dat daruri minunate, un inel ca amintire şi indicaţia să-şi hrănească  şi să-şi educe copilul cu grijă, iar dacă acesta s-a înălţat,  să-l trimită, cu acel semn, la el.(...) Adversarii săi (ai lui Matthias) îl dispreţuiesc pentru originea sa improbabilă: răspândesc în lung şi-n lat că s-a născut din neam valach, unii zic că e corcitură,  are părinţi care nu vorbesc aceeaşi limbă, în primul rând aristocraţii din Ungaria de dincoace (Transilvania) ziceau că nu trebuie tolerat regişorul valach. Împăratul Frederic şi el suporta cu greu că acest regat bogat e deţinut de un rege adolescent, un terchea-berchea, şi erau câţiva distinşi invidioşi  care zilnic îl aţâţau, nu cumva să-i predea coroana.

(Antonio Bonfini: Rerum ungaricarum decades IV et dimidia, Decadis IX Liber III)

 Presupusul portret al lui Bonfini
(Philostratus Flavius : Opera , Florenţa, 1487, pergamen – Biblioteca Naţională Széchényi)

În secolul al XVI-lea credibilitatea lui Bonfini se dărâmă, şi Caspar von Heltau în lucrarea sa „Chronica az Magyaroknac dolgairol” pretinde şi promite autenticitate istorică.

“Itt, e helyen szólanom kell az Hunyadi Jánosnak eredetiről, és nemzetségéről: Nem az Bonfinius mesternek írása szerént, hanem az igaz história szerént, melyet hallottuk azoktól, kiknek atyjok szolgálta régen az Hunyadi Jánost, és sok ütközetekben forgattanac véle. Mert az olasz Bonfinius kedvesködni akarván Mátyás királynak, a rómaiaktól hozza alá az ő eredetit, és olaszt csinál belőle. De a dolog nem úgy vagyon. Hanem mind ebben ez írásban megtalálod írván. Így higgyed az históriát igaznak lönni.” - Aici, în acest loc voi grăi despre originea şi ginta lui János de Hunyad: Nu conform scrierii meşterului Bonfini, ci corespunzător istoriei adevărate, celor auzite de la cei  ai căror părinţi l-au slujit pe János de Hunyad pe vremuri, şi în multe bătălii i-au fost aproape. Deoarece italianul Bonfinius vrând să fie gentil cu regele Mátyás, de la romani coboară originea lui, şi îl face italian. Dar nu aşa stă treaba. Ci cum în această sciere o găseşti. Aşa să o crezi adevărată.

Heltai Gaspar: Chronica az Magyaroknac dolgairol, Kolozsvar, 1575
(şi marca de apă utilizată la moara de hârtie al lui Caspar von Heltau)

Dar Caspar al nostru pare puţin interesat de validitatea datelor inserate în lucrare. Nu numai că preia ca adevăr „scornitura” despre obârşia incertă a lui Iancu, pomenit de Bonfini, dar o mai şi înfloreşte, o înzorzonează. În plus de toate acestea, el mai face ceva şi anume, aminteşte numele mamei lui Iancu: „az Morzsinai szép leánzo” – frumoasa fată de la Morzsina.

În ochii istoricilor acest amănunt a conferit celor povestite de Heltau un grad major de verosimilitate, şi constituie pentru ei o adevărată „temă de casă” fără rezolvare concretă şi în zilele noastre.